ICCJ. Decizia nr. 1210/2013. Civil. îndreptare eroare materială. Revizuire - Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 1210/2013

Dosar nr. 7947/1/2012

Şedinţa publică din 7 martie 2013

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 7301 din 28 noiembrie 2012 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de B.M. împotriva Deciziei nr. 5706 din 25 septembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut: contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare prin intermediul căreia se poate obţine, în cazuri expres şi limitativ prevăzute de lege, anularea unor hotărâri judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea unor norme procedurale.

Astfel, potrivit art. 317 alin. (1) C. proc. civ. hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare „când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii" [ alin. (1) pct. 1 ] ori „când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă" [ alin. (1) pct. 2 ] , iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol contestaţia mai poate fi primită în cazul când motivele anterior enunţate au fost invocate prin cererea de recurs, „dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond".

Art. 318 C. proc. civ. stabileşte că hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie „când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul, sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".

În speţă, cererea de contestaţie în anulare este atât neîncadrată, cât şi neîncadrabilă, sub aspectul motivelor invocate, în dispoziţiile legale anterior citate, pentru a fi analizată ca atare de instanţă, ceea ce determină caracterul inadmisibil al acesteia.

Astfel, din analiza criticilor invocate de către petentă prin intermediul contestaţiei în anulare, rezultă că aceasta este nemulţumită de soluţiile date de instanţele anterioare în cadrul dezbaterii pe fond a litigiului respectiv, chestiuni ce nu pot forma obiect al prezentei căi extraordinare de atac, ale cărei motive sunt expres şi limitativ prevăzute de lege.

Împotriva acestei decizii B.M. a formulat cerere de revizuire.

La termenul de judecată din 7 martie 2013 Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire şi, faţă de excepţia invocată, a apreciat-o ca fiind întemeiată şi a admis-o ca atare, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 328 alin. (1) C. proc. civ. „Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită".

Or, în speţă, a fost supusă revizuirii o hotărâre irevocabilă, dată cu ocazia soluţionării contestaţiei în anulare, care este nesusceptibilă de cenzurare în această modalitate.

Rezultă că, deducând judecăţii printr-o cerere de revizuire o hotărâre irevocabilă, partea a tins la obţinerea unei judecăţi în afara cadrului legal, ceea ce nu poate fi primit.

În consecinţă, faţă de caracterul irevocabil al hotărârii atacate [ în sensul art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. ] cererea de revizuire va fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 7301 din 28 noiembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, formulată de revizuenta B.M.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1210/2013. Civil. îndreptare eroare materială. Revizuire - Fond