ICCJ. Decizia nr. 1171/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1171/2013
Dosar nr. 369/2/2012
Şedinţa publică din 6 martie 2013
Asupra recursului civil de faţă,
Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 18815 din 7 decembrie 2006, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
A admis acţiunea formulată de reclamantul I.M.L. în contradictoriu cu pârâţii A.R.I. şi A.A.F.
A obligat pârâţii să lase reclamantului în deplină proprietate şi posesie apartamentul nr. 2, situat în Bucureşti, str. Paul Ionescu.
Tribunalul a constatat că acţiunea este admisibilă în temeiul art. 21 din Constituţia României şi 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi că titlul de proprietate al reclamantului este preferabil titlului pârâţilor, pentru că pârâţii au cumpărat imobilul de la stat, care 1-a dobândit abuziv, în baza Decretului nr. 92/1950.
Prin decizia nr. 369/ A din 14 martie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă, a admis apelul declarat de pârâţi.
A desfiinţat sentinţa apelată şi a reţinut cauza spre soluţionare în primă instanţă, constatând că judecătoria a judecat cu încălcarea normelor privind competenţa materială, faţă de valoarea imobilului stabilită prin raportul de expertiză la 162.513 euro.
Prin decizia nr. 305/ R din 24 iunie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamant.
Instanţa de apel a reţinut că, faţă de valoarea imobilului, în mod corect tribunalul a constatat că este competent să judece cauza în primă instanţă.
După rejudecare, prin sentinţa nr. 530 din 10 aprilie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă, a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi a lipsei de interes.
A admis acţiunea principală şi a obligat pe pârâţii A.R.I. şi A.A.F. să lase reclamantului în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul.
A admis în parte cererea de chemare în garanţie formulată de pârâţi împotriva M.E.F. şi a respins cererea de chemare în garanţie a Municipiului Bucureşti şi a SC R.V. SA.
A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.E.F., pe care l-a obligat la plata către pârâţi a sumei de 581.450 lei.
A respins cererea de chemare în garanţie formulată de Ministerul Finanţelor Publice împotriva SC R.V. SA, ca neîntemeiată.
A respins cererea de chemare în garanţie formulată de Municipiul Bucureşti, ca rămasă fără obiect.
Prin decizia nr. 148/ A din 1 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă, a admis apelurile declarate de pârâţi şi chematul în garanţie M.F.P. împotriva sentinţei, pe care a desfiinţat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond.
Instanţa de apel a constatat că, la termenul de judecată din 20 martie 2009, tribunalul a disjuns cererea de chemare în judecată de cererea de chemare în garanţie.
În aceste condiţii, soluţionarea cererii de chemare în garanţie a avut loc cu nesocotirea principiilor contradictorialităţii, oralităţii şi nemijlocirii, precum şi cu încălcarea dreptului la apărare.
După a doua rejudecare, prin sentinţa nr. 1096/ F din 3 iunie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă, a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, lipsei de interes şi inadmisibilităţii acţiunii, ca neîntemeiate.
A respins acţiunea formulată de reclamant.
A disjuns cererile de chemare în garanţie şi a stabilit un nou termen pentru judecarea acestora.
Raportându-se la evoluţia jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, la cauza Măria Athanasiu şi alţii împotriva României şi la Decizia nr. 33/2008 pronunţată de Înalta Curte în recurs în interesul legii, tribunalul a constatat că reclamantul nu deţine un „bun”, în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, în timp ce pârâţii au un astfel de „bun”.
Prin decizia nr. 247/ A din 19 iunie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant.
Instanţa de apel a constatat că reclamantul a sesizat instanţa cu o acţiune în revendicarea unui imobil al cărui regim juridic este reglementat de Legea nr. 10/2001, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat prin Decizia nr. 33/2008, pronunţată în interesul legii că, de principiu, persoanele cărora le sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001 nu au posibilitatea de a opta între calea prevăzută de acest act normativ şi aplicarea dreptului comun.
Instanţa de apel a mai constatat că reclamantul nu se poate bucura de protecţia oferită de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, pentru că nu are un „bun”.
În lipsa unui bun actual în patrimoniul reclamantului, operaţiunea de comparare a titlurilor nu mai este posibilă din perspectiva Deciziei nr. 33/2008 a Înaltei Curţi.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs nemotivat reclamantul.
La data de 27 februarie 2013, reclamantul a depus la dosar o cerere prin care a arătat că renunţă la judecata recursului.
În ceea ce priveşte cererea de renunţare la judecată, formulată de recurent, se constată că potrivit art. 246 alin. (1) C. proc. civ., reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă, motiv pentru care, în aplicarea acestui text de lege şi a principiului disponibilităţii, se va lua act de manifestarea de voinţă de recurentului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de renunţarea la judecata recursului declarat de reclamantul I.M.L. împotriva deciziei nr. 247/ A din 19 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1169/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 1172/2013. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
