ICCJ. Decizia nr. 1173/2013. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1173/2013
Dosar nr. 3901/84/2011
Şedinţa publică din 6 martie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 29 iulie 2004, reclamanta Direcţia pentru evidenţa paşapoartelor şi administrarea bazelor de date din cadrul Ministerul Administraţiei şi Internelor Bucureşti a cerut restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în Italia, pentru o perioadă de 3 ani, a pârâtului B.B.V., invocând incidenţa prevederilor art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005.
În motivarea cererii, reclamanta a susţinut, în esenţă, că pârâtul a fost expulzat la data de 9 octombrie 2010 de statul italian, în baza unui decret emis de Prefectul Provinciei Modena, motivat de faptul că prin comportamentul adoptat pe perioada şederii în Italia a demonstrat un grad scăzut de integrare socială şi a desfăşurat activităţi infracţionale prin care s-a adus atingere ordinii şi siguranţei publice.
Prin sentinţa civilă nr. 6055/ F din 17 noiembrie 2011, Tribunalul Sălaj a respins, ca nefondată, cererea.
În motivarea hotărârii, instanţa a reţinut că odată cu aderarea României la Uniunea Europeană circulaţia cetăţenilor români în spaţiul comunitar este supusă regulilor stabilite prin dispoziţiile Tratatului de Instituire a Comunităţii Europene, în special a acelora prevăzute de dispoziţiile art. 12, 18, 40, 44, 52, precum şi dispoziţiilor Directivei 2004/38/CE.
Instanţa a reţinut că dispoziţiile legale menţionate conferă oricărui cetăţean al Uniunii dreptul la libera circulaţie şi deplasare pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor şi condiţiilor prevăzute de tratat şi a înscrisurilor adoptate în scopul aplicării acesteia şi că, mai mult, potrivit dispoziţiilor art. 6 din Directivă, cetăţenii Uniunii au dreptul de şedere pe teritoriul altui stat membru pe o perioadă de 3 luni fără nici o condiţie sau formalitate, în afara cerinţei de a deţine o carte de identitate sau un paşaport.
Cât priveşte cazul de speţă, instanţa a constatat că reclamanta, deşi îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile art. 38 lit. b) din Legea nr. 284/2005, invocă circumstanţe de fapt ce atrăgeau incidenţa prevederilor art. 38 lit. a) dispoziţii care au fost însă abrogate prin prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 206/2010.
Instanţa observă, totodată, că potrivit prevederilor art. 39 alin. (1) din lege, Direcţia generală de paşapoarte avea recunoscută legitimare procesuală activă doar în situaţia prevăzută de prevederile art. 30 lit. a) nu şi în situaţia prevăzută de dispoziţiile art. 38 lit. b) din lege.
Aşa fiind, constatând că restrângerea dreptului la liberă circulaţie a pârâtului sub motiv că a fost returnat din Italia, putea fi dispusă doar în raport de prevederile art. 38 lit. a) din lege, nu în temeiul prevederilor art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, instanţa a statuat că solicitarea dedusă judecăţii nu poate fi primită.
Prin decizia civilă nr. 16/ A din 20 februarie 2012, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a admis apelul declarat de reclamant şi a schimbat sentinţa în sensul că a dispus restrângerea dreptului la libera circulaţie a pârâtului pe teritoriul Italiei, pe o perioadă de 1 an, cu începere de 1 data de 20 februarie 2012.
În motivarea hotărârii, în esenţă, instanţa a reţinut că pârâtul a fost expulzat din Italia la data de 9 octombrie 2010, în urma unei condamnării la o pedeapsă de 9 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt, constând în aceea că împreună cu alte persoane a spart geamul unui magazin de unde a sustras mai multe bunuri, aspect care demonstrează, astfel cum s-a arătat în Decretul Prefecturii din Provincia Modena, faptul că prezenţa sa pe teritoriul Italiei reprezenta un atentat la siguranţa publică.
În atare condiţii, instanţa a apreciat că pârâtul, prin comportamentul său, constituie o ameninţare gravă, concretă şi efectivă la adresa demnităţii, a siguranţei publice, încălcând astfel obligaţia stipulată prin art. 5 din Legea nr. 248/2005, de a nu desfăşura activităţi de natură să compromită imaginea României ori să contravină obligaţiilor asumate de România prin documente internaţionale şi de a respecta legislaţia statului în care se află.
Pentru aceleaşi considerente, instanţa a constatat că sunt întrunite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 27 din Directiva nr. 2004/3 8/CE, potrivit cărora, restricţionarea libertăţii de circulaţie se poate dispune pentru motive de ordine publică, siguranţă naţională sau sănătate publică.
Aşa fiind, instanţa a apreciat că se impune restrângerea dreptului la liberă circulaţie în Italia a pârâtului pe o perioadă de 1 an, cu menţiunea că această măsură nu se constituie într-o dublă sancţiune, ci face efectivă respectarea sancţiunii expulzării dispuse de statul italian, precum şi interdicţia de a se afla pe teritoriul acestui stat, luată de autorităţile italiene.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, invocând incidenţa prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului se arată că în raport de temeiul de drept al cererii deduse judecăţii, art. 37 lit. b) din Legea nr. 248/2005, reclamanta Direcţia pentru evidenţa persoanelor şi administrarea bazelor de date din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor nu avea atribuţii în promovarea cererii, motiv pentru care se impunea reţinerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a acesteia.
Recurentul susţine că o atare concluzie este fundamentată şi pe prevederile art. 39 alin. (2) din lege, potrivit cărora astfel de cereri, întemeiate pe prevederile art. 38 lit. b) din lege, pot fi promovate doar de instituţiile cu competenţe în domeniul apărării ordinii publice sau siguranţei naţionale, ceea ce nu este cazul reclamantei, aceasta având conferite doar atribuţii de gestionare a bazei de date şi evidenţa persoanelor.
În subsidiar, recurentul susţine că hotărârea recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, cât timp fapta imputată pârâtului viza aspecte care ţineau de ordinea sau de siguranţa publică a statului, la care se refereau prevederile art. 38 lit. a) din lege, în prezent abrogate, şi nu aspecte relative de siguranţa naţională a statului, la care se referă prevederile art. 37 lit. b) din lege.
Analizând recursul, Înalta Curte constată următoarele:
Exerciţiul dreptului de recurs este subordonat, printre altele, îndeplinirii condiţiei relative la interesul recurentului în casarea sau modificarea hotărârii recurate, ştiut fiind că oricare ar fi chestiunile speciale supuse cercetării sale, Înalta Curte nu are căderea de a hotărî în principiu, adică de a pronunţa hotărâri care nu ar avea nicio aplicaţiune practică în cazul supus judecăţii.
În speţa supusă analizei, se constată că interesul reclamantului în casarea deciziei recurate nu mai subzistă, întrucât această hotărâre şi-a încetat, la momentul dezbaterii recursului, efectele juridice.
Anume, se observă că exerciţiul dreptului la liberă circulaţie al pârâtului pe teritoriul Italiei a fost restrâns pe perioada 20 februarie 2012 - 20 februarie 2013, motiv pentru care, la această dată, hotărârea recurată nu mai produce efecte juridice.
Aşa fiind, pentru considerentele de drept arătate, constatând lipsa interesului recurentului pentru casarea deciziei recurate, rezultat al analizării criticilor de nelegalitate deduse judecăţii, înalta Curte urmează a respinge recursul dedus judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei nr. 16/ A din 20 februarie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1172/2013. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1175/2013. Civil → |
|---|
