ICCJ. Decizia nr. 1177/2013. Civil. Conflict de muncă. Contestaţie în anulare - Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 1177/2013

Dosar nr. 5498/1/2012

Şedinţa publică din 6 martie 2013

Asupra contestaţiei în anulare constată următoarele:

Prin decizia nr. 1929 din 3 martie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul D.N.C. împotriva deciziei nr. 1246/ R din 10 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare D.N.C.

Înalta Curte, în prealabil analizei motivelor contestaţiei în anulare, constată că această cerere este tardiv formulată.

Astfel, aşa cum rezultă din actele dosarului, hotărârea atacată, respectiv decizia civilă nr. 1929 a Înaltei Curţi a fost pronunţată la data de 3 martie 2011.

Potrivit art. 319 alin. (2) teza a doua C. proc. civ., „împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestaţia poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă”.

Or, în speţă, contestaţia în anulare a fost depusă la poştă la data de 16 august 2012, după expirarea termenului de 1 an de la data când hotărârea atacată a rămas irevocabilă, termen calculat potrivit dispoziţiilor art. 101 C. proc. civ. şi care se împlinea la 5 martie 2012.

Pentru cele ce preced, reţinând sancţiunea reglementată de art. 103 alin. (1) C. proc. civ. pentru neîndeplinirea în termen a actului procedural (în cauză, exerciţiul căii extraordinare de atac), contestaţia în anulare va fi respinsă ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardivă, contestaţia în anulare formulată de D.N.C. împotriva deciziei nr. 1929 din 3 martie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1177/2013. Civil. Conflict de muncă. Contestaţie în anulare - Fond