ICCJ. Decizia nr. 122/2013. Civil. Legea 10/2001. Revizuire - Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 122/2013

Dosar nr. 4385/1/2012

Şedinţa publică din 21 ianuarie 2013

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 13 iunie 2012 pe roiul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, revizuenţii M.N., M.A., S.E. au solicitat revizuirea deciziei nr. 7319 din 20 octombrie 2011 pronunţată de această instanţă.

În motivarea cererii, revizuentele au arătat că prin decizia nr. 8667 din 9 decembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit că deţin calitatea de moştenitoare de pe urma defunctului G.A., susţinând că această decizie constituie un act nou.

Reluând criticile pe fondul cauzei, revizuentele solicită obligarea intimatei Primăria municipiului Ploieşti la plata contravalorii imobilelor demolate, precum şi a daunelor morale.

La termenul din 21 ianuarie 2013, deşi instanţa a pus în vedere revizuentelor, prezente prin mandatar, să precizeze care sunt motivele de revizuire pe care îşi întemeiază cererea, acestea nu au putut să facă această precizare, împrejurare faţă de care, Înalta Curte a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, faţă de dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 1-10 C. proc. civ., pe care o va analiza cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 137 din C. proc. civ. şi pe care o va admite, pentru considerentele care succed:

Art. 322 alin. (1) C. proc. civ. prevede că se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, pentru cazurile enumerate la pct. 1-10.

Se reţine aşadar că pot forma obiect al cererii de revizuire şi hotărârile pronunţate de o instanţă de recurs, dar numai cele prin care s-a rezolvat fondul pretenţiei deduse judecăţii.

Pe de alta parte, fiind o cale de retractare a unei hotărâri definitive, revizuirea nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuţie a unor probleme de fond, a unor fapte şi împrejurări care au fost discutate de instanţă cu ocazia rezolvării litigiului în fond.

Revizuentele nu au indicat motivul pe care îşi întemeiază cererea de revizuire, însă au susţinut în cuprinsul cererii că decizia nr. 8667 din 9 decembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a stabilit că deţin calitatea de moştenitoare de pe urma defunctului G.A., constituie un act nou, ceea ce ar putea conduce la ideea că s-a dorit invocarea motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ..

Or, şi cererea de revizuire întemeiată pe acest motiv este subordonată condiţiei prealabile de admisibilitate prevăzută la alin. (1) al art. 322 C. proc. civ., aceea ca hotărârea atacată să evoce fondul, condiţie neîndeplinită în speţă.

Astfel, decizia atacată, respectiv decizia nr. 7319 din 20 octombrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este o hotărâre prin care s-a respins recursul, or, o asemenea hotărâre nu evocă fondul.

Evocarea fondului de către instanţa de recurs, ca expresie a uneia din condiţiile prealabile de admisibilitate a cererii de revizuire, presupune fie stabilirea unei alte situaţii de fapt decât cea care fusese reţinută în etapele procesuale anterioare, fie aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră pe deplin stabilite, în oricare din ipoteze urmând să se dea altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii decât cea care fusese aleasă până în acel moment. O astfel de situaţie nu se întâlneşte în cazul în care instanţa de recurs respinge recursul.

În consecinţă, decizia supusă revizuirii în prezenta cauză, prin care s-a respins recursul, nu este o hotărâre care să evoce fondul, aşa încât ea nu poate face obiect al cererii de revizuire, nefiind îndeplinită condiţia de admisibilitate prevăzută în acest sens de art. 322 alin. (1) C. proc. civ..

Pentru considerentele arătate, având în vedere că cererea de revizuire nu poate fi analizată în afara cadrului restrictiv al dispoziţiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ. în ce priveşte hotărârile judecătoreşti ce pot forma obiect al revizuirii, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire dedusă judecăţii, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei nr. 7319 din 20 octombrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, formulată de revizuenţii M.N., M.A., S.E..

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 ianuarie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 122/2013. Civil. Legea 10/2001. Revizuire - Fond