ICCJ. Decizia nr. 124/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 124/2013
Dosar nr. 11332/99/2011/a1
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Iaşi, secţia civilă, reclamantele D.L.E. şi C.D.A.C. au contestat, în contradictoriu cu intimaţii Casa de Pensii a municipiului Bucureşti şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, deciziile din 19 august 2010, 14 octombrie 2010 şi 28 iulie 2011 respectiv din 20 august 2010, 28 octombrie 2010 şi 22 iulie 2011 emise de pârâtă, solicitând:
- constatarea nulităţii absolute a deciziilor de recalculare/revizuire a pensiei emise în temeiul O.U.G. nr. 59/2011 şi a Legii nr. 119/2010 şi a tuturor deciziilor de recalculare/revizuire subsecvente, respectiv a deciziilor emise pe numele D.L.E.: din 19 august 2010 care s-a dispus recalcularea pensiei în baza Legii nr. 119/2010 şi a H.G. nr. 737/2010, din 14 aprilie 2010 şi din 28 iulie 2011 precum şi a deciziilor emise pe numele C.D.A.C. din 20 august 2010, din 28 octombrie 2010 şi din 22 iulie 2011.
- restabilirea situaţiei anterioare emiterii deciziilor de recalculare/revizuire enumerate mai sus în sensul achitării sumelor de bani reprezentând diferenţa dintre pensia stabilită conform Legii nr. 223/2007 în baza deciziei de pensionare din 11 decembrie 2008 (pe numele D.L.E.), respectiv din 27 noiembrie 2008 (pe numele C.D.A.C.) şi pensia recalculată în temeiul O.U.G. nr. 59/2011 şi a Legii nr. 119/2010, precum şi repunerea şi plată a deciziilor de pensionare din 11 decembrie 2008 respectiv din 27 noiembrie 2008 în conformitate cu prevederile Legii nr. 223/2007.
Prin sentinţa civilă nr. 2789 din data de 14 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia civilă, a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de intimatul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale în cuprinsul întâmpinării, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia; a fost admisă contestaţia; s-au anulat deciziile emise pe numele contestatoarei D.L.E. din 19 august 2010, 14 octombrie 2010 şi 28 iulie 2011 de către intimata Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, precum şi cele emise pe numele contestatoarei C.D.A.C. din 20 august 2010, 28 octombrie 2010 şi 22 iulie 2011; pe cale de consecinţă, s-a dispus menţinerea şi repunerea în plată a deciziei din 11 decembrie 2008 emisă de intimată pe numele contestatoarei D.L.E. precum şi decizia din data de 27 noiembrie 2008 emisă de intimată pe numele contestatoarei C.D.A.C.; a fost obligată intimata Casa de Pensii a municipiului Bucureşti să achite contestatoarei D.L.E. diferenţa dintre pensia stabilită prin decizia din data de 11 decembrie 2008 şi pensia stabilită prin deciziile ulterioare (anulate prin prezenta) şi contestatoarei C.D.A.C. diferenţa dintre pensia stabilită prin decizia din data de 27 noiembrie 2008 şi pensia stabilită prin deciziile ulterioare (anulate prin prezenta); a fost obligat intimatul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale să aloce fondurile necesare repunerii în plată a deciziilor de pensionare din 11 decembrie 2008 şi din 27 noiembrie 2008 emise pe numele contestatoarelor.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Casa de Pensii a municipiului Bucureşti
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
La termenul din 27 aprilie 2012, Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, a respins excepţiile nulităţii recursului, lipsei de obiect a recursului şi lipsei de interes, invocate de intimate, a respins cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene formulată de intimatele-reclamante şi, în temeiul dispoziţiilor art. 151 C. proc. civ., a dispus repunerea cauzei pe rol.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut următoarele considerente:
În ceea ce priveşte excepţiile nulităţii, lipsei de obiect şi lipsei de interes a recursului declarat de Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, invocate de reclamante, a constatat următoarele:
Deşi recursul este conceput în sistemul actualului C. proc. civ. ca fiind o cale extraordinară de atac, un ultim nivel de jurisdicţie în care părţile în litigiu îşi pot apăra drepturile lor subiective, este de subliniat că în materia supusă judecăţii, respectiv cea a litigiilor de asigurări sociale, recursul este o cale de atac devolutivă, motivat de faptul că hotărârile pronunţate pe fond nu sunt susceptibile de apel.
Astfel, cum jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează prin tribunale ca instanţe de fond şi curţi de apel, ca instanţe de recurs, sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ..
Ca atare, Curtea poate examina cauza sub toate aspectele ce ţin de legalitate şi temeinicia deciziilor contestate, iar excepţia nulităţii recursului pentru încălcarea art. 3021 alin. (1) lit. c) şi a art. 306 C. proc. civ. a fost respinsă.
Cât priveşte excepţia lipsei de obiect, se constată că în materia asigurărilor sociale sentinţele pronunţate de tribunale pe fond sunt definitive şi executorii.
Punerea în executare de către recurenta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti a sentinţei Tribunalului Bucureşti prin emiterea de noi decizii pentru cele două contestatoare şi achitarea diferenţelor de pensie constituie o executare benevolă a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi nu influenţează soluţionarea căii de atac.
Totodată, nu există la dosarul de recurs vreo manifestare expresă de voinţă a recurentei în sensul achiesării la drepturile pretinse de contestatoarele intimate ori renunţării la judecata căii de atac.
Ca urmare, şi excepţia lipsei de obiect a recursului a fost respinsă.
Cu privire la excepţia lipsei de interes a pârâtei Casa de Pensii a municipiului Bucureşti în declararea recursului, Curtea a constatat că legalitatea şi temeinicia deciziilor de recalculare şi revizuire a pensiilor speciale a fost analizată de tribunal nu doar prin prisma proporţionalităţii ingerinţei cu scopul urmărit ci şi sub alte aspecte, ca de exemplu cel al lipsirii contestatoarelor de dreptul de proprietate asupra unui bun, prin încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO.
Acest aspect fiind criticat de recurentă în mod expres, instanţa a apreciat ca fiind neîntemeiată excepţia lipsei de interes a acestei pârâte în promovarea căii de atac şi, ca atare, a respins-o.
Referitor la cererea intimatelor D.L.E. şi C.D.A.C. de înaintare către Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene a întrebărilor preliminare privind incidenţa în litigiu a jurisprudenţei acestei instanţe europene în cauzele Saieva vs. Caisse de compensation des allocations familiales - 32/76 şi Mărio Viva vs Fonds National de Retrăite des Ouvriers Mineurs - 83/87 ca şi a Directivei 2003/41/CE privind activităţile şi supravegherea instituţiilor pentru furnizarea pensiilor ocupaţionale, aceasta va fi respinsă.
Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 340/2009, instanţa de judecată, din oficiu sau la cerere poate solicita Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene să se pronunţe cu titlu preliminar asupra unei întrebări ridicate într-o cauză de orice natură şi care se referă la validitatea sau interpretarea dreptului UE în cazul în care apreciază că o decizie în această privinţă este necesară pentru pronunţarea unei hotărâri.
Ca atare, obiect al unei asemenea cereri poate fi interpretarea tratatelor, a actelor instituţiilor comunitare (deci a dreptului Uniunii) şi validitatea actelor instituţiilor comunitare.
Principiile generale de drept aplicabile în ordinea juridică comunitară pot fi de asemenea interpretate însă instanţa comunitară nu poate oferi unei jurisdicţii naţionale elementele de interpretare necesare aprecierii incidenţei într-o cauză pendinte a unei dispoziţii comunitare (în speţă Directiva 2003/41/CE).
Cu atât mai mult, Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene nu poate constata incidenţa într-o cauză a jurisprudenţei sale în anumite speţe, acest aspect fiind în exclusivitate la aprecierea judecătorului naţional.
Aplicarea dreptului sau a jurisprudenţei Uniunii la situaţia de fapt ce face obiectul acţiunii revine doar instanţei naţionale, Curtea nefiind competentă a se pronunţa pe aceste aspecte.
Reclamantele au declarat recurs împotriva încheierii din 27 aprilie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, criticând-o sub aspectul respingerii cererii lor de sesizare a Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene.
În motivare, recurentele au reluat argumentele pentru care, în opinia lor, se impune formularea unor întrebări preliminare şi sesizarea în acest sens a Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene.
În ce priveşte admisibilitatea recursului, au susţinut că aceasta se justifică în raport de dispoziţiile art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009,
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 11332/99/2011/a1.
Înalta Curte, la termenul din 21 ianuarie 2013, a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii recursului, pe care o va analiza cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 137 din C. proc. civ.şi pe care o va admite, pentru considerentele care succed:
Împotriva hotărârii judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga.
Potrivit dispoziţiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ. „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului. Dispoziţiile art. 282 alin. (2) C. proc. civ. sunt aplicabile în mod corespunzător".
În speţă, prin încheierea recurată s-a respins o cerere de sesizare a Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene formulată în faza de recurs, deci într-o etapă procesuală în care hotărârea asupra fondului este irevocabilă în conformitate cu dispoziţiile art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., astfel că şi încheierea de respingere a cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene este, de asemenea, irevocabilă.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 299 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., se desprinde concluzia că hotărârile date în recurs, fiind irevocabile, nu pot fi atacate cu recurs.
Întrucât, în speţă, hotărârea asupra fondului, respectiv hotărârea ce se va da asupra recursului cu care Curtea de Apel Iaşi a fost învestită, are caracterul de hotărâre irevocabilă, nesusceptibilă de exerciţiul căii de atac a recursului, nici încheierea de respingere a cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene nu poate fi atacată cu recurs, fiind şi ea irevocabilă.
Contrar susţinerilor recurentelor, dispoziţiile art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009 nu justifică admisibilitatea căii de atac exercitate.
Astfel, art. 2 din Legea nr. 340/2009 privind formularea de către România a unei declaraţii în baza prevederilor art. 35 parag. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană prevede: „(1) Instanţa de judecată, din oficiu ori la cerere, poate solicita Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene sa se pronunţe, cu titlu preliminar asupra unei întrebări ridicate într-o cauză de orice natură şi care se referă la validitatea sau la interpretarea unuia dintre actele prevăzute la art. 35 parag. 1 din Tratatul privind Uniunea Europeană, în cazul în care apreciază că o decizie în aceasta privinţă este necesară pentru pronunţarea unei hotărâri în cauză, (2) Dacă cererea este formulată în faţa unei instanţe a cărei hotărâre nu mai poate fi atacată prin intermediul căilor ordinare de atac, solicitarea Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene de a se pronunţa cu titlu preliminar este obligatorie, dacă aceasta este necesară pentru pronunţarea unei hotărâri în cauză. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1), judecata poate fi suspendată, iar în cazurile prevăzute la alin. (2), suspendarea judecăţii este obligatorie".
Alin. (5) al art. 2 din acest act normativ, invocat de recurente în susţinerea admisibilităţii căii de atac, prevede: „încheiereaprin care instanţa se pronunţă asupra suspendării judecaţii poate fi atacată cu recurs la instanţa superioară, în termen de 72 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, sau de la comunicare, pentru cei lipsă”.
Se constată că legea specială deschide calea recursului numai împotriva încheierii prin care instanţa se pronunţă asupra suspendării judecăţii, concomitent sesizării Curţii de Justiţie.
În speţă, prin încheierea recurată s-a dispus respingerea cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, cu consecinţa continuării judecăţii.
Ca atare, această încheiere nu se circumscrie dispoziţiilor art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009, astfel că aceste dispoziţii nu pot justifica admisibilitatea recursului exercitat în cauză.
Faţă de considerentele prezentate, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil, în baza art. 312 alin. (1) raportat la art. 299 alin. (1) C. proc. civ..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantele D.L.E. şi C.D.A.C. împotriva încheierii de şedinţă din data de 27 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 125/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 122/2013. Civil. Legea 10/2001. Revizuire -... → |
|---|
