ICCJ. Decizia nr. 1209/2013. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1209/2013
Dosar nr. 5570/1/2012
Şedinţa publică din 7 martie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 4489 din 15 iunie 2012 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a luat act de renunţarea reclamantei L.C.V. la judecarea recursului declarat împotriva Deciziei civile nr. 304 C din 19 mai 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale. A admis recursul reclamantei M.M. împotriva aceleiaşi decizii, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Împotriva acestei decizii intimatul-pârât C.N. a formulat contestaţie în anulare invocând dispoziţiile art. 317 alin. (2) C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor s-a arătat că deşi niciodată pe parcursul procesului reclamanţii nu au invocat dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 10/2001 modificată, aceste dispoziţii fiind invocate cu ocazia recursului, cu toate acestea instanţa de recurs a ţinut seama de motivul invocat şi întemeiat pe conţinutul art. 19 din Legea nr. 10/2001 şi a casat decizia Curţii de Apel Constanţa.
Art. 19 din Legea nr. 10/2001 nu este motiv de nulitate a dispoziţiei primarului, iar la data emiterii acestei dispoziţii legea nu fusese încă modificată, conţinutul dispoziţiilor art. 18 înainte de modificare fiind diferit de art. 19 după modificare.
De altfel, dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. au fost invocate formal de reclamanta M.M., nefiind indicat vreun motiv de nelegalitate, ceea ce face ca recursul să fie nul, aspect invocat de intimatul-pârât C.N. şi cu privire la care instanţa de recurs nu a făcut nicio referire.
Contestatorul a mai susţinut că nu a avut acces la setul de înscrisuri depus după ce cauza a fost luată în pronunţare, cu ocazia amânării de pronunţare.
În fine, casarea deciziei pentru stabilirea situaţiei de fapt nu se justifică faţă de probatoriul de la dosar.
Contestaţia în anulare va fi respinsă.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare ce poate fi exercitată pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 317 alin. (1) pct. 1 şi 2 - contestaţia în anulare propriu-zisă posibil de formulat împotriva hotărârilor irevocabile (lipsă de procedură şi încălcarea normelor de ordine publică privitoare la competenţă ) şi alin. (2): „contestaţia poate fi primită pentru motivele mai sus arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond".
Analizând criticile formulate faţă de temeiul juridic invocat şi anume art. 317 alin. (2 ) C. proc. civ., se constată că acestea nu pot fi încadrate în ipoteza expres şi limitativ prevăzută de textul de lege evocat.
Textul de lege evocat reglementează situaţia când instanţa de recurs a judecat cu lipsă de procedură sau cu încălcarea normelor de ordine publică privitoare la competenţă, iar aceste motive au fost invocate în cererea de recurs.
În realitate, contestatorul este nemulţumit de modul cum au fost soluţionate recursurile, dar pe calea contestaţiei în anulare nu se pot valorifica eventualele greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziţii legale, contestaţia în anulare fiind o cale extraordinară de atac de retractare.
Aşa fiind, contestaţia în anulare va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare împotriva Deciziei nr. 4489 din 15 iunie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, formulată de contestatorul C.N."
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 121/2013. Civil. Legea 10/2001. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 1208/2013. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
