ICCJ. Decizia nr. 1235/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1235/2013
Dosar nr. 4127/2/2011
Şedinţa publică din 7 martie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursurilor de faţă;
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Teleorman la 24 noiembrie 2004, reclamantul C.E. a chemat în judecată pârâta SC A. SA Nanov, solicitând obligarea acesteia, în calitate de unitate deţinătoare, să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie întreaga moşie din satul Nanov, Alexandria, judeţul Teleorman, proprietatea autorului său, C.A.N.
Prin Sentinţa civilă nr. 1685 din 21 noiembrie 2005, Tribunalul Teleorman a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul C.E. împotriva deciziei emisă de intimata SC A. SA, reţinând, în considerente, că persoana este îndreptăţită doar la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de 4 ha teren şi conac, imobile situate pe raza comunei Nanov şi aflate în patrimoniul societăţii în cauză (fosta SC A.N. SA), privatizată în anul 1998 prin Contractul de vânzare-cumpărare acţiune din 13 noiembrie 1998. Ca atare, soluţia dată de intimată asupra notificării contestatorului este legală şi temeinică.
Prin Decizia civilă nr. 164 din 27 aprilie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul reclamant C.E., instanţa de apel considerând că, în mod corect, tribunalul, dat fiind actualul regim juridic al bunului revendicat, a apreciat că persoana îndreptăţită are drept numai la măsuri reparatorii, măsuri ce nu au fost solicitate de la A.V.A.S.; hotărârea instanţei de fond nu a prevăzut în niciun fel obligativitatea acestei instituţii în raport de obiectul precizat al cererii de chemare în judecată.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 9556 din 23 noiembrie 2006, a admis recursul declarat de reclamantul C.E., a casat decizia atacată şi a trimis dosarul la Curtea de Apel Bucureşti pentru rejudecare, reţinând în considerente că prin apelul declarat, într-o formulare mai puţin clară, s-a adus o critică la adresa hotărârii primei instanţe privind omisiunea acesteia de a se pronunţa asupra cererii îndreptate contra A.V.A.S., ceea ce constituie un motiv de apel obligatoriu de rezolvat. Or, Curtea de Apel Bucureşti a calificat formularea în cauză ca făcând parte din categoria unor cereri noi, inadmisibile în raport de prevederile art. 294 C. proc. civ., calificare greşită a motivului de apel prezentat.
Prin Decizia civilă nr. 550 din 12 septembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul formulat de contestatorul C.E. împotriva Sentinţei civile nr. 1685/2005 pronunţată de Tribunalul Teleorman, în contradictoriu cu intimaţii SC A.N. SA şi A.V.A.S., a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe, cea care avea obligaţia să se pronunţe asupra cererii precizatoare a reclamantului cu privire la propunerile de acordare a măsurilor reparatorii de către A.V.A.S.
Recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 7951 din 11 decembrie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, instanţa de recurs constatând că, la data de 13 iunie 2005, Tribunalul Teleorman a admis cererea orală formulată de reclamantul C.E., având ca obiect chemarea în judecată a pârâtei A.V.A.S., cu scopul de a fi obligată la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul SC A. SA, a dispus introducerea acesteia în cauză, în calitate de pârâtă, iar prin dispozitiv a respins, ca nefondată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a instituţiei în cauză, fără a analiza pe fond pretenţiile referitoare la măsuri reparatorii.
Prin Sentinţa civilă nr. 103 din 29 iunie 2009, Tribunalul Teleorman a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de intimata A.V.A.S., ca nefondată, a respins contestaţia formulată de contestatorul C.E. împotriva deciziei emise de către intimata SC A. SA în baza Legii nr. 10/2001, a constatat că reclamantul este persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii pentru imobilul compus dintr-un conac şi terenul aferent în suprafaţă de 4 ha, amplasat în perimetrul SC A. SA, a obligat intimata A.V.A.S., în temeiul art. 29 din Legea nr. 10/2001, să facă propuneri pentru măsuri reparatorii cu privire la imobilul menţionat.
În termen legal, împotriva acestei sentinţe, au declarat apel atât contestatorul, cât şi intimata A.V.A.S.
Prin Decizia civilă nr. 29 din 18 ianuarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelantul contestator C.E. şi apelanta intimată A.V.A.S.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intimata A.V.A.S., în motivare reluând argumentele prezentate în cererea de apel.
Prin Decizia nr. 139 din 14 ianuarie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de pârâta A.V.A.S., a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel, reţinând, în esenţă, că Dispoziţia contestată nr. 738/2004 emisă de SC A. SA cuprinde în motivarea respingerii notificării şi argumentul că aceasta nu este însoţită de actele doveditoare cerute de art. 22 al Legii nr. 10/2001, deci că nu s-a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită a contestatorului.
Nici în considerentele Sentinţei civile nr. 1685/2005 a Tribunalului Teleorman nu a fost analizată, prin raportare la probele administrate, îndreptăţirea contestatorului la obţinerea de măsuri reparatorii, sens în care sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., referitoare la nemotivarea hotărârii.
Verificarea calităţii procesuale, ca şi condiţie de exerciţiu a acţiunii civile, trebuie să se realizeze în prealabil, deoarece excepţia lipsei calităţii procesuale este o excepţie de fond, absolută şi peremptorie, astfel încât, în absenţa dovedirii acestei calităţi, contestaţia se va respinge, fiind de prisos analizarea celorlalte aspecte de fond ale cauzei.
Cauza a fost reînregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, sub nr. 4127/2/2011.
În apel s-a administrat proba cu înscrisuri, precum şi proba cu expertiza tehnică de specialitate topografică, având în vedere criticile din apel, precum şi poziţia exprimată de contestator prin cererile precizatoare, în sensul că SC A. SA deţine doar suprafaţa de 5023,28 mp aferentă atelierului mecanic, fostul conac al familiei N.
Prin Decizia civilă nr. 183A din 24 aprilie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de apelanta intimată A.V.A.S., a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a constatat că reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii pentru imobilul compus din construcţie, fost conac, şi terenul aferent, în suprafaţă de 5023,07 mp, amplasat în perimetrul deţinut de SC A. SA (identificat conform raportului de expertiză întocmit de exp. ing. M.F.) şi a obligat pârâta A.V.A.S. să emită dispoziţie cu propunere de acordare de măsuri reparatorii pentru imobilul indicat, în condiţiile Legii nr. 247/2005.
Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut că în ceea ce priveşte calitatea reclamantului de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, sarcina probei proprietăţii, a deţinerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive şi a calităţii de persoană îndreptăţită la restituire revine persoanei care pretinde dreptul, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) lit. a) şi ale art. 23 din lege.
În cauză, prin Procesul-verbal de verificare nr. 268 din 16 februarie 1946 emis de Comisiunea de îndrumare a Aplicării Reformei Agrare din judeţul Teleorman s-a procedat, conform Procesului-verbal nr. 555/1945, la exproprierea în întregime a moşiei proprietarului C.C.A., întrucât acesta a absentat. În cuprinsul procesului-verbal se menţionează că titularul posedă pe raza comunei Nanov, judeţul Teleorman suprafaţa de 218,75 ha teren agricol, din care 180,50 ha teren arabil, 3,50 ha baltă, 10 ha islaz, 4 ha vad de nisip, 16,75 ha pădure şi 4 ha conac, precum şi faptul că se expropriază întreaga moşie aflată pe raza comunei Nanov, în care intră conacul şi pădurea. Potrivit dispoziţiilor art. 3 lit. d) din Legea agrară, trec asupra statului, în scopul înfăptuirii reformei agrare, terenurile şi toate bunurile agricole ale absenteiştilor.
C.C.A. a decedat la data de 03 aprilie 1964, astfel cum rezultă din Certificatul de calitate din 11 martie 2003, emis de B.N.P. N.; în certificat se consemnează numele acestuia ca fiind N.A.C., având ca succesor pe T.M.N.E.M., în calitate de vară primară.
C.C.A. este fiul lui C.A.N. şi al lui M.K., astfel cum rezultă din certificatul de deces aflat în copie tradusă, legalizată, la Dosarul Tribunalului Teleorman nr. 3688/2004. Acesta s-a născut în România, localitatea Nanov, la 27 noiembrie 1886 şi a decedat, cum s-a arătat anterior, la 03 aprilie 1964.
Potrivit notelor scrise depuse de contestatorul C.E., în anul 1896, C.C.A. avea vârsta de 10 ani, fiind moştenitor universal al defunctei E.P., născută S.N.
Conform Certificatului de moştenitor eliberat de Tribunalul Oficial din Munchen, T.M.N.E.M. a decedat la 27 iulie 2001, fiind moştenită de contestatorul de faţă, reclamantul C.E.
Aşadar, pe baza înscrisurilor prezentate, având în vedere dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 10/2001, respectiv art. 23.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 (H.G. nr. 250/2007), contestatorul a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită la obţinerea de măsuri reparatorii în temeiul legii speciale, având în vedere proba dreptului de proprietate la momentul preluării imobilului (1946) în persoana autorului C.C.A., cunoscut şi sub numele de C.C.A.N. (nume împrumutat de la localitatea în care s-a aflat moşia expropriată).
Având în vedere împrejurarea constatată în apel, în urma administrării probei cu expertiză, şi anume faptul că SC A. SA a deţinut suprafaţa de 5023,07 mp, aferentă atelierului mecanic (conacul), precum şi faptul că această societate, ce a preluat patrimoniul de la SC A. SA, a fost, anterior apariţiei Legii nr. 10/2001, privatizată, în anul 1998, iar contractul de vânzare-cumpărare acţiuni, deşi contestat, nu a fost desfiinţat de instanţele judecătoreşti, Curtea a reţinut că, în mod corect, s-au aplicat dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, în sensul că cea care este obligată să acorde măsuri reparatorii prin echivalent este instituţia implicată în privatizare, A.V.A.S., iar nu SC A. SA.
Apelantul, pe lângă cererea de restituire în natură, imposibil de admis în condiţiile menţionate anterior, a solicitat prin motivele de apel şi anularea Deciziei Primăriei comunei Nanov din 13 decembrie 2004, recunoscând că, retroactiv rămânerii definitive, s-a dovedit că aceasta este incorectă în privinţa suprafeţei de 3,5 ha.
În speţă, însă, Curtea a constatat că ceea ce s-a contestat în prezentul litigiu este decizia emisă de către SC A. SA, iar nu cea dată de Primăria comunei Nanov, astfel încât, în mod corect, tribunalul s-a pronunţat în limitele învestirii sale.
Referitor la anularea actului de proprietate al SC A. SA, Curtea a reţinut că această cerere a fost soluţionată, în mod irevocabil, într-un alt litigiu, la dosar fiind depuse copii ale hotărârilor judecătoreşti în cauză, respectiv Sentinţa civilă nr. 668 din 4 iunie 2007 pronunţată de Tribunalul Teleorman, Decizia civilă nr. 674 din 25 octombrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, şi Decizia civilă nr. 16 din 11 ianuarie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală. Pe de altă parte, instanţa de apel a constatat că nu a fost legal sesizată în privinţa acestor pretenţii ale contestatorului, având de soluţionat doar contestaţia emisă împotriva dispoziţiei SC A. SA, precum şi, pe fond, cererea formulată în contradictoriu cu A.V.A.S., potrivit art. 315 C. proc. civ.
Curtea a constatat, totodată, că Tribunalul Teleorman a admis cererea orală formulată de reclamantul C.E., având ca obiect chemarea în judecată a pârâtei A.V.A.S., cu scopul de a fi obligată la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul SC A. SA.
În cauză, cererea de obligare a A.V.A.S. la restituirea în natură, respectiv de obligare la a face propuneri de măsuri reparatorii pentru întreaga proprietate de 4 ha se constituie într-o cerere nouă formulată în etapa procesuală a apelului, cu încălcarea prevederilor art. 294 C. proc. civ., întrucât, chiar dacă, în mod irevocabil, s-a stabilit calitatea procesuală pasivă a A.V.A.S., instanţa de fond era obligată să se raporteze doar la suprafaţa de teren deţinută de SC A. SA, nu la terenul de 4 ha, indicat de notificator în notificarea soluţionată prin decizia contestată.
În privinţa diferenţei de teren ce nu s-a regăsit în patrimoniul SC A. SA nu s-au administrat probe, în sensul de a stabili în concret care este regimul juridic al acestui imobil şi cine are calitate procesuală pasivă să soluţioneze cererea contestatorului. Pe de altă parte, Dispoziţia Primăriei comunei Nanov din 13 decembrie 2004 nu a fost contestată în privinţa regimului juridic aplicabil celor 4 ha de teren, ceea ce s-a contestat fiind doar soluţia de respingere a cererii de restituire în natură dată de către SC A. SA.
În raport de aceste considerente, Curtea a apreciat că apelul declarat de către contestatorul C.E. este nefondat.
Cât priveşte apelul exercitat de către intimata A.V.A.S., Curtea a reţinut că soluţia asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive este legală şi temeinică, întrucât această chestiune, ce a vizat o problemă prealabilă analizei pe fond a contestaţiei, a fost dezlegată, în mod irevocabil, prin Decizia nr. 9556 din 23 noiembrie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, respectiv prin Decizia nr. 7951 din 11 decembrie 2008 pronunţată de aceeaşi instanţă.
În aceste condiţii, în mod corect, Tribunalul Teleorman a reţinut caracterul obligatoriu al deciziilor instanţei de recurs cu privire la problemele de drept dezlegate, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că există în sarcina A.V.A.S. obligaţia de a soluţiona cererea contestatorului cu privire la propunerea de acordare a măsurilor reparatorii, chiar şi în situaţia în care nu i-a fost remisă/înaintată vreo notificare pentru imobilul litigios.
Curtea a avut în vedere şi considerentele Deciziei nr. XX/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul că dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 trebuie interpretate în sensul că instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond nu numai contestaţia formulată împotriva deciziei/dispoziţiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci şi acţiunea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al unităţii deţinătoare sau al entităţii învestite cu soluţionarea de a răspunde la notificarea persoanei îndreptăţite.
Conform deciziei instanţei supreme, în speţă, instanţa de fond are obligaţia de a se pronunţa cu privire la acordarea măsurilor reparatorii de către instituţia implicată în privatizare în raport de împrejurarea că aceasta a fost introdusă în cauză, chiar şi dacă nu a fost notificată direct de reclamantul C.E.
Prin urmare, instanţa de fond a aplicat, în mod legal, dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, neurmarea procedurii administrative obligatorii din legea specială faţă de A.V.A.S. neavând relevanţă în raport de situaţia de fapt dedusă judecăţii şi de cele statuate, în mod irevocabil, în urma aplicării prevederilor art. 315 C. proc. civ.
Apelanta intimată a susţinut excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi raportat la situaţia juridică a imobilului revendicat la momentul preluării abuzive de către stat, în considerarea faptului că, prin Dispoziţia din 13 decembrie 2004, Primăria comunei Nanov a respins notificarea formulată, reţinând că imobilul nu face obiectul Legii nr. 10/2001, dispoziţie necontestată.
Deşi a susţinut că terenul solicitat de către contestator face obiectul legilor fondului funciar, Curtea a constatat că Dispoziţia Primăriei comunei Nanov din 2004 a vizat reţinerea regimului juridic aferent terenurilor agricole, cu incidenţa art. 8 din Legea nr. 10/2001, doar în ceea ce priveşte imobilul compus din 180,50 ha teren arabil, 3,50 ha baltă, 10 ha islaz, 4 ha vad de nisip, 16,75 ha pădure. Pentru suprafaţa de 4 ha teren şi conac, primăria în cauză a apreciat că entitatea obligată să soluţioneze notificarea este SC A. SA, în patrimoniul acesteia aflându-se imobilul respectiv. Aşadar, din această perspectivă, este netemeinică susţinerea apelantei A.V.A.S., conform căreia terenul de 4 ha este supus excepţiilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 10/2001.
În urma efectuării expertizei în cauză s-a constatat că numai terenul de 5023,07 mp a aparţinut SC A. SA, sens în care urmează a se verifica regimul juridic al acestuia, respectiv modalitatea de soluţionare a cererii de acordare măsuri reparatorii de către intimata A.V.A.S.
Deşi nu se contestă preluarea abuzivă a imobilului în litigiu de către stat, apelanta A.V.A.S. a susţinut că, fiind vorba de Legea nr. 187/1945 referitoare la înfăptuirea reformei agrare şi suprafeţei de 5023,07 mp i se aplică acelaşi regim juridic ca întregii moşii expropriate.
Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, „Nu intră sub incidenţa prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare".
Aşadar, pentru a fi incidente prevederile legale menţionate, este necesar ca terenurile ce fac obiectul notificării să fie situate în intravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării. Pe de altă parte, fiind vorba de un imobil trecut în proprietatea statului în perioada de referinţă a Legii nr. 10/2001, aflat la data intrării în vigoare a legii în patrimoniul unei societăţi comerciale ca efect al privatizării, contestatorul C.E. este îndreptăţit la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, de către A.V.A.S., aspect asupra căruia au tranşat, în mod irevocabil, instanţele de judecată în ciclurile procesuale anterioare.
Conform înscrisurilor prezentate de părţi şi actelor anexe, ataşate, rezultă că există o suprapunere totală între suprafaţa de 5023,07 mp, care a aparţinut SC A. SA, şi suprafaţa fostului conac solicitat de reclamant, fapt precizat şi de Primăria Nanov în decizia de respingere a notificării, necontestată.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs atât reclamantul, cât şi pârâta A.V.A.S.
Reclamantul C.E. a solicitat admiterea recursului şi, pe fond, admiterea cererii de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 3,5 ha, precum şi a conacului şi terenului aferent de 0,5 ha.
A criticat hotărârea atacată, arătând că instanţa nu a stabilit regimul juridic al terenului în suprafaţă de 3,5 ha care, potrivit probelor administrate, au rămas în administrarea Primăriei Nanov. Solicitările sale privind introducerea în cauză a Primăriei Nanov, în calitate de pârâtă au fost respinse, deşi după efectuarea expertizei instanţa ar fi trebuit să disjungă litigiul cu privire la această suprafaţă şi să oblige Primăria Nanov să redirecţioneze conform legii către posesori notificarea nesoluţionată.
De asemenea, a criticat decizia atacată, susţinând că instanţa nu s-a pronunţat asupra valabilităţii titlului statului asupra averii abuziv confiscate şi nu a aprofundat prevederile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni din 13 noiembrie 1998 a fost greşit interpretat drept titlu valabil.
De asemenea, a susţinut că hotărârea instanţei de apel este insuficient motivată cu privire la suprafaţa de 0,5 ha teren.
Recursul nu a fost motivat în drept.
Pârâta A.V.A.S. a solicitat modificarea în tot a deciziei atacate, respectiv înlăturarea obligaţiei sale de a emite dispoziţie motivată cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
A susţinut că A.V.A.S. nu a fost notificată în condiţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, procedura administrativă prealabilă nu era în competenţa sa, iar deciziile motivate emise de Primăria Nanov şi SC A. SA nu sunt opozabile A.V.A.S.
De asemenea, a susţinut că instituţia nu poate restitui în natură imobilul revendicat, această obligaţie incumbând unităţii deţinătoare, conform art. 21 din Legea nr. 10/2001. Pentru aceste argumente A.V.A.S. nu poate emite dispoziţie de soluţionare a notificării.
Analizând recursurile în limitele criticilor formulate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând a le respinge, pentru considerentele ce succed:
Recursul reclamantului care, în raport de dispoziţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., poate fi încadrat în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., se priveşte ca nefondat.
Critica referitoare la împrejurarea că instanţa de apel nu a stabilit regimul juridic al terenului în suprafaţă de 3,5 ha rămas în administrarea Primăriei Nanov nu poate fi primită.
Prin cererea de chemare în judecată, introdusă la 23 noiembrie 2004 la Tribunalul Teleorman, reclamantul a înţeles să conteste decizia emisă de pârâta SC A. SA, comunicată la 21 octombrie 2004, prin care s-a respins cererea sa de restituire în natură a moşiei situate în satul Nanov (Dispoziţia din 14 octombrie 2004).
Aşa cum, în mod corect, au reţinut instanţele de fond, reclamantul nu a învestit tribunalul cu o contestaţie împotriva dispoziţiei emise de Primăria Nanov privind respingerea notificării (Dispoziţia din 6 august 2001).
Împrejurarea că prin apelul declarat împotriva Sentinţei civile nr. 103 din 29 iunie 2009 reclamantul a înţeles să solicite anularea deciziei emise de Primăria comunei Nanov şi obligarea acesteia la emiterea unei decizii privind suprafaţa de 3,5 ha, nu învesteşte, în mod legal, instanţa, în raport de dispoziţiile art. 129 alin. (6) şi ale art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
În aplicarea acestor dispoziţii legale, tribunalul, ca instanţă de fond, a hotărât, în condiţiile legii, numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii, iar Curtea de Apel a reţinut că în această cale de atac nu se poate pronunţa asupra unei cereri noi.
Pentru aceste argumente, Înalta Curte constată că instanţele de fond nu aveau obligaţia stabilirii regimului juridic al acestui teren, după cum nu puteau dispune introducerea în cauză în calitate de pârâtă a Primăriei comunei Nanov. Pentru identitate de raţiune, instanţele de fond nu puteau proceda la disjungerea litigiului cu privire la suprafaţa de 3,5 ha şi la obligarea Primăriei Nanov să redirecţioneze notificarea către posesorii terenului, aşa cum susţine recurentul-reclamant.
Ca nefondată se va privi şi critica referitoare la greşita interpretare a Contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni din 13 noiembrie 1998 drept titlu valabil.
Ca şi în precedent, Înalta Curte observă că reclamantul a formulat capătul de cerere referitor la anularea actului de proprietate al SC A. SA Nanov obţinut în urma privatizării, pentru prima dată în apel, astfel încât, în aplicarea dispoziţiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., cererea nu a putut fi analizată.
Mai mult, această cerere a fost soluţionată irevocabil prin Sentinţa civilă nr. 668 din 4 iunie 2007 a Tribunalului Teleorman, rămasă definitivă prin Decizia nr. 674 din 25 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, şi irevocabilă prin Decizia nr. 16 din 11 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Aşadar, valabilitatea titlului, tranşată irevocabil într-un litigiu anterior, nu ar mai fi putut constitui obiect al analizei instanţei de apel chiar dacă nu ar fi existat situaţia prevăzută de art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
În fine, Înalta Curte reţine că nu poate fi primită nici critica referitoare la insuficienta motivare a hotărârii atacate cu privire la imposibilitatea de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 0,5 ha.
Verificând decizia instanţei de apel, se constată că soluţia imposibilităţii restituirii în natură a terenului şi aplicarea dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001 cu privire la instituţia obligată să acorde măsuri reparatorii prin echivalent, s-a întemeiat pe concluziile expertizei administrate în apel, care a stabilit că SC A. SA a deţinut suprafaţa de 5023,07 mp aferentă fostului conac şi că această societate, ce a preluat patrimoniul de la SC A.N. SA, a fost privatizată în anul 1998, deci anterior apariţiei Legii nr. 10/2001. De altfel, recurentul-reclamant nu contestă, practic, această stare de fapt, ci pretinde compararea titlurilor de proprietate ale părţilor în litigiu, ceea ce nu este posibil într-un litigiu de natura celui dedus judecăţii.
Dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 sunt pe deplin aplicabile în cauză, acestea stabilind dreptul la despăgubiri al persoanelor îndreptăţite pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate.
Recursul declarat de pârâta A.V.A.S., ce poate fi încadrat în dispoziţiile art 304 pct. 9 C. proc. civ., va fi, de asemenea, respins ca nefondat.
Prin decizia recurată, pârâta A.V.A.S. a fost obligată să emită dispoziţie prin care să propună acordarea măsurilor reparatorii, în condiţiile Legii nr. 247/2005, pentru imobilul compus din construcţie, fost conac, şi terenul aferent, în suprafaţă de 5023,07 mp, amplasat în perimetrul deţinut de SC A. SA (identificat conform raportului de expertiză întocmit de exp. ing. M.F.).
Înalta Curte observă că obligaţia stabilită în sarcina recurentei-pârâte nu vizează restituirea în natură a bunului, aşa cum greşit susţine recurenta, ci doar emiterea unei dispoziţii care să cuprindă propunerea acordării măsurilor reparatorii.
Această obligaţie a fost stabilită în baza dispoziţiilor legale, respectiv în baza prevederilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care dispun în sensul că în cazul imobilelor evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituţia publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea.
Însăşi recurenta susţine, prin motivele de recurs, că în baza acestor dispoziţii legale are competenţa numai de a propune acordarea de despăgubiri instituţiei competente, ceea ce constituie exact obiectul obligaţiei instituite prin hotărârea atacată.
Or, promovarea căii de atac în lipsa justificării oricărui interes nu poate conduce decât la respingerea ca nefondat a recursului.
În acelaşi timp, împrejurarea că pârâta nu a fost notificată nu este de natură a înlătura aplicarea dispoziţiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, aceasta cu atât mai mult cu cât prin Decizia de casare nr. 7951 din 11 decembrie 2008 instanţa de recurs s-a pronunţat asupra acestei critici formulată de A.V.A.S., reţinând textual că „nu poate fi primită apărarea recurentei că nu a fost notificată".
Pentru aceste argumente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamant şi de pârâtă, cu consecinţa menţinerii deciziei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul C.E. şi de pârâta A.V.A.S. împotriva Deciziei civile nr. 183A din 24 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 07 martie 2013
| ← ICCJ. Decizia nr. 1234/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1232/2013. Civil → |
|---|
