ICCJ. Decizia nr. 1238/2013. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1238/2013
Dosar nr. 11977/3/2009
Şedinţa publică din 7 martie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
1. Hotărârea instanţei de apel
Prin Decizia civilă nr. 217A din 24 mai 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul declarat de către reclamanta SC R.C. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 130 din 28 ianuarie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte acţiunea şi a modificat în parte Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 74 din 20 februarie 2009 şi a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantei la 173.269,30 RON.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, prin motivele de apel formulate, apelanta a susţinut că, în mod greşit, prima instanţă a înlăturat expertiza efectuată în cauză pe motiv că experţii s-au raportat la un teren intravilan, deşi acesta este extravilan, având în vedere că terenul a discuţie a fost achiziţionat în vederea dezvoltării unui complex rezidenţial, iar apelanta urma să recurgă la procedura scoaterii acestuia din circuitul agricol.
Critica este nefondată, deoarece valoarea reală a terenului nu se poate stabili decât în raport cu natura juridică a acestuia la data exproprierii, iar nu în funcţie de elemente faptice şi juridice care nu caracterizau efectiv terenul supus exproprierii, la momentul efectuării acestei proceduri.
În plus, apelanta reclamantă nu a dovedit nici măcar efectuarea unor demersuri pentru scoaterea terenului din extravilan, fiind oricum incert dacă o asemenea solicitare ar fi condus, în mod concret, la schimbarea naturii juridice a terenului.
A fost considerată întemeiată critica în sensul că, dacă prima instanţă a apreciat că expertiza a fost greşit întocmită, ar fi trebuit să solicite comisiei de experţi ca la stabilirea despăgubirii să se raporteze la natura juridică a terenului, ca fiind extravilan.
Raportul de expertiză întocmit în apel a stabilit o valoare a terenului expropriat, în suprafaţă de 2.505 mp la data efectuării raportului de expertiză, în sumă de 39.800 euro (173.269,30 RON), respectiv 15,88 euro/mp.
Curtea a apreciat că această valoare corespunde criteriilor prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea fiind raportată la preţuri de tranzacţionare efectivă a unor terenuri similare la data efectuării expertizei (în acest sens fiind depuse la dosar şi menţionate ca atare în raportul de expertiză contracte de vânzare-cumpărare încheiate în anul 2011, pe care experţii le-au avut în vedere, aplicând corecţiile corespunzătoare).
Raportul de expertiză efectuat în apel reflectă o valoare mai apropiată de valoarea concretă la care s-ar putea vinde efectiv un teren similar în aceeaşi zonă cu cel aflat în litigiu, respectând astfel cerinţele prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
În ceea ce priveşte momentul la care trebuie stabilit cuantumul despăgubirilor, acesta este prevăzut, în mod expres şi imperativ, de art. 26 din Legea nr. 33/1994, la care art. 9 din Legea nr. 198/2004 face trimitere ca fiind data efectuării raportului de expertiză, în acest sens fiind de altfel şi prevederile actuale din materia exproprierii (art. 22 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 255/2010).
Este adevărată susţinerea apelantei reclamante în sensul că Legea nr. 33/1994 şi Legea nr. 198/2004 reglementează proceduri diferite de expropriere, dar consecinţele diferite ale acestor proceduri din perspectiva momentului la care se realizează transferul proprietăţii nu pot justifica o altă interpretare a art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, în privinţa datei în raport cu care se calculează despăgubirile, în afara celei pe care însuşi textul de lege o prevede.
Din această perspectivă, Curtea a reţinut că textele legale menţionate mai sus (art. 26 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 33/1994 şi ale art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004) au făcut şi obiectul controlului de constituţionalitate într-o cauză similară, autorul excepţiei susţinând faptul că o dreaptă despăgubire este cea acordată în raport cu valoarea terenului la momentul exproprierii, şi nu la momentul întocmirii raportului de expertiză, în cursul procesului de judecată. Prin Decizia nr. 996 din 08 iunie 2010, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate, reţinând că prevederile criticate nu contravin dispoziţiilor art. 44 alin. (3) din Constituţie.
În ceea ce priveşte prejudiciul cauzat apelantei reclamante, ca urmare a exproprierii, aceasta a arătat că a suferit o diminuare a afacerii, deoarece terenul supus exproprierii era destinat dezvoltării şi amenajării unui proiect imobiliar de amploare şi urma să fie scos din circuitul agricol îndată ce lotul necesar proiectului ar fi fost definitivat.
Apelanta reclamantă a arătat că prejudiciul se compune din:
1. valoarea terenului adiacent parcelei expropriate care face zona de protecţie a autostrăzii, calculată prin raportare la preţul intravilan al zonei;
2. profitul nerealizat de către apelantă prin imposibilitatea vânzării imobilelor ce urmau a fi amenajate pe suprafaţa expropriată, precum şi pe suprafaţa de teren, afectată zonei de protecţie a autostrăzii;
3. diferenţa de valoare dintre preţul intravilan al terenului expropriat şi preţul extravilan al acestuia.
Prin expertiza efectuată în cauză, completată cu răspunsul la obiecţiuni, comisia de experţi a stabilit valoarea terenului aflat în zona de protecţie, în suprafaţă de 2.741,50 mp este de 43.535 euro (189.530 RON), sumă calculată la o valoare a terenului de 15,88 euro/mp.
De asemenea, expertiza a stabilit că:
- profitul nerealizat din vânzarea unităţilor locative care urmau să se construiască pe suprafaţa de teren expropriată, de 2.505 mp, este de 95.705 euro;
- profitul nerealizat din vânzarea unităţilor locative care urmau să se construiască pe suprafaţa de teren de 2.741,50 mp afectată zonei de protecţie, este de 132.697,25 euro.
Potrivit art. 17 din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, zonele de protecţie rămân în proprietatea şi în gospodărirea persoanelor expropriate, cărora le incumbă obligaţiile menţionate mai sus.
Având în vedere că terenul aflat în zona de protecţie rămâne în proprietatea apelantei reclamante, nu se justifică acordarea pentru acesta a unei despăgubiri reprezentând valoarea terenului însuşi.
Terenul în discuţie poate fi folosit în continuare ca teren extravilan, potrivit destinaţiei cu care a fost dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare.
Pe de altă parte, apelanta reclamantă nu a solicitat despăgubiri pentru eventuale prejudicii pe care le-ar suporta ca urmare a afectării zonei, din perspectiva necesităţii respectării obligaţiilor menţionate mai sus.
Apelanta reclamantă a susţinut că suprafaţa zonei de protecţie nu poate fi utilizată în scopul urmărit la achiziţionarea terenului, acela de construire a unui proiect imobiliar şi că prejudiciul trebuie apreciat în funcţie de preţul intravilan, obiectul proiectului fiind implicit trecerea terenului în intravilan.
Din această perspectivă, Curtea a constatat că prejudiciul invocat de apelanta reclamantă nu este unul cert, ci unul eventual, în condiţiile în care terenul în discuţie nu a fost trecut în intravilan iar proiectul imobiliar nu a fost realizat.
Este adevărat că apelanta reclamantă a cumpărat mai multe suprafeţe de teren şi că a intenţionat să construiască un ansamblu de locuinţe, încheind Contractul de asistenţă financiară pentru asigurarea finanţării necesare din 11 iulie 2007 şi Antecontractul de antrepriză de lucrări din 17 iulie 2007.
Declanşarea procedurilor de expropriere fusese însă decisă anterior, prin H.G. nr. 1546/2006 iar apelanta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în cauză prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 25 iulie 2008.
Pe de altă parte, chiar reală fiind susţinerea apelantei reclamantei în sensul că nu a avut cunoştinţă de intenţia de expropriere, în condiţiile în care aceasta nu este menţionată în Extrasul de carte funciară din 23 iulie 2008 întocmit cu ocazia încheierii contractului de vânzare, Curtea constată că tot nu se justifică cererea de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciul pretins.
Astfel, obiectul contractului l-a constituit terenul extravilan, iar apelanta reclamantă nu a demarat procedura de trecere a acestuia în categoria intravilan, rezultatul acesteia fiind oricum unul incert.
De asemenea, proiectul imobiliar nu a fost realizat, finalizarea acestuia depinzând de mai mulţi factori, astfel că nu se justifică acordarea unor despăgubiri reprezentând valoarea caselor care ar fi urmat să se construiască pe terenul expropriat şi pe terenul afectat zonei de protecţie, acesta din urmă rămânând oricum proprietatea apelantei reclamante.
2. Recursul
2.1. Motive
Atât reclamanta, cât şi pârâtul au declarat recurs.
Criticile formulate de către reclamantă vizează următoarele aspecte:
În mod greşit a fost respinsă cererea reclamantei privind despăgubirea pentru terenul afectat zonei de protecţie a autostrăzii şi pentru acoperirea prejudiciului suferit prin imposibilitatea realizării ansamblului rezidenţial.
Instanţa de apel a făcut aplicarea greşită a art. 17 din O.G. nr. 43/1997 în accepţiunea strictă a acestuia, fără a se aplica asupra situaţiei de fapt, iar pe de altă parte a restrâns, în mod nelegal, noţiunea de prejudiciu, astfel cum este reglementată prin art. 26 alin. final din Legea nr. 33/1994.
Instanţa a considerat că reclamanta nu trebuie să fie despăgubită pentru prejudiciul suferit prin afectarea zonei de protecţie a autostrăzii cu motivarea că prejudiciul pretins de către reclamantă este unul eventual. Însă, acest prejudiciu este unul cert pentru că procedura administrativă a trecerii terenului în intravilan era condiţia cel mai uşor de îndeplinit, fiind o formalitate.
Terenul achiziţionat de către reclamantă nu poate fi folosit potrivit scopului pentru care a fost achiziţionat.
Au fost aplicate greşit prevederile art. 26 alin. final din Legea nr. 33/1994.
Reclamanta a demarat procedurile de achiziţionare a terenului înainte de adoptarea H.G. nr. 1546/2006 şi nu a putut cunoaşte faptul că terenul va fi inserat în proiectul viitoarei autostrăzi întrucât nu a fost făcută nicio menţiune în acest sens în cartea funciară.
Faptul determinant al prejudiciului suferit de către reclamantă a fost exproprierea terenului, iar aspectul neparcurgerii procedurii de trecere în intravilan a terenului expropriat nu poate justifica exonerarea intimatului pârât de la despăgubirea reclamantei.
Instanţa ar fi trebuit să oblige pârâtul la plata prejudiciului nerealizat de către reclamantă, prejudiciu care s-a produs anterior finalizării demersului aducător de câştig.
Instanţa a admis numai în parte capătul de cerere privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată încălcând prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. În condiţiile în care onorariul expertizei a fost de 3.000 RON rezultă că munca avocatului a fost apreciată de instanţă mai puţin importantă, iar munca avocatului valorează cât salariul mediu pe economie.
Pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA a formulat următoarele critici:
Instanţa de apel a încălcat prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 pentru că nu s-a ţinut cont de preţuri cu care se vând, în mod obişnuit, imobile de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză.
Acţiunea trebuie respinsă pentru că, în raport de valoarea maximă pe care o puteau obţine reclamanţii, despăgubirea oferită de stat este mai mare.
2.2. Excepţia nulităţii recursului
Recurenta reclamantă a invocat excepţia nulităţii recursului declarat de către pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA întrucât prin motivele de recurs se critică numai modul de apreciere a probelor administrate, astfel încât criticile formulate nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
2.3. Analiza recursurilor
Excepţia nulităţii recursului declarat de către pârât nu este întemeiată şi va fi respinsă pentru următoarele considerente:
Conform art. 302 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Pe de altă parte, art. 306 alin. (3) C. proc. civ. prevede că indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304.
Recurentul pârât a criticat hotărârea instanţei de apel cu motivarea că s-a făcut aplicarea greşită a prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 deoarece instanţa nu a ţinut cont de preţurile cu care se vând terenuri de natura celui ce face obiectul litigiului, la data efectuării raportului de expertiză.
Prin urmare, dezvoltarea acestor critici este compatibilă cu motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât excepţia nulităţii recursului declarat de către pârât va fi respinsă ca nefondată.
Cât priveşte fondul recursurilor, au fost reţinute următoarele aspecte:
Reclamanta a criticat hotărârea invocând faptul că, suma acordată nu i-a acoperit integral prejudiciul suferit, respectiv beneficiul nerealizat decurgând din nerealizarea proiectului imobiliar.
Conform art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite.
În aplicarea acestui text, la stabilirea daunelor-interese cuvenite proprietarului sau altor persoane îndreptăţite se poate ţine seama şi de prejudiciile viitoare atunci când acestea sunt certe. Prejudiciul ce ar fi cauzat prin pierderea unei „şanse" ar putea fi reparat în măsura probabilităţii sale de realizare.
În speţă, însă, nu sunt îndeplinite cerinţele acordării beneficiului nerealizat.
Astfel, pentru ca pârâtul să poată fi obligat la plata unei sume de bani care să reprezinte valoarea cu care ar fi sporit patrimoniul reclamantei dacă aceasta ar fi realizat proiectul imobiliar, este necesar să se fi probat caracterul cert al acestui prejudiciu.
Or, faptul că, aşa cum se susţine prin motivele de recurs, „procedura administrativă a trecerii terenului în intravilan era condiţia cel mai uşor de îndeplinit" nu este de natură să justifice certitudinea finalizării proiectului imobiliar care să atragă răspunderea expropriatorului.
În condiţiile în care, la data emiterii hotărârii de expropriere terenul nu era trecut în intravilan şi nici nu fusese demarată procedura de schimbare a categoriei terenului ce a format obiectul contractelor încheiate de către reclamantă, instanţa de apel a reţinut, în mod corect, faptul că prejudiciul pretins de aceasta, cât priveşte valoarea construcţiilor ce urmau să fie edificate în zona supusă exproprierii, pentru a fi vândute, nu este unul cert.
Drept urmare, instanţa de apel a interpretat şi aplicat, în mod corect, prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, critica reclamantei neîntrunind cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Nu este întemeiată nici critica vizând cuantumul cheltuielilor de judecată acordate reclamantei.
Deşi reclamanta a invocat aplicarea greşită a prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., din considerentele hotărârii recurate se observă că instanţa nu a făcut aplicarea textului procedural menţionat, ci, motivat de faptul că apelul a fost admis în parte, în temeiul art. 276 C. proc. civ. a compensat cheltuielile de judecată ale părţilor.
Or, instanţa de recurs nu este îndreptăţită, faţă de limitele de legalitate în care trebuie să se pronunţe, potrivit art. 304 C. proc. civ., să verifice în ce măsură cuantumul cheltuielilor de judecată stabilit de către instanţa de apel este corect sau nu. Câtă vreme pretenţiile unei părţi au fost admise în parte, instanţa superioară de fond a recurs, în mod corect, la dispoziţiile art. 276 C. proc. civ. Prin urmare, criticile formulate nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Nu este întemeiat nici recursul pârâtului.
În condiţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
La întocmirea raportului de expertiză din etapa apelului, depus la dosar la 2 martie 2012 au fost avute în vedere contracte de vânzare-cumpărare din aprilie 2011, aşadar la o dată apropiată de cea a întocmirii raportului de expertiză.
Or, în condiţiile în care nu s-a dovedit că în perioada februarie - martie 2012 preţul de vânzare a terenurilor din zona supusă exproprierii a scăzut, suma stabilită prin raportul de expertiză a fost făcută cu respectarea prevederilor textului enunţat.
Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. va fi respins şi recursul declarat de către pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului declarat de pârât.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta SC R.C. SRL şi de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA împotriva Deciziei civile nr. 217A din 24 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 07 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1245/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1236/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
