ICCJ. Decizia nr. 1402/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1402/2013
Dosar nr. 14093/111/2011
Şedinţa publică din 14 martie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 822/ C din 14 mai 2012, Tribunalul Bihor a admis cererea formulată de reclamantul Biroul Executorului Judecătoresc A.B., prin executor judecătoresc Ardeleanu A.B., la cererea creditorului O.M., în contradictoriu cu debitoarea G.L.A., şi în consecinţă:
A încuviinţat executarea silită a Hotărârii suplimentare privind anularea căsătoriei nr. 05 D2 30135 din 05 ianuarie 2009 pronunţată de Tribunalul Itinerant al Districtului Cook, departamentul Judeţean de Relaţii Domestice, Statul Illinois, S.U.A.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin decizia judecătorească suplimentară privind anularea căsătoriei dintre cele două părţi L.A.G. (petiţionar) şi O.M. (respondent) pronunţată de Tribunalul Itinerant Cook, Statul Illinois, S.U.A. la data de 05 ianuarie 2009 în Dosar nr. 05 D2 30135, instanţa a dispus următoarele:
Pensie de întreţinere nu va primi niciuna din părţi.
Bunurile/ proprietăţile/ valorile dobândite in timpul căsătoriei trebuiesc împărţite în conformitate cu „Inventarul bunurilor/ proprietăţilor dobândite în timpul căsătoriei” care face parte din această hotărâre judecătorească şi este anexat la acest document.
Pentru a se face împărţirea şi respecta cele de mai sus, petiţionara trebuie să plătească respondentului 114.560 dolari SUA în 30 zile de la această hotărâre. Curtea consideră că petiţionara are fonduri şi că declaraţia petiţionarei că a donat 300.000 dolari SUA la caritate este de necrezut.
Petiţionara are 21 zile de la această hotărâre să întocmească documentele prin care proprietăţile de la 7255 N Ridge şi 7200 IM. Wasthenaw din Chicago să fie transferate în numele respondentului. După ce respondentul a primit actele de proprietate pentru cele două apartamente, el este responsabil pentru plata tuturor datoriilor restante pentru aceste apartamente (impozit pe proprietate, rate, facturi, etc.). Petiţionara nu va fi responsabila de aceste restanţe. Petiţionara are dreptul să scadă cheltuielile de impozit pe proprietate şi alte cheltuieli legale pe anul 2008 la plata impozitului anual.
Petiţionara poate locui în apartamentul de la 7200 N. Washtenaw până la 28 februarie, 2009 la orele 17.00. Petiţionara trebuie să plătească respondentului valoarea ratelor pe lunile ianuarie si februarie. Petiţionara trebuie să lase apartamentul curat şi fără stricăciuni. Toate costurile pentru curăţenie sau reparaţii în caz ca e nevoie, vor trebui suportate de petiţionară.
Curtea găseşte că proprietăţile din România listate mai sus la.2r au fost dobândite în timpul căsătoriei conform legii statului Illinois şi trebuie împărţite 55% pentru respondent şi 45% pentru petiţionară, cu toate acestea, această împărţire trebuie să ţină cont şi de hotărârea Curţii din România.
Fiecare parte poate ţine bunurile personale în numele lor, inclusiv conturile bancare.
Valoarea afacerii de import nu a fost disputată de nici una din părţi. Această afacere trebuie sa rămână la petiţionară, fără nici un interes din partea respondentului.
Firma de avocatura K. & Ş. trebuie să ţină suma de 131.000 dolari SUA în contul alocat respondentului.
Curtea găseşte că fiecare parte este responsabila pentru plata avocaţilor lor.
S-a mai reţinut de prima instanţă că, reclamantul a depus la dosar atât hotărârea străină invocată, cât şi dovada caracterului definitiv şi executoriu al acesteia, însoţite de traduceri autorizate supralegalizate, cu respectarea cerinţelor dispoziţiilor art. 167 şi 174 din Legea 105/1992.
Hotărârea a fost recunoscută cu efecte depline pe teritoriul României conform sentinţei civile nr. 248/C/2009 pronunţată în Dosarul nr. 1253/111/2009.
Din conţinutul hotărârii sus arătate, s-a constatat că debitoarea G.L.A. a participat personal la dezbaterile stabilite pentru soluţionarea cauzei finalizate prin această hotărâre şi nu a înţeles să se folosească de calea de atac a recursului pentru desfiinţarea hotărârii, astfel că instanţa de fond a apreciat că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 168 pct. 1 din Legea nr. 105/1992, respectiv nu se poate reţine că hotărârea ar fi rezultatul unei fraude comise în procedura urmată în străinătate.
În raport de cele reţinute mai sus, constatând că în speţă nu sunt incidente niciunul din cazurile prevăzute de art. 168 în care recunoaşterea hotărârii străine poate fi refuzată, iar pe de altă parte în conformitate cu dispoziţiile art. 169 care prevăd sub rezerva verificării condiţiilor prevăzute de art. 167 si 168, s-a apreciat că instanţa română nu poate proceda la examinarea în fond a hotărârii străine şi nici la modificarea ei, instanţa reţinând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 173 şi 174 din Legea 105/1992, a admis cererea conform dispozitivului prezentei.
Prin decizia nr. 51/ A din 20 septembrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanta debitor G.L.A., fiind menţinută în totalitate sentinţa primei instanţe.
A fost obligată partea apelantă G.L.A. să plătească părţii intimate O.M. suma de 750 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, potrivit Hotărârii No.05 D2 30135 pronunţată de Tribunalul Cook, Statul Illinois, Departamentul Judeţean de Relaţii Domestice, referitor la căsătoria dintre L.A.G. şi M.O. - decizie judecătorească suplimentară privind anularea căsătoriei (divorţul) dintre cele două părţi, - filele 7 -10 dosar de fond, tradus din limba engleză, se reţine faptul că s-a dispus de această instanţă ca bunurile, valorile obţinute în timpul căsătoriei, trebuie împărţite în conformitate cu inventarul bunurilor, proprietăţilor dobândite în timpul căsătoriei, iar pentru a se face împărţirea - punctul 3 - petiţionara (apelanta debitoare în speţă) trebuie să plătească respondentului (intimat creditor) suma de 114.560 dolari SUA, în termen de 30 de zile de la pronunţare.
Din înscrisul aflat la dosar de fond - fila 11, tradus din limba engleză, emis de Tribunalul Itinerant al districtului Cook Illinois, se reţine faptul că nu s-a depus recurs împotriva acestei hotărâri, ea fiind executorie cu efecte depline, începând cu data de 05 ianuarie 2009, hotărârea fiind definitivă şi irevocabilă. Se mai reţine din cuprinsul hotărârii susmenţionate, faptul că părţile au depus, cu ocazia soluţionării partajului, declaraţii în acest sens, că apelanta ar fi vândut singură, fără acordul soţului clădirea depozitului în care se desfăşura afacerea de import din Chicago, strada 7421 Nord Western, Statul Illinois în 07 august 2007, iar când Curtea i-a cerut să declare ce a făcut cu banii - 417.156 dolari SUA, doar după ce a fost constrânsă a prezentat un cec în valoare de 181.000 dolari SUA, făcând incredibila declaraţie a faptului că ar fi donat restul de bani.
Câtă vreme această hotărâre ce a constatat acest aspect referitor la vânzarea imobilului nu a fost modificată, instanţa română nu are competenţa de-a face o nouă analiză a probelor administrate cu ocazia soluţionării cauzei în SUA, iar din acest motiv instanţa de fond nu a luat în considerare apărările acesteia.
Câtă vreme creditorul a solicitat încuviinţarea executării silite a unei hotărâri recunoscute în România prin sentinţa civilă nr. 248 din 24 iunie 2009 a Tribunalului Bihor, acest aspect denotă faptul că nu şi-a încasat creanţa, iar apelanta debitoare avea dreptul de a face dovada celor susţinute - că din contul de 131.000 dolari SUA s-ar fi retras suma datorată, nefiind obligată instanţa de-a face verificări în acest sens.
Instanţa de apel a mai reţinut că actul de Renunţare la pretenţii invocat de apelantă, încheiat la 24 noiembrie 2003 este mult anterior pronunţării hotărârii a cărei executare se solicită a fi încuviinţată, astfel că, nu se impune a fi analizat. Avea apelanta posibilitatea ca pe parcursul soluţionării procesului de partaj să depună orice înscrisuri de care dorea a se folosi, or, a invoca în prezenta fază astfel de aspecte care să impună o reanaliză a unei hotărâri irevocabile, excede competenţelor conferite de Legea nr. 105/1992.
Referitor la certificatul de donaţie din 15 septembrie 2009, din aceleaşi motive evocate mai sus, instanţa de apel a apreciat că nu se impune a fi analizat, în speţă, conform Legii nr. 105/1992, întrucât instanţa avea competenţa doar de-a verifica incidenţa dispoziţiilor art. 167, art. 168, art. 169, art. 173, art. 174 din acest act normativ, a condiţiilor impuse de acestea, condiţii care conform înscrisurilor aflate în dosarul de fond erau îndeplinite astfel că, în mod corect s-a făcut aplicarea art. 173-174 din Legea nr. 105/1992.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, debitoarea G.L.A., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta - debitoare a arătat că instanţa de apel nu a analizat şi nu a coroborat toate probele depuse la dosarul cauzei.
Astfel, recurenta a susţinut că, interpretând greşit dispoziţiile din Hotărârea No.05 D2 30135 pronunţată de Tribunalul Cook, Statul Illinois, instanţa a reţinut că aceasta avea posibilitatea să facă dovada că din contul de 131.000 dolari SUA s-ar fi retras suma pe care o datora.
De asemenea, fără să coroboreze probele de la dosar cu susţinerile fiecărei părţi, instanţa de apel a concluzionat că dacă reclamantul solicită încuviinţarea executării silite a unei hotărâri recunoscute în România înseamnă că acesta nu şi-a încasat creanţa.
Recurenta - debitoare a susţinut că, în raport cu probele administrate, în mod greşit a concluzionat instanţa în acest sens şi a acceptat susţinerea reclamantului că, dacă solicită încuviinţarea executării silite înseamnă că nu şi-a executat creanţa.
Recurenta - debitoare a reiterat aspectele învederate şi în faţa instanţei de fond şi în motivele de apel, respectiv că cei 131.000 dolari reprezintă venituri din afacerea ce i-a fost atribuită, iar potrivit dispozitivului Hotărârii No.05 D2 30135 pronunţată de Tribunalul Cook, Statul Illinois, „Firma de avocatura K. & Ş. trebuie să ţină suma de 131.000 dolari SUA în contul alocat respondentului”.
Prin urmare, potrivit dispoziţiilor instanţei, suma de 131.000 dolari SUA a fost depusă în contul reclamantului O.M., context în care recurenta a susţinut că nu poate face dovada că din contul de 131.000 dolari SUA s-ar fi retras suma datorată, informaţiile privind contul personal şi tranzacţiile efectuate de titular fiind confidenţiale.
În plus, recurenta - debitoare a arătat că, în raport de aspectele reţinute de instanţă în cuprinsul hotărârii suplimentare de partaj, rezultă fără putinţă de tăgadă că cei 131.000 dolari SUA depozitaţi în contul reclamantului erau bani pe care aceasta i-a pus la dispoziţia reclamantului şi din care acesta avea posibilitatea de a se îndestula.
De altfel, nu există nicio dovadă şi nicio dispoziţie că această sumă reprezenta partea ce i se cuvenea reclamantului din anul 2008, din imobilul de pe strada Western nr. 7421 Nord, astfel cum acesta susţine.
Având în vedere aceste împrejurări, recurenta a apreciat că pentru pronunţarea unei hotărâri obiective este necesar a se verifica dacă reclamantul nu a executat această creanţă şi în Illinois, SUA.
Faptul că reclamantul a promovat patru acţiuni împotriva debitoarei din prezenta cauză, toate având ca obiect obţinerea unor sume de bani, vin să susţină convingerea recurentei că reclamantul se bazează pe imposibilitatea sa de a procura dovezi în legătură cu fapte petrecute cu mult timp în urmă pe teritoriul SUA.
Cunoscând împrejurarea că în prezenta cauză nu se poate examina hotărârea străină în fond, prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, recurenta a arătat că intenţionează să dovedească neveridicitatea susţinerilor reclamantului, precum şi faptul că reclamantul şi-a executat creanţa de 114.560 dolari din suma de 131.000 dolari SUA, bani depuşi de debitoarea recurentă în cursul judecării cauzei şi care au fost transferaţi în contul reclamantului.
În concluzie, recurenta a solicitat analizarea obiectivă a tuturor înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, care conturează o altă situaţie de fapt şi de drept decât cea prezentată de reclamant şi în raport de care se impune respingerea cererii de încuviinţare a executării silite.
La termenul de judecată din data de 14 martie 2013 instanţa a invocat, din oficiu, excepţia nulităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ.
Analizând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:
Conform art. 3021 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează, conform art. 303 alin. (1) C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs sunt prevăzute limitativ în art. 304 pct. 1- 9 C. proc. civ., iar articolul 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, raportat la motivul de recurs invocat.
Faţă de faptul că nu constituie motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, instanţa de recurs poate examina numai criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ.
Or, în speţă, nu numai că recurenta G.L.A. nu s-a conformat exigenţelor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., neindicând, decât formal, motivele de nelegalitate prevăzute de pct. 8 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ., pe care şi-a întemeiat recursul, dar nu a formulat nici critici care să poată fi încadrate, din oficiu, în vreunul dintre cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Astfel, în cuprinsul cererii de recurs dedusă judecăţii, nu se regăsesc veritabile critici ale deciziei pronunţate în apel şi nici nu se arată în ce constă nelegalitatea şi indicarea temeiului de drept, respectiv care sunt textele de lege încălcate sau aplicate greşit, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţă, în fundamentarea acesteia.
Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel şi să formuleze astfel critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta a nesocotit existenţa judecăţii anterioare.
Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind legalitatea hotărârii pronunţată în apel.
Modalitatea de motivare a recursului adoptată de către recurentă constă, practic, într-o înşiruire de afirmaţii şi susţineri referitoare la aspecte care privesc situaţia de fapt şi aprecierea probatoriului, fiind imposibil de încadrat în vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar în recurs.
Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
De asemenea, modul în care instanţa de judecată a făcut aprecierea probelor nu reprezintă o critică de legalitate, iar aprecierea probelor nu poate face obiect de analiză în recurs, deoarece pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000.
Faţă de cele expuse mai sus, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., se va constata nul recursul declarat de debitoarea G.L.A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de debitoarea G.L.A. împotriva deciziei nr. 51/ A din 20 septembrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1401/2013. Civil. Obligaţie de a face.... | ICCJ. Decizia nr. 1405/2013. Civil. Conflict de muncă. Recurs → |
|---|
