ICCJ. Decizia nr. 1414/2013. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1414/2013
Dosar nr. 4455/114/2011
Şedinţa publică din 2 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Tribunalul Buzău, secţia I civilă, prin Sentinţa civilă nr. 50 din 18 ianuarie 2012 a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârât şi a respins, ca prescrisă, acţiunea formulată de reclamantul C.G.E., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Buzău.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Buzău a reţinut că, prin acţiunea formulată reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, plata unor despăgubiri în cuantum de 550.000 RON, reprezentând daune materiale şi morale pricinuite acestuia prin încălcarea ce i-ar fi fost produsă dreptului la respectarea vieţii de familie consacrat de art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prin aceea că i s-a aplicat, fără existenţa unui scop legitim, pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti prin Sentinţa penală nr. 926 din 23 mai 1996, pronunţată de Judecătoria Buzău în Dosarul nr. 9043/1995, rămasă definitivă.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul C.G.E., criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, prin Decizia nr. 41 din 23 mai 2012 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul C.G.E., reţinând faptul că, în condiţiile în care reclamantul a avut deschisă calea de a se adresa instanţei de judecată, iar acţiunea acestuia nu a fost analizată pe fond, ca urmare a intervenirii prescripţiei, nu echivalează cu încălcarea dreptului la un proces echitabil sau a dispoziţiilor art. 13 din Convenţie şi în raport de aceste argumente s-a apreciat că, reclamantul nu şi-a exercitat dreptul de a solicita despăgubiri în termenul prevăzut de dispoziţiile legale, astfel că, hotărârea pronunţată de prima instanţă este legală şi temeinică.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamantul C.G.E. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea celor două hotărâri şi trimiterea cauzei la Tribunalul Buzău în vederea pronunţării pe fond a dosarului.
Prin critica adusă deciziei atacate recurentul a arătat că instanţele au încălcat dreptul la un proces echitabil cu consecinţa violării dreptului la viaţă privată şi de familie şi că, au fost greşit interpretate dispoziţiile Decretului nr. 167/1958, totodată a enumerat condiţiile ce trebuiesc îndeplinite pentru a putea fi aplicate prevederile art. 6 şi 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
La termenul de dezbateri în fond, Înalta Curte a luat în discuţie excepţia nulităţii recursului, potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., excepţie asupra căreia a rămas în pronunţare.
Recursul, potrivit Titlului V, Capitolul I din C. proc. civ. este cale de atac extraordinară, nedevolutivă, care se exercită numai cu respectarea cerinţelor stabilite de lege.
În acest sens, art. 3021 C. proc. civ. a prevăzut menţiunile obligatorii pe care trebuie să le conţină cererea de recurs.
Printre aceste menţiuni, la lit. c) s-a stipulat obligaţia de a se indica motivele de nelegalitate pe care se întemeiază cererea de recurs, conform cărora, aceasta trebuie să cuprindă sub sancţiunea nulităţii dezvoltarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază, cu raportare strictă şi limitativă la cazurile de modificare sau casare prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
Din cuprinsul cererii de recurs se constată că argumentele folosite în susţinerea motivelor de recurs nu se pot încadra în niciunul din cazurile reglementate la art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., ci vizează aspecte ce ţin de situaţia de fapt ce nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs.
Respectarea cerinţelor privind cuprinsul cererii de recurs este prevăzută sub sancţiunea nulităţii de art. 3021 alin. (1) lit. b) - d) C. proc. civ., ceea ce confirmă în plus că această cale de reformare extraordinară, nedevolutivă impune numai analiza motivelor de nelegalitate şi nu o rejudecare a fondului în orice condiţii.
În atare situaţie, Înalta Curte va da eficienţă prevederilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. şi va constata nulitatea recursului declarat de reclamantul C.G.E.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea recursului declarat de reclamantul C.G.E. împotriva Deciziei nr. 41 din 23 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 aprilie 2013.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 1435/2013. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 1410/2013. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
