ICCJ. Decizia nr. 1593/2013. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1593/2013
Dosar nr. 64162/3/2011
Şedinţa publică din 21 martie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) Cod procedură civilă, asupra recursului de faţă;
Prin decizia civilă nr. 284A din 3 septembrie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta I.D.V. împotriva sentinţei civile nr. 416 din 29 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 64162/3/2011, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că atât de la termenul de judecată din 6 decembrie 2011, la care reclamanta s-a prezentat personal şi i-a fost încuviinţată proba cu înscrisuri, cât şi pentru termenul de la 31 ianuarie 2012, reclamanta a avut termen în cunoştinţă, astfel încât, instanţa de fond nu avea obligaţia legală de a o cita, chiar în condiţiile în care aceasta a formulat cerere de amânare a cauzei pentru motive medicale şi a fost acordat un nou termen de judecată. În cauză, reclamanta a fost citată în conformitate cu dispoziţiile art. 88 alin. (1) C. proc. civ., pentru termenul de judecată de la 6 decembrie 2012, fiind prezentă personal la acest termen de judecată, împrejurare ce a condus la însuşirea prezumţiei legale de termen în cunoştinţă pentru reclamantă, conform dispoziţiilor art. 88 alin. (1) pct. 51 C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii în termen legal, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului a făcut critici cu privire la sentinţa pronunţată de instanţa de fond, susţinând că, în raport de dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., sentinţa a fost pronunţată fără legala sa citare, ceea ce conduce la sancţiunea nulităţii hotărârii, că deşi în cuprinsul acesteia se face menţiunea că procedura este legal îndeplinită, la dosarul cauzei nu se regăseşte nicio dovadă că reclamanta ar fi fost citată, că în mod greşit a fost respinsă proba cu înscrisuri şi că nici la primul termen de judecată şi nici la următoarele nu a fost îndeplinită obligaţia comunicării întâmpinării depuse de pârâtă.
Reclamanta a formulat, de asemenea, critici cu privire la decizia recurată, susţinând că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra motivului privind necomunicarea întâmpinării, că este părtinitor argumentul potrivit căruia tribunalul nu avea obligaţia citării sale pentru termenul din 29 februarie 2012, că deşi motivele de apel vizau exclusiv judecarea cauzei în lipsa reclamantei, instanţa a intrat în cercetarea fodnului cauzei fără a-i da posibilitatea să producă dovezi şi să-şi susţină apărarea şi că, pentru aceste motive, se impune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Analizând recursul în limitele criticilor formulate, în raport de dispoziţiile art. 306 alin. (3) raportat la art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată nulitatea acestuia, pentru considerentele ce succed:
În drept, recursul este o cale extraordinară de atac care trebuie să se grefeze pe conţinutul hotărârii atacate şi pe chestiuni de drept care au făcut obiectul analizei instanţelor de fond.
Cu alte cuvinte, invocând incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., partea interesată trebuie să dezvolte, în concret, critici prin care să demonstreze lipsa de temei legal a hotărârilor judecătoreşti atacate ori, după caz, să arate în ce a constat încălcarea sau aplicarea greşită a textului de lege apreciat de instanţele de fond a fi incident raportului juridic dedus judecăţii.
În speţa supusă analizei, se constată că reclamanta, deşi invocă incidenţa motivului de recurs mai sus arătat, nu dezvoltă nicio critică pe care instanţa de recurs să o poată circumscrie cazului de modificare indicat.
Simpla înşiruire de afirmaţii şi susţineri, nestructurate din punct de vedere juridic, care nu se pot încadra în nici unul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., nu permit instanţei de recurs o cenzurare a deciziei curţii de apel.
În consecinţă, văzând că în speţă nu este posibilă o încadrare a motivelor de recurs în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamanta I.D.V. împotriva deciziei civile nr. 284A din 3 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1597/2013. Civil. Drepturi băneşti.... | ICCJ. Decizia nr. 1589/2013. Civil → |
|---|
