ICCJ. Decizia nr. 1641/2013. Civil. Contestaţie decizie de concediere. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1641/2013
Dosar nr. 6683/2/2012
Şedinţa publică din 22 martie 2013
Prin acţiunea înregistrată la data de 31 august 2011, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă conflicte de muncă şi asigurări sociale, reclamantul P.M., în contradictoriu cu intimata Regia Autonomă de Transport Bucureşti, a solicitat anularea Deciziei de sancţionare nr. 845 din 9 august 2011 prin care s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului de muncă şi repunerea în situaţia anterioară emiterii acestei decizii în sensul reintegrării în funcţia ocupată anterior şi obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii şi până la reintegrarea efectivă.
Prin Sentinţa nr. 1267 din 10 februarie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis acţiunea; a dispus anularea Deciziei de concediere nr. 845 din 9 august 2011; a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior concedierii; a obligat pe pârâtă la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta de la data concedierii până la reintegrarea efectivă; a obligat pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată şi a luat act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Regia Autonomă de Transport Bucureşti RA.
Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia nr. 4089 din 19 iunie 2012, a admis recursul şi a modificat în tot sentinţa tribunalului în sensul că a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că prin Decizia de sancţionare nr. 845 din 9 august 2011 emisă de pârâtă, reclamantul a fost sancţionat cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă pe motiv că, în data de 10/11 iulie 2011, a staţionat nejustificat într-o zonă unde nu există reţea de contact tramvai/troleibuz, intersecţia str. Laminorului/str. Mihai Viteazu.
Instanţa de recurs a apreciat că tribunalul a făcut o greşită interpretare şi aplicare a prevederilor art. 252 alin. (2) C. muncii întrucât elementele prezentate în decizie sunt suficiente pentru descrierea faptei săvârşite de către reclamant atât din punct de vedere al materialităţii evenimentelor, cât şi al situării în timp şi ca durată a faptei.
Astfel, instanţa a reţinut că potrivit fişei de atribuţii a reclamantului, acesta avea obligaţia de a comunica electrodispeceratului orice deplasare, atât plecarea dintr-un punct de lucru, cât şi sosirea în altul.
Aceeaşi instanţă a reţinut, contrar opiniei tribunalului, că în lipsa unei asemenea notificări de părăsire a traseului aprobat, orice deplasare în afara traseului întruneşte elementele constitutive ale unei abateri disciplinare.
În ceea ce priveşte temeinicia deciziei de sancţionare, instanţa de recurs a apreciat că intimatul a părăsit traseul stabilit prin dispoziţia de lucru nr. 17, deplasându-se într-o zonă fără reţea de contact tramvai/troleibuz, fără a anunţa dispeceratul despre această deplasare, deşi potrivit fişei postului şi procedurii operaţionale avea această obligaţie. Consecinţa părăsirii traseului constă în aceea că nu s-a mai ajuns să se verifice efectiv reţeaua de contact pe şos. Chitilei, respectiv de la capătul de linie Străuleşti (aici s-a efectuat doar o revizie vizuală).
Împotriva acestei din urmă decizii, la data de 22 august 2012, a formulat cerere de revizuire P.M., înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
În motivarea cererii, întemeiată pe dispoziţiile art art. 322 alin. (1), pct. 7 C. proc. civ., revizuentul a arătat că Decizia nr. 4089 din 19 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a cărei anulare o solicită, este potrivnică Deciziei nr. 4396 din 29 iunie 2912, pronunţată de aceeaşi curte de apel într-o cauză privind pe numitul G.P. având acelaşi obiect, respectiv contestaţie formulată împotriva deciziei de concediere - pentru aceleaşi motive - emisă de pârâta Regia Autonomă de Transport Bucureşti R.A, întrucât prin această din urmă decizie instanţa de recurs a pronunţat o hotărâre diametral opusă celei pronunţate în cauza sa în sensul că a respins apelul pârâtei.
Revizuentul arată că făcea parte din aceeaşi echipă de lucru care desfăşura activităţi pe timpul turei de noapte cu numitul G.P., iar angajatorul a pretins că, la data de 10/11 iulie 2011, amândoi au săvârşit o abatere disciplinară constând în părăsirea locului de muncă. Susţine că angajatorul nu a reuşit să demonstreze în fata instanţelor că timpul petrecut în afara traseului obligatoriu a fost mai mare decât cel necesar pentru satisfacerea nevoii de sete, în decizia de sancţionare nefiind precizată perioada cât se presupune că au părăsit traseul.
Precizează că situaţia de fapt în care se afla la data săvârşirii aşa zisei abateri disciplinare este identică cu cea a numitului G.P., şi, cu toate acestea, Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat o hotărâre diferită de cea pronunţată în cauza acestuia, cauză absolut identică cu a sa.
Prin Decizia nr. 4835 din 19 septembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, având în vedere că prin cererea de revizuire s-a invocat contrarietatea a două decizii irevocabile ale Curţii de Apel Bucureşti, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Examinând cererea de revizuire în raport de excepţia de tardivitate invocată din oficiu, la termenul din 22 martie 2013, Înalta Curte o va respinge ca tardiv formulată, pentru următoarele considerente:
Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.
În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prescrise de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.
Conform dispoziţiilor art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti, în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 şi 7 alin. (1), de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanţe de recurs după evocarea fondului, de la pronunţare.
În speţă, din actele dosarului rezultă că termenul de o lună prevăzut de art. 324 alin. (1) a fost depăşit, întrucât Decizia nr. 4089 din 19 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale, a cărei revizuire se cere, a fost pronunţată la data de 19 iunie 2012, iar cererea de revizuire a fost înregistrată la data de 23 august 2012, cu încălcarea termenului legal enunţat.
Or, pentru cererea de revizuire a unei hotărâri pronunţată de o instanţă de recurs, legiuitorul a prevăzut, în mod expres, prin dispoziţiile art. 324 alin. (1) C. proc. civ., că termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti de la pronunţarea hotărârii.
Legea sancţionează cu decăderea nerespectarea termenelor procedurale stabilite pentru exercitarea căilor de atac, sens în care sunt de observat şi dispoziţiile art. 103 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrag decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa.
În speţă, revizuentul a încălcat prevederile art. 324 alin. (1) C. proc. civ., deoarece a formulat cererea cu depăşirea termenului de o lună prevăzut de textul menţionat.
De altfel, chiar dacă ar fi respectat termenul legal, pentru a fi incidente dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuentul ar fi trebuit să invoce contrarietatea hotărârii atacate cu o altă hotărâre pronunţată în aceeaşi pricină, având aceleaşi părţi, acelaşi obiect şi aceeaşi cauză, şi nu contrarietatea cu o hotărâre pronunţată în altă cauză pretins similară.
În consecinţă, având în vedere considerentele prezentate, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuentul P.M. împotriva Deciziei nr. 4089 din 19 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1640/2013. Civil. Contestaţie decizie de... | ICCJ. Decizia nr. 1642/2013. Civil. Contestaţie decizie de... → |
|---|
