ICCJ. Decizia nr. 1642/2013. Civil. Contestaţie decizie de concediere. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1642/2013
Dosar nr. 6684/2/2012
Şedinţa publică din 22 martie 2013
Prin cererea înregistrată la data de 31 august 2011 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă conflicte de muncă şi asigurări sociale, contestatorul G.T. a formulat, în contradictoriu cu intimata Regia Autonomă de Transport Bucureşti, contestaţie împotriva Deciziei de sancţionare nr. 844 din 9 august 2011, prin care i s-a desfăcut disciplinar contractul de muncă, solicitând ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să se dispună anularea deciziei contestate, repunerea în situaţia anterioară emiterii deciziei în sensul reintegrării în funcţia ocupată anterior şi obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii şi până la reintegrarea efectivă.
Prin Sentinţa nr. 1265 din 10 februarie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis acţiunea; a anulat Decizia de concediere nr. 844 din 9 august 2011; a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior concedierii; a obligat pârâta la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii până la reintegrarea efectivă; a obligat pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată; a luat act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia nr. 4090 din 19 iunie 2012 a admis recursul declarat de pârâta Regia Autonomă de Transport Bucureşti împotriva sentinţei tribunalului şi a dispus modificarea în tot a sentinţei recurate, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de recurs a reţinut următoarele:
Prin Decizia de sancţionare nr. 844 din 9 august 2011 emisă de pârâtă, reclamantul a fost sancţionat cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă pe motiv că, în data de 10/11 iulie 2011, a staţionat nejustificat într-o zonă unde nu există reţea de contact tramvai/troleibuz, intersecţia str. Laminorului/str. Mihai Viteazu.
Instanţa de recurs a apreciat că tribunalul a făcut o greşită interpretare şi aplicare a prevederile art. 252 alin. (2) C. muncii, reţinând că în cuprinsul deciziei de concediere este descrisă în mod concret fapta săvârşită de către reclamant, respectiv staţionarea nejustificată într-o zonă în care nu exista reţea de contact tramvai/troleibuz, respectiv în afara traseului în care acesta urma să-şi desfăşoare atribuţiile.
Instanţa de recurs a reţinut că elementele prezentate în decizia de concediere sunt suficiente pentru descrierea faptei săvârşite de către reclamant atât din punct de vedere al materialităţii evenimentelor, cât şi al situării în timp şi ca durată a faptei, pentru că în mod evident orice părăsire a traseului normal necesită o anumită perioadă de timp.
Astfel, s-a reţinut că potrivit fişei de atribuţii a reclamantului, acesta avea obligaţia de a comunica electrodispeceratului orice deplasare, atât plecarea dintr-un punct de lucru, cât şi sosirea în altul.
Pe de altă parte, instanţa a reţinut că potrivit art. 6.3.6 din procedura operaţională trebuia anunţată la DEC orice deplasare a echipei pe altă arteră de circulaţie sau la o distanţă mai mare de 1 km de punctul anunţat anterior.
Instanţa de recurs a reţinut, contrar opiniei tribunalului, că, în lipsa unei asemenea notificări de părăsire a traseului aprobat, orice deplasare în afara traseului întruneşte elementele constitutive ale unei abateri disciplinare.
Cât priveşte neindicarea criteriilor de individualizare a sancţiunii prevăzute de art. 250 C. muncii, instanţa de recurs a constatat că menţiunile care trebuie să se regăsească în mod obligatoriu într-o decizie de sancţionare sunt cele prevăzute de art. 252 alin. (2) C. muncii, în timp ce criteriile de individualizare trebuie să fie decelabile din cuprinsul deciziei, respectiv să se poată stabili împrejurările în care fapta a fost săvârşită, gradul de vinovăţie a salariatului, consecinţele abaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu a salariatului şi, dacă e cazul, eventualele sancţiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.
În consecinţă, instanţa a constatat legalitatea deciziei de sancţionare.
Împotriva acestei decizii, a formulat cerere de revizuire P.M., înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti , secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data de 23 august 2012.
În motivarea cererii, întemeiată pe dispoziţiile art. art. 322 alin. (1), pct. 7 C. proc. civ., revizuentul a arătat că Decizia nr. 4090 din 19 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a cărei revizuire o solicită, este potrivnică Deciziei nr. 4396 din 29 iunie 2912, pronunţată de aceeaşi curte de apel într-o cauză privind pe numitul G.P. având acelaşi obiect, respectiv contestaţie formulată împotriva deciziei de concediere - pentru aceleaşi motive - emisă de pârâta Regia Autonomă de Transport Bucureşti R.A, întrucât în această din urmă cauză instanţa de recurs a pronunţat o hotărâre diametral opusă celei pronunţate în cauza sa.
În acest sens, revizuentul arată că, prin Sentinţa nr. 1266 din 10 februarie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul G.P. în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă de Transport Bucureşti, a fost anulată Decizia de concediere nr. 843 din 9 august 2011; s-a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior concedierii, iar intimata a fost obligată la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii până la integrarea efectivă.
Recursul formulat de Regia Autonomă de Transport Bucureşti RA împotriva acestei hotărâri, a fost respins, prin Decizia nr. 4396 din 29 iunie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Revizuentul arată că, atât el cât şi numitul G.P. aveau, la data emiterii deciziei de sancţionare, contracte de muncă încheiate cu Regia Autonomă de Transport Bucureşti R.A. şi, în plus, la data de 10/11 iulie 2011 făceau parte din aceeaşi echipă de lucru ce desfăşura activităţi pe timpul turei de noapte.
Astfel, angajatorul a pretins că la data de 10/11 iulie 2011 amândoi au săvârşit o abatere disciplinară constând în părăsirea locului de muncă, respectiv a punctelor de lucru de pe trasee sau tronsoane şi/sau a echipelor repartizate. În schimb s-a reţinut în sarcina sa că nu a respectat ordinea stabilită prin itinerarii şi a dus la pierderea de curse, în mod deliberat şi fără justificare, prin faptul că a staţionat nejustificat într-o zonă unde nu exista reţea de contact tramvai/troleibuz.
Revizuentul precizează că situaţia de fapt, aşa cum a fost descrisă de angajatorul Regia Autonoma de Transport Bucureşti R.A. în decizia de sancţionare, nu putea fi calificată drept părăsire a locului de muncă, respectiv abatere disciplinară întrucât deplasarea pe o stradă lăturalnică, delimitată de bulevardele mari incluse pe ruta obligatorie nu echivalează cu o sustragere de la activitatea renumerată, el ieşind doar câteva minute din traseul obligatoriu pentru a cumpăra o sticla de suc în jurul orei 21.00-21.30, pe timp de vară.
Revizuentul susţine că situaţia de fapt în care se găsea la data săvârşirii aşa zisei abateri disciplinare este identică cu cea a numitului G.P., şi, cu toate acestea, Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat o hotărâre diferită de cea pronunţată în cauza acestuia, absolut identică cu a sa.
Prin Decizia nr. 4682 din 12 septembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, având în vedere că prin cererea de revizuire s-a invocat contrarietatea a două decizii irevocabile pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Examinând cererea de revizuire, în raport de excepţia de tardivitate invocată din oficiu, la termenul din 22 martie 2013, Înalta Curte o va respinge ca tardiv formulată, pentru următoarele considerente:
Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.
În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prescrise de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.
Conform dispoziţiilor art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti, în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 şi 7 alin. (1), de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanţe de recurs după evocarea fondului, de la pronunţare.
În speţă, din actele dosarului rezultă că termenul de o lună prevăzut de art. 324 alin. (1) a fost depăşit, întrucât Decizia nr. 4090 din 19 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a cărei revizuire se cere, a fost pronunţată la data de 19 iunie 2012, iar cererea de revizuire a fost înregistrată la data de 23 august 2012, cu încălcarea termenului legal enunţat.
Or, pentru cererea de revizuire a unei hotărâri pronunţată de o instanţă de recurs, legiuitorul a prevăzut, în mod expres, prin dispoziţiile art. 324 alin. (1) C. proc. civ., că termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti de la pronunţarea hotărârii.
Legea sancţionează cu decăderea nerespectarea termenelor procedurale stabilite pentru exercitarea căilor de atac, sens în care sunt de observat şi dispoziţiile art. 103 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrag decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa.
În speţă, revizuentul a încălcat prevederile art. 324 alin. (1) C. proc. civ., deoarece a formulat cererea cu depăşirea termenului de o lună prevăzut de textul menţionat.
De altfel, chiar dacă ar fi respectat termenul legal, pentru a fi incidente dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuentul ar fi trebuit să invoce contrarietatea hotărârii atacate cu o altă hotărâre pronunţată în aceeaşi pricină, având aceleaşi părţi, acelaşi obiect şi aceeaşi cauză, şi nu contrarietatea cu o hotărâre pronunţată în altă cauză pretins similară.
În consecinţă, având în vedere considerentele prezentate, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuentul G.T. împotriva Deciziei nr. 4090 din 19 iunie 2012 a Curţii-de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1641/2013. Civil. Contestaţie decizie de... | ICCJ. Decizia nr. 1668/2013. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... → |
|---|
