ICCJ. Decizia nr. 1668/2013. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie în anulare - Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 1668/2013

Dosar nr. 6109/1/2012

Şedinţa publică din 26 martie 2013

Prin Sentinţa civilă nr. 1488 din 18 noiembrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 32722/3/2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins acţiunea formulată de reclamanţii S.S., D.A., S.L., S.F. şi S.A. privind anularea Dispoziţiei nr. 12008 din 28 iulie 2009 a Primarului General al Municipiului Bucureşti.

Prin Decizia civilă nr. 622 din 16 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat împotriva acestei hotărâri de către reclamanţii D.A., S.A., S.F., S.L., S.S.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că din probatoriul administrat rezultă că terenul în cauză este ocupat în totalitate de elemente de sistematizare străbătute de reţele edilitare şi anume spaţiu verde împrejmuit aferent blocului din zonă, artera de circulaţie auto - B-dul Mircea Vodă, cât şi trotuar pietonal, terenul neputând fi restituit în natură, ci putându-se acorda doar măsuri reparatorii în echivalent, situaţie confirmată în mod clar prin nota de reconstituire şi schiţele aferente depuse de Primăria Municipiului Bucureşti - Direcţia Evidenţa Imobiliară şi Cadastrală ataşate la filele 90 -101 din dosarul instanţei de fond.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii S.S., D.A., S.L., S.F. şi S.A., arătând că aceasta nu conţine motivele de fapt şi de drept ce au determinat soluţia pronunţată, cu atât mai mult cu cât nu a fost luată în considerare Adresa nr. 29749/7439 din 10 iulie 2007 a Direcţiei de cadastru şi Proprietăţi, ce este hotărâtoare în cauză; că la prima notificare nu dispuneau de toate actele ce vizează suprafaţa integrală a imobilului şi că instanţa nu a analizat fondul cauzei situaţie faţă de care se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea hotărârii în sensul admiterii apelului.

Prin Decizia civilă nr. 4947 din 28 iunie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, recursul.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de recurs a reţinut că criticile legate de interpretarea probelor, relevă aspecte de netemeinicie şi nu de nelegalitate, motiv pentru care nu pot fi avute în vedere în prezenta cale de atac.

Faţă de obiectul dedus judecăţii, de contractul de vânzare -cumpărare încheiat de antecesorul reclamantului, de faptul că terenul din litigiu este ocupat în totalitate de elemente de sistematizare, străbătute de reţele edilitare, artere de circulaţie auto- B-dul Mircea Vodă şi trotuar pietonal, instanţa de apel a făcut o legală interpretare şi aplicare a legii şi a raporturilor juridice dintre părţi, reţinându-se că pot fi acordate doar măsuri reparatorii în echivalent.

Referitor la motivarea necorespunzătoare a hotărârii, instanţa de recurs a reţinut că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci de esenţă, de încadrare a unei situaţii de fapt în condiţiile generale şi abstracte ale unei legi, situaţie faţă de care hotărârea instanţei de apel se circumscrie exigenţele art. 261 pct. 5 C. proc. civ., nefiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Referitor la criticile legate de dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., în condiţiile în care instanţa s-a pronunţat în limitele investirii, ale obiectului dedus judecăţii şi în respectarea principiului tantum devolutum quantum apellatum, instanţa de recurs a constatat că nici acestea nu pot fi reţinute.

Împotriva acestei decizii au formulat contestaţie în anulare, în temeiul dispoziţiilor art 317 alin. (1) pct 1 şi 2 C. proc. civ., D.A., S.A., S.F., S.L., S.S., arătând, în esenţă, că instanţa de recurs n-a ţinut cont de necesitatea suplimentării probatoriului administrat în cauză, respectiv, efectuarea unui supliment de expertiză şi solicitarea expertului ca martor în recurs, fiind, în egală măsură, ignorate probele deja existente la dosar prezentate de reclamanţi.

Contestatorii mai arată că Decizia nr. 622 din 16 iunie 2011 a Tribunalului Bucureşti încalcă, dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii şi interpretează în mod greşit actul juridic dedus judecăţii, respectiv, Decretul de expropriere nr. 130/1989 şi contractul de vânzare-cumpărare din 1949.

Instanţa de apel nu a analizat de ce la fond pronunţarea a fost amânată de mai multe ori, iar apoi, în mod nejustificat, s-a schimbat completul, iar cei doi recurenţi din SUA nu au fost citaţi în cauză, situaţie faţă de care au fost încălcate dispoziţiile art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului privind dreptul la un proces echitabil.

De asemenea, instanţa de apel a ignorat prioritatea dreptului special şi dispoziţiile Legii nr. 10/2001, iar coroborarea actelor, a înscrisurilor, a motivării s-a făcut superficial, fără a se ţine cont de expertiza depusă la dosar, argumentând teoretic opinia primăriei privind instalaţiile subterane, fără a se prezenta dovezi şi contraexpertiză, ci doar improvizaţii teoretice şi afirmaţii subiective, deşi în opinia contestatorilor s-au eliberat în acelaşi perimetru 2 titluri de proprietate unor pretinşi moştenitori, ceea ce poate face obiectul unei plângeri penale.

Cererea de revendicare a contestatorilor priveşte imobilul teren din Splaiul Unirii nr. 147, sector 3, Bucureşti, instanţa de fond contrazicându-se singură prin afirmaţia că lipseşte precizarea imobilului, fără a analiza notificarea şi actele depuse privind suprafaţa terenului.

Solicitarea de restituire a contestatorilor a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 9, art. 10 alin. (1), art. 11 alin. (3) şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, texte legale pe care instanţele nu le-au avut în vedere atunci când s-au pronunţat în cauză.

Cu privire la situaţia de fapt, contestatorii au reiterat aspectele învederate prin cererea de chemare în judecată şi în cadrul apărărilor formulate cu prilejul instrumentării cauzei pe fond.

Au solicitat desfiinţarea Deciziei nr. 4947/2009 a Înaltei Curţi, desfiinţarea Deciziei nr. 622/A din 16 iunie 2011, casarea şi judecata în recurs, iar în subsidiar, trimiterea spre rejudecare, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 202/2010 privind accelerarea soluţionării proceselor, cu consecinţa anulării Dispoziţiei nr. 12008 din 28 iulie 2009 a Primarului General al municipiului Bucureşti şi restituirea în natură a terenului revendicat.

Contestatorii au mai invocat art. 299-304 pct. 7, 8 şi 9, art. 312 alin. (2), (3) C. proc. civ., Legea nr. 10/2001, Legea nr. 202/2010, art. 6, 8, 14, 17 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, art. 21, 44, 46 din Constituţia României, art. 480, 998-999 C. civ., art. 4, 9, 10, 18 din Legea nr. 213/1998, art. 66, 68 din Legea nr. 215/2001, recursul procurorului general în interesul legii nr. 807/190/2007, Hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului privind restituirea proprietăţilor confiscate abuziv.

Contestaţia în anulare este nefondată, pentru argumentele ce succed:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare prin intermediul căreia se poate obţine, în cazuri expres şi limitativ prevăzute de lege, anularea unor hotărâri judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea unor norme procedurale.

Astfel, potrivit art. 317 alin. (1) C. proc. civ. hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare „când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii" (alin. (1) pct. 1) ori „când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă"(alin. (1) pct. 2).

Contestatorii susţin că recurenţii stabiliţi în SUA nu au fost legal citaţi cu prilejul soluţionării recursului, însă aceştia, respectiv, S.F. şi S.A. au indicat, atât în cererea, cât şi în motivele de recurs, că au domiciliu procesual ales la avocat F.N., în Bucureşti, sector 3, str. A. nr. 121, bl. 82, ap. 21, sens în care instanţa de recurs a făcut aplicarea art. 93 C. proc. civ., conform căruia „în caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat şi persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană".

În atare situaţie, conform dovezilor de comunicare aflate la filele 13-14 dosar recurs, procedura de citare cu persoanele mai sus menţionate a fost legal îndeplinită, motivul de contestaţie în anulare fiind, astfel, nefondat.

Celelalte chestiuni invocate în cadrul prezentei cereri, prin care contestatorii repun în discuţie probleme legate de modalitatea de administrare şi interpretare a probatoriilor, precum şi de interpretarea şi aplicarea unor dispoziţii legale incidente, reprezintă chestiuni de fond ce nu pot fi avute în vedere în calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare.

Textele legale invocate de către contestatori subsecvent dispoziţiilor art. 317 alin. (1) pct. 1 şi 2 C. proc. civ., posibil incidente în ceea ce priveşte obiectul de fond al cauzei, nu pot fi avute în vedere în soluţionarea prezentei cereri, a cărei strictă reglementare exclude, aşa cum anterior s-a arătat, analiza oricăror chestiuni legate de fondul litigiului.

Pentru aceste considerente, contestaţia în anulare va fi respinsă, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de D.A., S.A., S.F., S.L. şi S.S. împotriva Deciziei nr. 4947 din 28 iunie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 martie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1668/2013. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie în anulare - Fond