ICCJ. Decizia nr. 1635/2013. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1635/2013
Dosar nr. 15342/3/2008
Şedinţa publică din 22 martie 2013
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Ia data de 22 aprilie 2008, reclamanta R.G., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, a contestat Hotărârea nr. 80 din 22 martie 2007 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, solicitând stabilirea cuantumului corect al despăgubirilor pentru suprafaţa expropriată de 1.627,849 mp teren cu număr cadastral 1121/1 situată în comuna Gruiu judeţul Ilfov şi obligarea pârâtului la plata prejudiciului cauzat ca urmare a scăderii valorii terenului rămas neexpropriat în suprafaţă de 3.172,151.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin hotărârea de expropriere s-a stabilit o despăgubire în cuantum de 25.944, 58 RON (aproximativ 4,4 euro/mp), în timp ce contravaloarea terenului expropriat era, în opinia sa, de 85,106 euro şi se compunea din 40.696 euro valoarea reală a imobilului teren expropriat şi 44.410 euro prejudiciul cauzat ca urmare a scăderii valorii terenului rămas neexpropriat.
Reclamanta a arătat că despăgubirea stabilită prin Hotărârea nr. 80 din 22 martie 2007 este net inferioară valorii reale a terenului în cauză, prin raportare la preţurile practicate de către agenţiile imobiliare la data exproprierii, respectiv de 25 euro/mp, iar terenurile intravilane situate în comuna Gruiu, conform grilei minime de taxare a actelor notariale, sunt evaluate la preţuri cuprinse între 15-80 euro/mp în funcţie de zonă şi de utilităţile de care beneficiază.
În drept, a invocat dispoziţiile Legii nr. 33/1994.
Prin Sentinţa civilă nr. 75 din 20 noiembrie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis în parte acţiunea şi a obligat pe pârât să plătească reclamantei pentru imobilul expropriat suma de 28.950 euro plătibilă în lei la cursul BNR din ziua plăţii.
Prin aceeaşi sentinţă, a fost respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri pentru suprafaţa de teren rămasă neexpropriată de 31762,16 m şi a fost obligat pârâtul la plata sumei de 1000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că prin raportul de expertiză efectuat în cauză, astfel cum acesta a fost completat cu răspunsul la obiecţiuni, s-a stabilit o despăgubire de 28.950 euro la o valoare de referinţă la momentul exproprierii de 20,212 euro.
Modul de calcul prezentat în expertiza efectuată de cei trei experţi a rezultat din aplicarea metodei comparaţiei cu alte imobile asemănătoare care au fost vândute la preţul de circulaţie precum şi a metodei calcului valorii de circulaţie în raport de preţul terenurilor asemănătoare prin raportare la piaţa imobiliară.
În ceea ce priveşte eventualul prejudiciu cauzat reclamantei pentru partea din imobil rămasă neexpropriată, tribunalul a constatat că acesta nu a fost determinat şi probat, în condiţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Împotriva sentinţei tribunalului, au declarat apel reclamanta R.G. şi pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA.
În apel, prin încheierea din 22 septembrie 2011, la cererea ambelor părţi, instanţa a încuviinţat efectuarea unei noi expertize de evaluare a terenului expropriat, iar prin încheierea din 15 martie 2013, aceeaşi instanţă a încuviinţat obiecţiunile formulate de pârât la raportul de expertiză efectuat în cauză.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 297Ap din 13 septembrie 2012, a respins ca nefondat apelul declarat de pârât, a admis apelul declarat de reclamantă şi a schimbat în parte sentinţa tribunalului, în sensul că a stabilit că despăgubirile cuvenite reclamantei sunt în sumă de 30.930 euro în echivalent în lei la data plăţii. Celelalte dispoziţii ale sentinţei au fost menţinute.
Pronunţând această decizie, instanţa de apel a omologat expertiza efectuată în cauză, care a stabilit, printre altele, că valoarea estimată a terenului expropriat prin metoda comparaţiei directe este de 30.930 euro (răspunsul la obiecţiuni fila 166 dosar apel). Preţul stabilit de experţi a avut în vedere un număr de două contracte de vânzare-cumpărare încheiate în anul 2011 (aflate în copie la filele 168-171 dosar apel), cu care s-a lucrat o grilă de comparaţie. Întrucât pentru anul 2012 nu a existat nici o tranzacţie disponibilă, experţii au avut în vedere o ofertă de vânzare. Pentru această din urmă comparabilă, experţii au efectuat cea mai mică corecţie totală.
Valoarea reţinută de către instanţa de apel a fost cea din răspunsul la obiecţiuni, întrucât valoarea mai mare de (32.720 euro) reţinută în raport a avut în vedere mai multe comparabile alese din ofertele Agenţiilor imobiliare şi nu se circumscrie cerinţelor art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Faţă de formularea expresă a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, care au făcut obiectul mai multor critici de constituţionalitate şi au fost considerate de către Curtea Constituţională ca fiind conforme cu Constituţia, instanţa de apel a reţinut că tribunalul a procedat greşit atunci când a reţinut valoarea terenului de la data exproprierii, şi nu valoarea terenului de la data efectuării raportului de expertiză.
Instanţa de apel a mai reţinut şi că, potrivit concluziilor experţilor, nu există un prejudiciu suferit de reclamantă în legătură cu valoarea terenului rămas neexpropriat, motiv pentru care a respins cererea de despăgubire formulată în acest sens.
În concluzie, instanţa de apel a constatat că suma cuvenită reclamantei cu titlu de despăgubiri este de 30.930 euro care va fi plătită în echivalent lei la cursul din data plăţii.
Deşi, critica din apelul pârâtului cu privire la momentul la care trebuie calculată valoarea terenului expropriat, în cadrul contestaţiei la cuantumul despăgubirilor a fost găsită întemeiată, instanţa de apel a respins apelul pârâtului întrucât cuantumul despăgubirilor acordate reclamantei, este mai mare decât cel stabilit de către prima instanţă.
Împotriva deciziei instanţei de apel pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate.
În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate în drept pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul susţine că decizia instanţei de apel a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Pârâtul susţine că, în raport de caracterul imperativ al dispoziţiilor legale sus-menţionate, fundamentarea unei hotărâri judecătoreşti pe un raport de expertiză care nu respectă criteriul legal de întocmire nu este o problemă de apreciere a probelor, ci de legalitate a hotărârii. Mai susţine că art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prevede că la calcularea cuantumului despăgubirilor, atât experţii, cât şi instanţa vor tine seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobile de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză. Arată că, potrivit dispoziţiilor legale sus-menţionate, pentru a produce un raport de expertiză cu respectarea normelor în vigoare, trebuie respectate cumulativ mai multe criterii stabilite în mod imperativ de lege, respectiv să se aibă în vedere, pentru comparaţie, preturi de tranzacţionare (şi nu preturi de ofertare), preturi cu care se vând în mod obişnuit imobile de acelaşi fel (cu imobilul expropriat) în unitatea administrativ-teritorială la data efectuării raportului de expertiză.
Recurentul susţine că raportul de expertiză efectuat în apel, pe care s-a şi fundamentat hotărârea recurată, nu a ţinut seama de criteriile cumulative stabilite imperativ de lege - nu s-a folosit metoda comparaţiei cu preţurile de vânzare ale unor imobile de acelaşi fel cu imobilul expropriat, comisia de experţi utilizând pentru comparaţie atât valori de tranzacţionare cât şi oferte de vânzare de pe site-urile de pe internet, folosind astfel o metodă hibrid, metodă care contravine dispoziţiilor imperative ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin criticile formulate recurentul-pârât susţine că au fost încălcate dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 deoarece expertiza pe care instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia nu s-ar fi raportat la criteriul prevăzut de acest text de lege în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului despăgubirilor, respectiv preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
Într-adevăr, art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prevede că „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză (..)."
Contrar însă celor susţinute de recurentul-pârât, instanţa de apel a stabilit cuantumul despăgubirilor pe baza unui raport de expertiză efectuat în faza procesuală a apelului, cu respectarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, experţii ţinând seama de preţul cu care s-au vândut, în mod obişnuit, terenurile de acelaşi fel, situate în aceeaşi unitate administrativ-teritorială, atât la data întocmirii raportului de expertiză cât şi la data exproprierii terenului reclamantei.
Astfel, din conţinutul raportului de expertiză efectuat în faza judecăţii în apel (filele 121-127), completat cu răspunsul la obiecţiuni (filele 164-167 dosar apel) rezultă că experţii au avut în vedere un număr de două contracte de vânzare-cumpărare încheiate în anul 2011 pentru terenuri de aceeaşi categorie cu cel al reclamantei situate în comuna Gruiu, jud. Ilfov (filele 168-171 dosar apel), iar pentru determinarea despăgubirilor cuvenite reclamantei, a fost aplicată metoda comparaţiei directe.
Susţinerile recurentului-pârât în sensul că la efectuarea expertizei nu s-a folosit metoda comparaţiei cu preturile de vânzare ale unor imobile de acelaşi fel cu imobilul expropriat, ci s-au utilizat, pentru comparaţie, atât valori de tranzacţionare cât şi oferte de vânzare de-pe site-urile de pe internet, nu sunt fondate.
Astfel, din răspunsul la obiecţiuni, prin care s-a stabilit cuantumul despăgubirilor însuşit de instanţa de apel, rezultă că, la stabilirea valorii acestora, experţii au avut în vedere două contracte de vânzare cumpărare încheiate în anul 2011 (filele 168-171 dos. apel) pentru terenuri de aceeaşi categorie cu cel al reclamantei situate în comuna Gruiu, iar pentru anul 2012 întrucât nu a existat la dosar nicio tranzacţie disponibilă, au avut în vedere o ofertă de vânzare la care s-a aplicat cea mai mică corecţie totală.
Recurentul pârât nu poate susţine că la stabilirea valorii despăgubirilor s-au folosi atât valori de tranzacţionare cât şi oferte de vânzare întrucât dacă existau contracte de vânzare cumpărare încheiate în anul 2012 nimic nu împiedica pe recurentul pârât însuşi să producă în cauză asemenea dovezi. De altfel, şi în recurs acesta se putea prevala de dispoziţiile art. 305 C. proc. civ. şi să depună cu titlu de înscrisuri noi asemenea contracte de vânzare cumpărare.
În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că modalitatea în care a fost stabilit cuantumul despăgubirilor de către instanţa de apel satisface exigentele impuse de art. 26 din Legea nr. 33/1994. Pe de altă parte, respectarea dispoziţiilor Legii nr. 33/1994 în stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei implică şi satisfacerea exigenţelor art. 1 din Protocolul adiţional Convenţia europeană a drepturilor omului şi ale art. 1 din Legea nr. 33/1994. Cât timp legiuitorul a prevăzut criterii de evaluare a despăgubirilor ce pot fi acordate persoanelor expropriate, iar instanţa a aplicat şi respectat aceste criterii, hotărârea astfel pronunţată nu poate reprezenta o încălcare a normei naţionale sau a celei europene.
Având în vedere cele reţinute mai sus, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a aplicat şi interpretat corect prevederile legale incidente în cauză, astfel încât, criticile formulate nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA împotriva Deciziei nr. 297Ap din 13 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1633/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1640/2013. Civil. Contestaţie decizie de... → |
|---|
