ICCJ. Decizia nr. 1724/2013. Civil. Legea 10/2001. Revizuire - Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1724/2013
Dosar nr. 5385/1/2012
Şedinţa publică din 27 martie 2013
Prin Notificarea nr. 1063/2001, reclamantul G.A. a solicitat restituirea în echivalent a terenului în suprafaţă de 200 mp situat în Craiova, str. M.D. nr. 7 prin compensare cu un alt teren de situat în str. B., lângă terenul de la nr. 2, fost 12, care îi aparţine.
Prin Dispoziţia nr. 12781/2007 Primarul Municipiului Craiova a respins cererea de restituire prin echivalent şi a propus acordarea despăgubirilor în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Contestaţia reclamantului împotriva acestei dispoziţii a fost respinsă prin Sentinţa nr. 40 din 27 februarie 2008 a Tribunalului Dolj, reţinându-se că terenul solicitat în compensare este cuprins în inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul privat al Municipiului Craiova.
Prin Decizia nr. 327 din 22 octombrie 2008, Curtea de Apel Craiova a admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei pe care a schimbat-o în sensul admiterii contestaţiei, a anulat art. 2 şi 3 din dispoziţia contestată şi a dispus acordarea în compensare a terenului de 77 mp situat în Craiova, str. F.B. nr. 2.
Recursul declarat de pârâţi împotriva acestei decizii a fost admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 5447 din 12 mai 2009 prin care s-a casat decizia recurată şi s-a respins apelul declarat de reclamant. În considerente s-a reţinut că terenul de 77 mp acordat în compensare nu este menţionat pe listele anexă afişate la sediul Primăriei şi nici nu s-a dovedit că acesta este liber.
La data de 12 iunie 2009, reclamantul a formulat o cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., împotriva deciziei instanţei de recurs care a fost respinsă prin Decizia nr. 2106 din 25 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu motivarea că înscrisul nou nu face dovada că terenul de 77 mp, solicitat în compensare, este disponibil în sensul Legii nr. 10/2001.
La data de 10 august 2012 reclamantul a formulat prezenta cerere de revizuire a deciziei instanţei de recurs, tot în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., prin care a arătat că la data de 2 august 2012 a intrat în posesia unui alt înscris nou, respectiv o declaraţie a moştenitoarelor M.P. şi J.P. din care rezultă că imobilele din str. B. nr. 2 şi nr. 14 constituiau proprietatea autorilor săi.
Cererea de revizuire nu este fondată.
Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, aşa încât exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege.
Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.
Statuând că se poate cere revizuirea pentru motivul mai sus arătat, legiuitorul s-a referit la acele înscrisuri care, nefiind cunoscute, nu au putut fi verificate de instanţa care a judecat, fapt care a permis săvârşirea unei erori de fapt involuntare ce se impune a fi corectată şi care este de natură să conducă la schimbarea soluţiei pronunţată.
În sensul textului legal enunţat, poate fi invocat ca act nou pentru revizuirea hotărârii numai un înscris care a existat la data când s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere şi pe care partea nu l-a putut prezenta instanţei pentru că a fost reţinut de partea adversă ori dintr-o împrejurare de forţă majoră şi care este apt să conducă, prin el însuşi, la anularea deciziei atacate, întrucât confirmă o situaţie fundamental deosebită de aceea care a fost reţinută de instanţă ca determinantă în darea soluţiei.
Admisibilitatea cererii de revizuire este condiţionată nu numai de descoperirea ulterior judecăţii a unor acte noi şi de imposibilitatea înfăţişării lor în instanţă datorită unor împrejurări mai presus de voinţa părţii, dar şi de caracterul determinant al acestor înscrisuri.
Pentru ca înscrisurile să fie „înscrisuri determinante" în sensul dispoziţiilor art. 322 pct 5 C. proc. civ., este necesar ca ele, dacă ar fi fost cunoscute de instanţă cu ocazia judecării pricinii, să fi putut duce la altă soluţie decât cea pronunţată.
În speţă, înscrisul nou pe care revizuentul îl invocă este o declaraţie olografă din care rezultă că terenul acordat în compensare de instanţa de apel constituia proprietatea autorilor revizuentului.
În cadrul cererii de revizuire, instanţa are obligaţia să verifice impactul şi efectele acestor acte asupra soluţiei pronunţate în cauză şi dacă au caracter determinant în retractarea hotărârii atacate.
Revizuentul susţine că înscrisul prezentat are caracter determinant, în sensul dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. întrucât, dacă ar fi fost cunoscut instanţei de recurs, soluţia acesteia ar fi fost aceea de menţinere a deciziei instanţei de apel.
Susţinerea este eronată şi nu poate fi primită, întrucât acest înscris nu dovedeşte că, în prezent, terenul propus în compensare este disponibil în sensul Legii nr. 10/2001. De asemenea, nu poate constitui nici o dovadă a titlului de proprietate al autorilor revizuentului.
În acest sens trebuie interpretată condiţia caracterului determinant al înscrisurilor în cadrul cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., deoarece nu constituie motiv de revizuire descoperirea oricăror acte, ci numai a acelora care, dacă ar fi fost cunoscute, fără a fi necesar a se administra şi alte probe, ar fi putut duce la altă soluţie decât cea pronunţată.
Ca urmare, simplul fapt că partea a descoperit ulterior anumite înscrisuri probatorii, fără a dovedi că o împrejurare mai presus de voinţa sa a împiedicat-o să le procure în timpul procesului, nu este de natură să justifice admiterea cererii de revizuire deoarece, în caz contrar, un proces definitiv câştigat ar putea fi supus revizuirii pe bază de acte şi dovezi posterior confecţionate, iar autoritatea de lucru judecat ar deveni iluzorie.
Întemeindu-şi cererea de revizuire pe acest act, revizuentul solicită de fapt o rejudecare a recursului în baza aceloraşi probe, existente deja la dosar şi care au fost avute în vedere la pronunţarea soluţiei, situaţie inadmisibilă, care ar duce la încălcarea puterii de lucru judecat a hotărârii instanţei de recurs.
În aceste condiţii, cererea de revizuire va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul G.A. împotriva Deciziei nr. 5447 din 12 mai 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1723/2013. Civil. Contestaţie decizie de... | ICCJ. Decizia nr. 1725/2013. Civil. Contestaţie decizie de... → |
|---|
