ICCJ. Decizia nr. 1762/2013. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1762/2013
Dosar nr. 398/3/2000*
Şedinţa publică din 28 martie 2013
Prin încheierea din data de 25 noiembrie 2010 pronunţată în Dosar nr. 398/3/2010 al Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost respinsă cererea de îndreptare a erorii materiale formulate de reclamanta M.M. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General cu privire la dispozitivul Sentinţei civile nr. 135/2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
S-a reţinut că numărul şi etajul apartamentului revendicat de reclamantă au fost menţionate cu putere de lucru judecat prin Decizia nr. 300/2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, respectiv nr. 7, et. 3, şi că o modificare a acestora nu este justificată.
Prin aceeaşi încheiere a fost respinsă şi cererea de lămurire a dispozitivului Sentinţei nr. 195/2001, în sensul de a include în competenţa apartamentului revendicat şi alte încăperi, cu motivarea că o atare cerere nu a făcut obiectul judecăţii de fond în procesul iniţial.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta arătând că din actele depuse la dosarul iniţial a rezultat atât numărul şi etajul la care este situat apartamentul cât şi componenţa acestuia.
Apelul a fost respins prin Decizia civilă nr. 365/2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, cu motivarea că pretenţiile reclamantei nu pot fi soluţionate pe calea aleasă, aceea a îndreptării erorii materiale şi respectiv a lămuririi dispozitivului.
Recursul declarat de reclamantă a fost admis prin Decizia civilă nr. 2621/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, iar decizia recurată a fost casată şi trimisă spre rejudecare pe fond doar cu privire la capătul de cerere privind lămurirea dispozitivului, cu menţiunea în considerentele deciziei că se va avea în vedere componenţa apartamentului nr. 7, et. 3, restituit reclamantei.
Prin Decizia nr. 351A din 15 octombrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, pe fondul cererii de lămurire dispozitiv, instanţa a reţinut următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 135/2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a admis în parte acţiunea reclamantei şi s-a dispus lăsarea în proprietatea acesteia a apartamentului nr. 8, (fost nr. 7) et. 3, din Bucureşti, str. Lahovari nr. 33, sector 1, în prezent str. George Enescu nr. 33.
S-a reţinut că reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate asupra apartamentului prin actele depuse la pagina 3- 8 dosar fond, respectiv, un act de vânzare - cumpărare al autorului reclamantei şi o convenţie matrimonială prin care reclamanta a dobândit imobilul, însă din cuprinsul acestora nu a rezultat configuraţia apartamentului vizat, situaţie care nu poate fi reţinută nici din succesiunea actelor emise de unitatea de stat care a administrat imobilul şi nici din celelalte acte depuse sau invocate de reclamantă.
În calea de atac a recursului reclamanta a depus o schiţă a apartamentului nr. 7, et. 3, nerelevantă însă în cauză pentru că nu poate certifica identitatea configuraţiei actuale a apartamentului cu cea dobândită de reclamantă în anul 1941, în condiţiile în care reclamantei i-a fost restituit apartamentul în consideraţia actelor de proprietate încheiate în anii 1931 şi 1941.
Împotriva acestei decizii, reclamantul M.C.R., în calitate de succesor al mamei sale M.M.a formulat recurs, indicând drept temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, recurentul reclamant a susţinut că hotărârea instanţei de apel este netemeinică întrucât s-a raportat la actele depuse pentru perioada anilor 1931, 1941 şi nu la dovezile administrate pentru anul 1964, anul în care a avut loc preluarea imobilului.
Mai arată că în actul de donaţie este prezentată configuraţia apartamentului care este identică cu cea realizată de departamentul specializat din cadrul primăriei capitalei după ce l-a preluat în administrare. A solicitat admiterea recursului şi modificarea deciziei în sensul admiterii cererii de lămurire a dispozitivului sentinţei pentru a o pune în executare.
Înalta Curte urmează a constata nul recursul, excepţie invocată în şedinţa publică din data de 28 martie 2013, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.
În speţă, nemulţumirea recurentului reclamant vizează modul de interpretare a probelor administrate care au condus la stabilirea unei anumite situaţii de fapt, ce se constituie într-o critică de netemeinicie care însă nu mai poate constitui motiv de recurs în actuala reglementare a instituţiei acestei căi de atac.
Astfel, recurentul nu combate cu argumente structurate juridic considerentele reţinute de instanţa de apel prin decizia recurată, din conţinutul criticilor formulate nerezultând care dispoziţie legală a fost încălcată sau greşit aplicată pentru a atrage incidenţa motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocat ca temei legal.
Recurentul reclamant tinde la o reapreciere a probelor administrate, ceea ce faţă de actuala configuraţie a art. 304 C. proc. civ. nu mai este posibilă.
Susţinerile cu privire la înscrisurile la care trebuia să se raporteze instanţa de apel, în raport de care descrierea imobilului făcută în actul de preluare din anul 1964 era identică cu cea din schiţa depusă de primărie, rezultând astfel că apartamentul nu a suferit modificări, nu pot fi analizate deoarece reaprecierea probelor nu mai constituie motiv de recurs, în urma abrogării cazurilor de casare prevăzute de art. 304 pct. 11 C. proc. civ. (prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000) şi, respectiv, art. 304 pct. 10 din acelaşi cod (prin art. I pct. 111 din O.U.G. nr. 138/2000, introdus prin art. I pct. 49 din Legea nr. 219/2005).
Prin urmare, neprecizând care dispoziţii legale au fost încălcate sau în ce ar consta greşita aplicare a legii, recurentul reclamant nu a formulat critici care să se circumscrie motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi prin urmare cenzurarea deciziei instanţei de apel din perspectiva acestui motiv de recurs nu se poate realiza.
Pentru aceste considerente, în baza art. 306 alin. (1) C. proc. civ. cu referire la art. 303 din acelaşi cod, Înalta Curte va constata nulitatea recursului, neexistând motive de ordine publică, care să poată fi cenzurate şi din oficiu, de către instanţă, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamantul M.C.R. împotriva Deciziei nr. 351A din 15 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1751/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1767/2013. Civil. Partaj judiciar. Recurs → |
|---|
