ICCJ. Decizia nr. 2094/2013. Civil. Obligatia de a face. Evacuare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2094/2013
Dosar nr. 42729/3/2011
Şedinţa publică din 28 mai 2013
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1020 din 26 ianuarie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, s-a dispus respingerea ca nefondată a acţiunii principale formulate de reclamanta SC A.P.C. SRL în contradictoriu cu pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Administraţia Fondului Imobiliar şi s-a respins ca nefondată cererea reconvenţională.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că cererea de chemare în judecată este nefondată, întrucât reclamanta nu are un drept, iar pârâta nu are, în mod corelativ, obligaţia de a încheia un contract de închiriere cu privire la spaţiul comercial situat în Bucureşti, sector 3.
A mai reţinut instanţa că, încheierea convenţiilor este guvernată de principiul libertăţii de voinţă, în baza căruia părţile pot să îşi exprime consimţământul în mod liber şi neviciat, fiind libere să încheie ori nu un act juridic, iar instanţa judecătorească nu poate substitui consimţământul părţii la încheierea unui contract, în lipsa unui drept al celeilalte părţi sau a unei prevederi legale.
Instanţa a apreciat că şi cererea reconvenţională astfel cum a fost formulată şi dovedită este nefondată, deoarece pârâta solicită evacuarea reclamantei din spaţiul comercial întemeindu-se pe dispoziţiile art. 480 C. civ., însă nu face dovada calităţii de proprietar al respectivului imobil.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta SC A.P.C. SRL şi pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Administraţia Fondului Imobiliar, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin decizia nr. 241/2012 din 15 mai 2012 a admis apelul formulat de pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Administraţia Fondului Imobiliar, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a admis cererea reconventională şi a dispus evacuarea reclamantei din spaţiul situat în Bucureşti, sector 3, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A respins ca nefondat, apelul formulat de reclamanta SC A.P.C. SRL Bucureşti, pe care a obligat-o la plata sumei de 4,15 RON cheltuieli de judecată către apelanta C.G.M.B.-A.F.I.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut cu privire la apelul declarat de reclamanta SC A.P.C. SRL Bucureşti, că în mod nefondat reclamantă a invocat nerespectarea principiilor rolului activ şi al nemijlocirii, întrucât din analiza dosarului de la prima instanţă nu rezultă indicii în acest sens şi că, nefondate sunt şi motivele de apel prin care se face referire la repetatele demersuri ale apelantei-reclamante pentru încheierea contractului de închiriere şi la investiţiile efectuate de aceasta în spaţiul închiriat.
În ceea ce priveşte apelul pârâtei, instanţa a reţinut că, spaţiul din sectorul 3, Bucureşti din care se solicită evacuarea reclamantei se află în proprietatea statului, fiind vorba de un imobil naţionalizat, care este în administrarea Administraţiei Fondului Imobiliar, în conformitate cu Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 322 din 17 noiembrie 2010, precum şi faptul că, apelanta SC A.P.C. SRL ocupă acest spaţiu fără a avea vreun drept locativ, sens în care s-a apreciat că în mod greşit a fost respinsă cererea reconventională.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta SC A.P.C. SRL Bucureşti a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea căii extraordinare de atac, astfel cum a fost formulată, în principal modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii cererii introductive de instanţă şi obligarea pârâtei să încheie cu reclamanta un contract de închiriere pentru imobilul situat în Bucureşti, sector 3, iar în subsidiar, solicită casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.
Criticile aduse deciziei atacate se referă la faptul că hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, având în vedere că instanţa de apel, în mod greşit a respins apelul său, reţinând că demersurile efectuate pentru încheierea contractului de închiriere nu conduc la naşterea dreptului reclamantei de obligarea a pârâtei la încheierea contractului de închiriere privind spaţiul situat în Bucureşti, sector 3, fiind ignorate astfel dispoziţiile art. 3 din Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 215 din 30 august 2006.
O altă critică vizează faptul că, în mod greşit instanţa de apel a apreciat că, prezentul litigiu nu este de competenţa instanţelor de contencios administrativ, având în vedere faptul că prin cererea din 19 iulie 2010, adresată pârâtei s-a solicitat încheierea unui contract de închiriere pentru spaţiul în litigiu, cerere care, însă nu a primit nici un răspuns, sens în care s-a formulat cererea de chemare în judecată, care s-a întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004.
Analizând critica adusă deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând ca recursul declarat de reclamanta SC A.P.C. SRL Bucureşti să fie respins, pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., prin care recurenta apreciază că în mod greşit instanţa de apel a considerat că prezentul litigiu nu este de competenţa instanţelor de contencios administrativ, se constată că aceasta este nefondată, urmând a fi respinsă.
Aceasta deoarece, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, obligarea pârâtei la încheierea unui contract de închiriere, care are caracter neevaluabil în bani, de faptul că reclamantă este o societate comercială, iar spaţiul în litigiu are o destinaţie comercială, în mod corect s-a reţinut că, prezenta cauză are o natură comercială şi că, potrivit dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, în a cărei rază teritorială se află sediul pârâtei.
Tot în acelaşi context s-a reţinut şi faptul că, prezenta acţiune introdusă pe rolul Judecătoriei sector 3 Bucureşti la data de 5 august 2010 aparţine instanţelor comerciale, întrucât în litigiul dedus judecăţii conflictul nu s-a născut nici din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul avut în vedere de dispoziţiile Legii nr. 554/2004, nici din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.
Modificarea sau casarea unei hotărâri poate fi solicitată, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. atunci „când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii”.
Din perspectiva acestui motiv recurenta a pus în discuţie încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 3 din Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 215 din 30 august 2006, referitor la dreptul titularilor contractelor de colaborare sau asociere încheiate cu Primăria Municipiului Bucureşti de a beneficia de încheierea contractelor de închiriere, în temeiul prevederilor mai sus-evocate.
În această privinţă, având în vedere susţinerile părţilor şi în raport de probatoriul administrat în calea de atac a apelului, a cărui examinare nu este posibilă în recurs, se constată că, în mod corect s-a argumentat prin decizia recurată că reclamanta SC A.P.C. SRL Bucureşti nu este titulara nici unui ordin de repartiţie care să vizeze spaţiul comercial în litigiu, reţinându-se totodată că nu este nici titulara unui contract de închiriere sau fişă de calcul, încheiate cu pârâta, aspecte ce concluzionează că aceasta utilizează fără titlu locativ spaţiu respectiv.
În acest sens, pentru încheierea unui contract de închiriere pentru un spaţiu care face parte din fondul imobiliar de stat, astfel cum este şi cazul spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, situat în sectorul 3 Bucureşti este obligatorie emiterea unui note de atribuire emise de către comisia de specialitate care activează în cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, iar pe numele reclamantei nu a fost emisă o astfel de notă de atribuire privind spaţiul în litigiu.
În acest context, nu se poate reţine că s-au încălcat dispoziţiile legii pentru a fi reţinut motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În concluzie, faţă de cele ce preced, cu sublinierea că prin motivele de recurs, în realitate s-a urmărit să se repună în discuţie mijloacele de probă şi de apărare şi că aceste chestiuni ţin de temeinicie şi nu de nelegalitate, recursul, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A.P.C. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 241/2012 din 15 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2093/2013. Civil. Anulare act. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2129/2013. Civil → |
|---|
