ICCJ. Decizia nr. 2913/2013. Civil
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2913/2013
Dosar nr. 1131/115/2012
Şedinţa publică din 27 septembrie 2013
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul Municipiul Reşiţa prin Primar împotriva deciziei civile nr. 70 din 15 mai 2013 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.
La apelul nominal se prezintă recurentul-reclamant Municipiul Reşiţa prin Primar prin avocat substituent M.L., lipsă fiind intimata-pârâtă SC C.E.T. SRL Reşiţa.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către magistratul asistent, învederându-se că recursul este legal scutit de la plata taxei de timbru şi a timbrului judiciar, conform art. 17 din Legea nr. 146/1997 şi a fost declarat şi motivat în cadrul termenului procedural prevăzut de dispoziţiile art. 301 C. proc. civ. S-a mai referit că, la data de 18 septembrie 2013, intimata-pârâtă SC C.E.T. SRL a depus la dosarul cauzei întâmpinare comunicată recurentei-reclamante.
Înalta Curte, din oficiu în baza art. 306 alin. (2) raportat la art. 304 pct. 1 C. proc. civ., invocă motivul de recurs de ordine publică, derivat din nelegala compunere a completului de judecată care a pronunţat decizia recurată faţă de prevederile art. 28716 din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii şi acordă cuvântul părţii prezente pe aspectele invocate.
Reprezentantul recurentului-reclamant Municipiul Reşiţa, referitor la motivul de ordine publică, invocat de Înalta Curte, precizează că, în faza procesuală anterioară, în care a fost pronunţată hotărârea atacată, compunerea instanţei a fost cea prevăzută pentru soluţionarea apelului, aceasta fiind calea de atac soluţionată aspect ce rezultă atât din dispozitivul sentinţei pronunţate în fond, cât şi din dispozitivul deciziei recurate, situaţie în raport de care, apreciază că, în mod corect, nu era susceptibilă de a fi atacată cu apel, urmând a fi cenzurată exclusiv în calea extraordinară de atac a recursului.
Astfel, instanţa supremă a invocat nelegalitatea căii de atac soluţionate prin decizia atacată şi nelegala compunere a instanţei care a pronunţat-o, reţinând că se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., potrivit căruia modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere atunci când instanţa care a pronunţat hotărârea atacată "nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale."
Susţinerile reprezentantului reclamantului în sensul că în dispozitivul hotărârii primei instanţe s-a menţionat ca este susceptibilă de a fi atacată cu apel, vor fi înlăturate, reţinându-se că nu are relevanţă calea de atac menţionată în dispozitivul sentinţei tribunalului, deoarece aceasta este stabilită de legiuitor şi este, potrivit textului mai sus menţionat, recurs.
Astfel, în considerarea prevederilor legale anterior expuse, Înalta Curte constată că hotărârea atacată în prezenta cale de atac a fost pronunţată de curtea de apel, de un complet constituit într-o compunere greşită, în condiţiile în care, potrivit dispoziţiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 28716 din O.U.G. nr. 34/2006, calea de atac prevăzuta împotriva acesteia este recursul care se soluţionează în complet de trei judecători.
În raport de considerentele mai sus expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 28716 din O.U.G. nr. 34/2006 raportat la art. 299 şi art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., urmează să admită recursul declarat de reclamantul Municipiul Reşiţa prin Primar împotriva Deciziei civile nr. 70 din 15 mai 2013 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, pe care o va casa şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, care va soluţiona recursul în compunerea prevăzută de art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul Municipiul Reşiţa prin Primar împotriva Deciziei civile nr. 70 din 15 mai 2013 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe, spre rejudecare în completul prevăzut de lege pentru judecarea recursurilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 septembrie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 2907/2013. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2922/2013. Civil. Recalculare pensie.... → |
---|