ICCJ. Decizia nr. 222/2013. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 222/2013
Dosar nr. 19081/3/2010
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă, prin sentinţa civilă nr. 525 din 11 martie 2011, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta G.G., în contradictoriu cu SC A.R.A.V.I.G. SA, cu sediul în Bucureşti, B-dul. Carol I.
Analizând hotărârea nr. 525 din 11 martie 2011 prin prisma motivelor invocate prin acţiune, tribunalul a reţinut că, la data de 25 octombrie 2006, conducătorul auto R.C., în timp ce s-a deplasat pe DN 1, pe raza comunei Săftica, judeţul Ilfov, a accidentat-o grav pe numita B.A., mătuşa reclamantei. Aceasta a fost dusă de urgenţă la Spitalul Clinic Floreasca Bucureşti, iar la data de 6 noiembrie 2006 a decedat, în urma politraumatismelor suferite în accidentul rutier.
Prin sentinţa penală nr. 244 din 08 iulie 2009 pronunţată de Judecătoria Buftea, inculpatul R.C. a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru ucidere din culpă, cu suspendarea executării. Instanţa penală a respins ca tardivă acţiunea civilă formulată de G.G., în procesul penal, împotriva inculpatului şi asiguratorului R.C.A., reţinând că aceasta avea deschisă calea prevăzută de art. 19 C. proc. pen.
În ceea ce priveşte prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunii, instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art. 998 C. civ., text care instituie obligaţia generală de reparare integrală a prejudiciului.
Este însă justificată acordarea unor compensaţii materiale acelor persoane ale căror posibilităţi de viaţă familială şi socială au fost alterate ca urmare a faptelor ilicite săvârşite de alte persoane sau care au suferit veritabile tulburări psihice în urma decesului celor apropiaţi.
În cauză, reclamanta nu a dovedit ca a suferit tulburări profunde psihice, astfel încât viaţa familială sau socială/materială să-i fi fost alterate, ca urmare a decesului mătuşii sale.
Prin decizia civilă nr. 111/ A din 09 martie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul declarat de apelanta - reclamantă G.G., împotriva sentinţei civile nr. 525 din 11 martie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC A.R.A.V.I.G. SA şi cu intimatul-intervenient R.C. şi, pe cale de consecinţă, a schimbat în tot sentinţa civilă apelată în sensul că:
A admis acţiunea şi a obligat pe intimata-pârâtă SC A.R.A.V.I.G. SA la plata sumei de 100.000 RON, cu titlu de despăgubiri către reclamantă.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, potrivit art. 998 C. civ. din 1864 „ orice persoană, care cauzează un prejudiciu, este responsabil, pentru fapta sa”.
În cauza de faţă, existenţa faptei ilicite constă în accidentarea de către conducătorul auto R.C. a numitei B.A.
În ce priveşte vinovăţia conducătorului auto în producerea accidentului şi decesul victimei, instanţa de apel a constatat că vinovăţia lui R.C. a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat, prin sentinţa penală nr. 244 din 08 iulie 2009 pronunţată de Judecătoria Buftea, în Dosarul nr. 918/94/2009.
Instanţa de apel a reţinut că făptuitorul R.C. a fost asigurat la data producerii accidentului, motiv pentru care devin incidente dispoziţiile art. 54 din Legea nr. 136/1995.
Cu privire la legătura de cauzalitate, instanţa de apel corect a constatat că aceasta rezultă din însăşi comiterea faptei ilicite.
În ceea ce priveşte cuantumul maxim al despăgubirilor care pot fi acordate, instanţa de apel corect a constatat că în anexa 3 din Normele Metodologice menţionate se stipulează că „în anul 2006, Limitele maxime ale despăgubirilor ce pot fi acordate de asigurătorii R.C.A. pentru prejudiciile cauzate în unul şi acelaşi accident de autovehicul, indiferent de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului, aplicabile asigurărilor obligatorii R.C.A. a căror valabilitate începe în anul 2005 şi în cazul accidentelor produse în anul calendaristic 2006 sunt cele prevăzute la pct. a-b din normele metodologice menţionate mai sus.
De aceea, instanţa de apel a reţinut că, din probele administrate în cauză, s-a dovedit suferinţa morală a apelantei care reprezintă un sentiment inerent, atunci când decedează o persoană apropiată.
Ceea ce trebuie evaluat, în realitate, este despăgubirea care vine să compenseze suferinţa, iar nu prejudiciul ca atare.
Din acest motiv, instanţa sesizată cu repararea prejudiciului nepatrimonial trebuie să încerce să stabilească o sumă necesară, nu atât pentru a repune victima într-o situaţie similară cu cea avută anterior, cât de a-i procura satisfacţii de ordin moral susceptibile de a atenua suferinţa provocată prin pierderea unei persoane apropiate.
Împotriva deciziei civile mai sus menţionată a declarat recurs, în termen legal. SC A.R.A.V.I.G. SA şi R.C., în calitate de intervenient.
- S.C. A.R.A.V.I.G. SA critică decizia atacată, ca fiind netemeinică şi nelegală, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece:
- Greşit instanţa de apel a considerat depoziţia martorului audiat în cauză ca suficientă pentru dovedirea prejudiciului moral pretins de către intimata-reclamantă.
- Faptul că între persoana decedată şi intimată existau relaţii de prietenie şi de sprijin reciproc, că intimata era singurul sprijin al mătuşii sale, acordându-i în mod constant îngrijire, ocupându-se de cele necesare traiului (aprovizionare cu medicamente şi alimente), nu reprezintă în sine o probă din care să rezulte faptul că intimata-reclamantă ar fi suferit un prejudiciu de ordin afectiv, ca urmare a decesului mătuşii sale.
- Între intimată şi persoana decedată exista încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere, iar intimata era obligată să-i acorde mătuşii sale îngrijire şi sprijin, inclusiv să-i asigure cele necesare traiului.
- Intimata-reclamantă trebuia să dovedească o legătură suficient de puternică cu victima la momentul intervenirii decesului.
- Victima accidentului de circulaţie (mătuşa intimatei-reclamante) avea la momentul decesului o vârstă respectabilă, respectiv 83 ani, şi că intimata-reclamantă a încheiat cu victima un contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere, în baza căruia victima înstrăina locuinţa personală intimatei, în schimbul întreţinerii.
- Daunele morale acordate de instanţa de apel în cuantum de 100.000 lei sunt exagerat de mari, în raport cu jurisprudenţa în materie.
- R.C., în calitate de intervenient, critică decizia atacată ca fiind nelegală şi netemeinică, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece:
- În cauză nu s-a dovedit existenţa unui prejudiciu moral şi nici legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.
- Prin probatoriul existent, intimata-reclamantă nu a dovedit alterarea posibilităţii sale de viaţă familială şi socială.
- Intimata-reclamantă nu este rudă cu victima şi nu a locuit cu aceasta vreodată.
Criticile formulare de recurenta-pârâtă SC A.R.A.V.I.G. SA şi de intimatul R.C. vizează, în esenţă, motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constând în interpretarea eronată a dispoziţiilor legale incidente şi anume art. 998-999 C. civ.
Potrivit acestor dispoziţii, pentru a fi angajată răspunderea civilă delictuală, trebuie îndeplinite anumite condiţii şi anume: existenţa faptei ilicite, a prejudiciului, a legăturii de cauzalitate, dintre fapta ilicită şi prejudiciu, şi a culpei.
Instanţa de apel a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pe intimata-pârâtă SC A.R.A.V.I.G. SA la plata sumei de 100.000 RON cu titlu de despăgubiri către reclamantă, cu ignorarea rolului activ ce îi revenea conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. prevăd că judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeli pentru aflarea adevărului în cauză pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei sentinţe legale, fiind reglementat rolul activ al judecătorului în soluţionarea cauzei.
Criticile de recurs sunt fondate, deoarece instanţa de apel nu a intrat practic în cercetarea fondului, neanalizând condiţiile de admisibilitate a art. 998-999 C. civ., considerând doar că sunt îndeplinite aceste condiţii.
Pentru aceste considerente, se vor admite recursurile, iar în baza art. 312 C. proc. civ. se va casa decizia şi sentinţa civilă nr. 525 din 11 martie 2011 a Tribunalului Bucureşti şi se va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti.
Cu ocazia rejudecării, se vor analiza şi celelalte critici formulate de recurenta-pârâtă SC A.R.A.V.I.G. SA şi intervenientul R.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de pârâta SC A.R.A.V.I.G. SA şi de intervenientul R.C. împotriva deciziei civile nr. 111/ A din 9 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează decizia atacată şi sentinţa civilă nr. 525 din 11 martie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, şi trimite cauza spre rejudecare la instanţa de fond.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 224/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 221/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
