ICCJ. Decizia nr. 2217/2013. Civil. Alte cereri. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA a ll-a CIVILĂ
Decizia nr. 2217/2013
Dosar nr. 5116/100/2011
Şedinţa publică de la 4 iunie 2013
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 7183 din 20 noiembrie 2012 Tribunalul Maramureş, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile nulităţii şi inadmisibilităţii cererii invocate de pârâta SC A. SA, a admis în parte acţiunea promovată de reclamantul B.I. în contradictoriu cu pârâta SC A. SA şi a obligat pârâta să plătească reclamantului echivalentul în RON la data plăţii, a sumei de 60.000 euro reprezentând regularizare pentru anii 2007, 2008 şi 2009, conform pct. 11 alin. (4) din contract, cu dobânda legală de la scadenţă şi până la plata efectivă şi la suma de 14.543,20 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC A. SA, iar Curtea de Apel Cluj, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea de la 23 aprilie 2013, având în vedere că, nici una dintre părţi nu s-a prezentat şi nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, a suspendat judecata pricinii în baza art. 242 pct. 2 C. proc. civ. pentru lipsa părţilor.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta SC A. SA solicitând admiterea acestuia, modificarea în totalitate a încheierii recurate, în sensul repunerii cauzei pe rol fără obligaţia de timbrare.
Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte, conform art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 11 şi art. 20 alin. (1)-alin. (3) din Legea nr. 146/1997, modificată, a luat în examinare excepţia netimbrării cererii de recurs, având în vedere că invocarea acesteia primează înaintea oricărei alte cereri şi invocării altor excepţii, formulate în faţa instanţelor de judecată, şi a reţinut:
Art. 1 din Legea nr. 146/1997, modificată, privind taxele judiciare de timbru prevede că acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât şi de către persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de către instanţă.
Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea părţii se anulează ca netimbrată.
Faţă de dispoziţiile legale evocate se constata că recursul declarat de către recurenta pârâtă SC A. SA nu a fost însoţit de dovada achitării taxei judiciare de timbru, recurenta fiind citată pentru termenul de judecată din data de 4 iunie 2013 cu menţiunea de a achita, taxa judiciară de timbru şi de a depune timbru judiciar.
În raport de împrejurarea că recurenta nu s-a conformat obligaţiei de timbrare potrivit menţiunii din citaţia emisă pentru termenul de judecată din data de 4 iunie 2013, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 146/1997, modificată şi respectiv art. 30 alin. (1) şi alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a legii, precum şi ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995, privind timbrul judiciar, cu modificările ulterioare şi să dispună anularea recursului ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurentul-pârât SC A. SA Maramureş împotriva încheierii de şedinţă de la 23 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a ll-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 5116/100/2011, ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 2215/2013. Civil. Obligatia de a face.... | ICCJ. Decizia nr. 2230/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
---|