ICCJ. Decizia nr. 2308/2013. Civil. Recalculare pensie. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2308/2013
Dosar nr. 4354/108/2011
Şedinţa publică din 18 aprilie 2013
Prin Sentinţa civilă nr. 2556 din 18 octombrie 2011 Tribunalul Arad a admis acţiunea reclamantei M.S.F., aşa cum a fost precizată în contradictoriu cu pârâta Casa judeţeană de pensii Arad, a anulat Decizia nr. 241863 din 21 iulie 2011 privind revizuirea pensiei, a repus părţile în situaţia anterioară, aceea prevăzută în Decizia nr. 241863 din 8 iunie 2011 emisă de pârâtă. A obligat pârâta la plata sumei de bani reprezentând diferenţa dintre cele două decizii de pensionare, începând cu data la care decizia contestată a devenit executorie, până la data repunerii efective în plată a deciziei de pensionare iniţiale, cu dobânzi legale, calculate lunar pentru fiecare sumă.
Prin Decizia nr. 1305 din 9 mai 2012 Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, a admis recursul pârâtei declarat împotriva acestei sentinţe şi a modificat sentinţa în sensul că a respins acţiunea.
Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat recurs, primit la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 26 noiembrie 2012.
La termenul de judecată din 18 aprilie 2013 Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii recursului şi, faţă de excepţia invocată, a apreciat-o ca fiind întemeiată şi a admis-o ca atare, pentru următoarele considerente:
Hotărârile ce pot fi atacate cu recurs sunt enumerate în conţinutul art. 299 alin. (1) C. proc. civ. “Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului”.
Cum hotărârea recurată de reclamantă nu face parte din categoriile enunţate, ci este o decizie dată de o instanţă de recurs este evident că o atare decizie nu poate forma obiect al unui nou recurs.
Potrivit pct. 4 al art. 377 alin. (2) C. proc. civ. hotărârile date în recurs sunt hotărâri irevocabile, situaţie în care din coroborarea acestui text de lege cu dispoziţiile art. 299 C. proc. civ. rezultă că recursul declarat împotriva Deciziei civile nr. 1305/A din 9 mai 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, este inadmisibil.
Una din regulile care cârmuiesc exerciţiul căilor de atac este şi aceea a unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac. Cum dreptul de a folosi o cale de atac este unic, epuizându-se prin chiar exerciţiul lui, reclamantul nu poate folosi de mai multe ori calea de atac a recursului împotriva aceleiaşi hotărâri şi deci nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac.
În consecinţă, pentru considerentele expuse recursul se priveşte ca inadmisibil şi va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta M.S.F. împotriva Deciziei civile nr. 1305/A din 9 mai 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 aprilie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 2299/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 2309/2013. Civil. Recuzare. Recurs → |
---|