ICCJ. Decizia nr. 2314/2013. Civil. Actiune în daune contractuale. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2314/2013
Dosar nr. 3326/2/2012
Şedinţa publică din 11 iunie 2013
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 1566 din 17 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, în Dosarul nr. 41749/3/2008, a fost respinsă ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul D.I. având ca obiect plata de către pârâta SC U.A. SA a sumei de 76.065 euro, despăgubiri datorate conform poliţei de asigurare facultativă a autovehiculelor, valoarea ce a fost ulterior redusă la suma de 64.176 euro.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că părţile au încheiat contractul de asigurare din 18 octombrie 2007 prin care pârâta a preluat riscul de avarii şi furt în România a autoturismului aparţinând reclamantului la suma asigurată de 76.065 euro, efectele poliţei fiind extinse şi pentru riscul de furt în străinătate prin poliţa semnată cu Agenţia P., încheiată la data de 12 martie 2008.
Prima instanţă a apreciat însă că refuzul pârâtei de a plăti despăgubiri reclamantului pentru furtul autoturismului reclamat ca fiind produs în Italia, la data de 7 mai 2008, este justificat de prevederile art. 3.3 lit. t) şi art. 9.18.1 din condiţiile generale ale asigurării.
Astfel, din probele administrate în cauză, tribunalul a constatat că reclamantul a ascuns pârâtei o împrejurare esenţială care ar fi trebuit cunoscută la momentul asumării riscului pentru furt în străinătate, respectiv faptul că este cetăţean român cu domiciliul în străinătate.
Împotriva soluţiei a promovat apel reclamantul D.I., criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin decizia comercială nr. 468 din 17 noiembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a respins ca nefondat apelul reclamantului D.I., reţinând în ceea ce priveşte aplicarea prevederilor art. 9.18.1 din condiţiile generale de asigurare, asumate de apelant cu prilejul emiterii poliţei Casco, depuse chiar şi de către acesta cu prilejul sesizării primei instanţe, că tribunalul a reţinut în mod corect că reclamantul a făcut dovada doar a declarării furtului la organele de poliţie italiene, precum şi la organele de poliţie române în vederea radierii autovehiculului, nu şi a constatării producerii faptei de către organele de poliţie, astfel cum impuneau clauzele contractuale.
De altfel, această clauză avea drept scop confirmarea de către organele de poliţie, în speţă cele italiene, a producerii riscului asigurat, nefiind considerată suficientă declaraţia proprietarului cu privire la furtul autovehiculului, singura ce a stat la baza emiterii documentelor prezentate de apelant.
împotriva acestei decizii D.I. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., iar Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, prin decizia civilă nr. 259/2012 din 6 iunie 2012 a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire, reţinând că, decizia a cărei revizuire se cere, nu întruneşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 322 alin. (1) C. proc. civ., deoarece nu este o hotărâre care evocă fondul litigiului dintre părţi.
S-a argumentat că hotărârea instanţei de apel evocă fondul, atunci când prin ea s-a admis apelul şi, fie prin aceeaşi deciziei s-a anulat sentinţa şi s-a cercetat fondul, fie s-a schimbat sentinţa, cu condiţia ca eventualul recurs exercitat împotriva ei să fie respins, anulat sau perimat.
Aceste condiţii de admisibilitate nu sunt întrunite în speţă, astfel că instanţa de apel a admis excepţia inadmisibilităţii, invocată din oficiu.
Prin cererea înregistrată la data de 7 august 2012, recurentul D.I. a declarat recurs împotriva acestei decizii, solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului şi pe cale de consecinţă admiterea cererii de revizuire a deciziei civile nr. 259/2012 din 6 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă.
Criticile aduse deciziei atacate se referă în esenţă la faptul că, în mod greşit a fost respinsă, ca inadmisibilă cererea de revizuire, având în vedere că hotărârea a cărei revizuire se solicită este susceptibilă de revizuire, deoarece soluţionează fondul cauzei, chiar dacă prin aceasta a fost respins ca nefondat apelul declarat împotriva sentinţei nr. 1566 din 17 februarie 2010.
În acest context, recurentul susţine că, chiar dacă în primul ciclu procesual se cercetează fondul cauzei, iar instanţa de apel se pronunţă asupra fondului căii de atac, acesta consideră că nu se poate trage concluzia că, orice hotărâre prin care apelul a fost respins ca nefondat este exclusă de la revizuire, motivat de împrejurarea că nu se cercetează fondul cauzei.
Analizând critica adusă deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că aceasta este fondată, urmând ca recursul recurentului D.I. să fie admis, cu consecinţa casării deciziei atacate şi trimiterii cauzei aceleiaşi instanţe, spre rejudecare.
Modificarea sau casarea unei hotărâri poate fi solicitată, potrivit art. 304 alin. (9) C. proc. civ. atunci „când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii”.
Din perspectiva acestui motiv de recurs, recurentul a pus în discuţie aplicarea greşită, de către Curtea de Apel Bucureşti a dispoziţiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că, în mod greşit s-a respins, ca inadmisibilă cererea de revizuire.
Această susţinere a recurentului D.I. este întemeiată, având în vedere că instanţa de revizuire a aplicat greşit prevederile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., întrucât potrivit acestor dispoziţii „se poate cere revizuirea hotărârilor rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a hotărârilor date de o instanţă de recurs atunci când se evocă fondul”.
În acest context, se consideră că, de regulă, hotărârile instanţelor de apel prin care fondul pricinii este abordat pot face obiectul revizuirii, fiind fără relevanţă faptul că hotărârea dată în apel este una de admitere a acestuia sau de respingerea lui, câtă vreme, în fiecare dintre aceste două ipoteze, fondul pricinii este cercetat.
O asemenea concluzie se impune, faţă de caracteristica apelului de a fi o cale de atac devolutivă, el presupunând o nouă judecată în fond, consecutivă celei realizate în primă instanţă.
În cauză, prin decizia atacată cu revizuire a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul D.I. împotriva sentinţei instanţei de fond, făcându-se statuări cu privire la fondul pricinii deduse judecăţii.
În aceste condiţii, decizia era susceptibilă de a face obiectul unei cereri de revizuire, astfel că nelegal a statuat Curtea de Apel Bucureşti, în sensul inadmisibilităţii căii extraordinare de atac promovate de revizuient, întrucât hotărârea din apel poate fi atacată cu revizuire, indiferent dacă apelul a fost admis ori respins, cu excepţia situaţiilor în care apelul a fost respins ca tardiv, inadmisibil ori pentru alt motiv care împiedică cercetarea fondului.
De asemenea, este posibil ca şi prin respingerea apelului ca nefondat să se păstreze situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, astfel încât, fără ca apelul să fie anulat, perimat sau respins în temeiul unei excepţii, ci examinat pe fond, să fie menţinută hotărârea primei instanţe şi chiar situaţia de fapt stabilită de aceasta.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul D.I., va casa decizia atacată şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite declarat de recurentul D.I. împotriva deciziei civile nr. 259/2012 din 6 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, pe care o casează şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2265/2013. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 2315/2013. Civil. Constatare nulitate act... → |
|---|
