ICCJ. Decizia nr. 2323/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2323/2013
Dosar nr. 2687/108/2011*
Şedinţa publică din 11 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 733 din 21 martie 2012 Tribunalul Arad a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul C.E. în contradictoriu cu pârâta SC A.R.A. SA prin Sucursala Arad şi în consecinţă a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 8.000 euro daune morale, a sumei de 354,11 RON reprezentând cheltuieli medicale şi a sumei de 1.500 RON cheltuieli de judecată, respingând restul pretenţiilor.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că la data de 1 iulie 2009, pe DN 7 în afara localităţii C. judeţul Arad, a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate autovehiculul condus de reclamantul C.E. şi autoturismul condus de domnul I.T., asigurat RCA la SC A.R.A. SA, accident în urma căruia domnul l.T. a decedat. Vinovat de producerea accidentului este şoferul decedat al autoturismului asigurat la pârâtă.
A mai reţinut prima instanţă că urmare a acestui accident reclamantului i s-a diminuat capacitatea de muncă şi în consecinţă i s-a diminuat cuantumul salariului.
Cât priveşte daunele morale solicitate, prima instanţă a reţinut că este neechivoc faptul că accidentul şi urmările acestuia în ceea ce-l priveşte pe reclamant, în sensul vătămării sale corporale, i-au cauzat acestuia şi suferinţe de ordin psihic.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamantul C.E. criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.
Prin decizia civilă nr. 145 din 28 iunie 2012 Curtea de Apel Timişoara, secţia a ll-a civilă, a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a admis în parte acţiunea formulată de reclamant şi a obligat pârâta la plata sumei de 40.000 euro echivalent în RON la cursul de schimb al Băncii Naţionale a României la data plăţii efective către reclamant, cu titlu de daune morale. A menţinut în rest dispoziţiile sentinţei atacate şi a obligat pârâta la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că reclamantul a încercat suferinţe fizice şi psihice, ceea ce rezultă din documentele medicale aflate la dosar, din multitudinea şi natura gravă a vătămărilor integrităţii corporale şi a sănătăţii, a duratei lungi pentru refacerea sănătăţii, din necesitatea revenirii reclamantului în mediul spitalicesc pentru efectuarea intervenţiei neurochirurgicale şi abordarea unor proceduri de recuperare funcţională. La acestea se adaugă şi dobândirea de către reclamant a unor dizabilităţi locomotorii, respectiv, incertitudinea pronunţării medicului legist asupra unor sechele viitoare localizate asupra corpului reclamantului, precum şi dobândirea incapacităţii totale temporare de muncă, cel puţin până la momentul cunoaşterii rezultatului intervenţiei neurochirurgicale şi a recuperării funcţionale, ceea ce îl plasează pe reclamant în gradul II de invaliditate.
Astfel, instanţa de apel a apreciat că suma de 8.000 euro acordată de prima instanţă reclamantului cu titlu de daune morale, nu acoperă integral, în expresie pecuniară, întreaga întindere a prejudiciului moral suferit de reclamant, şi nu este de natură a reflecta dezdăunarea integrală a reclamantului pentru gravele atingeri aduse drepturilor sale nepatrimoniale, cum sunt dreptul la integritatea corporală şi a sănătăţii, respectiv dreptul de a dispune asupra modului său obişnuit de viaţă, potrivit vârstei, stării depline de sănătate şi pregătirii profesionale.
Instanţa de apel a înlăturat criticile referitoare la respingerea petitelor referitoare la obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri periodice (lunare) de 400 euro, în echivalent RON la cursul Băncii Naţionale a României din ziua plăţii efective, precum şi la plata sumei de 2.500 euro reprezentând cheltuielile efectuate pe parcursul îngrijirilor medicale reţinând că în vederea acordării prestaţiei periodice reclamantul ar fi trebuit să demonstreze că datorită lipsirii sale de capacitatea biofizică de a desfăşura activităţile pe care Ie-a realizat anterior ivirii vătămării sănătăţii şi integrităţii sale corporale, nu mai are posibilitatea obiectivă de a obţine resursele de subzistenţă obişnuite, iar în ce priveşte pretenţiile semnificând cheltuielile efectuate cu îngrijirile medicale, reclamantul nu a reuşit să facă dovada acestor daune în totalitatea pretenţiilor afirmate, astfel că în mod judicios prima instanţă Ie-a admis în parte, în limita probării lor iar reclamantul nu a oferit probe noi în apel, pentru a fi reconsiderate aceste pretenţii, în sensul majorării lor.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta SC A.R.A. SA prin Sucursala Arad invocând ca şi motive de nelegalitate prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În argumentarea motivului de recurs invocat pârâta a arătat că raţionamentul instanţei de apel contravine practicii judecătoreşti majoritare în materia dedusă judecăţii şi are la bază supoziţii cu privire la o eventuală stare de sănătate viitoare a părţii vătămate, care ar putea fi supusă pe viitor unei intervenţii chirurgicale şi care ar putea să dobândească o incapacitate de muncă temporară.
A arătat recurenta că sumele solicitate şi obţinute sunt nejustificat de mari, instanţele de judecată trebuind să judece în echitate şi să cenzureze orice încercare de îmbogăţire fără o justă cauză, suma obţinută trebuind să se raporteze la veniturile părţii vătămate şi la mijloacele şi nivelul de trai de care aceasta a beneficiat până la momentul accidentului. Aceasta în condiţiile în care jurisprudenţa C.E.D.O. face referire directă la aplicarea nivelului mediu net şi a salariului de bază pe economie în ţara de care aparţine persoana vătămată.
Totodată, recurenta învederează că la data producerii accidentului, modul de stabilire a despăgubirilor era reglementat de Normele aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 20/2008, care la art. 49 lit. f) prevăd că în caz de vătămare corporală daunele morale se acordă în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.
A susţinut recurenta că faţă de pericolul social al faptei săvârşite, de natura şi împrejurările comiterii acesteia, de doctrina şi jurisprudenţa din România, suma acordată cu titlu de daune morale de către instanţa de apel este mult prea mare şi solicită acordarea acestora doar pentru pretenţiile care sunt dovedite cu probe.
Analizând criticile aduse hotărârii atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând ca recursul declarat de recurenta SC A.R.A. SA prin Sucursala Arad să fie respins, pentru următoarele considerente:
Modificarea sau casarea unei hotărâri poate fi solicitată potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Din perspectiva acestui motiv de recurs, recurenta a pus în discuţie faptul că instanţa de apel a acordat cu titlu de daune morale o sumă nejustificat de mare raportat la situaţia de fapt, la legislaţia aplicabilă şi la doctrina şi jurisprudenţa din România.
Conform art. 49 lit. f) din Normele aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 20/2008, invocat de recurentă, în caz de vătămare corporală daunele morale se acordă în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.
Dificultatea de evaluare ori de câte ori este vorba de suferinţe de ordin moral impune stabilirea unor criterii de stabilire a despăgubirilor, prin apreciere, în raport cu consecinţele suferite de victimă pe plan fizic şi psihic şi măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.
De principiu, suma de bani stabilită cu titlu de daune morale nu poate avea drept scop repunerea părţii în situaţia anterioară ci procurarea unei satisfacţii de ordin moral.
Cu privire la cuantumul sumei acordate pentru repararea prejudiciului moral, Înalta Curte apreciază că acesta a fost corect determinat, în mod just instanţa de apel reţinând că reclamantul a încercat suferinţe fizice şi psihice, ceea ce rezultă din documentele medicale aflate la dosar, din multitudinea şi natura gravă a vătămărilor integrităţii corporale şi a sănătăţii, a duratei lungi pentru refacerea sănătăţii, din necesitatea revenirii reclamantului în mediul spitalicesc pentru efectuarea intervenţiei neurochirurgicale şi abordarea unor proceduri de recuperare funcţională. La acestea se adaugă şi dobândirea de către reclamant a unor dizabilităţi locomotorii, respectiv, incertitudinea pronunţării medicului legist asupra unor sechele viitoare localizate asupra corpului reclamantului, precum şi dobândirea incapacităţii totale temporare de muncă, cel puţin până la momentul cunoaşterii rezultatului intervenţiei neurochirurgicale şi a recuperării funcţionale, ceea ce îl plasează pe reclamant în gradul II de invaliditate.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta SC A.R.A. SA prin Sucursala Arad.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., va obliga recurenta la plata sumei de 6.345,90 RON cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A.R.A. SA, Sucursala Arad împotriva deciziei civile nr. 145 din 28 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a ll-a civilă.
Obligă recurenta să plătească intimatei C.E. suma de 6.345,90 RON cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2318/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2325/2013. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
