ICCJ. Decizia nr. 2265/2013. Civil. Conflict de competenţă. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2265/2013
Dosar nr. 527/54/2013
Şedinţa publică de la 5 iunie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 258 C. proc. civ., asupra recursului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 455/95/2012 pe rolul Tribunalului Gorj, reclamantul Cabinet Individual de Practician în insolvenţă I.C.D. a chemat în judecată pe pârâtele SC S.N.C. SRL, Banca R.D., Sucursala Gorj, Biroul Executorului Judecătoresc D.I. şi Banca R.D. Bucureşti, solicitând instanţei să constate nulitatea absolută a actului de adjudecare din 11 februarie 2011 întocmit de Biroul Executorului Judecătoresc D.I., prin care pârâta SC S.N.C. SRL a adjudecat imobilul teren în cotă indiviză în suprafaţă de 153 mp împreună cu activul „B.M.”, în suprafaţă utilă de 247,88 mp, situate în municipiul Târgu-Jiu, strada V., înscris în Cartea funciară.
Tnbunalul Gorj, prin judecător sindic, prin sentinţa nr. 1023 din 20 iunie 2012, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu-Jiu.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a avut în vedere că, în cauza nu îşi au aplicabilitate dispoziţiile art. 46 din Legea nr. 85/2006, ci dispoziţiile art. 36 din acelaşi act normativ întrucât actul de adjudecare din 11 februarie 2011, a cărui nulitate absolută s-a solicitat, a fost întocmit de către executorul judecătoresc şi nu de către debitor.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul Cabinet Individual de Practician în Insolvenţă I.C.D. iar Curtea de Apel Craiova, secţia a ll-a civilă, prin decizia nr. 1019 din 3 octombrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 455/95/2012, a respins recursul ca inadmisibil,
La Judecătoria Târgu-Jiu cauza a fost înregistrată sub nr. 18774/318/2012, iar prin sentinţa nr. 1550 din 21 februarie 2013, s-a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de reclamant şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, judecătoria apreciind că în speţă competenţa aparţine judecătorului-sindic.
Judecătoria, a reţinut că în cauza dedusă judecăţii, reclamantul Cabinet Individual de Practician în Insolvenţă I.C.D., în calitate de lichidator al debitoarei SC M.G. SRL, a solicitat să se constate nulitatea absolută a actului de adjudecare din 11 februarie 2011 încheiat de Biroul Executorului Judecătoresc D.I., iar temeiul de drept invocat au fost dispoziţiile art. 948-art. 966 C. civ., raportat la art. 36 din Legea nr. 85/2005. Ca motiv de nulitate absolută, reclamantul a invocat frauda legii, respectiv art. 986 C. civ.
Instanţa, având în vedere natura juridică a actului de adjudecare, aceea de veritabil act juridic autentic, translativ de proprietate asupra imobilului, de Ia debitorul urmărit Ia adjudecatar, a apreciat că acesta poate fi atacat în instanţa de drept comun, ca orice act juridic civil, pentru neregulile sale.
Astfel, s-a reţinut că, actul de adjudecare, întocmit de către executorul judecătoresc în procedura urmăririi silite imobiliare este actul autentic prin care se confirmă efectuarea unei vânzări-cumpărări forţate. Deşi vânzarea-cumpărarea forţată, prin licitaţie, prezintă unele particularităţi cât priveşte caracterul ei sinalagmatic, comutativ şi consensual, aceasta nu înseamnă că ea s-ar înfăţişa ca altă operaţiune juridică decât vânzare-cumpărare, debitorul urmărit silit fiind considerat ca vânzător, iar adjudecatarul ca şi cumpărător.
Actul juridic atacat în prezenta cauză, respectiv actul de adjudecare din 11 februarie 2011 încheiat de Biroul Executorului Judecătoresc D.I. materializează o vânzare-cumpărare forţată, prin licitaţie, care nu este o altă operaţiune juridică decât vânzare-cumpărare. Negotium juris, ca operaţiune juridică, el semnifică aşadar vânzare-cumpărare şi, prin urmare, este permisă analizarea valabilităţii lui prin raportare la dispoziţiile art. 948-art. 966 C. civ., care reglementează condiţiile de validitate a convenţiilor.
Instanţa a constatat că finalitatea acţiunii reclamantei a fost constatarea nulităţii titlului de proprietate al pârâtei SC S.N.C. SRL respectiv actui de adjudecare din 11 februarie 2011, titlu care, după finalizarea executării silite, intrând în circuitul civil şi producând efecte erga omnes, poate fi atacat în condiţiile dreptului comun.
Mai mult, judecătoria a constatat că reclamantul a subliniat faptul că a introdus acţiunea în nume propriu şi nu ca participant la executarea silită, solicitând constatarea nulităţii actului de adjudecare în temeiul dreptului comun, art. 946-art. 968 C. civ., motivul invocat pentru nulitatea absolută fiind frauda legii. Conform principiului disponibilităţii, ce guvernează procesul civil, reclamantul fixează cadrul procesual, atât sub aspectul părţilor cât şi sub aspect obiectiv al obiectului cererii de chemare în judecată, iar, în cauză obiectul cererii de chemare în judecată este delimitat clar, acesta reprezentându-l nulitatea absolută a actului de adjudecaredin 11 februarie 2011. Aşadar, în condiţiile în care reclamantul, notele de şedinţe depuse Ia dosar, a subliniat expres obiectul şi ca juridică a cererii de chemare în judecată, ca fiind o cerere în anulare întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun, instanţa este ţinută a judeca în limitele investirii sale, în temeiul principiului disponibilităţii acţiunii civile.
Din precizările reclamantului, instanţa a reţinut că scopul acţiunii îl reprezintă reîntregirea patrimoniului SC M.G. SRL, societate aflată în procedura specială de insolventă, astfel că în raport de dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 85/2008, competenţa materială de soluţionare a prezentei cauze revine Tribunalului Gorj.
Astfel, judecătoria a apreciat că nu are competenţa materială să soluţioneze cauza de faţă, aceasta aparţinând Tribunalului Gorj.
S-a constatat ivit conflict negativ de competenţa între cele două instanţe, s-a înaintat dosarul instanţei în drept să hotărască asupra conflictului, care este Curtea de Apel Craiova.
Prin sentinţa nr. 11 din 2 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova s-a stabilit în favoarea Judecătoriei Târgu-Jiu ca instanţă de executare, competenţa de soluţionare a cererii, având ca obiect anulare act de adjudecare întocmit de executorul judecătoresc, formulată de administratorul judiciar Cabinet Individual de Practician în Insolventă I.C.D.
În motivarea acestei sentinţe s-a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, care constituie principalul temei de fapt şi de drept invocat, de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
Potrivit textului citat, executorul judecătoresc era cel care trebuia să aprecieze şi să facă aplicarea dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2008.
Or, în cauză, reclamantul, în calitate de lichidator al debitoarei a solicitat a fi anulate acte ce au fost încheiate de către executorul judecătoresc, în cadrul unei executări silite individuale în condiţiile C. proc. civ. împotriva debitorului, acte ce au fost încheiate după deschiderea procedurii insolvenţei împotriva acestuia.
Fiind vorba de acte de executare întocmite ele executorul judecătoresc (ordonanţa de adjudecare) acestea pot fi anulate numai în cadrul unei contestaţii la executare. Judecătorul-sindic are competenţa de a anula numai acte încheiate de debitor, în condiţiile legii insolvenţei.
Potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite se poate face contestaţie de către cei interesaţi şi vătămaţi prin executare, iar, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia se introduce la instanţa de executare .
Prin raportare Ia art. 400 alin. (1) şi art. 373 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în raza căreia se face executarea, dacă legea nu prevede altfel, astfel că soluţionarea contestaţiei la executare este întotdeauna de competenţa judecătoriei.
În condiţiile în care faţă de obiectul cererii calificarea acţiunii este contestaţie împotriva unui act de executare întocmit de executorul judecătoresc, iar competenţa materială de soluţionare aparţine în primă instanţă judecătoriei în circumscripţia căreia s-a întocmit actul de executare, Curtea a constatat că revine Judecătoriei Târgu-Jiu, ca instanţă de executare, competenţa soluţionării cererii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs R.G. IPURL reprezentată prin Cabinet Individual de Practician în Insolvenţă I.C.D., întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ.
În preambulul cererii de recurs, recurenta a formulat critici în ceea ce priveşte calitatea procesuală a lichidatorului judiciar în cauza dedusă judecăţii, raportat la textul de lege pe care se întemeiază acţiunea. Astfel, a susţinut că prin sentinţa de deschidere a procedurii generale a insoivenţei a fost numit administrator judiciar la Cabinetul Individual de Practician în Insolvenţă I.C.D., nefiind ridicat dreptul de administrare al administratorului social.
Ulterior, prin sentinţa comercială nr. 897/2011 a Tribunalului Gorj s-a dispus Ia trecerea în faliment a debitoarei şi s-a ridicat dreptul de administrare al administratorului social şi a fost numit ca administrator judiciar la Cabinetul Individual de Practician în Insolvenţă I.C.D., iar ulterior ca administrator special a fost desemnată d-na S.I.
Recurenta susţine că nu există identitate de persoane între administratorul judiciar/lichidatorul judiciar şi administratorul special al debitoarei, care deţine drept de reprezentare în prezenta cauză, potrivit art. 73 şi art. 80 din Legea nr. 85/2006.
Recurenta apreciază ca nefondată soluţia instanţei de fond referitor la stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei întrucât, în primul rând încalcă principiul disponibilităţii părţii, întemeindu-şi acţiunea pe un alt text de lege decât cel reţinut de instanţa de fond ca şi temei de drept procedural (contestaţia la executare), urmând ca asupra admisibilităţii sau a înadmisibilităţii cererii formulată, raportat Ia textul de lege invocat, să se pronunţe instanţa material competentă să soluţioneze o astfel de cauză, respectiv Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă.
Nu cade în sarcina instanţei a cărei sentinţa a fost atacată să se pronunţe asupra calificării acţiunii formulate de recurentă in contra şi dincolo de limitele cu care a fost investită, respectiv strict soluţionarea conflictului negativ de competenţă .
Consideră că instanţa de fond, Curtea de Apel Craiova, a calificat mai întâi cererea noastră ca fiind o contestaţie la executare depăşind limitele cu care a fost investită, acesta fiind un motiv de nelegalitate al sentinţei atacate, întrucât face o discuţie de bază şi în ceea ce priveşte textele de lege aplicabile, in contra manifestării de voinţă direct exprimată referitor la calea procedural aleasă, respectiv o acţiune de drept comun de constatare a nulităţii absolute a actului juridic în care recurenta are calitatea de terţ.
În privinţa netemeiniciei recurenta arătă instanţei de control judiciar că atât timp cât reclamantul, înţelege să utilizeze o acţiune de drept comun doar instanţa competentă să soluţioneze o astfel de acţiune, întemeiată substanţial pe dispoziţiile art. 948, art. 966, art. 969 C. civ. şi procedural pe dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. în vigoare la data introducerii cererii, se poate pronunţa atât în ceea ce priveşte admisibilitatea cât şi în ceea ce priveşte temeinicia cererii, această instanţă competentă fiind Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă.
Faţă de cele expuse anterior recurenta a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în sensul celor arătate anterior, respectiv soluţionarea conflictului negativ de competenţă stabilind competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Gorj, secţia I civilă.
În raport de cererea de recurs, intimata SC S.N.C. SRL a formulat întâmpinare, prin care a invocat, în principat excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurentei, iar pe fondul cauzei a solicitat menţinerea ca legală şi temeinică a dispoziţiilor sentinţei atacate.
În ceea ce priveşte excepţia invocată, intimata a susţinut că cel care deţine calitate de reprezentant în prezenta cauză este lichidatorul judiciar potrivit art. 18 din Legea nr. 85/2008, motiv pentru care acţiunea este formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Prealabil examinării criticilor formulate prin cererea de recurs şi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurentei R.G. IPURL, arată că soluţionarea acestei excepţii, în această etapă procesuală nu se impune, având în vedere faptul că soluţionarea conflictului negativ de competenţă urmează regulile specifice unei proceduri de judecată care impune urgenţă şi celeritate.
Astfel, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, a fost investită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit între Tribunalul Gorj şi Judecătoria Târgu-Jiu, în soluţionarea cererii având ca obiect anularea actului de adjudecare, formulată de administratorul judiciar desemnat să administreze falimentul debitoarei SC M.G. SRL, în contradictoriu cu pârâtele SC S.N.C. SRL şi Banca R.D. Sucursala Gorj. Judecata cererii are Ioc fără citarea părţii, în camera de consiliu, ceea ce denotă „urgenţa procedurii”.
Deşi judecarea recursului are Ioc în şedinţa publică, cu respectarea dispoziţiilor art. 121 C. proc. civ., instanţa de recurs este ţinută să analizeze cererea prin prisma dezlegărilor statuate prin hotărârea care constituie regulator de competenţă.
În consecinţă, excepţiile care vizează fondul cauzei, precum şi cele de procedură urmează a fi analizate de către instanţa de trimitere, cu respectarea principiului contradictorialităţii şi al dublului grad de jurisdicţie, şi nu în procedura soluţionării regulatorului de competenţă şi a căii de atac împotriva acestei hotărâri.
Trecând la analiza cererii de recurs, Înalta Curte constată următoarele:
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
În analiza acestui motiv, Înalta Curte că invocarea dispoziţiilor acestui lext de lege s-a efectuat formal, fără a fi dezvoltate şi indicate criticile care pot fi subsumate acestui motiv.
În concluzie, câtă vreme nu s-a demonstrat că există contradicţie între considerente şi dispozitiv sau că au fost reţinute motive care nu au legătură cu pricina, criticile aduse de recurentă nu sprijină motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Distinct de această concluzie, se constată că soluţia este motivată pe fiecare capăt de cerere, astfel că nu există temei pentru atragerea efectelor motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Examinând hotărârea care constituie regulator de competenţă, prin prisma aplicării dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că în mod corect a fost stabilită competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu-Jiu.
Chestiunea de drept care a constituit obiect de analiză din partea instanţei investită cu soluţionarea regulatorului de competenţă a constat în stabilirea competenţei materiale de soluţionare a prezentei cauze, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a unui act de adjudecare, întocmit de executorul judecătoresc, cerere de chemare în judecată întemeiata pe dispoziţiile art. 401 alin. (3) C. proc. civ., art. 948, art, 969, art. 968 C. civ. şi art. 38 din Legea nr. 85/2006.
În soluţionarea problemei de drept dedusă judecăţii, trebuie menţionat că acţiunea de faţă a fost formulată de către lichidatorul judiciar al debitoarei care a solicitat anularea unor acte ce au fost încheiate de executorul judecătoresc, în cadrul unei executări silite individuale, acte încheiate după deschiderea procedurii însolvenţei împotriva acestuia.
Deşi recurenta a susţinut prin criticile formulate că instanţa a încălcat principiul disponibilităţii părţii, în sensul că acţiunea de faţă nu este una specială prevăzută de dispoziţiile speciale referitoare la executarea silită, ci una întemeiată pe dispoziţiile generale referitoare la nulitatea actelor juridice prin care s-au efectuat transferuri patrimoniale, critica nu este întemeiată.
Cu toate că recurenta susţine în esenţă că instanţa a depăşit limitele acţiunii fixate de către reclamant, schimbând temeiul juridic al acţiunii, Înalta Curte constată că instanţa nu este legată de calificarea juridică pe care părţile o dau cererilor lor. Astfel, în mod corect a reţinut Curtea de Apel Craiova că acţiunea poate fi calificată, în funcţie de obiectul său, contestaţie împotriva unui act de executare, întocmit de executorul judecătoresc.
Un argument în sprijinul acestei calificări sunt şi dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 85/2006, care reglementează atribuţiile judecătorului sindic, din care rezultă intenţia legiuitorului de a delimita atribuţiile jurisdicţionale ale judecătorului sindic de cele de administrare a procedurii însolvenţei, precum şi de cele de gestiune, atribuţii ce revin în principal, administratorului judiciar, lichidatorului şi celorlalţi participanţi la procedură.
A da o interpretare extensivă dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, înseamnă a extinde competenţa judecătorului sindic în ceea ce priveşte cererile şi procesele date în competenţa unei anumite instanţe,
Argumentele recurentei care vizează cadrul procesual precizat şi întemeiat pe dispoziţiile art. 79 şi art. 77 coroborat cu art. 3 şi art. 5 din Legea nr. 85/2006, care fac trimitere la o acţiune aferentă procedurii însolvenţei nu vor fi reţinute de către instanţa de recurs, acţiunea de faţă subscriindu-se unei acţiuni a cărei finalitate este întregirea averii debitorului, însă ea transcede procedurii însolvenţei, dispoziţiile sale fiind reglementate de dispoziţiile dreptului comun, competenţa aparţinând judecătorului de fond.
În aceste condiţii, cum acţiunea de faţă excede procedurii reglementată de Legea nr. 85/2006, competenţa sa de soluţionare se stabileşte în conformitate cu prevederile expres şi limitativ prevăzute de art. 400 alin. (1) raportat la art. 373 alin. (2) C. proc. civ.
Drept urmare, pentru considerentele expuse competenţa materială de soluţionare a cauzei a fost în mod corect stabilită în favoarea Judecătoriei Târgu-Jiu, astfel încât în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta R.G. IPURL reprezentată prin Cabinet Individual de Practician în insolenţă I.C.D. împotriva sentinţei nr. 11 din 2 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a ll-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2263/2013. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 2314/2013. Civil. Actiune în daune... → |
|---|
