ICCJ. Decizia nr. 2315/2013. Civil. Constatare nulitate act juridic. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2315/2013
Dosar nr. 3904/2/2012
Şedinţa publică din 11 iunie 2013
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, reclamanţii C.I. şi C.F. au chemat în judecată pe pârâţii L.B. şi SC J.R. SRL, solicitând instanţei constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 16 octombrie 2008, pentru fraudă la lege.
Prin sentinţa civilă nr. 4041 din 13 aprilie 2010, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, iar prin sentinţa civilă nr. 198 din 9 februarie 2011, Tribunalul a admis excepţia necompetenţei materiale a tribunalului, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, şi constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă a înaintat dosarul la Curtea de Apel Bucureşti pentru soluţionarea conflictului negativ pe calea regulatorului de competenţă.
Prin sentinţa civilă nr. 13F din 27 aprilie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a lll-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, cauza fiind înregistrată sub nr. 43240/3/2010.
Prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu din data de 9 noiembrie 2011 tribunalul a respins cererea reclamanţilor de ajutor public judiciar, ca neîntemeiată, împotriva acesteia, reclamanţii formulând cerere de reexaminare, care a fost respinsă ca neîntemeiată, prin încheierea de şedinţă din data de 16 decembrie 2011.
Prin sentinţa civilă nr. 241 din 8 februarie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost anulată cererea formulată de reclamanţii C.I. şi C.F., în contradictoriu cu pârâţii L.O.M.J. prin reprezentant legal L.M.M. şi SC J.R. SRL, ca insuficient timbrată, luându-se act că pârâţii nu solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reţinut că reclamanţii nu au achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 31.524,29 RON şi timbrele judiciare în sumă de 5 RON, nedepunând la dosarul cauzei dovada achitării acestor taxe, deşi au fost citaţi cu această menţiune şi că, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 20 alin. (1)-alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995.
Împotriva sentinţei civile nr. 241 din 8 februarie 2012 şi a încheierilor din datele de 9 noiembrie 2011 şi 16 decembrie 2011 au formulat apel reclamanţii C.I. şi C.F., prin care au solicitat anularea sentinţei, ca fiind greşit soluţionată, fără a se intra în judecata fondului şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Bucureşti, potrivit art. 297 C. proc. civ.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a lll-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia civilă nr. 297 A din 6 septembrie 2012 a respins ca inadmisibil apelul formulat de reclamanţii C.I. şi C.F., împotriva încheierilor din 9 noiembrie 2011 şi 16 decembrie 2011, precum şi apelul formulat de aceeaşi apelanţi împotriva sentinţei civile nr. 241 din 8 februarie 2012, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a constatat că, prin încheierea din 9 noiembrie 2011, tribunalul a reţinut că reclamanţii au mai beneficiat de ajutor public judiciar în cursul anului 2011, constând în scutirea acestora de la plata taxei de timbru în cuantum de 7.000 RON, în Dosarul nr. 2368/1748/2009 al Judecătoriei Cornetu, aşa cum rezultă din încheierea din 12 august 2011 a acestei instanţe şi că, norma înscrisă în art. 7 din O.U.G. nr. 51/2008, are caracter imperativ, considerente pentru care a respins cererea de ajutor public judiciar cu care a fost sesizat.
Curtea de Apel a reţinut că, apelanţii au uzat de calea de atac specială prevăzută de lege, împotriva încheierii prin care Ie-a fost respinsă cererea de acordare a ajutorului public judiciar, cea a cererii de reexaminare şi faţă de împrejurarea că pentru soluţionarea unor astfel de cereri, a fost adoptată o lege specială, care prevede atât condiţiile necesare pentru acordarea ajutorului public judiciar, cât şi competenţa de soluţionare a unor astfel de cereri, dar şi căile de atac care pot fi exercitate împotriva hotărârilor adoptate în această materie, nu se poate susţine că legea specială, derogatorie de la dreptul comun, reprezentat de C. proc. civ., s-ar putea aplica în concurs cu acesta.
Prin raportare la aceste considerente, având în vedere şi principiul de drept procesual al unicităţii căilor de atac, dar şi faptul că apelanţii au uzat deja de calea de atac prevăzută de legea specială, formulând cererea de reexaminare s-a apreciat că se impune respingerea apelului declarat împotriva încheierii pronunţate la 9 noiembrie 2011, ca inadmisibil.
Faţă de dispoziţiile art. 377 C. proc. civ. şi faţă de faptul că încheierea irevocabilă pronunţată de tribunal nu mai este susceptibilă de a fi atacată cu apel la Curtea de Apel Bucureşti s-a considerat că, apelul formulat de apelanţii-reclamanţii împotriva încheierii din data de 16 decembrie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, este inadmisibil.
În ceea ce priveşte apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 241/2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, s-a reţinut că, în cererea de apel nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa argumentelor folosite de prima instanţă în fundamentarea soluţiei adoptate prin sentinţa apelată, în sensul indicării punctuale a motivelor de nelegalitate sau netemeinicie, prin raportare la soluţia pronunţată şi prin urmare, s-a apreciat că această critică nu are legătură cu considerentele care au justificat soluţia adoptată de tribunal la momentul admiterii excepţiei insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs reclamanţii C.I. şi C.F., întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că procesul a fost soluţionat fără a se intra în cercetarea fondului.
Criticile aduse deciziei atacate se referă în esenţă la faptul că, soluţionarea litigiului s-a realizat cu aplicarea greşită a legii şi încălcarea dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ., apreciindu-se în mod greşit că singura critică adusă hotărârii de fond este cea referitoare la modalitatea de soluţionare a cererii de ajutor public judiciar şi a cererii de reexaminare, întrucât, ceea ce s-a contestat nu a fost caracterul irevocabil al încheierii prin care s-a soluţionat cererea de reexaminare, ci modalitatea în care prima instanţă a procedat fără a respecta principiul accesului la justiţie şi al dreptului la un proces echitabil, fără a mai da posibilitatea achitării taxelor judiciare.
În acest sens, recurenţii arată că în jurisprudenţa C.E.D.O. s-a stabilit că o limitare a accesului la o instanţă nu este conformă cu art. 6 decât dacă are un scop legitim şi dacă există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit.
Analizând critica adusă deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că aceasta este fondată, urmând ca recursul reclamanţilor C.I. şi C.F. să fie admis, casată decizia atacată şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru următoarele considerente:
Modificarea sau casarea unei hotărâri poate fi solicitată, potrivit art. 304 alin. (9) C. proc. civ. atunci „când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii”.
Din perspectiva acestui motiv de recurs, recurenta a pus în discuţie aplicarea greşită, de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ., în sensul că, Curtea de Apel Bucureşti nu a dat dovadă de rol activ, întrucât nu a examinat modalitatea în care instanţa de fond a respins cererea fără a da eficacitate respectării principiului accesului la justiţie, principiu garantat de C.E.D.O.
În ceea ce priveşte limitările financiare pe care le poate avea accesul unei persoane la instanţă, C.E.D.O. a stabilit că acestea pot constitui obiectul încălcării dispoziţiilor art. 6 din Convenţie, în acest context fiind analizate de către C.E.D.O. taxe judiciare impuse la momentul introducerii acţiunii şi a căror neplată împiedică accesul la prima instanţă sau într-o etapă ulterioară a procesului, apel sau recurs, inclusiv în faza de executare a unei hotărâri.
În acest sens, C.E.D.O. admite că, potrivit jurisprudenţei sale constante, „dreptul la o instanţă” nu este absolut, el se pretează unor limitări deoarece, prin însăşi natura sa, pune o reglementare din partea statului care poate să aleagă mijloacele pe care să le utilizeze în acest scop.
În acest context, se apreciază ca fondată critica recurenţilor, întrucât în considerentele deciziei nu se regăsesc argumentele în baza cărora s-a apreciat că, dispoziţiile Legii nr. 146/1997 au fost corect aplicate, deşi prin motivele de apel s-a criticat soluţia tribunalului şi din perspectiva art. 24 din Constituţia României şi art. 6 din Convenţie, raportat la art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Toate aceste aspecte care nu au fost analizate urmează să fie lămurite de instanţa de apel, întrucât aceasta a avut în vedere exclusiv incidenţa dispoziţiilor O.G. nr. 51/2008, în considerarea cărora s-a pronunţat decizia.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ. va admite recursul declarat de reclamanţii C.I. şi C.F., cu consecinţa casării deciziei din apel şi trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanţii C.I. şi C.F. împotriva deciziei civile nr. 297 A din 6 septembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a lll-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe care o casează şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2314/2013. Civil. Actiune în daune... | ICCJ. Decizia nr. 2318/2013. Civil → |
|---|
