ICCJ. Decizia nr. 2343/2013. Civil. Suspendare executare silită. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2343/2013
Dosar nr. 80/32/2013
Şedinţa publică din 11 iunie 2013
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 80/32/2013 la Curtea de Apel Bacău, SC A.T.P.R. SA Roman, a solicitat suspendarea în parte a executării sentinţei civile nr. 153/2012 pronunţată de Tribunalul Neamţ, până la soluţionarea apelului.
Prin încheierea din 12 martie 2013 Curtea de Apel Bacău, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, cererea de suspendare a executării sentinţei civile nr. 153/COM din 25 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Neamţ în Dosarul nr. 3571/103/2011, până la soluţionarea apelului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 153 din 25 octombrie 2012, Tribunalul Bacău a obligat apelanta să plătească intimatei suma de 349.524 RON reprezentând contravaloare prejudiciu cauzat datorită lipsei de folosinţă a echipamentelor de lucru şi de protecţie, în perioada 1 mai 2009-3 august 2009.
A mai reţinut instanţa de apel că, criticile aduse hotărârii susmenţionate vizează argumentele care au stat la baza pronunţării sentinţei civile, analizând întreg probatoriul existent la dosarul cauzei cu privire la fondul litigiului. Or, criticile de nelegalitate şi netemeinicie aduse sentinţei atacate nu justifică admiterea cererii privind suspendarea executării; altfel, ar însemna ca instanţa, investită cu cererea de suspendare, să se substituie instanţei de control, ceea ce contravine legii.
În ceea ce priveşte criticile vizând strict cererea de suspendare, respectiv faptul că suma în discuţie este una considerabilă, faptul că executarea silită expune societatea riscului de a nu-şi mai putea onora obligaţiile financiare curente, cu sumele disponibile, putându-se genera o stare de insolvenţă şi faptul că situaţia delicată a societăţii a antrenat necesitatea adoptării a două majorări de capital succesive, în contextul în care valoarea activului net s-a diminuat la mai puţin de jumătate din valoarea capitalului social, instanţa de apel a apreciat că nu sunt întemeiate, situaţiile invocate de apelantă nereprezentând temei al suspendării executării, prejudicierea eminentă la care face referire apelanta, fiind aplicabilă oricărei societăţi comerciale.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta SC A.T.P.R. SA invocând ca şi motive de nelegalitate prevederile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ.
În argumentarea motivelor de recurs invocate, recurenta a arătat că soluţia primei instanţe nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor legale incidente.
Recurenta învederează că prima instanţă a considerat în mod eronat că nu se justifică cerinţa urgenţei, considerând că o suspendare nu ar fi de plano posibilă întrucât s-ar afecta caracterul executoriu al hotărârii primei instanţe.
Astfel, recurenta arată că a argumentat că, în lipsa acordării suspendării, există pericolul iminent ca patrimoniul acesteia să fie diminuat cu o sumă considerabilă, iar pierderea să fie ireversibilă în condiţiile în care această sumă va intra în conturile reclamantei, având în vedere situaţia financiară a acesteia care la jumătatea anului 2012 nu mai avea nici un salariat, profitul obţinut în asemenea condiţii fiind unul infim respectiv 7.974 RON.
A mai arătat recurenta că prima instanţă a ignorat în totalitate argumentele privind aparenţa dreptului, pe considerentul că analizarea acestora ar reprezenta un atribut exclusiv al instanţei învestite cu soluţionarea apelului, în condiţiile în care se reţine constant în doctrină că judecătorul trebuie să realizeze un examen sumar al cauzei, pentru a putea stabili de partea cui este aparenţa dreptului, în vederea pronunţării unei soluţii juste.
Subsumat acestei critici, recurenta a reiterat cele mai importante elemente care confirmă faptul că hotărârea a cărei executare se solicită a fi suspendată este nelegală şi netemeinică, ceea ce crează premisele unei posibile admiteri a apelului formulat împotriva acesteia.
Recursul este fondat şi urmează a fi admis pentru următoarele considerente:
Art. 280 C. proc. civ. prevede la alin. (1) că „Cererea pentru suspendarea executării vremelnice se va putea face fie o dată cu apelul fie deosebit în tot cursul instanţei de apel”, iar la alin. (3) că „Cererea de suspendare se va judeca de instanţa de apel. Dispoziţiile art. 403 alin. (3) sunt aplicabile.”.
Măsura prevăzută de textul de lege enunţat se referă la situaţiile ce vizează existenţa unei urgenţe pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara şi înlăturarea piedicilor ce s-ar putea ivi cu ocazia executării silite, iar o întoarcere a executării silite ar fi practic imposibil de realizat.
Posibilitatea permisă instanţei de apel de a dispune suspendarea executării vremelnice, presupune să stabilească existenţa unor motive temeinice de natură să impună şi să justifice suspendarea.
În speţă, prin sentinţa civilă nr. 153 din 25 octombrie 2012, Tribunalul Bacău a obligat apelanta să plătească intimatei suma de 349.524 RON reprezentând contravaloare prejudiciu cauzat datorită lipsei de folosinţă a echipamentelor de lucru şi de protecţie, în perioada 1 mai 2009-3 august 2009.
Se constată totodată că profitul înregistrat de reclamantă în anul 2012 este de 50 de ori mai mic decât suma în litigiu, creându-se astfel premisele imposibilităţii întoarcerii executării silite.
Astfel, din examinarea susţinerilor recurentei în raport de dispoziţiile legale evocate, Înalta Curte constată că motivele arătate sunt întemeiate sub aspectul urgenţei şi condiţionată la rândul său de existenţa unor motive temeinice, respectiv riscul de a nu-şi mai putea onora obligaţiile financiare curente, putându-se genera astfel o stare de insolvenţă.
Prin urmare, în mod greşit instanţa de apel a reţinut că nu sunt întemeiate situaţiile invocate de apelantă nereprezentând temei al suspendării executării, prejudicierea eminentă la care face referire apelanta, fiind aplicabilă oricărei societăţi comerciale.
În consecinţă, Înalta Curte urmează ca în baza art. 312 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. civ. să admită recursul, să admită cererea formulată de pârâta SC A.T.P.R. SA şi să dispună suspendarea executării sentinţei civile din 25 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Neamţ în Dosarul nr. 3571/103/2011, până la soluţionarea apelului declarat împotriva acestei sentinţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta SC A.T.P.R. SA împotriva încheierii din 12 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o modifică şi în consecinţă:
Admite cererea formulată de pârâta SC A.T.P.R. SA şi dispune suspendarea executării sentinţei civile nr. 153/COM din 25 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Neamţ în Dosarul nr. 3571/103/2011, până la soluţionarea apelului declarat împotriva acestei sentinţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2342/2013. Civil. Contestaţie la executare.... | ICCJ. Decizia nr. 2344/2013. Civil. Alte cereri. Recurs → |
|---|
