ICCJ. Decizia nr. 2451/2013. Civil. Pretenţii. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2451/2013
Dosar nr. 3546/1/2012
Şedinţa publică de la 19 iunie 2013
Deliberând asupra contestaţiei în anulare, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin decizia nr. 2197 din 2 mai 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, în Dosarul nr. 4542/103/2009 a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC M.I.E. SRL Roman împotriva deciziei nr. 72/2011 din 4 octombrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a lI-a civila de contencios administrativ şi fiscal.
Prin cererea înregistrată la data de 11 mai 2012, SC M.I.E. SRL, Roman a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 2197 din 2 mai 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă.
După un scurt istoric al cauzei, în motivarea cererii, contestatoarea a susţinut, în esenţă, că instanţa de recurs a omis să examineze pe deplin motivele de recurs în privinţa expertizei tehnice efectuate în cauză, referitor ia faptul că nu s-ar fi cerut instanţei o nouă expertiză, contrar obiecţiunilor depuse de reclamantă la Curtea de Apel Bacău prin care aceasta a solicitat un alt expert pentru efectuarea unei alte expertize în cauza dedusă judecăţii.
În opinia contestatoarei, conform principiului rolului activ al instanţei prevăzut de art. 129-130 C. proc. civ., judecătorul, având obligaţia să descopere adevărul, trebuia să pună în aplicare prevederile art. 212 C. proc. civ., fie pentru a cere expertului lămuririle necesare, fie pentru a dispune o nouă expertiză în dosar.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.
Intimata SC A.M.T.P. SA Roman a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în esenţă, respingerea contestaţiei în anulare ca nefondată.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate şi temeiul de drept invocat, Înalta Curte urmează a respinge contestaţia în anulare pentru considerentele care succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Analizând însă decizia atacată, se constată că recursul a fost cercetat din perspectiva tuturor criticilor de nelegalitate formulate de recurenţi, subsumate prevederilor art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., iar dezlegarea dată recursului prin decizia atacată nu este rezultatul unei omisiuni, astfel cum pretinde contestatoarea, prezenta contestaţie în anulare fiind nefondată din perspectiva dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ.
Contrar susţinerilor contestatoarei, instanţa de recurs a răspuns tuturor criticilor de nelegalitate care au putut fi încadrate în motivele reglementate de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., ţinând cont că recursul este o cale extraordinară de atac, în exercitarea căruia, partea care o promovează trebuie să supună instanţei de control judiciar învestită, critici care să vizeze nelegalitatea hotărârii atacate din perspectiva motivelor de nelegalitate strict prevăzute de prevederile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
În mod greşit contestatorii se prevalează de „examinarea pe deplin a motivelor vizând expertiza tehnică efectuată în cauză", instanţa de recurs fiind învestită expres cu examinarea motivelor de nelegalitate.
În speţă, nu se justifică admiterea contestaţiei, deoarece criticile invocate de către contestatoare nu corespund prevederilor art. 318 C. proc. civ., nefiind vorba de absenţa punctului de vedere al instanţei, ca rezultat ai omisiunii cercetării unuia dintre motivele de modificare invocate. Contestatoarea nu face decât să repună în discuţie, în prezenta cauză, soluţia însăşi a instanţei de recurs, ceea ce nu este permis pe calea contestaţiei în anulare, precum şi probleme de fond ce au fost soluţionate de instanţa de recurs, care s-a pronunţat asupra tuturor motivelor invocate de parte.
Motivele invocate de contestatoare se circumscriu unor critici împotriva deciziei irevocabile, care o transformă într-un recurs la recurs, or, prevederile art. 318 C. proc. civ. au un câmp limitat de aplicaţie, astfel că ele trebuie să fie interpretate, în toate cazurile, în mod restrictiv pentru a nu deschide calea unui veritabil recurs la recurs.
În mod constant, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit făptui că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine o rejucfecare a cauzei; contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui "recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative.
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a subliniat frecvent că principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desfiinţare a unei hotărâri definitive şi irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 8 din Convenţie (Cauza Miirea vs. România, 28105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).
În aceiaşi sens, Curtea de la Strasbourg a reţinut că „supervizarea nu trebuie să devină un apel deghizat, iar simplul fapt că există două puncte de vedere diferite asupra subiectului nu reprezintă un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză. Nu se poate deroga de Ia acest principiu decât atunci când o cer motive substanţiale şi imperioase" (cauza Sebastian Taub c. României, Hotărârea din 12 octombrie 2008).
Simpla nemulţumire a contestatoarei cu privire Ia soluţia pronunţată sau cu privire la argumentele care au format convingerea instanţei de recurs nu poate conduce la admiterea contestaţiei în anulare de faţă, iar aspectele invocate în motivarea cererii nu reprezintă omisiuni în sensul art. 318 alin. (1) teza a doua C. proc. civ.
Pentru considerentele anterior expuse, potrivit cărora nu sunt îndeplinite dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., se va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC M.I.E. SRL Roman împotriva deciziei nr. 2197 din 2 mai 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, in Dosarul nr. 4542/103/2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC M.I.E. SRL Roman împotriva deciziei nr. 2197 din 2 mai 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 203/2013. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2449/2013. Civil. Reziliere contract. Recurs → |
|---|
