ICCJ. Decizia nr. 245/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 245/2013
Dosar nr. 49241/3/2005
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2013
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 29 decembrie 2005, reclamanta G.G.A. a chemat în judecată pe pârâta R.A.A.P.P.S. şi a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea deciziei nr. 434 din 22 noiembrie 2005 emisă de pârâtă şi să o oblige să-i restituie reclamantei terenul în suprafaţă de 18078 m.p., cu drept de servitute de trecere la drum şi clădirile aflate pe acest teren, imobile localizate lângă complexul turistic P. din comuna Ciolpani, judeţul Ilfov.
La data de 12 mai 2006, pârâta a depus la dosar Protocolul din data de 19 aprilie 2000 încheiat între R.A.A.P.P.S. şi C.N.., U.M. 0456 Bucureşti, protocol având ca obiect predarea-primirea vilei P. din Snagov, judeţ Ilfov.
Prin cererea precizatoare, depusă la data de 9 iunie 2006, reclamanta a solicitat admiterea contestaţiei, anularea deciziei contestate şi obligarea pârâtei R.A.A.P.P.S. să restituie în natură terenul în suprafaţă de 8.622 m.p. şi construcţiile de pe acesta, vila 16 şi anexele aferente, localizate lângă complexul turistic P., comuna Ciolpani, judeţul Ilfov, având vecinătăţile din anul 1944. A solicitat, totodată, obligarea pârâtei la trimiterea dosarului C.N.J. pentru soluţionarea cererii de restituire în cazul imobilelor predate prin protocolul din data de 19 aprilie 2000 (teren de 9456 m.p. cu vila 15 şi dependinţe), constatându-se că pârâta nu avea, pentru aceste imobile, calitatea de unitate deţinătoare, conform Legii nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 1244 din 05 octombrie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis în parte cererea de chemare în judecată, a anulat decizia nr. 434 din 22 noiembrie 2005 emisă de R.A.A.P.P.S., a obligat pârâta să restituie reclamantei, în natură, imobilul teren în suprafaţă de 8622 m.p. situat în comuna Ciolpani, sat Izvorani, judeţul Ilfov şi să emită o decizie în acest sens.
Capătul de cerere prin care s-a solicitat restituirea construcţiilor edificate pe acest teren a fost respins, ca neîntemeiat.
A fost obligată pârâta să înainteze dosarul de restituire întocmit în baza Legii nr. 10/2001, în temeiul notificării nr. 2958 din 07 noiembrie 2005, în privinţa cererii de restituire a imobilului compus din 9456 m.p. teren şi construcţiile edificate pe acesta, Ministerului de Interne – C.N.J.R.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, prin decizia nr. 434 din 22 noiembrie 2005 emisă de R.A.A.P.P.S., în temeiul Legii nr. 10/2001, a fost respinsă notificarea formulată de reclamantă, înregistrată sub nr. 2958 din 12 noiembrie 2001 la B.E.J. C.S.A., prin care aceasta a solicitat restituirea în natură a imobilului compus din teren în suprafaţă de 18407 m.p. şi clădiri (casă principală şi două clădiri anexă - lot V15 P şi lot V16 P), imobil localizat lângă Complexul Turistic P., din comuna Ciolpani, sat Izvorani, judeţul Ilfov. S-a apreciat că notificarea nu a fost dovedită, întrucât reclamanta nu a depus actele de proprietate, expertiza, istoricul de rol fiscal şi declaraţiile solicitate de pârâtă în faza procedurii administrative.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 7923 din 22 martie 1944 de Tribunalul Ilfov, secţia notariat, reclamanta G.G.Z. (născută P. şi căsătorită ulterior cu J.A.) a cumpărat de la numitul R.Gh.I. terenul în suprafaţă de 18.078 m.p. situat în fosta comună Ciofliceni, satul Ghermăneşti, judeţul Ilfov, în cuprinsul contractului stipulându-se că acest teren, vândut în condiţiile legii pentru încurajarea agriculturii, a fost proprietatea vânzătorului în baza actului de partaj voluntar autentificat sub nr. 27631 din 29 iulie 1938, partaj făcut în calitate de moştenitor al tatălui său, G.I.O.
Tribunalul a constatat astfel că, în anul 1944 reclamanta, era doar proprietara unui teren, aceasta nedepunând niciun act din care să rezulte dobândirea dreptului de proprietate până la momentul naţionalizării asupra unor construcţii ori construirea în acest interval pe terenul sus-menţionat a acestora, construcţii care să se identifice cu cele ce se regăsesc în prezent aici şi care au format obiectul notificării în cauză.
De altfel, potrivit adresei nr. 663 din 20 februarie 2002 a pârâtei R.A.A.P.P.S., în anexa Decretului nr. 92/1950, vilele 15 şi 16 P. figurează ca fiind naţionalizate de la numitul E.C.
Nu pot fi aplicate în condiţiile expuse anterior nici prevederile cuprinse în art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora în absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. Reclamanta nu a depus la dosar niciun istoric de rol fiscal al imobilului a cărei restituire se solicită, aceasta depunând doar adresa Primăriei Comunei Ciolpani nr. 2711/2003 din care reiese că terenul respectiv şi construcţiile au făcut obiectul Decretului nr. 92/1950 şi terenul a aparţinut din anul 1951 de comuna Ciolpani.
Având în vedere actul de proprietate aflat la dosar, dispoziţiile art. 1 lit. e) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007 şi faptul că imobilul se regăseşte în patrimoniul statului, ceea ce constituie o prezumţie relativă de preluare abuzivă, prezumţie ce nu a fost înlăturată de pârâtă prin alte acte doveditoare, tribunalul a constatat că sunt întemeiate pretenţiile reclamantei de restituire în natură, conform art. 1 din Legea nr. 10/2001, numai în ceea ce priveşte imobilul-teren în suprafaţă de 8622 m.p. (9052 m.p. din măsurători, individualizat conform raportului de expertiză întocmit în cauză de expert Şt.E.).
Conform protocolului din 19 aprilie 2000, încheiat în baza H.G. nr. 177/2000, pârâta a transmis, fără plată, acest imobil C.N.J., vila nr. 15 P. din Snagov-sat, judeţul Ilfov, construcţiile şi terenul aferent neregăsindu-se, aşadar, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, în administrarea pârâtei R.A.A.P.P.S.
În consecinţă, pârâta nu avea calitatea de unitate deţinătoare, în sensul art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, împrejurare ce trebuia adusă la cunoştinţa solicitantei pentru ca aceasta să se poată adresa entităţii în al cărei patrimoniu se regăsea imobilul, decizia pronunţată asupra notificării în limitele precizate fiind nelegală.
Prin urmare, tribunalul a constatat că este întemeiată solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la trimiterea dosarului format pentru restituirea imobilului sus-menţionat spre competentă soluţionare către unitatea deţinătoare a imobilului, respectiv C.N.J., aceasta fiind singura modalitate actuală de valorificare a drepturilor conferite reclamantei de legea specială.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta R.A.A.P.P.S., iar prin decizia civilă nr. 732/ A din 14 octombrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelul ca nefondat.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Prima instanţă a soluţionat cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, cu respectarea limitelor învestirii atât sub aspectul părţilor cât şi al obiectului cererii.
Din înscrisurile de la dosar rezultă că intimata - reclamantă a depus actul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 18078 m.p. situat în fosta comună Ciofliceni, sat Ghermăneşti, judeţ Ilfov.
Întrucât capătul de cerere privind restituirea construcţiilor edificate pe teren a fost respins, sunt nefondate criticile conform cărora prima instanţă nu a avut în vedere faptul că la dosarul administrativ nu s-a depus actul de proprietate asupra construcţiilor sau autorizaţii de construire şi nici raport de expertiză.
Curtea de apel a reţinut că reclamanta a fost în imposibilitate de a depune la dosar un raport de expertiză cu privire la teren şi istoricul de rol fiscal,.
Astfel, intimata - reclamantă a depus la dosar înscrisuri din care rezultă că a efectuat demersuri în acest sens, însă Primăria Comunei Ciolpani i-a comunicat cu adresele nr. 2710 din 13 mai 2003 şi nr. 2711 din 13 mai 2003 că nu poate elibera istoricul de rol fiscal, deşi terenul solicitat, situat în incinta fostului Complex P., sat Izvorani (care din anul 1951 aparţine comunei Ciolpani) a fost înregistrat în registrul agricol şi în registrul fiscal.
De altfel, nici pe parcursul procesului, deşi de a formulat cereri în acest sens către P.C. Snagov şi către D.J.A.N. Ilfov, intimata - reclamantă nu a obţinut relaţiile referitoare la istoricul de rol fiscal din motive care nu-i pot fi imputate.
De asemenea, nu-i poate fi imputată intimatei - reclamante nici împrejurarea că nu a depus un raport de expertiză topografică, întrucât, astfel cum s-a demonstrat pe parcursul procesului, o parte din teren se află în administrarea unor unităţi militare unde nu i s-a permis accesul.
În ceea ce priveşte însă terenul, actul de proprietate al intimatei - reclamante a fost depus, astfel că unitatea deţinătoare trebuia să soluţioneze notificarea în funcţie de acesta.
S-a mai reţinut că nu sunt întemeiate susţinerile apelantei - pârâte în sensul că cererea de chemare în judecată trebuia raportată exclusiv la înscrisurile aflate în dosarul administrativ, pe parcursul derulării procedurilor judiciare părţile având la dispoziţie toate mijloacele procesuale reglementate de Codul de procedură civilă, inclusiv administrarea de probe noi.
Constatarea primei instanţe în sensul că vilele 15 şi 16 P. figurează în Decretul nr. 92/1950 ca fiind naţionalizate de la numitul E.C. nu vine în contradicţie cu soluţia adoptată, întrucât cererea de restituire a construcţiilor a fost respinsă.
Nu se poate reţine că ar exista o prezumţie de înstrăinare a terenului în suprafaţă de 18.078 m.p. de către intimata - reclamantă în favoarea lui E.C., întrucât la dosar a fost depus un act autentic de proprietate (al intimatei - reclamante) care, conform art. 1169 C. civ., face dovada susţinerilor sale.
Apelanta - intimată avea obligaţia de a depune în contraprobă înscrisuri din care să rezulte transferul dreptului de proprietate. Or, întrucât o asemenea probă nu s-a făcut, soluţia pronunţată de Tribunalul Bucureşti cu privire la temeinicia cererii de restituire a terenului este corectă.
În ceea ce priveşte prezumţiile care operează conform art. 24 din Legea nr. 10/2001 şi art. 1 lit. e) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, curtea de apel a reţinut că, întrucât apelanta - intimată nu a declinat competenţa de soluţionare a notificării, trecând la cercetarea condiţiilor privitoare la justificarea calităţii de persoană îndreptăţită, fără însă a fi în măsură să probeze titlul în baza căruia are calitatea de deţinător al imobilului, se acordă preferinţă prezumţiei de preluare abuzivă a terenului, conform art. 1 lit. e) din Normele Metodologice.
Nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001 pentru că nu s-a făcut dovada că în speţă a existat un act normativ sau de autoritate prin care terenul solicitat prin notificare a trecut în patrimoniul statului.
Faptul că în Decretul nr. 92/1950 figurează E.C. cu două apartamente preluate, în absenţa oricăror alte probe, nu este de natură să infirme dreptul de proprietate al intimatei - reclamante dovedit prin înscris autentic.
S-a mai reţinut în legătură cu celelalte motive de apel formulate, că apelanta - pârâtă nu a contestat amplasamentul determinat de expertul desemnat în cauză, ci a formulat obiecţiuni cu privire la posesorul unor parcele de teren.
Identificarea instituţiilor deţinătoare, deşi a fost stabilită ca obiectiv al expertizei, se determină prin raportare la înscrisurile care fac dovada transmisiunii dreptului de proprietate ori de administrare.
Astfel, apelanta - pârâtă avea obligaţia să probeze cu înscrisuri că nu se află în posesia suprafeţelor identificate în raportul de expertiză prin S4 şi S5.
Apelanta - pârâtă, prin soluţionarea notificării şi-a asumat calitatea de unitate deţinătoare şi s-a apărat în sensul că nu mai deţine teren în acea zonă. Aceasta presupune însă că a deţinut anterior terenuri în zona amplasamentului terenului în litigiu pe care l-a predat altor instituţii.
Cum nu s-au făcut dovezi în acest sens, în mod corect au fost respinse obiecţiunile la raportul de expertiză şi a fost reţinută calitatea apelantei – pârâte de deţinător al suprafeţelor indicate în raportul de expertiză.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat şi motivat recurs pârâta R.A.A.P.P.S.
Prin motivele de recurs, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâta formulează următoarele critici:
1. Reclamanta nu a depus expertiză de identificare a imobilului teren şi planuri cadastrale, actul de proprietate asupra construcţiilor sau autorizaţii de construcţie, expertiză cu privire la construcţiile solicitate, actul de proprietate cu privire la diferenţa de teren dintre suprafaţa solicitată şi cea pentru care s-a făcut dovada proprietăţii, istoric de rol fiscal sau orice alt document care face dovada preluării abuzive şi a faptului că acest imobil a trecut în proprietatea statului de la solicitantă.
Actele depuse la dosarul notificării nu îndeplinesc condiţiile impuse de art. 22.2 din H.G. nr. 498/2003 în sensul ca documentele nu au fost depuse în copii legalizate, ci doar simple copii xerox dintre care unele sunt ilizibile.
Cauza are ca obiect contestaţia formulată de contestatoarea G.G.A. împotriva unei decizii emise de unitatea deţinătoare, într-o procedură administrativă de restituire a proprietăţii preluate de stat.
Legiuitorul nu precizează în corpul legii că aceasta se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă în ceea ce priveşte proba şi întinderea dreptului de proprietate.
Instanţa de judecată, soluţionând contestaţia formulată, trebuia să verifice dacă unitatea deţinătoare a respectat sau nu dispoziţiile legale în momentul în care a emis decizia respectivă, fără ca petenta să mai aibă posibilitatea de a depune acte noi în fața instanţei.
2. Pârâta nu trebuie sa facă nici o dovadă în ceea ce priveşte actul de preluare, reclamanta fiind ţinută să probeze că, dintr-o eroare materială, E.C. a fost trecut în anexa la Decretul nr. 90/1950.
Există prezumţia că între 22 martie 1944, data autentificării contractului de vânzare cumpărare prin care reclamanta a devenit proprietara terenului în suprafaţă de 18.078.00 m.p., şi data apariţiei Decretului nr. 92/l950, reclamanta şi-a înstrăinat dreptul său de proprietate asupra imobilului - teren în suprafaţă de 18.078,00 m.p. către E.C.
3. Se mai arată că, în faţa primei instanţe, a fost administrată proba cu expertiză, însă raportul efectuat nu a atins obiectivele stabilite de tribunal.
Astfel, pentru atingerea obiectivelor stabilite, experta avea obligaţia să poziţioneze pe plan actualizat suprafaţa de teren totală de 18.078 m.p. şi, în funcţie de aceasta, să stabilească vecinătăţile.
Or, experta a localizat proprietatea revendicată într-o zonă unde pârâta R.A.A.P.P.S. nu mai deţine teren în administrare şi nu a precizat cine este proprietarul suprafeţelor de teren S4 şi S5, ci a făcut doar presupuneri legate de acest aspect.
În fata instanţei de apel, în cadrul probei cu înscrisuri, pârâta a depus întreaga documentaţie cadastrală. În afara documentaţiei cadastrale, care potrivit dispoziţiilor Legii nr. 7/1996. face dovada „ergo omnes” a dreptului de administrare al pârâtei asupra imobilelor aflate în administrarea sa, a fost depusă şi adresa nr. 5530 din 30 iulie 2008 a Primăriei Ciolpani din care rezultă că „terenurile aferente imobilelor, construcţii, vilele 15 şi 16 complex P., sunt în administrarea J.R. şi a S.R.I.
Tot în acest sens, a fost depus şi Protocolul încheiat la data de 19 aprilie 2000 între R.A.A.P.P.S. şi C.N.J.R., prin care regia preda către Jandarmerie imobilele vila 15 şi 16 cu un teren aferent de 9.456.00 m.p.
Prin urmare, pârâta R.A.A.P.P.S. a depus suficiente documente din care rezultă că această instituţie nu mai are teren în administrare în acea zonă.
Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. 434 din 22 noiembrie 2005 emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, R.A.A.P.P.S. a respins notificarea formulată de reclamanta G.G.A. (decedată pe parcursul soluţionării litigiului şi ale cărui drepturi şi obligaţii procesuale au fost preluate de succesoarea sa, R.N.C.), prin care aceasta a solicitat restituirea în natură a imobilului compus din teren în suprafaţă de 18.407 m.p. şi clădiri, situat lângă Complexul Turistic P., comuna Ciolpani, sat Izvorani, judeţul Ilfov, cu motivarea că pretenţiile reclamantei nu au fost dovedite.
Prin hotărârea primei instanţe, menţinută de instanţa de apel prin decizia recurată, pârâta R.A.A.P.P.S. a fost obligată să emită în favoarea reclamantei dispoziţie de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 8.622 m.p. situat în comuna Ciolpani, sat Izvorani, judeţul Ilfov şi să înainteze către Ministerului de Interne – C.N.J.R. dosarul privind cererea de restituire a imobilului compus din 9.456 m.p. teren şi construcţiile edificate pe acesta.
Capătul de cerere prin care reclamanta a solicitat restituirea construcţiilor edificate pe terenul în suprafaţă de 8.622 m.p., în privinţa căruia pârâta a fost obligată să emită decizie de restituire în natură, a fost respins, ca neîntemeiat.
Cum reclamanta nu a înţeles să exercite căile de atac împotriva soluţiei pronunţate, criticile formulate de pârâta R.A.A.P.P.S. urmează a fi analizate prin raportare la obligaţia stabilită în sarcina acesteia, de emitere în favoarea reclamantei a unei decizii de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 8.622 m.p. situat în comuna Ciolpani, sat Izvorani, judeţul Ilfov, pentru care instanţele anterioare au stabilit că reclamanta şi-a dovedit pretenţiile formulate, iar pârâta are calitatea de unitate deţinătoare.
1. Recurenta susţine că reclamanta nu a depus la dosarul notificării toate actele necesare, că cele depuse nu îndeplinesc condiţiile impuse de art. 22.2 din H.G. nr. 498/2003 şi că, soluţionând contestaţia formulată, instanţa trebuia să verifice dacă unitatea deţinătoare a respectat dispoziţiile legale în momentul emiterii deciziei contestate, fără ca petenta să mai aibă posibilitatea de a depune acte noi în procedura judiciară.
Susţinerile nu sunt întemeiate.
Conform art. 23 din Legea nr. 10/2001: „Actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calităţii de asociat sau acţionar al persoanei juridice, precum şi, în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate şi, după caz, înscrisurile care descriu construcţia demolată şi orice alte înscrisuri necesare evaluării pretenţiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data soluţionării notificării”.
Împrejurarea că în faza judiciară a fost completat probatoriul sub aspectul dovedirii dreptului de proprietate asupra imobilului nu este de natură să atragă respingerea contestaţiei formulate.
Legea nr. 10/2001 nu prevede obligativitatea depunerii actelor doveditoare ale dreptului de proprietate, sub sancţiunea decăderii, până la finalizarea procedurii administrative prealabile, completarea probatoriului sub acest aspect în faza judiciară fiind admisibilă şi în acord cu principiile care guvernează desfăşurarea procesului civil.
Administrarea de către instanţa de judecată de probe din care rezultă atât dreptul de proprietate, cât şi calitatea de persoană îndreptăţită nu constituie o încălcare a normelor aplicabile în această materie, astfel încât criticile formulate vizând tardivitatea dovedirii acestor aspecte în procedura judiciară nu sunt întemeiate.
2. Pârâta susţine că reclamanta nu a făcut dovada de persoană îndreptăţită la restituire în temeiul Legii nr. 10/2001, cât timp în lista anexă la Decretul nr. 92/1950 figurează o altă persoană, iar reclamanta nu a probat o eventuală eroare materială care să înlăture prezumţia că, ulterior dobândirii, a înstrăinat imobilul persoanei care figurează în actul de preluare.
Nici aceste susţineri nu sunt fondate.
Reclamanta a dovedit că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 7923 din 22 martie 1944 de Tribunalul Ilfov, secţia notariat, a cumpărat de la numitul R.Gh.I. terenul în suprafaţă de 18.078 m.p. situat în fosta comună Ciofliceni, satul Ghermăneşti, judeţul Ilfov.
În aceste condiţii, în mod corect instanţa de apel a concluzionat că reclamanta a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită în sensul art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001.
Aceasta deoarece, potrivit art. 24 din Legea 10/2001: „În absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.”
În cauză, o astfel de probă contrară există. Ea este reprezentată de actul de vânzare-cumpărare menţionat, care constituie singura probă relevantă sub aspectul dovedirii existenţei şi întinderii dreptului de proprietate în cauză şi care, prin urmare, poate fundamenta dezlegarea pricinii.
În prezenţa actului de vânzare-cumpărare menţionat, care răstoarnă prezumţia instituită de art. 24 din Legea nr. 10/2001, revenea pârâtei sarcina de a proba pretinsa înstrăinare ulterioară a imobilului către o terţă persoană. Or, o astfel de dovadă nu a fost făcută.
3. Recurenta susţine că raportul de expertiză efectuat în cauză nu a răspuns obiectivelor stabilite de instanţă, că acest raport nu a a precizat cine este proprietarul suprafeţelor de teren S4 şi S5 şi că probele administrate în fata instanţei de apel dovedesc că pârâta R.A.A.P.P.S. nu mai deţine teren în administrare în acea zonă.
Criticile vizând conţinutul raportului de expertiză nu pot fi primite de instanţa de recurs, faţă de împrejurarea că, în condiţiile art. 304 C. proc. civ., recursul este o cale de atac ce poate fi exercitată numai pentru motive de nelegalitate, în cazurile limitativ prevăzute la pct. 1-9 ale acestui articol. Or, respectivele susţineri nu pot fi circumscrise nici unuia dintre cazurile de casare ori de modificare a unei hotărâri solicitate pe calea recursului.
Totodată, situaţia de fapt stabilită în fazele procesuale anterioare, rezultată din dovezile administrate, nu mai poate fi reapreciată în calea de atac a recursului deoarece, în condiţiile art. 304 C. proc. civ., recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce ţin de legalitatea hotărârii supuse controlului judiciar. Dispoziţiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., care permiteau instanţei de recurs să cenzureze modul în care instanţa de apel a interpretat probatoriul administrat în cauză, au fost în mod expres abrogate prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.
Prin interpretarea probatoriului administrat, instanţa de apel a concluzionat, contrar celor susţinute prin motivele de recurs, că pârâta R.A.A.P.P.S. are calitatea de unitate deţinătoare, în sensul art. 21 din Legea nr. 10/2001, pentru terenul în suprafaţă de 8.622 m.p. situat în comuna Ciolpani, sat Izvorani, judeţul Ilfov, în privinţa căruia a fost obligată să emită în favoarea reclamantei dispoziţie de restituire în natură.
Pentru considerentele expuse, această concluzie a instanţei de apel nu poate fi reanalizată în faza de judecată a recursului, iar criticile formulate în temeiul ei urmează a fi înlăturate.
În consecinţă, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta R.A.A.P.P.S. împotriva deciziei civile nr. 732/ A din 14 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 243/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 223/2013. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
