ICCJ. Decizia nr. 2455/2013. Civil. Actiune în daune delictuale. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2455/2013
Dosar nr. 1778/85/2010*
Şedinţa publică de la 19 iunie 2013
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 741/C din 8 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia comercială şi de contencios administrativ, a fost admisă, în parte, acţiunea comercială formulată de reclamanta SC C.L. SRL Sibiu împotriva pârâtei U.A. SA Bucureşti şi, în consecinţă, a fost obligată pârâta, în temeiul contractului de asigurare Ia plata sumei asigurate de 35.495 euro, Ia cursul Băncii Naţinale a României din ziua plăţii, ca echivalent al daunei totale, s-au respins celelalte capete de cerere şi a fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 12.591 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, parţiale.
În motivarea hotărârii prima instanţă a reţinut, în esenţă, că, între pârâtă, în calitate de asigurător şi reclamantă, în calitate de asigurat, s-a încheiat la data de 24 iulie 2009 contractul de asigurare şi poliţa de asigurare prin care autovehiculul marca D. a fost asigurat full casco pentru riscurile prevăzute la art. 2.1 din condiţiile de asigurare.
Având în vedere divergenţa părţilor în ceea ce priveşte existenţa raportului de cauzalitate între prejudiciul suferit de reclamantă şi riscul asumat de asigurătoarea pârâtă şi a existenţei/inexistenţei cauzei de excludere de la dreptul de despăgubire pe baza contribuţiei asiguratului la producerea prejudiciului, tribunalul, apreciind asupra pertinenţei probelor, a încuviinţat cererea de probaţiune solicitată de ambele părţi privind efectuarea unei expertize tehnice în specialitatea auto şi în specialitatea fenomene pirogene şi incendii.
Ulterior, pentru o corectă stabilire a faptelor şi pentru a respecta egalitatea părţilor, prima instanţă, faţă de obiecţiunile pârâtei la raportul de expertiză specialitatea procese pirogene, a încuviinţat efectuarea unui supliment la raport, chiar dacă concluziile expertizelor efectuate nu au fost contradictorii, contradicţie existând doar cu privire la expertiza extrajudiciară ce a justificat refuzul pârâtei la plata despăgubirii.
Prin expunerea procedeului tehnic de natură a deosebi avariile produse ca urmare a unei incendieri „din interior” spre deosebire de o aprindere din exterior, tribunalul a apreciat că, prin concluziile formulate de experţi, sunt înlăturate argumentele pârâtei de natură să justifice existenţa clauzei de excludere de la despăgubire, conform art. 3.3 lit. r) din Condiţiile de asigurare CASCO.
Prin probele administrate şi anume dosarul de daună, procesul-verbal întocmit de unitatea de pompieri şi de organele de poliţie prezente la locul producerii evenimentului asigurat, depoziţiile martorilor prezenţi la faţa locului, s-a făcut dovada distrugerii totale a autovehiculului, acesta fiind deteriorat într-o asemenea măsură încât nu mai poate fi folosit pentru categoria de bunuri căreia îi aparţine.
Întrucât susţinerea pârâtei în sensul existenţei contribuţiei asiguratului la producerea daunelor cauzate prin incendierea autovehiculului a fost infirmată prin concluziile rapoartelor de expertiză şi suplimentului la expertiza tehnică în procese pirogene, instanţa de fond, dând eficienţă clauzelor contractuale cuprinse în condiţiile generale ale asigurării CASCO, în temeiul dispoziţiilor art. 989 C. proc. civ., a admis capătul de cerere privind obligarea la plata despăgubirii solicitate, apreciind că primul petit vizând constatarea constituie temeiul obligaţiei de plată.
În ceea ce priveşte petitul vizând plata de daune cominatorii, prima instanţă având în vedere natura acţiunii, în raport de dispoziţiile art. 5802 şi urm. C. proc. civ. a respins acest capăt de cerere.
Împotriva acestei sentinţe pârâta U.A. SA a declarat apel, care prin decizia civilă nr. 129/2011 din 18 decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Alba lulia, secţia a II-a civilă, a fost respins. Prin aceeaşi hotărâre, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei SC C.L. SRL suma de 3.500 RON cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a decide astfel instanţa de control judiciar a constatat că expertizele tehnice judiciare auto şi cea privind incendiul sunt amplu documentate şi stabilesc cauzele producerii incendiului şi valoarea vehiculului la momentul producerii evenimentului asigurat, iar expertizele, completarea Ia raportul de expertiză, procesul-verbal de intervenţie al pompierilor şi declaraţia martorului K.Z. confirmă izbucnirea accidentală a incendiului, ceea ce face să intervină obligaţia contractuală a pârâtei de despăgubire a reclamantei.
S-a reţinut că pârâta nu a contestat valoarea despăgubirilor decât sub aspectul omisiunii de a fi deduse la plată sumele prevăzute de art. 9.10. sume care pot fi reţinute de asigurător din valoarea despăgubirilor, iar momentul la care se face această reţinere este cel al plăţii.
Totodată, împrejurarea că instanţa de fond a obligat-o pe pârâtă la plata despăgubirii, nu o împiedică pe aceasta să aplice prevederile contractuale invocate, dreptul de a reţine sumele prevăzute de art. 9.10 din condiţiile de asigurare devenind actual la momentul când se va efectua plata.
În termen legal, împotriva acestei decizii, pârâta U.A. SA a declarat recurs, solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei atacate, trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel pentru a dispune efectuarea unei noi expertize în cauză, întocmită de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice din Cluj-Napoca, iar, în subsidiar, admiterea recursului şî rejudecând cauza să se dispună modificarea hotărârii atacate, în sensul obligării pârâtei la plata despăgubirii solicitată de reclamantă, diminuată cu suma de 42.341,04 RON.
Invocând în drept prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., în opinia recurentei, hotărârea recurată a fost pronunţata fără a se ţine seama de contraexpertiza solicitată de către acesta, fiindu-i astfel încălcat dreptul la apărare şi la un proces echitabil.
Susţine că neconcordanţele şi lipsurile expertizei şi a suplimentului la raportul de expertiză au făcut obiectul solicitării unei contraexpertize depuse la termenul din 24 mai 2011, obiective care nu au fost avute în vedere de instanţă şi nici măcar amintite în sentinţa pronunţată, deşi au fost trimise prin fax cu o zi înainte de termen.
Procedând în acest mod consideră că sentinţa instanţei de fond este lovită de nulitate întrucât, în procesul civil, părţile au posibilitatea legală de a participa în mod activ Ia desfăşurarea judecaţii, atât prin susţinerea şi dovedirea drepturilor proprii, cât şi prin dreptul de a combate susţinerile părţii potrivnice şi de a-şi exprima poziţia faţă de măsurile pe care instanţa le poate dispune.
Totodată, nerespectarea principiului contradictorialităţii, care asigură implicit şi respectarea dreptului la apărare, consacrat prin art. 6 din Convenţia Europeană a drepturilor omului, este sancţionată cu nulitatea hotărârii. Mai mult, noţiunea de proces echitabil presupune respectarea şi aplicarea principiului contradictorialităţii, cât şi a dreptului Ia apărare, iar potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., judecătorul are îndatorirea să facă respectate şi să respecte el însuşi principiul contradictorialităţii şi celelalte principii ale procesului civil.
Mai mult, în opinia recurentei, aceasta echivalează inclusiv cu nemotivarea hotărârii, în înţelesul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât nu se sprijină pe motivele de drept şi de fapt care au condus la soluţia pronunţată, făcând astfel imposibilă misiunea instanţei superioare, de a supune controlului o astfel de hotărâre, întrucât nu cuprinde argumentele şi convingerile judecătorilor din apel.
În dezvoltarea motivului de nelegalitate instituit de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta susţine că în mod nelegal instanţele de fond şi de apel nu au dispus ca suma acordată reclamantei să fie redusă cu suma de 42.341,04 RON, compusă din:
- 2.888,04 RON, echivalentul sumei de 844,46 euro reprezentând rest de rate neachitate Ia contractul CASCO (sumă calculată la cursul Băncii Naţionale a României de 4,1879 RON pentru un euro, la data de 8 ianuarie 2010 când s-a produs incendiul);
- 36.985 RON, echivalentul sumei de 8.873,75 euro reprezentând valoarea rămasă, care se calculează ca fiind 25% din suma asigurată şi care se va reţine din despăgubirea acordată, sumă calculată la acelaşi curs al Băncii Naţionale a României, din data producerii incendiului;
- 2.670 RON reprezentând contravaloarea elementelor salvate de la incendiu, care constau în 4 roţi şi două sticle stop.
Apreciază că judecătorii instanţei de control judiciar, au dat o interpretare greşită condiţiilor de asigurare, respective ale art 9.10, în sensul că aceste dispoziţii au eficienţă doar în cazul plăţii unei despăgubiri pe cale amiabilă. Cum în dispozitivul hotărârii atacate, prima instanţă a dispus obligarea societăţii pârâte Ia plata echivalentului în RON a sumei de 35.495 euro, consideră că în cazul unei executări silite, aceasta nu s-ar putea prevala de nişte condiţii de asigurare, care nu şi-au găsit eficienţa în dispozitivul hotărârii.
Astfel, dacă în dispozitiv nu se indică prestaţia concretă Ia care este obligat pârâtul, hotărârea este incompletă şi prin urmare susceptibilă de casare.
Intimata-reclamantă SC C.L. SRL Sibiu a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului şi menţinerea hotărârii recurate ca fiind temeinică şi legală, deoarece pârâta nu a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză.
De asemenea reclamanta precizează câ după recuperarea integrală a debitului a remis pârâtei contravaloarea celor patru roţi şi a două sticle stop (2.870 RON) şi suma de 2.888,04 RON echivalentul ratelor neachitate din contractul CASCO (844,46 euro), iar referitor Ia epava autovehiculului arată că o ţine Ia dispoziţia pârâtei care o poate ridica şi valorifica, după cum afirmă chiar pârâta în motivarea recursului.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs şi de susţinerile din întâmpinare, constată că primul motiv de recurs referitor la legalitatea întocmirii expertizei este nefondat, deoarece tribunalul a încuviinţat, Ia cererea pârâtei, şi s-a efectuat un supliment la raportul de expertiză în specialitatea procese pirogene, deşi între concluziile rapoartelor de expertiză efectuate de experţii numiţi de tribunal şi anume raportul întocmit de expert tehnic auto şi cel precitat, în specialitatea procese pirogene, nu existau contradicţii, în sensul că incendiul a fost provocat ca urmare a supraîncălzirii instalaţiei electrice în urma suprasolicitării şi a unui contact imperfect şi a determinat distrugerea totală a autovehiculului.
Faptul că, a doua zi după încheierea dezbaterilor, când instanţa, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunţarea, pârâta a depus o cerere solicitând o contraexpertiză cu 22 de obiective, nu constituie un motiv de neiegaiitate a administrării probei cu expertiză, cum pro causa şi în mod nelegal susţine pârâta.
Dimpotrivă, din analiza celui de-al doilea motiv de recurs, rezultă că pârâta recunoaşte faptul producerii riscului asigurat, incendiul, care a provocat distrugerea totală a autovehiculului, cum s-a stabilit prin cele doua rapoarte de expertiză precitate, deci achiesează la concluziile experţilor, însă solicită diminuarea sumelor acordate reclamantei.
Referitor la acest al doilea motiv de recurs, se constată că şi acesta este nefondat deoarece:
- potrivit O.P. nr. X1 din 10 octombrie 2012 şi O.P. nr. X2 din 10 octombrie 2012 reclamanta a achitat pârâtei suma de 2.688,04 RON reprezentând contravaloarea ratelor contractului CASCO neachitate şi respectiv suma de 2.670 RON reprezentând contravaloarea elementelor salvate după incendiu şi anume 4 roţi şi două sticle stop.
- suma de 36.985 RON reprezintă, conform dispoziţiilor art. 9.10 lit. c) din contract valoarea rămasă (epava) în situaţia daunei totale, pe care asigurătorul este îndrituit să o reţină, nu să solicite obligarea asiguratului la piaţa contravalorii acestei epave, cum în mod nelegal pretinde şi solicită pârâta.
Reclamanta a declarat şi prin întâmpinarea formulată în recurs, că ţine Ia dispoziţia pârâtei, această epavă şi în consecinţă pârâta se poate prezenta pentru a intra în posesia ei, urmând ca doar în cazul în care s-ar proba refuzul reclamantei de a preda epava, pârâta să aibă un motiv legal în temeiul căruia să solicite obligarea reclamantei la plata contravalorii epavei.
În raport de considerentele expuse, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt nefondate şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează să dispună respingerea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta U.A. SA Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 129/2011 din 18 decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Alba lulia, secţia a ll-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 245/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2483/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
