ICCJ. Decizia nr. 2592/2013. Civil. Acţiune în anularea hotărârilor arbitrale. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2592/2013
Dosar nr. 5251/1/2012
Şedinţa publică de Ia 27 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 253/F-COM, Curtea de Apel Piteşti, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea în anulare formulată de reclamanta SC C.I. SRL Braşov - prin lichidator SC C.C. IPURL, în contradictoriu cu pârâta SC S. SA; a anulat hotărârea arbitrală nr. 4 din 26 iulie 2007 pronunţată de Curtea de Arbitraj din cadrul Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Sibiu şi a respins cererea de revizuire a hotărârii arbitrale nr. 2 din 10 aprilie 2003 ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin hotărârea nr. 2 din 10 aprilie 2003 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial din cadrul Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Sibiu a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta SC C.I. SRL Braşov şi a fost obligată pârâta SC S. SA Copşa Mică să plătească reclamantei suma de 17.981.668.332 ROL reprezentând contravaloarea actualizată a cantităţii de 661.753 kg zinc, precum şi cheltuieli de judecată de 121.812.600 ROL.
La data de 08 noiembrie 2008, pârâta SC S. SA Copşa Mică a formulat cerere de revizuire a hotărârii arbitrale nr. 2 din 10 aprilie 2003, invocând dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., schimbarea hotărârii în sensul respingerii cererii formulate de reclamanta SC C.I. SRL Braşov, întrucât Tribunalul arbitraj a avut în mod greşit în vedere contractul de vânzare-cumpărare nr. X din 08 mai 1998, în condiţiile în care a examinat raportul comercial născut prin contractul de vânzare-cumpărare nr. Y din 08 mai 1998.
Prin hotărârea arbitrală nr. 4 din 26 iulie 2007, Curtea de Arbitraj Comercial a decis, cu majoritate, admiterea cererii de revizuire formulate de pârâta SC S. SA Copşa Mică şi retractarea hotărârii arbitrale nr. 2/2003.
Rejudecând cauza, a dispus respingerea cererii arbitrate formulate ce reclamanta SC C.I. SRL Braşov împotriva pârâtei SC S. SA Copşa Mică.
În motivarea hotărârii, sub aspectul admisibilităţii cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., Tribunalul arbitral a reţinut că revizuirea este o cale de atac ce poate fi promovată împotriva unei hotărâri definitive care evocă fondul pricinii şi că, în speţă, fondul litigiului a fost invocat doar de către instanţa arbitrală.
Raportat la sentinţa civilă nr. 1207/2004 a Tribunalului Sibiu, ce constituie un înscris nou, s-a mai reţinut că este aplicabilă în speţă teza a ll-a a art. 322 pct. 5 C. proc. civ., care permite revizuirea în cazul în care s-au descoperit înscrisuri doveditoare ce nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.
Pe fond şi în rejudecarea acţiunii arbitrale, s-a reţinut în esenţă că sentinţa revizuită se întemeiază pe contractul nr. X/1998, iar nu pe contractul nr. Y/1998, deşi Tribunalul Sibiu, prin sentinţa nr. 1207/C din 09 aprilie 2004, definitivă prin decizia Curţii de Apel Alba lulia nr. 265/A/2004, a tranşat în mod definitiv că între contractul nr. Z/1998 şi procesul-verbal de custodie din 21 septembrie 1998 nu există nicio legătură, fiind acte distincte.
Împotriva acestei hotărâri arbitrale, a formulat acţiune în anulare intimata reclamantă SC C.I. SRL Braşov - prin lichidator SC C.C. SRL, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba lulia.
Prin sentinţa comercială nr. 2/F din 08 iunie 2003, Curtea de Apel Alba lulia, secţia comercială, a admis acţiunea în anulare formulată de reclamanta SC C.I. SRL Braşov şi a dispus anularea Hotărârii arbitrale nr. 4 din 28 iulie 2007. Procedând la rejudecarea cererii de revizuire a hotărârii arbitrale nr. 2 din 10 aprilie 2003, a dispus respingerea acesteia ca inadmisibilă, cu obligarea revizuientei SC S. SA la plata către intimată a sumei de 4 RON cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinţei a formulat recurs pârâta SC S. SA, iar prin decizia nr. 1216 din 14 aprilie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a admis recursul şi a casat sentinţa nr. 2/F din 06 iunie 2008 cu trimiterea cauzei spre rejudecare Ia aceeaşi instanţă.
Ulterior, prin încheierea nr. 4145 din 25 noiembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus strămutarea pricinii la Curtea de Apel Piteşti, cu păstrarea actelor îndeplinite.
Curtea de Apel Piteşti a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 364 C. proc. civ. „Hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare”.
Voinţa legiuitorului, exprimată până la momentul formulării cererii de revizuire din speţă şi valabilă şî în prezent, este ca hotărârea arbitrală să fie desfiinţată numai prin acţiune în anulare, care nu este o cale de atac similară celor consacrate de C. proc. civ., ci este o acţiune în justiţie de sine stătătoare.
În aceste condiţii în care legea stabileşte fără echivoc faptul că nu există altă „cale de atac” ce poate fi exercitată împotriva hotărârii arbitrale, precum şi în condiţiile în care nu face nicio trimitere la reglementarea legală a revizuirii, revizuirea unei hotărâri arbitrale este inadmisibilă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal SC S. SA, solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe în temeiul art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 alin. (3) C. proc. civ..
În motivarea recursului se arată următoarele:
Prin încheierea din 30 mai 2008, instanţa de fond a respins cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene faţă de împrejurarea că în speţă temeiul acţiunii nu îl constituie dreptul Uniunii, nefiind deci în dezbatere un „drept material” prevăzut de dreptul comunitar. Ca atare, nu se poate invoca principiul procedural al protecţiei jurisdicţionale efective, consacrat de art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
În mod cert, art. 47 alin. (1) din Carta privitor la dreptul la o cale de atac eficientă în faţa unei instanţe judecătoreşti poate fi supus analizei C.J.U.E.
Recurenta consideră că întrebarea preliminară pe care a formulat-o cu privire la sfera de aplicare a acestei norme în arbitrajul intern, este nu doar admisibilă, ci şî întemeiată.
Se solicită să se constate că toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 287 din Tratat sunt îndeplinite, fiind evident că pentru lămurirea cu prioritate a chestiunii admisibilităţii unei cereri de revizuire a unei hotărâri arbitrale era necesar ca, în prealabil, Curtea de Apel să dispună sesizarea C.J.U.E, cu întrebarea preliminară formulată de recurentă.
Se arată că în mod greşit a fost respinsă cererea de suspendare întemeiată pe dispoziţiile art. 244 pct. 1 C. proc. civ., câtă vreme pe rolul Tribunalului Bucureşti a fost înregistrat Dosarul nr. 17380/3/2012, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului înregistrat sub nr. X din 08 mai 1998, astfel încât, chiar şi în măsura în care s-ar putea aprecia că la baza hotărârii arbitrale ar sta, potrivit susţinerilor reclamantei SC C.I. SRL, acest contract, analiza nulităţii absolute a acestuia face obiectul unui alt dosar, pendinte pe rolul unei alte instanţe de judecată.
În mod eronat, Curtea de Apel a reţinut că acţiunea în anulare este întemeiată pe motiv că hotărârea prin care a fost admisă cererea de revizuire a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale legii referitoare Ia legalitatea căilor de atac şi cu încălcarea ordinii publice.
Dispoziţiile art. 8 şi art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, relative la dreptul la un proces echitabil şi la dreptul la un recurs efectiv, dau expresie unei idei generale, potrivit căreia o protecţie eficace a drepturilor omului nu poate fi realizată prin simpla consacrare a unor drepturi substanţiale, ci este necesar ca aceste drepturi să fie însoţite de garanţii fundamentale de ordin procedural, care să asigure mecanismele corespunzătoare de punere în valoare.
Dacă se admite interpretarea inadmisibilităţii exercitării revizuirii hotărârii arbitrale, cu consecinţa inadmisibilităţii retractării hotărârii de către însăşi instanţa arbitrală, s-ar ajunge la o situaţie absurdă, în care hotărârea ar rămâne valabilă, neputând fi atacată, datorită imposibilităţii încadrării motivului de retractare în cele prevăzute de art. 384 C. proc. civ., deşi a survenit o situaţie neprevăzută şi care schimbă fundamental datele existente la momentul pronunţării hotărârii respective.
Această soluţie nu poate fi primită având în vedere că cele mai multe dintre motivele prevăzute la art. 322 C. proc. civ. nu se regăsesc în ipotezele avute în vedere la pct. a) - i) din art. 384 C. proc. civ.
Hotărârea este nelegală şi din perspectiva menţinerii şi asigurării siguranţei circuitului civil şi chiar a protejării principiului securităţii juridice, în condiţiile în care trebuie observat că există posibilitatea ca, după pronunţarea unei hotărâri arbitrale, să intervină una din situaţiile prevăzute de art. 322 C. proc. civ., care să impună retractarea hotărârii de către instanţa care a pronunţat-o.
Intenţia legiuitorului a fost aceea de a institui o cale unică de atac împotriva hotărârii arbitrale doar în privinţa celor de reformare, suprimând astfel posibilitatea exercitării apelului, iar nu şi a celor de retractare.
Exercitarea revizuirii, cale de atac de retractare, împotriva unei hotărâri arbitrale a rămas în continuare perfect admisibilă.
În cauză, intimata SC C.I. SRL Braşov a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Prin încheierea pronunţată la 08 iunie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea formulată de recurenta-pârâtă SC S. SA Copşa Mică şi a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 pct. 20 din Legea nr. 59/1993 pentru modificarea C. proc. civ., a C. fam., a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 şi a Legii nr. 94/1992 privind organizarea şt funcţionarea Curţii de Conturi, în ceea ce priveşte modificarea art. 367 din vechiul C. proc. civ.
Cu privire Ia această excepţie, Înalta Curte a apreciat că sunt întrunite cerinţele legii pentru a fi sesizată Curtea Constituţională, însă consideră că excepţia este neîntemeiată.
Este adevărat că până la modificarea intervenită prin Legea nr. 59/1993, C. proc. civ. prevedea posibilitatea atacării hotărârii arbitrale şi cu contestaţie în anulare şi cu revizuire în cazuruile şi modurile prev. de art. 367 C. proc. civ., însă prin Legea nr. 59/1993 legiuitorul a statuat ca procesul arbitral şi hotărârea arbitrală să fie tratate distinct, sub aspectul că singura cale de atac prin care să fie anulată hotărârea arbitrală să fie prevăzută Ia art. 364 C. proc. civ., respectiv numai pe calea acţiunii în anulare.
Legiuitorul a urmărit excluderea atacării unei hotărâri arbitrale prin căi ordinare sau extraordinare de atac, având în vedere că asupra hotărârii arbitrale se poate face un control de legalitate şi nu de netemeinicie, fiind exclusă reexaminarea pe fond a litigiului.
Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat şi urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Curtea de Apel a respins în mod corect solicitarea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu întrebarea preliminară, reţinând că o astfel de hotărâre nu este necesară soluţionării prezentului litigiu.
Cu privire Ia solicitarea de a suspenda judecata cauzei în conformitate cu dispoziţiile art. 144 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. este de reţinut că această dispoziţie legală nu este imperativă, ci facultativă, fiind lăsată la aprecierea instanţei.
Aşa fiind, în mod corect a fost respinsă cererea de suspendare.
Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 384 C. proc. civ,. „Hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare”.
Hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai pentru unul din motivele prevăzute la art. 384 lit. a) - i), controlul efectuat de instanţă asupra hotărârii arbitrale este, în esenţă, un control de legalitate şi nu de temeinicie.
Art. 364 C. proc. civ. consacră, prin modul neechivoc în care este formulat, unicitatea mijlocului prin care se poate obţine desfiinţarea hotărârii arbitrale.
Prin statuarea unor dispoziţii speciale aplicabile unei proceduri speciale, legiuitorul a exclus posibilitatea atacării acestei hotărâri arbitrale nu doar prin căile ordinare de atac, ci şi prin cele extraordinare.
Curtea de Apel Piteşti a reţinut în mod corect faptul că până la modificarea intervenită prin Legea nr. 59/1993, C. proc. civ. prevedea posibilitatea atacării hotărârii arbitrale şi cu contestaţie în anulare şi revizuire.
Prin Legea nr. 59/1993, legiuitorul a stabilit procesul arbitral şi hotărârea arbitrală să fie tratate în mod distinct.
A fost exclusă dispoziţia privind posibilitatea atacării hotărârii arbitrale cu contestaţie în anulare şî revizuire şi a introdus, ca unică soluţie, acţiunea în anulare, ca unic procedeu de desfiinţare a respectivei hotărâri.
Motivele acţiunii în anulare sunt expres şi limitativ prevăzute de lege.
Neexistând reglementată o altă cale de atac, Curtea de Apel a reţinut în mod corect că hotărârea arbitrală nu poate fi supusă revizuirii.
Potrivit dispoziţiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ., se poate cere revizuirea hotărârilor rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a hotărârilor date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul.
Aceste cerinţe ale legii nu sunt întrunite în cauză.
Sentinţa civilă nr. 1207/2004 a Tribunalului Sibiu cu titlu de act nou nu a existat la momentul pronunţării hotărârii arbitrale a cărei revizuire se cere.
Aşadar, nu sunt întrunite în cauză cerinţele art. 322 pct. 5 C. proc. civ., respectiv descoperirea de înscrisuri doveditoare reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în mod corect a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire a hotărârii arbitrale şi astfel nu există motive de nelegalitate care să impună modificarea sau casarea hotărârii recurate.
Aşa fiind, faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC S. SA Copşa Mică împotriva sentinţei nr. 253/F-COM din 06 iunie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a Il-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 1298.1/57/2007.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2588/2013. Civil. Actiune in raspundere... | ICCJ. Decizia nr. 2594/2013. Civil. Pretenţii. Contestaţie în... → |
|---|
