ICCJ. Decizia nr. 2604/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2604/2013
Dosar nr. 6359/260/2011
Şedinţa din camera de consiliu de la 27 iunie 2013
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului a constatat următoarele:
Prin acţiunea înregistrată în data de 06 august 2009 pe rolul Judecătoriei sector 1 Bucureşti sub nr. 25505/299/2009, contestatoarea SC O.P. SA a formulat, în contradictoriu cu intimaţii M., N. ş.a. şi terţul poprit R. Bank SA cu sediul în Bucureşti, sector 1, contestaţie la executare, solicitând anularea procedurii de executare silită ce face obiectul dosarelor de executare nr. 882-901, 904-970/2009 aflate la B.E.J. B.E. şi, pe cale de consecinţă, anularea tuturor actelor de executare efectuate, a adresei de înfiinţare a popririi, a procesului-verbal de cheltuieli de executare şi a raportului de expertiză.
De asemenea, contestatoarea a solicitat suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare, restabilirea situaţiei anterioare executării, precum şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestaţiei s-a arătat, în esenţă, că în executarea dispozitivului sentinţei civile nr. 797 din 08 mai 2009 pronunţată de Tribunalul Bacău, prin adresele de înfiinţare a popririi B.E.J. B.E. a înfiinţat poprirea asupra conturilor SC O.P. SA deschise la R. Bank SA până la concurenţa sumei de 844.596 RON.
S-a arătat că executarea silită împotriva contestatoarei a început fără aprobarea unei instanţe judecătoreşti nerespectându-se art. 3731 C. proc. civ.
S-a invocat necompetenţa executorului judecătoresc în efectuarea executării silite împotriva contestatoarei, precum şi lipsa caracterului cert şi lichid al creanţei.
Prin sentinţa civilă nr. 10204 din 17 mai 2010 pronunţată în Dosarul nr. 25505/299/2009, Judecătoria sector 1 Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect contestaţie la executare în favoarea Judecătoriei Moineşti.
Pentru a se pronunţa astfel, Judecătoria sector 1 Bucureşti a reţinut următoarele:
În procedura contestaţiei la executare, stabilirea competenţei se face potrivit dispoziţiilor art. 400 alin. (1) raportat la art. 373 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd că în cazul contestaţiei la executare propriu-zise competenţa aparţine instanţei de executare, iar instanţa de executare este cea în circumscripţia căreia se face executarea.
În speţă, s-a constatat că instanţa competentă este Judecătoria Moineşti având în vedere că executarea silită a fost încuviinţată de Judecătoria Moineşti, astfel cum rezultă din dosarele de executare. Mai mult, adresele de înfiinţare a popririi au fost comunicate Agenţiei Moineşti a R. Bank SA, după cum rezultă din dovezile de comunicare aflate în dosarele de executare semnate şi ştampilate de Agenţia Moineşti.
Din actele de executare comunicate de executorul judecătoresc nu a rezultat că s-ar fi efectuat vreo poprire pe conturile contestatoarei deschise la Sectorul 1, iar contestatoarea nu a depus extras de cont care să facă dovada faptului că i s-au reţinut bani din contul deschis la sediul din sector 1 Bucureşti al terţului poprit.
Pentru stabilirea locului executării nu are nicio importanţă la care dintre unităţile terţului poprit a fost deschis contul, întrucât „contul bancar” nu are o existenţă reală, astfel că nu se poate stabili situarea lui în spaţiul geografic, iar ceea ce se execută sunt banii depuşi la bancă.
În consecinţă, locul executării nu poate fi dat de locul unde s-a încheiat contractul de cont curent între debitor şi bancă. Pe de altă parte, sucursalele şi agenţiile bancare reprezintă dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţii-mamă, fiind definite de art. 43 din Legea nr. 31/1990, ca sedii secundare ale societăţilor comerciale. Acestea au scopul de a realiza activitatea societăţii-mamă în teritoriu, inclusiv de a primi adresele de înfiinţare a popririi.
Având în vedere că prin adresa de înfiinţare a popririi s-a solicitat indisponibilizarea de către R. Bank SA - Agenţia Moineşti, acesta este locul executării.
Judecătoria Moineşti era instanţa de executare la momentul încuviinţării silite potrivit art. 3731 C. proc. civ., întrucât în cererile de executare se menţionează expres faptul că executarea urmează să se efectueze prin toate formele executării silite, imobiliară, mobiliară şi prin poprire, debitorul fiind SC P. SA - Sucursala Moineşti.
Din actele înaintate de executorul judecătoresc a rezultat faptul că s-au efectuat demersuri pentru executarea imobiliară şi mobiliară a debitorului SC P. SA - Sucursala Moineşti, dar faţă de poprirea conturilor la terţul poprit R. Bank - Agenţia Moineşti, dosarele execuţionale au fost finalizate. Chiar dacă, ulterior încuviinţării, executarea s-ar extinde şi în afara competenţei teritoriale a Judecătoriei Moineşti, aceasta ar rămâne instanţă de executare, având în vedere caracterul unitar al executării silite, precum şi faptul că dosarul de executare s-a constituit la această instanţă.
Cauza a fost înaintată la Judecătoria Moineşti la data de 01 august 2011, fiind înregistrată sub nr. 6359/260/2011.
La termenul din 28 martie 2013, instanţa a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Moineşti.
Prin sentinţa civilă nr. 1175 din 28 martie 2013, Judecătoria Moineşti a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.
Totodată, s-a constatat conflictul negativ de competenţă ivit între Judecătoria Moineşti şi Judecătoria sectorului 1 Bucureşti şi s-a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unui regulator de competenţă.
Excepţia necomptenţei teritoriale a fost admisă în raport de art. 373 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 453 alin. (1) C. proc. civ.
Din adresa R. Bank - Sucursala Bacău depusă la dosarul cauzei de B.E.J. B.E. (dosar Judecătoria sector 1 Bucureşti) a rezultat că, începând cu data de 01 iulie 2006 popririle vor fi înfiinţate de Centrala Băncii, astfel că solicitările de înfiinţare a popririi urmează a fi transmise la R. Bank SA - Departament Tranzacţii - Grup popriri din Bucureşti, sector 2.
Prin adresa depusă la Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. 25505/299/2009 (dosar Tribunalul Bucureşti) SC O.P. SA a adus la cunoştinţă instanţei că începând cu data de 10 martie 2011 şi-a schimbat sediul din Bucureşti, sector 2, în Bucureşti, sector 1.
De asemenea, în adresa terţului poprit R. Bank SA din data de 04 mai 2009 (dosar Tribunalul Bucureşti) s-a arătat că SC P. SA cu sediul în Bucureşti, sector 1, nu are la data prezentei conturi în RON sau în euro deschise la unităţile R. Bank SA din afara Bucureştiului. Singurele conturi pe care SC P. SA le are deschise la R. Bank SA au fost deschise la Agenţia Bucureşti a R. Bank SA, având sediul în sector 1, Bucureşti.
În speţa de faţă, executarea silită s-a realizat prin poprire astfel cum rezultă din procesele-verbale încheiate în dosarele de executare silită de B.E.J. B.E. la data de 10 augsut 2009 (dosar Judecătoria sector 1 Bucureşti).
Faptul că, în cazul de faţă, creditorul a îndreptat greşit cererea de executare silită la un executor judecătoresc necompetent, respectiv B.E.J. B.E., iar ulterior executorul judecătoresc a formulat cererea de înfiinţare a popririi în mod greşit la Agenţia Moineşti a R. Bank SA, nu este de natură a transforma Judecătoria Moineşti în instanţă de executare, chiar dacă această instanţă a dispus încuviinţarea executării silite. Simplul fapt că executarea silită a fost încuviinţată de Judecătoria Moineşti nu face ca această instanţă să devină automat instanţă de executare.
Astfel, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de R. Bank SA a reieşit că executarea silită prin poprire s-a efectuat la Agenţia Bucureşti a R. Bank SA din sector 1, Bucureşti, chiar dacă adresa de înfiinţare a popririi a fost depusă greşit de executorul judecătoresc la Agenţia Moineşti a R. Bank SA, pentru simplul fapt că SC P. SA nu are deschis cont bancar la Agenţia Moineşti a R. Bank SA astfel cum arată chiar terţul poprit (adresa de la dosar Tribunalul Bucureşti).
Prin urmare, raportat la dispoziţiile art. 373 alin. (2) coroborate cu art. 400 alin. (1) şi art. 453 alin. (1) C. proc. civ., şi, totodată, având în vedere că executarea silită a contestatoarei SC P. SA cu sediul în Bucureşti, sector 1, s-a făcut în circumscripţia Judecătoriei sector 1, respectiv ia Agenţia Bucureşti a R. Bank SA cu sediul în sector 1, Bucureşti, acolo unde debitorul are singurele conturi deschise la acest terţ poprit, instanţa de executare este Judecătoria sector 1 Bucureşti, instanţă căreia îi aparţine şi competenţa teritorială de a soluţiona contestaţia la executare.
Având în vedere art. 158 alin. (1) şi art. 159 pct. 3 C. proc. civ. raportat la art. 400 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 373 alin. (2) C. proc. civ., instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu de instanţă, şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Moineşti, constatându-se conflictul negativ de competenţă ivit între Judecătoria Moineşti şi Judecătoria sector 1 Bucureşti.
Învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit între Judecătoria Moineşti şi Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, potrivit art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că Judecătoria Moineşti este competentă să soluţioneze cererea, pentru următoarele considerente:
Obiectul cauzei dedus judecăţii îl constituie o contestaţie la executare prin care contestatoarea SC O.P. SA a solicitat în contradictoriu cu intimaţii M., N. ş.a. şi terţul poprit R. Bank SA, cu sediul în Bucureşti, sector 1, anularea procedurii de executare silită ce face obiectul dosarelor de executare nr. 882-901, 904-970/2009 aflate la B.E.J. B.E. şi, pe cale de consecinţă, anularea tuturor actelor de executare efectuate, a adresei de înfiinţare a popririi, a procesului-verbal de cheltuieli de executare şi a raportului de expertiză.
Dispoziţiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ. instituie o normă de competenţă teritorială relativă, din perspectiva modificării C. proc. civ. prin Legea nr. 202/2010, potrivit cărora instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, legiuitorul fundamentând-o pe o prezumţie simplă, în sensul că la sediul sau domiciliul debitorului se află bunurile acestuia care vor fi sau nu susceptibile de a fi supuse executării silite.
În materia executării silite prin poprire - cum este cazul în speţă - trebuie menţionat faptul că potrivit dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., poprirea se înfiinţează, la cererea creditorului, de executorul judecătoresc, de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit. Deci, legiuitorul prevede o competenţă teritorială de ordine privată - distinctă de cea anterioară care era imperativă -, competenţa teritorială relativă de a soluţiona în primă instanţă cererile de poprire revine judecătoriei, la cererea creditorului de executorul judecătoresc, de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit.
Însă, în speţă, au fost efectuate acte de executare silită de Judecătoria Moineşti, astfel cum rezultă din dosarele de executare. Mai mult, adresele de înfiinţare a popririi au fost comunicate Agenţiei Moineşti a R. Bank SA, după cum rezultă din dovezile de comunicare aflate în dosarele de executare semnate şi stampilate de Agenţia Moineşti, ceea ce înseamănă că această judecătorie este competentă să soluţioneze contestaţia la executare.
Faţă de cele arătate anterior nu are nicio relevanţă faptul că debitoarea are conturile în Bucureşti, întrucât, pe de o parte nu a rezultat că s-au efectuat operaţiuni, iar pe de altă parte actele de executare silită s-au demarat la Judecătoria Moineşti.
De amintit că Înalta Curte are în vedere şi decizia nr. 15 din 05 februarie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie, secţiile unite, prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 400 şi 402 C. proc. civ., care a statuat că judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea este competentă să soluţioneze contestaţia, atât împotriva executării silite înseşi, a unui act sau măsuri de executare (...), cât şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită: executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de un alt organ jurisdicţional, dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
În ceea ce priveşte competenţa teritorială, în conformitate cu prevederile art. 373 alin. (2) C. proc. civ., „instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel”, care în speţa de faţă este Judecătoria Moineşti, unde s-a început executarea silită imobiliară.
Prin urmare, în raport cu prevederile art. 400 coroborat cu art. 373 alin. (2) C. proc. civ., judecătoria competentă să soluţioneze contestaţia la executare este Judecătoria Moineşti, în raza căreia s-au efectuat deja o executare silită imobiliară, ca instanţă de executare sesizată de contestatoare, împrejurare ce face ca fiind lipsit de relevanţă faptul că terţul poprit îşi are domiciliul în sectorul 1.
În consecinţă, faţă de considerentele .anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei la Judecătoria Moineşti, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Moineşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2594/2013. Civil. Pretenţii. Contestaţie în... | ICCJ. Decizia nr. 2607/2013. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
