ICCJ. Decizia nr. 2594/2013. Civil. Pretenţii. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2594/2013
Dosar nr. 2788/1/2013
Şedinţa publică de la 27 iunie 2013
Deliberând asupra contestaţiei în anulare de faţă, din actele şi lucrările dosarului, a constatat următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 9334 din 05 octombrie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantului şi în consecinţă a respins cererea formulată de reclamantul Ministerul Tineretului şi Sportului Bucureşti, împotriva pârâtei SC S. SRL Bucureşti, ca fiind formulată de o persoană fără capacitate procesuală de folosinţă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a arătat că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, la data de 11 februarie 2010 sub nr. 7799/3/2010, precizată ulterior la data de 15 iunie 2010, reclamantul Ministerul Tineretului şi Sportului a chemat în judecată pe pârâta SC S. SRL solicitând obligarea pârâtei la plata sumei prev. în art. 70 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 69/2000, aferentă anului 2009, stabilită provizoriu la suma de 100.001 RON pentru perioada 2006 - iunie 2009.
La data de 05 octombrie 2010, pârâta a depus Ia dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantului, deoarece la data introducerii acţiunii acesta ca şi minister, nu mai exista, excepţia lipsei calităţii de reprezentant al d-nei P.L.S., care a semnat cererea în calitate de ministru, deşi la data introducerii cererii nu mai avea această calitate.
Tribunalul a reţinut, în esenţă, că la data introducerii cererii de chemare în judecată, autoritatea publică centrală reclamantă, astfel cum este menţionată în cererea de chemare în judecată (deşi cererea a fost formulată prin recurgerea Ia serviciile unui avocat) nu mai exista (şi nu mai există, de altminteri, nici în prezent ca persoană juridică), astfel că nu poate sta în judecată, în sensul art. 41 C. proc. civ., fiind lipsită de capacitate procesuală de folosinţă. S-a mai reţinut că încetarea existenţei acestui Minister a avut Ioc anterior formulării cererii de chemare în judecată şi nu pe parcursul procesului, pentru a se putea, eventual, discuta despre o transmitere de calitate procesuală (de la un fost minister către o altă structură publică centrală sau, eventual, alt minister).
Având în vedere considerentele anterior expuse, Tribunalul a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantului, cu consecinţa respingerii cererii ca fiind formulată de o persoană fără capacitate procesuală de folosinţă, apreciind că faţă de această situaţie nu se nai impune analiza celeilalte excepţii invocate de pârâtă.
Împotriva sentinţei comerciale nr. 9334 din 05 octombrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a declarat apel, în termen legal, reclamantul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, prin Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret.
Prin întâmpinarea formulată în apel, intimata SC S. SRL a invocat o serie de excepţii cu privire la apel:
- excepţia nulităţii apelului pentru lipsa semnăturii reprezentantului legal ai apelantului, excepţie cu privire la care apărătorul intimatei a arătat că nu mai înţelege să o susţină.
- excepţia inadmisibilităţii apelului pe motiv că la judecata în primă instanţa reclamant a fost Ministerul Tineretului şi Sportului, iar apelul a fost declarat de Ministerul Educaţiei, Cercetării Tineretului şi Sportului, care nu a fost parte în proces în prima instanţă.
Prin decizia civilă nr. 536 din 28 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
A admis apelul formulat de reclamantul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului Bucureşti, împotriva sentinţei comerciale nr. 9334 din data de 05 octombrie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pe care a desfiinţat-o şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut în esenţă că în mod greşit prima instanţă nu a analizat şi nu s-a pronunţat cu privire la această cerere de modificare a acţiunii şi, în consecinţă, a judecat litigiul în raport cu cererea de chemare în judecată nemodificată.
Faţă de cele expuse, instanţa de apel a apreciat că nu sunt întemeiate excepţiile invocate de către inntimata SC S. SRL privin inadmisibilitatea apelului şi a lipsei calităţii procesuale active a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, excepţii argumentate de faptul că apelantul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nu a fost parte la judecarea cauzei în primă instanţă.
Aceasta deoarece prima instanţă, soluţionând cauza fără a analiza cererea modificatoare a cererii de chemare în judecată, a încălcat principiul disponibilităţii reclamantului cu privire la stabilirea cadrului procesual cu referire la părţile în litigiu.
Împotriva deciziei civile nr. 536 din 28 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, au declarat recurs reclamantul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului Bucureşti şi pârâta SC S. SRL Bucureşti.
Reclamantul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului Bucureşti, prin recursul declarat, întemeiat în drept pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a criticat decizia atacată pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei instanţei de apel pentru continuarea judecăţii, invocând faptul că prin decizia recurată au fost încălcate disp. art. 297 C. proc. civ., în condiţiile inexistenţei unui caz care să justifice desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Recurenta pârâtă SC S. SRL Bucureşti, prin recursul declarat, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, modificare deciziei în sensul respingerii apelului ca inadmisibil sau ca fiind formulat de către o persoană fără calitate procesuală activă.
În criticile formulate, recurenta pârâtă a susţinut în esenţă următoarele:
Soluţia instanţei de apel de respingere a excepţiei inadmisibilităţii apelului declarat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului Bucureşti este greşită, întrucât trebuia să se observe şi să se reţină înainte de toate că persoana care a declarat apel nu se regăseşte în citativul dosarului constituit pe rolul Tribunalului Bucureşti şi nu a fost parte în proces, fără să aibă în vedere faptul că aceste două autorităţi administrative sunt distincte, că ele sunt organizate şi funcţionează prin acte normative proprii.
Instanţa de apel nu a stabilit prin decizia pronunţată, dacă urmare a cererii de modificare a acţiunii depuse la 05 octombrie 2010, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a devenit sau nu parte în proces în primă instanţă, în condiţiile în care în faţa primei instanţe, reclamanta nu a formulat o cerere de modificare a acţiunii, de lărgire a cadrului procesual, de schimbare a numelui reclamantului Ministerul Tineretului şi Sportului cu un alt reclamant - Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, ci a formulat o cerere de rectificare a citativului şi nu a lămurit nici faptul dacă în domeniul sportului ministerul îşi exercită atribuţiile prin intermediul Agenţiei Naţionate pentru Sport şi Tineret, organ de specialitate al administraţiei publice centrale.
Prin decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 7799/3/2010, au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de reclamant şi pârâtă.
S-a reţinut, referitor la recursul declarat de reclamant, că în cauză au fost corect aplicate disp. art. 297 C. proc. civ., motiv pentru care a fost respinsă critica recurentului reclamant prin care a susţinut că decizia din apel este nelegală întrucât s-a pronunţat cu încălcarea disp. art. 297 C. proc. civ., motiv pentru care a fost înlăturată ca neîntemeiată.
În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta SC S. SRL Bucureşti, instanţa supremă l-a constatat ca nefondat, întrucât la data formulării cererii de chemare în judecată, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel, prevederile art. 6 din O.U.G. nr. 115/2009 îşi produseseră efectele, iar prin cererea depusă la data de 05 octombrie 2010 a fost modificată acţiunea în sensul că a fost precizată denumirea reclamantului ca fiind Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Or, faţă de această situaţie, instanţa de recurs a constatat că soluţia instanţei de apel de casare a sentinţei şi de trimitere a cauzei primei instanţe spre a se pronunţa cu privire la cererea de modificare a acţiunii reclamantei şi, în consecinţă, de a judeca litigiul în raport de cererea de chemare în judecată modificată, este legală.
În raport de aceste considerente, s-a constatat că instanţa de apel a apreciat în mod just că nu sunt întemeiate excepţiile invocate de către intimata SC S. SRL privind inadmisibilitatea apelului şi a lipsei calităţii procesuale active a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, excepţii argumentate de faptul că apelantul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nu a fost parte la judecarea cauzei în primă instanţă.
În acest context s-a apreciat că, în mod corect, Curtea de Apel Bucureşti a concluzionat că reclamantul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului Bucureşti are capacitate procesuală de folosinţă, iar în plan procesual are folosinţa drepturilor civile şi poate să stea în judecată, în raport de prevederile art. 41 C. proc. civ., decizia instanţei de apel fiind legală.
Faţă de soluţia preconizată, examinarea celorlalte critici ale recurentei pârâte au fost înlăturate.
Împotriva aceste din urmă decizii, contestatoarea SC S. SRL Bucureşti a formulat contestaţie în anulare întemeiată pe disp. art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
Un prim motiv al contestaţiei în anulare se referă la faptul că instanţa de recurs nu a cercetat şi nu a răspuns motivului de recurs dezvoltat în declaraţia de recurs, referitor la lipsa calităţii procesuale active a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, invocată în considerarea disp. art. 6 alin. (1) şi (2) din H.G. nr. 81/2010, în sensul că în domeniul sportului şi turismului, ministerul îşi exercita atribuţiile prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Sport şi Tineret, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate distinctă, şi prin urmare numai Agenţia Naţională pentru Sport şi Tineret putea avea calitatea de parte în proces care priveşte exercitarea atribuţiilor ministerului în domeniul sportului şi tineretului.
Prin cel de-al doilea motiv al contestaţiei, contestatoarea susţine că argumentele dezvoltate privind cel de-al doilea motiv de recurs nu se subsumează primului motiv de recurs, pentru a se putea reţine că instanţa de recurs a analizat grupat criticile formulate şi avut în vedere toate apărările formulate de contestatoare, răspunzând printr-o motivare unitară şi considerente comune şi la al doilea motive de recurs invocat.
În considerentele hotărârii din recurs, susţine contestatoarea, nu se face nicio referire la Agenţia Naţională pentru Sport şi Tineret şi disp. art. 6 alin. (1) şi (2) din H.G. nr. 81/2010, în vigoare la data formulării apelului şi preluate ulterior şi în art. 7 alin. (1) şi (2) din H.G. nr. 536/2011.
Contestatoarea mai critică aspectul statuat în jurisprudenţă cu privire la ipoteza în care recursul este admis pentru unul din motivele de casare invocate, cauza urmează să fie trimisă spre rejudecare, ceea ce face de prisos analizarea celorlalte motive de recurs invocate. În acest sens, contestatoarea susţine că, în opinia sa, nu poate fi acceptată şi în situaţia respingerii recursului, atunci când unul din motivele invocate este nefondat. Astfel, procedând în această manieră, instanţa de judecată nu face decât să refuze cercetarea celorlalte motive de recurs, care ar putea duce la admiterea recursului.
Contestaţia în anulare este neîntemeiată, conform considerentelor ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 318 alin. (1) C. proc. civ., invocat de contestator ca temei de drept al cererii sale, „hotărârile instanţelor de recurs nu mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare”.
Prin urmare, textul de lege care reglementează contestaţia în anulare specială instituie posibilitatea exercitării căii extraordinare de atac în două ipoteze, respectiv o greşeală materială sau omiterea cercetării unui motiv de recurs.
Cu privire la primul motiv al contestaţiei în anulare, după cum se poate observa, contestatoarea este nemulţumită de soluţia dată în recurs, întrucât din analizarea considerentelor expuse mai rezultă că instanţa de recurs s-a pronunţat cu privire la inadmisibilitatea apelului şi a lipsei calităţii procesuale de folosinţă, iar în plan procesual are folosinţa drepturilor civile şi poate sta în judecată, în raport de prev. art. 41 C. proc. civ. De altfel, contestatoarea, prin criticile aduse prin primul motiv al contestaţiei în anulare, nu face decât să readucă în discuţie restabilirea situaţiei de fapt. Or, considerentele deciziei atacate au răspuns punctual şi în rigorile dispoziţiilor legale incidente în cauză cu privire la excepţia invocată.
De asemenea, nici cel de-al doilea motiv al contestaţiei în anulare nu este întemeiat, întrucât, acesta se referă la „argumentele dezvoltate nu se subsumează primului motiv de recurs, pentru a se putea reţine că instanţa de recurs a analizat în mod grupat criticile formulate” nearătând care dintre argumente nu se subsumează şi nemotivat din perspectiva căii de atac exercitată în condiţiile cerute de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., ceea ce conduce la concluzia că susţinerile contestatoarei sunt simple afirmaţii fără un suport logico-juridic şi fundamentat pe omisiunea instanţei.
Astfel, din lecturarea acestui motiv al contestaţiei, nu rezultă omisiunea instanţei, ci mai degrabă o incoerenţă în dezvoltarea acestuia.
În finalul motivării contestaţiei în anulare, contestatoarea mai susţine că instanţa de recurs nu face nicio referire la Agenţia Naţională pentru Sport şi Tineret şi disp. alin. (1) şi (2) din H.G. nr. 81/2010, afirmaţie contrazisă de însăşi instanţa de recurs, care în considerente reţine că: „În cauză, cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 11 februarie 2010, de Ministerul Tineretului şi Sportului, care, ca şi persoană juridică, a fost înfiinţat prin H.G. nr. 1426/2009, care însă la data de 09 februarie 2010 a fost abrogată, prin H.G. nr. 81/2010, dar se constată că Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului Bucureşti a fost înfiinţat conform art. 6 din O.U.G. nr. 115 din 23 decembrie 2009, prin reorganizarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi prin preluarea activităţii privind tineretul şi sportul şi a structurilor specializate în aceste domenii de la Ministerul Tineretului şi Sportului”.
După cum se ştie, această cale de atac nu are caracter devolutiv, în cadrul contestaţiei în anulare nu se judecă acţiunea ca atare şi nu se examinează temeinicia susţinerilor părţilor cu privire la drepturile lor subiective deduse judecăţii, ci se verifică dacă judecata a avut loc cu respectarea normelor procedurale privind competenţa şi a celor referitoare la citarea părţilor - în cazul contestaţiei în anulare obişnuite, precum şi dacă judecata recursului este rezultatul unei greşeli materiale sau dacă instanţa a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de casare - în cazul contestaţiei în anulare speciale.
Surprinzătoare este şi afirmaţia contestatoarei cu referire la faptul că instanţele de casare analizează numai unul din motivele invocate, ca ulterior să dispună în rejudecare analizarea celorlalte motive, când, opinează contestatoarea, instanţa de judecată prin această modalitate de judecare nu face decât să refuze cercetarea celorlalte motive invocate.
Astfel, într-o asemenea ipoteză, instanţa de control judiciar are în vedere respectarea dreptului la apărare a părţilor implicate în proces, în sensul neprejudicierii acestora de vreun grad de jurisdicţie şi pentru asigurarea unei bune administrări a actului de justiţie. Afirmaţia contestatoarei, sub acest aspect, vizează de fapt ipoteza în care se casează hotărârea, când instanţa anterioară nu a cercetat fondul pronunţându-se pe o excepţie, judecată care diferă de la caz la caz.
În consecinţă, Înalta Curte urmează să respingă contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC S. SRL Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC S. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 5 din 15 ianuarie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 7799/3/2010.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2592/2013. Civil. Acţiune în anularea... | ICCJ. Decizia nr. 2604/2013. Civil → |
|---|
