ICCJ. Decizia nr. 285/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 285/2013
Dosar nr. 4019/1/2012
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2013
Asupra cauzei civile de faţă constată următoarele:
Prin cererea de intervenţie în interes propriu, (disjunsă prin încheierea din 23 mai 2005 dată de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. 387/2005, având ca obiect o acţiune în evacuare), astfel cum a fost precizată, reclamanta M.A., în nume propriu şi în calitate de mandatară a surorilor sale M.N. şi S.E., a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâţii Primăria municipiului Ploieşti, SC D. SRL, Prefectura Judeţului Prahova şi Statul Român să fie despăgubită cu suma de 3.000.000.000 ROL, reprezentând contravaloarea parterului imobilului situat în municipiul Ploieşti, str. Bibescu Vodă, jud. Prahova, cu suma de 1.000.000.000 ROL, reprezentând contravaloarea apartamentului nr. 3 situat la etajul 3 al aceluiaşi imobil, suma de 5.000 dolari SUA, reprezentând contravaloarea unui ceas de aur, precum şi daune cominatorii.
Ulterior, reclamantele au precizat că înţeleg să solicite obligarea pârâţilor la plata sumei de 9 miliarde ROL, reprezentând contravaloarea imobilului situat în municipiul Ploieşti, str. Bibescu Vodă, jud. Prahova, precum şi la plata de daune cominatorii şi de daune morale.
Prin sentinţa civilă nr. 6/ CC din 23 mai 2007, Curtea de Apel Ploieşti a stabilit competenţa de soluţionare a litigiului, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Prahova.
Prin sentinţa civilă nr. 1293 din 12 octombrie 2007, Tribunalul Prahova a respins acţiunea precizată ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Ploieşti, prin decizia civilă nr. 91 din 18 martie 2008, a menţinut sentinţa tribunalului prin respingerea ca nefondat a apelului declarat de reclamante.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs reclamantele.
Prin decizia nr. 5000 din 29 aprilie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală a respins, ca nefondat, recursul şi le-a obligat pe recurentele reclamante la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimata pârâtă SC D. SRL.
Împotriva acestei decizii, la data de 29 mai 2012, M.A., în nume propriu şi în calitate de mandatară a surorilor sale M.N. şi S.E. a formulat cerere de revizuire, solicitând schimbarea în totalitate a deciziei din recurs şi să se constate că potrivit deciziei nr. 8667 din 9 decembrie 2011 a Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, ele au calitatea de moştenitoare după defunctul A.G., zis D., care a decedat în închisoarea din Aiud, la data de 12 mai 1961. Au susţinut că întrucât sunt moştenitoarele defunctului sus-menţionat, în conformitate cu O.U.G. nr. 214/1999 şi Legea nr. 221/2009, sunt în drept să li se restituie imobilul situat în municipiul Ploieşti, str. Bibescu Vodă, pe care numitul P.A.A., unic administrator al intimatei SC D. SRL, l-a obţinut prin fals, uz de fals şi fraudă.
La termenul de judecată din 25 ianuarie 2013, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei inadmisibilităţii cererii de revizuire, pe care o va admite pentru următoarele considerente.
Revizuirea oferă posibilitatea retractării unei hotărâri judecătoreşti definitive numai în cazurile strict determinate de lege.
Prin decizia civilă nr. 5000 din 29 aprilie 2009, a cărei revizuire se cere, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a respins, ca nefondat, recursul revizuentelor din dosarul de faţă.
Potrivit dispoziţiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ., obiect al cererii de revizuire pot fi şi hotărârile date de instanţa de recurs, atunci când acestea evocă fondul.
Evocarea fondului, ca expresie a uneia dintre condiţiile prealabile de admisibilitate a cererii de revizuire, presupune, în esenţă, stabilirea unei alte situaţii de fapt decât cea care fusese reţinută în etapele procesuale anterioare sau aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră pe deplin stabilite.
Întrucât prin decizia nr. 5000 din 29 aprilie 2009 a Înaltei Curţi nu a fost schimbată situaţia de fapt reţinută şi nici nu au fost aplicate alte dispoziţii legale la împrejurările de fapt stabilite în fazele procesuale anterioare, recursul recurentelor reclamante fiind respins ca nefundat, nu se poate susţine că, prin această hotărâre, instanţa de recurs a evocat fondul litigiului în sensul art. 322 alin. (1) C. proc. civ., împrejurare care conduce în mod inevitabil la soluţia de respingere a cererii de revizuire ca inadmisibilă.
Pe de altă parte, revizuirea este o cale de atac extraordinară, care poate fi exercitată cu respectarea unor condiţii expres şi limitativ prevăzute de art. 322 şi următoarele C. proc. civ., iar cel care promovează o cerere, în temeiul textului de lege menţionat, trebuie să formuleze critici care pot fi încadrate şi se circumscriu prevederilor invocate.
În plus, faţă de cele deja reţinute (cu privire la neîndeplinirea cerinţei premisă de evocare a fondului), din analizarea cererii de revizuire, se constată că revizuentele nu au formulat nicio critică susceptibilă de încadrare în dispoziţiile art. 322 pct. 10 C. proc. civ. şi, prin urmare, cererea de revizuire este privită ca inadmisibilă şi din această perspectivă.
În ceea ce priveşte cererea privind amendarea revizuentei M.A. pentru introducerea cu rea credinţă a cererii de revizuire, formulată de intimata SC D. SRL, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 1081 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. pentru a dispune o asemenea măsură, întrucât formularea unei acţiuni şi exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, cu respectarea condiţiilor de exerciţiu, nu au caracterul unor cereri vădit netemeinice, motiv pentru care o va respinge.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., instanţa va dispune obligarea revizuentelor la 500 lei cheltuieli de judecată către intimata SC D. SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentele M.A., S.E. şi M.N. împotriva deciziei nr. 5000 din 29 aprilie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Respinge ca neîntemeiată cererea intimatei pârâte SC D. SRL de aplicare a unei amenzi judiciare revizuentei M.A.
Obligă pe revizuentele M.A., S.E. şi M.N. la 500 lei cheltuieli de judecată către intimata pârâtă SC D. SRL.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2790/2013. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 3/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
