ICCJ. Decizia nr. 3/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3/2013
Dosar nr. 1575/109/2007
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele.
Prin decizia nr. 24 din data de 20 aprilie 2012, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a admis apelul declarat de reclamantele I.N.O.G. şi I.N.V. împotriva sentinţei civile nr. 282 din 23 decembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Argeş în contradictoriu cu intimatul-pârât Municipiul Piteşti - prin primar. S-a schimbat sentinţa, în sensul că s-a admis contestaţia şi s-a anulat în parte dispoziţia nr. 2813 din 25 aprilie 2007 emisă de Municipiul Piteşti, prin primar, dispunându-se acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru terenul în suprafaţă de 5.000 mp. din Piteşti, str. Craiovei, judeţul Argeş. S-a menţinut în rest dispoziţia contestată şi a fost obligat intimatul la 1.003,40 lei cheltuieli de judecată, către apelante, reprezentând onorariu expert.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 4 iunie 2007, I.N.V. şi I.N.O.G. au formulat contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 2813/2007 emisă de Municipiul Piteşti, prin primar, solicitând desfiinţarea în parte a acesteia, numai cu privire la refuzul acordării despăgubirilor băneşti pentru suprafaţa de teren de 5.000 mp. din Piteşti, str. Craiovei, judeţul Argeş şi obligarea pârâtului la acordarea de despăgubiri băneşti pentru acest teren.
Tribunalul Argeş, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 282 din 23 decembrie 2009, a respins contestaţia, cu motivarea că prin sentinţa civilă nr. 8265 din 14 iunie 1993 pronunţată de Judecătoria Piteşti reclamantele au fost puse în posesie cu suprafaţa de 10 ha pe raza municipiului Piteşti, pentru care li s-a eliberat şi titlu de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, iar această hotărâre judecătorească a avut la bază şi actele de proprietate pentru terenul din str. Craiovei, pct. ”L.”.
Reclamantele s-au folosit de aceleaşi documente depuse şi în susţinerea cererii formulate potrivit Legii nr. 18/1991, din care rezultă că autorii lor au dobândit suprafaţa totală de 10.000 mp., din care 5.000 mp. preluaţi prin Decretul de expropriere nr. 1013/1965, iar pentru diferenţa de 5.000 mp. au primit despăgubiri în cuantum de 32.955,42 lei.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantele, cu privire la care s-au reţinut următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 8265 din 14 iunie 1993 pronunţată de Judecătoria Piteşti a fost admisă în parte plângerea formulată de I.N.O.G. împotriva hotărârii Comisiei Judeţene de Fond Funciar şi s-a constatat că aceasta şi P.M. au dreptul să le fie reconstituită proprietatea în natură pe un teren de 10 ha. situat pe raza municipiului Piteşti (filele 106-108 dosar fond). Nu s-a stabilit amplasamentul terenului cu indicarea punctului unde se află, faţă de competenţa stabilită instanţei de Legea nr. 18/1991 nefiind posibilă o astfel de precizare, astfel cum rezultă din considerentele sentinţei, ultimul alineat.
Prin sentinţa civilă nr. 197 din 26 octombrie 2009 pronunţată de Tribunalul Argeş a fost respinsă contestaţia formulată de aceleaşi reclamante împotriva dispoziţiei nr. 2816/2007 emisă de Primarul Municipiului Piteşti, prin care se solicitau despăgubiri băneşti pentru un teren în suprafaţă de 5000 mp situat în Piteşti, Prelungirea Craiovei, sentinţă irevocabilă urmare respingerii apelului formulat de reclamante prin decizia civilă nr. 71/ A din 19 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti şi constatării nulităţii recursului prin decizia nr. 4865 din 7 iunie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Aşa după cum rezultă în mod cert din raportul de expertiză tehnică efectuat în apel, cât şi din completarea acestuia, terenul în litigiu este diferit atât de cel în suprafaţă de 10 ha. pentru care reclamantele au beneficiat de dispoziţiile Legii nr. 18/1991, cât şi de cel ce a format obiectul dispoziţiei nr. 2816/2007.
Terenul ce face obiectul prezentei contestaţii este situat în Piteşti, între str. Exerciţiu şi Calea Craiovei şi nu se învecinează cu terenurile din punctul „V.”, nefiind atribuit apelantelor prin sentinţa civilă nr. 8265 din 14 iunie 1993.
Terenul din decizia civilă nr. 71/ A din 19 mai 2010 a fost solicitat de reclamante în acelaşi punct „Valea cu tei”, în care prin sentinţa civilă nr. 8265/1993 s-a stabilit dreptul de proprietate în favoarea acestora asupra unei suprafeţe de 10 ha. Prin urmare, terenul în litigiu nu face parte din suprafaţa de 5 ha. solicitată în pct. ”V.” pentru care acţiunea a fost respinsă.
În dosarele soluţionate prin sentinţa civilă nr. 8265/1993 şi decizia civilă nr. 71/2010 nu a fost identificat Decretul de expropriere nr. 1013 din 31 decembrie 1965.
Astfel, în mod greşit instanţa de fond a respins contestaţia, reţinând, în baza unui probatoriu incomplet, că terenul în suprafaţă de 5000 mp. face parte din cel în suprafaţă de 10 ha. reconstituit pe Legea nr. 18/1991.
Pentru aceste motive, având în vedere şi faptul că restituirea în natură nu este posibilă, terenul fiind ocupat de blocuri şi spaţii verzi, cât şi faptul că s-au solicitat despăgubiri, cu aplicarea art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată, s-a admis apelul şi s-a dispus în consecinţă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul Piteşti, prin primar, criticând-o pentru următoarele motive, pentru care s-au invocat în susţinere dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ:
1. Instanţa de apel nu s-a pronunţat pe excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelantei I.N.V., care nu a făcut dovada acceptării succesiunii.
Nici apelanta I.N.O.G. nu a făcut dovada acceptării succesiunii de pe urma bunicilor, potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Actele de stare civilă depuse la dosar nu pot suplini certificatul de moştenitor sau dovada că au acceptat succesiunea, în accepţiunea Legii nr. 10/2001.
Chiar dacă motivele ce au stat la baza respingerii cererii formulată în condiţiile Legii nr. 10/2001, soluţionată prin dispoziţia nr. 2813 din 25 septembrie 2007, au fost privitoare la situaţia de fapt, instanţa are posibilitatea analizării calităţii procesuale active a persoanelor îndreptăţite, în condiţiile legii speciale.
2. Potrivit registrului agricol şi certificatul de rol fiscal din anul 1971, I.D. a deţinut, împreună cu soţul acesteia, I.D., suprafaţa de 10 ha, teren situat în Piteşti, str. Craiovei, cu întindere până la bariera Craiovei.
Celor două petente le-a fost emis titlul de proprietate din 21 noiembrie 1995 pentru suprafaţa de 10 ha pe varianta Craiovei, astfel că prin prezenta acţiune apelanta I.N.O.G. nu mai este îndreptăţită să primească vreo suprafaţă de teren nici în natură, dar nici prin aplicarea prevederilor legii speciale, respectiv sub formă de despăgubiri.
Întregul drept de proprietate al pretinşilor autori, I.D. şi D.I., a fost preluat printr-un singur decret de expropriere, respectiv Decretul nr. 1013 din 31 decembrie 1965, preluarea făcându-se efectiv pentru suprafaţa de 5.000 mp, restul terenului fiind administrat şi stăpânit de aceştia.
Din declaraţia autentificată sub nr. 3435 din 11 octombrie 1996, dată de apelanta I.N.V. şi depusă o dată cu actele ce au stat la baza soluţionării notificării, rezultă că întregul drept de proprietate ce a aparţinut autorilor săi a fost de 10.000 mp, iar exproprierea s-a făcut numai pentru suprafaţa de 5.000 mp şi casa de locuit.
Astfel, în prezent, terenul indicat a fost atribuit în natură, fiind puse în posesie I.N.O.G. şi P.M., iar pentru construcţii au fost acordate despăgubiri la momentul preluării.
În considerentele hotărârii, instanţa reţine că terenul în suprafaţă de 5.000 mp se află pe Str. Craiovei, iar cel restituit în natură se afla în pct. „V.”.
Punerea în posesie pentru întreaga suprafaţă de 10 ha teren atribuită în natură s-a realizat, la acel moment, din rezerva statului, întrucât terenul deţinut de autorii celor două contestatoare era ocupat de blocurile de locuinţe, despre care se face vorbire în raportul de expertiză tehnică efectuat în prezenta cauză.
Autorii I.D. şi D.I. nu au deţinut niciodată teren în pct. „V.”, singura lor proprietate fiind la imobilul din Piteşti, str. Craiovei, astfel că există identitate de bun, acesta fiind şi motivul pentru care au solicitat ataşarea Dosarului nr. 1574/109/2007 al Tribunalului Argeş şi a Dosarului nr. 3628/1993 al Judecătoriei Piteşti.
Aceste susţineri sunt dovedite cu actele din cele două cauze ce au fost ataşate la prezentul dosar, dar instanţa de apel a trecut peste aceste susţineri.
Înalta Curte constată că recursului este fondat, în limitele arătate în cele ce urmează:
1. Primul motiv de recurs, ce se circumscrie formal dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu poate face obiectul cenzurii în faţa instanţei de judecată.
Acesta, invocat în faţa instanţei de apel, vizează îndreptăţirea reclamantelor de a beneficia de măsurile reparatorii solicitate în procedura Legii nr. 10/2001, ce fac obiectul dosarului de faţă.
Chiar pârâtul recunoaşte în recurs că motivele ce au stat la baza respingerii cererii formulată în condiţiile Legii nr. 10/2001, soluţionată prin dispoziţia nr. 2813 din 25 septembrie 2007, au fost privitoare la situaţia de fapt. În aceste condiţii, aspectele criticate prin recurs au fost considerate ca fiind dezlegate cu ocazia soluţionării notificării şi nu mai pot fi invocate în faţa instanţei de către emitentul actului contestat.
Limitele de judecată în cadrul contestaţiei formulate în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 sunt fixate de aceste dispoziţii legale la decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură - deci la motivele pentru care notificarea nu a fost admisă. Pe de altă parte, într-o contestaţie formulată de persoanele îndreptăţite, critica ar ridica problema înrăutăţirii situaţiei acestora în propria cale de atac.
2. Elementele care fundamentează decizia de apel nu reflectă o completă stabilire a situaţiei de fapt - activitate incompatibilă în recurs, din perspectiva dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ., impunându-se casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În primul rând, nu s-a stabilit cu certitudine dreptul de proprietate, ca întindere, ţinându-se cont totodată şi de faptul că s-a dispus deja restituirea în natură a unei suprafeţe de 10 ha în procedura Legii nr. 18/199, iar pentru o suprafaţă de 5.000 mp a mai existat un litigiu pe Legea nr. 10/2001.
În al doilea rând, s-a făcut referire la raportul de expertiză efectuat în dosarul de apel din care ar rezulta că terenul în litigiu este diferit atât de cel în suprafaţă de 10 ha. pentru care reclamantele au beneficiat de dispoziţiile Legii nr. 18/1991, cât şi de cel ce a format obiectul dispoziţiei nr. 2816/2007.
Este esenţial să se verifice dreptul reclamat în prezentul dosar şi prin procedurile declanşate şi soluţionate deja, sub aspectul amplasamentului iniţial.
Nu este suficientă în soluţionarea prezentei cauze poziţionarea terenului solicitat în raport de cel restituit în procedura Legii nr. 18/1991 şi cel solicitat în celălalt dosar pe Legea nr. 10/2001. Aceasta cu atât mai mult cu cât instanţa de apel reţine că în hotărârea de reconstituire a dreptului asupra celor 10 ha nu s-a stabilit amplasamentul terenului cu indicarea punctului unde se află, iar pârâtul susţine că punerea în posesie pentru această suprafaţă de 10 ha s-a realizat din rezerva statului, întrucât terenul deţinut de autori era ocupat de blocuri de locuinţe, despre care s-ar face vorbire în raportul de expertiză tehnică efectuat în prezenta cauză.
În ipoteza în care reconstituirea terenului în procedura Legii nr. 18/1991 s-a făcut pe un alt amplasament, care în mod evident nu are aceeaşi poziţionare cu cel situat pe vechiul amplasament, este necesar să se stabilească dreptul reclamat în procedura respectivă - pentru a se evita astfel o dublă reparaţie în ipoteza în care acesta este acelaşi.
Aceeaşi verificare se impune şi faţă de imobilul ce a făcut deja obiectul unei proceduri declanşată în temeiul Legii nr. 10/2001.
Având în vedere că situaţia de fapt nu este pe deplin stabilită pentru ca instanţa de recurs să facă aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, din perspectiva dispoziţiilor art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul şi să caseze decizia, dispunând trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Piteşti, prin primar împotriva deciziei nr. 24 din data de 20 aprilie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Casează decizia şi trimite cauza pentru rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 285/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 311/2013. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs → |
|---|
