ICCJ. Decizia nr. 2866/2013. Civil. Expropriere. Daune cominatorii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2866/2013
Dosar nr. 3000/99/2010
Şedinţa publică din 27 mai 2013
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
La data de 31 martie 2010 reclamanţii P.O., P.F., P.E., P.T. şi C.D., au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin C.N.D.N.R. SA, solicitând pronunţarea unei hotărâri care să stabilească valoarea reală a imobilului expropriat precum şi acordarea de daune echitabile urmare a exproprierii efectuate.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a invocat excepţia tardivităţii acţiunii civile şi a solicitat respingerea acesteia.
Învestit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Iaşi, prin sentinţa civilă nr. 2551 pronunţată la data de 23 noiembrie 2011, a respins excepţia tardivităţii acţiunii şi, pe fond, a respins acţiunea formulată de reclamanţii P.O., P.F., P.E., P.T. şi C.D. în contradictor cu Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că oferta de despăgubire a statului, în calitate de expropriator a fost stabilită cu respectarea prevederilor legale, fapt care îi conferă justeţe, legalitate şi temeinicie.
Aşa cum rezultă din încheierile de şedinţă şi conceptele dosarului la judecarea litigiului procurorul nu a participat.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel reclamanţii P.O., P.F., P.E., P.T. şi C.D. criticând-o pentru netemeinicie.
Apelanţii au susţinut că procesul-verbal din 12 octombrie 2006, semnat de defunctul P.C., nu poate echivala cu acceptarea valorii despăgubirilor, la data la care a fost semnat necunoscându-se suprafaţa expropriată şi nici durata lucrărilor sau data la care se emite hotărârea de stabilire a despăgubirilor.
De asemenea, la acea dată nu se putea aprecia valoarea daunelor indirecte produse proprietarului terenului expropriat.
Legea nr. 198/2004, prin art. 9, se referă la hotărârea de stabilire a despăgubirilor şi nu condiţionează admisibilitatea unei astfel de acţiuni de acceptarea sau neacceptarea despăgubirilor, o astfel de acţiune soluţionându-se conform dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.
În opinia apelanţilor valoarea stabilită se situează la jumătate din valoarea imobilului expropriat, valoarea justă a despăgubirilor fiind de 168.134 RON.
În consecinţă apelanţii au solicitat modificarea în tot a sentinţei în sensul stabilirii valorii terenului expropriat la suma de 270.000 RON şi a daunelor colaterale la suma de 60.000 RON.
Prin întâmpinare, C.N.A.D.N.R. SA - Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Iaşi a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat.
Nu s-au administrat probe noi în apel.
Interpelaţi de către instanţă, apelanţii, prin avocat, au precizat că nu mai au alte cereri de formulat, solicitând totodată trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Iaşi, motivat de neparticiparea procurorului în proces la prima instanţă, contrar prevederilor Legii nr. 33/1994.
Procurorul de şedinţă a susţinut obligativitatea participării reprezentantului Parchetului în litigiul pendinte.
Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, prin decizia nr. 36 din 26 martie 2012 a respins apelul reclamanţilor.
Analizând cu prioritate obligativitatea participării procurorului în cauză prin raportare la prevederile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, Curtea a constatat neîntemeiată susţinerea reclamanţilor-apelanţi.
În speţă reclamanţii au investit instanţa de fond cu acţiunea având ca obiect stabilirea valorii reale a imobilului expropriat precum şi acordarea de daune echitabile pentru acest imobil, invocând în drept prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Procedura de soluţionare a cererilor de expropriere şi de stabilire a despăgubirilor este prevăzută de cap. IV „Exproprierea şi stabilirea despăgubirilor” al Legii nr. 33/1994, care cuprinde art. 21-29.
Curtea a constatat că art. 21-24 din lege se referă la procedura exproprierii, în timp ce art. 25-27 se referă la procedura stabilirii despăgubirilor, art. 28, 29 nefiind relevante în cauză.
Potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 soluţionarea cererii de expropriere se face cu participarea obligatorie a procurorului.
Având în vedere topografia textelor şi precizarea expresă a obligativităţii participării procurorului doar la soluţionarea cererii de expropriere, Curtea a apreciat că această obligativitate nu poate fi extinsă şi la soluţionarea cererilor de stabilire a despăgubirilor, cum greşit susţin apelanţii.
Curtea a constatat că, în acelaşi sens s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. VI din 27 septembrie 1999 pronunţată de secţiile unite în recursul în interesul legii, obligatorie pentru instanţe.
Astfel, prin această decizie s-a statuat că Legea nr. 33/1994 prevede la art. 23 alin. (1) participarea obligatorie a procurorului numai la soluţionarea cererii de expropriere.
Cum participarea procurorului în proces este obligatorie numai în cazurile prevăzute de lege şi nici o dispoziţie a Legii nr. 33/1994 nu face referire la obligativitatea participării procurorului în cauzele având ca obiect stabilirea despăgubirilor, Curtea a apreciat că participarea procurorului la soluţionarea acestor cauze nu este obligatorie.
Aceleaşi argumente de topografie a textelor şi de prevedere expresă în lege a obligativităţii participării procurorului au fost folosite de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi într-o decizie de speţă recentă (decizia nr. 8220 din 18 noiembrie 2011).
Pe fondul cauzei, Curtea a constatat apelul neîntemeiat, reţinând că P.C., proprietarul terenului expropriat în suprafaţă de 5004 mp, autorul reclamanţilor a semnat procesul-verbal din 12 octombrie 2006 prin care s-a stabilit cuantumul despăgubirii la suma de 83.562,50 RON şi în care se consemnează că a fost de acord cu acest cuantum.
Prin semnarea acestui înscris P.C. a consimţit la despăgubirile stabilite de intimată.
Apelanţii nu au invocat în cauză vicierea sau lipsa consimţământului autorului lor la data încheierii actului astfel că, în calitatea lor de moştenitori ai fostului proprietar, semnătura acestuia le este opozabilă.
Curtea a respins, totodată, şi critica referitoare la subevaluarea terenului expropriat prin hotărârea din 05 octombrie 2000, având în vedere faptul că aceasta se întemeiază pe procesul-verbal din 12 octombrie 2006, care a stabilit valoarea despăgubirilor cuvenite şi cu care defunctul P.C. a fost de acord, dar şi împrejurarea că reclamanţii nu au probat, în condiţiile Legii nr. 33/1994, pe care îşi întemeiază acţiunea, o altă valoare a despăgubirilor.
În ce priveşte solicitarea de despăgubiri pentru lotul de teren, în suprafaţă de 3.030 mp, Curtea a constatat că acesta nu a făcut obiectul exproprierii, rămânând în proprietatea reclamanţilor, cum corect a reţinut instanţa de fond.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.
Principala critică a vizat faptul că participarea procurorului în litigiul pendinte este obligatorie.
A susţinut că potrivit dispoz. art. 23 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică soluţionarea cererii de expropriere se face cu participarea obligatorie a procurorului, iar în conformitate cu prevederile art. 9 din Legea nr. 198/2004, expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirilor se poate adresa instanţei şi că acţiune formulată în conformitate cu prevederile acestui articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.
Se critică şi faptul că instanţa de apel a respins critica reclamanţilor referitoare la subevaluarea terenului expropriat cu motivarea că reclamanţii nu au administrat probe în acest sens, deşi instanţa era datoare să aibă rol activ în conformitate cu dispoziţiile art. 129 pct. 5 C. proc. civ. şi putea ordona ea însăşi probele pe care le considera necesare pentru „aflarea adevărului”.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor Înalta Curte, constată recursul formulat în cauză fondat pentru următoarele considerente:
Deşi a analizat cu prioritate obligativitatea participării procurorului în cauză, instanţa de apel a constatat, în mod eronat, că această obligativitate nu poate fi extinsă şi la soluţionarea cererilor de stabilire a despăgubirilor, critica de nelegalitate fiind fondată.
La fond, soluţionarea litigiului s-a făcut în baza Legii cadru nr. 198 din 25 mai 2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale.
Art. 9 din această lege statuează că expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii prevăzut la art. 8, precum şi orice persoană care se consideră îndreptăţită la despăgubiri pentru exproprierea imobilului, se poate adresa instanţei judecătoreşti competente, iar acţiunea formulată în conformitate cu prevederile acestui articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Art. 23 al Legii nr. 33/1994, sus citate, prevede că soluţionarea cererii de expropriere se face cu participarea obligatorie a procurorului, întrucât exproprierea este o măsură de excepţie care reprezintă un tot unitar cu toate consecinţele juridice ce derivă din aceasta. Despăgubirile ce trebuiesc acordate foştilor proprietari trebuie să fie juste, echitabile şi în concordanţă cu normele internaţionale.
Se observă că norma sus-citată este imperativă, iar nerespectarea ei este de natură a atrage nulitatea hotărârii astfel pronunţată.
Având în vedere că participarea procurorului este obligatorie în litigiile privind cererile de expropriere şi despăgubiri potrivit textelor de lege mai sus enunţate, se reţine că nu a fost legal compus completul de judecată, ceea ce atrage casarea deciziei deoarece instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale.
Or, aşa cum rezultă din lucrările şi actele cauzei, soluţionarea litigiului în prima instanţă s-a realizat în absenţa procurorului de la dezbateri, participarea procurorului în proces (inclusiv civil), de participant la judecată, desfăşurându-se în temeiul unei dispoziţii legale (art. 45 alin. (4) C. proc. civ. în speţă), iar participarea în litigii, de natura celui în speţă, fiind obligatorie potrivit dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 198 din 25 mai 2004 cu referire la 21-27 din Legea nr. 33/1994, texte anterior menţionate.
Cât priveşte decizia nr. VI din 27 septembrie 1999 pronunţată de secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în recursul în interesul legii, obligatorie pentru instanţe, Curtea de Apel a reţinut greşit că prin aceasta s-a statuat neobligativitatea participării procurorului în litigii având ca obiect solicitarea de despăgubiri pentru exproprieri pentru cauză de utilitate piublică.
Înalta Curte pronunţând decizia anterior menţionată în soluţionarea recursului în interesul legii cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în cazul cererilor având ca obiect retrocedarea de bunuri imobile expropriate anterior intrării în vigoare a acestei legi şi la participarea procurorului la judecarea cererilor de retrocedare a imobilelor expropriate a decis că „2. La judecarea cererilor de retrocedare a imobilelor expropriate participarea procurorului nu este obligatorie”.
Prin urmare, doar în această situaţie, a retrocedării imobilelor expropriate, participarea procurorului nu este obligatorie, din considerentele acestei decizii rezultând că în interpretarea textului normativ, Înalta Curte a stabilit că participarea procurorului este obligatorie în cazul soluţionării cererilor de expropriere şi a contestaţiilor împotriva propunerilor de expropriere (art. 21-29 din lege).
Pentru aceste considerente, ce fac inutilă examinarea celorlalte critici ale recurentului, Înalta Curte constată că recursul este fondat şi în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 C. proc. civ. şi art. 297 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, va admite recursul, va casa decizia atacată, va admite apelul declarat de reclamanţii P.O., P.F., P.E., P.T. şi C.D. împotriva sentinţei civile nr. 2552 din 23 noiembrie 2011 a Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, pe care o va anula în totalitate şi va trimite cauza, pentru evocarea fondului, la aceeaşi curte de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva deciziei nr. 36 din 26 martie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.
Casează decizia recurată.
Admite apelul declarat de reclamanţii P.O., P.F., P.E., P.T. şi C.D. împotriva sentinţei civile nr. 2552 din 23 noiembrie 2011 a Tribunalului Iaşi, secţia I civilă.
Anulează în tot sentinţa Tribunalului Iaşi şi trimite cauza la aceeaşi curte de apel pentru judecarea procesului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2860/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2888/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
