ICCJ. Decizia nr. 2860/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2860/2013
Dosar nr. 1752/90/2012
Şedinţa publică din 27 mai 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La data de 1 noiembrie 2007 P.I.M., D.I.C., I.M.M., I.P., I.M.S. şi M.S. au contestat în instanţă în contradictoriu cu pârâţii Comuna V., jud.Vâlcea, dispoziţia din 17 septembrie 2007 prin care li s-a respins notificarea din 9 ianuarie 2002 formulată în baza Legii nr. 10/2001.
Învestit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Vâlcea, prin sentinţa civilă nr. 140 din 12 februarie 2009, le-a admis contestaţia, a anulat dispoziţia contestată, a dispus restituirea în natură a terenului de 8334 mp situat în intravilanul Comunei V., l-a obligat pe Primarul comunei V. să le propună contestatorilor despăgubiri echivalente pentru suprafaţa de 6.351 mp, situată în intravilanul comunei V., imposibil de restituit în natură şi să înainteze documentaţia, dispoziţia şi sentinţa judecătorească către Comisia Centrală pentru Acordarea Despăgubirilor. A respins cererea de acordarea a cheltuielilor de judecată formulată de contestatori.
Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia civilă nr. 73 A din 20 mai 2010, a admis apelul declarat de Comuna V. împotriva hotărârii primei instanţe, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a admis în parte contestaţia, a constatat dreptul contestatorilor de a primi despăgubiri pentru 5000 mp teren forestier şi a respins în rest contestaţia pentru diferenţa până la 14.685 mp; a respins cererea de intervenţie în interesul apelantei formulată de T.N., T.I., T.A., M.P., T.M. şi B.M..
Prin cererea înregistrată la data de 12 martie 2012 la Tribunalul Vâlcea, revizuienţii M.S., P.I.M., D.I.C., I.M.M., I.P., I.M., I.S.R.M. şi A.S.C.D., au solicitat revizuirea deciziei civile nr. 73/A din 20 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti şi a deciziei civile nr. 2663 din 23 martie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 4159/90/2007 al Tribunalului Vâlcea.
În motivarea cererii, revizuienţii au arătat că temeiul de drept al cererii de revizuire este art. 322 pct. 5 C. proc. civ., în sensul că ulterior pronunţării celor două decizii au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, respectiv: adresa din 28 februarie 2012 a Primăriei comunei Malaia, actul din 11 decembrie 1912, adresa din 8 martie 2012 emisă de Arhivele Statului Vâlcea şi decizia civilă nr. 145/R din 3 februarie 2012.
Prin încheierea din 26 aprilie 2012, tribunalul a disjuns cererea de revizuire îndreptată împotriva deciziei civile nr. 2663/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a format un nou dosar cu acest obiect, iar în ceea ce priveşte cererea de revizuire a deciziei civile nr. 73/A/2012 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, prin sentinţa civilă nr. 837 din 3 mai 2012 a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a acestei cereri în favoarea Curţii de Apel Piteşti.
S-a reţinut, în adoptarea acestei soluţii, că potrivit art. 323 alin. (1) C. proc. civ. cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a dat hotărârea rămasă definitivă şi a cărei revizuire se cere.
Dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Piteşti sub nr. 1752/90/2012 din data de 30 mai 2012.
La data de 28 august 2012 revizuienţii au formulat „cerere-precizare” la cererea de revizuire, prin care au arătat că invocă prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., iar înscrisurile doveditoare sunt: adresa din 28 februarie 2012 eliberată de Primăria comunei Malaia, cu care dovedesc că O.I.C. şi T.D. nu au avut titlu de proprietate, actul din 11 decembrie 1912, cu care dovedesc că P.N. este singurul care a deţinut titlu de proprietate pentru terenul din comuna V., adresa din 08 martie 2012 eliberată de Arhivele Naţionale Vâlcea şi adresa din 09 martie 2012 eliberată de Arhiva Naţională Bucureşti, care confirmă că B.T. nu figura ca proprietar de terenuri sau alte imobile în comuna V. nici la recensământul din 1941 şi nici la cel din 1948 şi decizia civilă nr. 145/R din 03 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, care atestă că moştenitorilor C.I.Ş.P. li s-a restituit terenul din comuna V. pe care aceştia îl aveau în indiviziune cu semnatarii Actului de Pace din 1922 şi dovedeşte că procesul verbal din 18 iulie 1938 depus de Primarul comunei V. în susţinerea apelului este un fals evident, nefiind certificat de nimeni, iar P.I.F. şi P.A.F. nu erau proprietari în 1938, ei devenind proprietari după opt ani, urmare testamentului din 11 mai 1046.
Intimata Comuna V., prin primar, prin precizările depuse la dosar la data de 26 octombrie 2012, a arătat că îşi menţine aspectele invocate prin întâmpinarea depusă la Tribunalul Vâlcea, în sensul că revizuienţii nu justifică niciun interes în prezenta cerere, în condiţiile în care au solicitat prin notificare şi contestaţie numai acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul din comuna V. pentru 5000 mp, pentru care instanţa a constatat îndreptăţirea de a primi despăgubiri, iar, pe de altă parte, niciunul din actele invocate nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege şi ca atare nu pot conduce la schimbarea soluţiei.
Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, prin decizia nr. 84 din 26 octombrie 2012 a respins cererea de revizuire formulată de M.S., P.I.M., D.I.C., I.M.M., I.P., I.M., I.S.R.M. şi A.S.C.D.
Curtea a reţinut că nu sunt îndeplinite cerinţele legale impuse de dispoz.art. 322 pct. 5 C. proc. civ. şi anume: partea interesată să prezinte un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, înscrisul să aibă forţă probantă prin el însuşi, fără să fie nevoie de a fi confirmat prin alte mijloace de probă, înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunţată hotărârea ce se cere a fi revizuită, înscrisul nu a putut fi invocat în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor şi înscrisul să fie determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanţă cu ocazia judecării fondului, soluţia ar fi fost alta decât cea pronunţată.
Astfel, primul act invocat a fi act nou, respectiv adresa din 28 februarie 2012 eliberată de Primăria comunei Malaia (prin care se comunică revizuienţilor că în registrele de stare civilă ale localităţii Malaia a fost înregistrat decesul numitei O.I.C. la actul din 10 aprilie 1905 şi că, la data eliberării prezentului document, pe marginea actului de naştere nu sunt operate menţiuni) nu a fost reţinut de partea potrivnică.
Totodată, nu s-a dovedit nici că nu a putut fi înfăţişat în instanţă dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, din contră, putea fi prezentat atât în cursul soluţionării cauzei la prima instanţă, cât şi în recurs, revizuienţii putând obţine respectivele relaţii printr-o simplă cerere adresată Comunei Malaia, ceea ce însă nu au făcut.
Situaţia este similară şi în cazul celorlalte acte pretinse, de asemenea, a fi acte noi, respectiv actul din 11 decembrie 1912 obţinut de la Arhivele Statului Vâlcea, adresa din 08 martie 2012 eliberată de Arhivele Naţionale Vâlcea şi adresa din 09 martie 2012 eliberată de Arhiva Naţională Bucureşti, acte obţinute ulterior judecării cauzei, deşi la cererea revizuienţilor, adresată instituţiilor emitente puteau obţine înscrisurile respective încă din faza soluţionării cauzei în primă instanţă sau le puteau depune ca acte noi în apel, în combaterea apelului declarat de intimata Comuna V..
Ultimul act invocat ca act nou este decizia civilă nr. 145/R din 03 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în Dosarul nr. 1331/198/2009.
Deşi această hotărâre judecătorească intervenită după soluţionarea în fond a litigiului a fost obţinută pe baza unei cereri introduse înainte de soluţionarea definitivă a litigiului în care se cere revizuirea, aceasta nu poate conduce la schimbarea deciziei civile nr. 73/A/2010, întrucât nu este un înscris determinant şi care să aibă forţă probantă prin el însuşi.
Se susţine de către revizuenţi că decizia nr. 145/2012 dovedeşte că procesul verbal din 18 iulie 1938 depus de Primarul comunei V. în susţinerea apelului şi care a stat la baza emiterii deciziei nr. 73/A/2010 este un fals evident.
Curtea a reţinut că, aşa cum rezultă din considerentele deciziei civile nr. 73/A/2010, ce face obiectul cererii de revizuire, aceasta nu a fost pronunţată numai în baza procesului verbal invocat, ci în baza tuturor actelor existente în dosar.
De altfel, instanţa de apel a pus în vedere părţilor să prezinte la dosar titlul cu care autorii T.D. şi O.I.C., de pe urma cărora a fost încheiat „Actul de Pace” în anul 1922, pentru stingerea litigiului ce făcea obiectul Dosarului nr. 653/1922, au dobândit terenul aflat în litigiu în prezenta cauză, precum şi titlul cu care anterior P.N. a dobândit suprafaţa a cărei exploatare a fost vândută în indiviziune de către autoarea contestatorilor, alături de alte persoane, în anul 1938, însă aceştia nu au fost în măsură să prezinte astfel de înscrisuri, absolut necesare pentru a se identifica limitele proprietăţii printr-o eventuală refacere a lucrării de expertiză.
Pe de altă parte, decizia civilă nr. 145/2012, care cuprinde consideraţii cu privire la restituirea terenului din comuna V. moştenitorilor C.I.Ş.P., nu are forţă probantă prin ea însăşi, din moment ce, din toate actele existente în dosarul soluţionat prin decizia civilă nr. 73/A/2010 rezultă că autoarea revizuienţilor nu a deţinut în proprietate decât circa 5.000 mp şi nu 14.685 mp.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs revizuenţii, prin mandatar M.S., fără a indica sau dezvolta vreun caz de nelegalitate din cele enumerate în art. 304 C. proc. civ.
Recurenţii redau de fapt, în cererea de recurs, istoricul cauzei, făcând referire la probele administrate în fond şi interpretarea acestora, la atitudinea ostilă a reprezentanţilor unităţii deţinătoare, care prin actele depuse au încercat (susţin recurenţii) să denatureze realitatea şi să îi împiedice la a primi măsuri reparatorii pentru întreaga suprafaţă solicitată, respectiv şi diferenţa până la 14.685 mp teren.
Totodată, susţin că nu le poate fi imputată lipsa de diligenţă în depunerea actelor de care au înţeles să se folosească doar în calea de retractare, întrucât nu au fost în măsură să procure înscrisurile la judecata în fond şi recurs.
La termenul de judecată din data de 27 mai 2013, Înalta Curte, învestită cu soluţionarea recursului formulat de către revizuenţi, a supus dezbaterii chestiunea referitoare la imposibilitatea încadrării aspectelor dezvoltate prin cererea de recurs în motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Examinând recursul reclamanţilor sub aspect formal, din perspectiva încadrării criticilor formulate în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., chestiune supusă dezbaterii contradictorii în şedinţa publică din 27 mai 2013, Înalta Curte constată că acesta este nul.
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.. per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.
În speţă, nu numai că recurenţii-revizuenţi nu s-au conformat exigenţelor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., neindicând motivele de nelegalitate din art. 304 C. proc. civ. pe care îşi întemeiază recursul, dar nu au formulat nici critici care să poată fi încadrate, din oficiu, în vreunul din cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ..
Modalitatea de motivare a recursului adoptată de către aceştia constă în redarea etapelor litigiului, într-o înşiruire de fapte şi afirmaţii referitoare la dovada dreptului de proprietate privind întreaga suprafaţă de teren pe care au revendicat-o, precum şi în justificarea lor privitoare la faptul că nu s-au folosit de înscrisurile exhibate cu ocazia revizuirii, anterior acestei căi de atac.
Or, succesiunea de fapte şi afirmaţii din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din punct de vedere juridic astfel încât să se poată reţine măcar din oficiu vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora să poată fi exercitat controlul judiciar în recurs.
Având în vedere că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv prevăzut de art. 304 C. proc. civ., iar criticile formulate de recurent nu se circumscriu acestui cadru legal, Înalta Curte urmează a constata nulitatea recursului conform art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de revizuenţii M.S., P.I.M., D.I.C., I.M.M., I.P., L.S., I.M., I.S.R.M., A.S.C.D. împotriva deciziei civile nr. 84 din 26 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2827/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 2866/2013. Civil. Expropriere. Daune... → |
|---|
