ICCJ. Decizia nr. 2900/2013. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2900/2013
Dosar nr. 735/46/2012
Şedinţa publică din 28 mai 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin decizia nr. 1046 din 4 aprilie 2012, Tribunalul Argeş, secţia civilă, a admis recursul declarat de pârâtul I.A. împotriva sentinţei civile nr. 1507 din 10 octombrie 2011 pronunţată de Judecătoria Câmpulung, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins acţiunea formulată la 3 septembrie 2010, prin care reclamantul I.A. a solicitat instanţei să-l oblige pe pârât a-i lăsa în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 221,15 m.p. teren situat în intravilanul comunei B., judeţul Argeş şi să-şi ridice de pe terenul proprietatea sa, construcţia în suprafaţă de 221,15 m.p.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 1894 din 11 noiembrie 2009 a Judecătoriei Câmpulung, a fost respinsă acţiunea precizată formulată de reclamantul C.D., împotriva pârâţilor Societatea Agricolă A., cu sediul în comuna B., reprezentată de R.N., judeţ Argeş şi I.A. .
A fost admisă cererea reconvenţională formulată de pârâtul I.A. şi s-a dispus crearea unei căi de trecere, de la construcţie la drumul public potrivit schiţei anexe la raportul de expertiză, pe suprafaţa de 58,5 m.p.
S-a creat drept de superficie pe terenul în suprafaţă de 361,16 m.p. potrivit schiţei anexă la raportul de expertiză.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 504 RON pe an reprezentând lipsă de folosinţă.
Prin decizia civilă nr. 676/R din 6 aprilie 2010 a Tribunalului Argeş, această sentinţă a fost modificată în parte în sensul că a fost înlăturată obligaţia pârâtului la plata contravalorii lipsei de folosinţă a terenului fiind înlăturată de asemenea dispoziţia privind crearea dreptului de superficie, reţinându-se că aceste cereri nu au fost formulate de titularul dreptului.
Ca atare, prin sentinţa civilă nr. 1894 din 11 noiembrie 2009 pronunţată de Judecătoria Câmpulung, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 676/R din 06 aprilie 2010, pronunţată de Tribunalul Argeş s-a stabilit cu putere de lucru judecat că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 493 şi art. 494 C. civ., privitoare la accesiunea imobiliară artificială, dar nici cele referitoare la dreptul de superficie. S-a stabilit coexistenţa a doua drepturi de proprietate distincte, respectiv dreptul de proprietate pentru teren, în favoarea intimatului reclamant, şi dreptul de proprietate pentru imobilul construcţie, în favoarea recurentului pârât, ca o consecinţă a aplicării defectuoase a Legii nr. 18/1991 fără a se ţine seama că autoarea recurentului, era beneficiara dispoziţiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 18/1991.
În consecinţă, culpa pentru aplicarea defectuoasă a legii aparţine autorităţilor îndrituite să aplice legile funciare.
Prin aceeaşi hotărâre judecătorească s-a reţinut că pârâtul recurent este proprietarul imobilului construcţie identificat prin expertiză, construcţie dobândită prin actul autentic de vânzare cumpărare nr. 19 din 7 ianuarie 2009.
Valabilitatea acestui act a fost analizată în cadrul litigiului soluţionat prin sentinţa nr. 1894/2009, în considerentele căreia s-a reţinut că nu sunt incidente cauze de nulitate a titlului invocat de pârâtul recurent de faţă, fiind respinsă astfel cererea formulată de reclamantul intimat, în acest sens.
În aceste condiţii, Tribunalul a constatat că reclamantul intimat nu deţine fundamentul juridic pentru care solicitarea sa să fie admisă pentru că în cauza nu se poate face aplicabilitatea dispoziţiilor art. 493 şi art. 494 C. civ. privitoare la accesiunea imobiliară artificială dar nici cele referitoare la dreptul de superficie, astfel cum deja s-a reţinut prin hotărâre judecătorească irevocabilă.
Împotriva deciziei pronunţată în recurs de Tribunalul Argeş a formulat, la 13 iulie 2012, cerere de revizuire, C.D. - reclamant în cauză - care, invocând prevederile art. 322 pct. 7 din vechiul C. proc. civ., a arătat că hotărârea atacată este potrivnică sentinţei civile nr. 1894 din 11 noiembrie 2009, pronunţată de Judecătoria Câmpulung, a cărei autoritate de lucru judecat, a fost încălcată.
S-a solicitat totodată şi repunerea în termenul de revizuire, conform cu art. 103 C. proc. civ., revizuentul arătând că a luat cunoştinţă de conţinutul deciziei atacate, abia la 26 iunie 2012, când „a copiat" hotărârea aflată la dosarul cauzei.
Prin decizia nr. 62 din 12 noiembrie 2012, Curtea de Apel Piteşti, secţia I-a civilă, a respins, ca tardiv formulată, cererea de revizuire, reţinând, în esenţă, că revizuentul nu a probat că s-ar fi aflat într-o împrejurarea mai presus de voinţa sa, care l-ar fi putut împiedica să formuleze cererea, în termenul de o lună, defipt prin lege.
Astfel, se arată, împrejurarea redactării hotărârii pronunţată în recurs, cu întârziere, nu constituie un motiv „mai presus" de voinţa revizuentului, care să poată fi încadrat în dispoziţiile art. 324 (1) din C. proc. civ., în condiţiile în care cel în cauză, a luat cunoştinţă de hotărârea pretins potrivnică la momentul pronunţării acesteia, în şedinţa publică din 4 aprilie 2012.
În cauză, a declarat recurs în termen legal, revizuentul C.D. care, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică decizia dată asupra revizuirii, după cum urmează:
- cererea a fost în mod greşit calificată ca fiind tardiv formulată întrucât, dat fiind faptul că hotărârile date în recurs nu se comunică părţilor, nu a putut afla conţinutul considerentelor deciziei atacate, mai devreme de momentul „copierii" hotărârii din dosar.
- pentru ca o parte să ştie dacă hotărârea este susceptibilă de a fi atacată cu o cale extraordinară de atac, în raport de considerentele ei, trebuie ca partea să afle cuprinsul hotărârii.
- hotărârea atacată este potrivnică unei decizii anterioare, dată de aceeaşi instanţă, în una şi aceeaşi pricină şi între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
- împrejurarea invocată ca fiind mai presus de voinţa revizuentului, se circumscrie condiţiei prevăzută de art. 103 C. proc. civ., de repunere în termenul de exercitare al revizuirii.
Recursul se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea celor ce succed.
Potrivit dispoziţiilor art. 324 alin. (1) pct. 1 din vechiul C. proc. civ., în vigoare la data iniţierii demersului judiciar, termenul de revizuire este de o lună şi curge, în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 şi 7 alin. (1), de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanţe de recurs după evocarea fondului, de la pronunţare.
Dacă hotărârile potrivnice sunt date de instanţe de recurs, termenul curge de la pronunţarea ultimei hotărâri.
În speţă, se susţine că ar fi potrivnice două hotărâri date de instanţe deosebite în grad, hotărârea atacată pe calea revizuirii fiind pronunţată de o instanţă de recurs, după evocarea fondului.
Ca atare, termenul de formulare a cererii de revizuire pentru contrarietate de hotărâri a început să curgă, de la pronunţarea acestei ultime hotărâri, respectiv de la 4 aprilie 2012.
Or, aşa cum s-a arătat, cererea de revizuire a fost adresată Curţii de Apel Piteşti, la data de 13 iulie 2012, cu mult peste termenul de o lună, defipt prin lege, termen imperativ care, nu are legătură cu data la care considerentele hotărârii supusă căii extraordinare de atac, de retractare, au fost redactate.
Ca atare, în mod corect a reţinut instanţa de revizuire că, soluţia pretins potrivnică a putut fi aflată de cel în cauză de la data pronunţării ei în şedinţa publică, situaţie în care nu era necesar să aştepte redactarea hotărârii, în condiţiile în care din textul mai sus citat, rezultă fără echivoc că, termenul de exercitare a căii extraordinare de atac, curge de la pronunţare.
În consecinţă, redactarea cu întârziere a hotărârii pronunţată în recurs, nu poate constitui o împrejurare mai presus de voinţa revizuentului, de natură a-l împiedica să formuleze în termen calea extraordinară de atac, în accepţiunea art. 103 alin. (1) C. proc. civ.
Aşa fiind, recursul urmează a se respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de revizuentul C.D. împotriva deciziei civile nr. 62 din 12 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2895/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2931/2013. Civil → |
|---|
