ICCJ. Decizia nr. 2889/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2889/2013
Dosar nr. 1145/198/2012/a1
Şedinţa din camera de consiliu de la 27 mai 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brezoi la data de 20 februarie 2012, sub nr. 1145/198/2012, petentul C.I. a solicitat, în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. SA-C.E.S.T.R.I.N., anularea procesului-verbal de contravenţie din 31 ianuarie 2012 şi, pe cale de consecinţă, exonerarea de la plata amenzii.
În motivarea în fapt a plângerii contravenţionale, petentul a învederat instanţei faptul că procesul-verbal de contravenţie sus-arătat este lovit de nulitate, întrucât nu este semnat de agentul constatator, fiind întocmit electronic, iar potrivit dispoziţiilor art. 19 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal se semnează de către agentul constatator pe fiecare pagină.
Mai departe, petentul a arătat instanţei faptul că el beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, agentul constatator având obligaţia de a proba fapta săvârşită prin orice mijloace de probă, fapt care nurs-a întâmplat în cauza de fată.
Totodată, petentul a menţionat că a fost amendată o altă persoană decât contravenientul, motiv pentru care înţelege să invoce excepţia lipsei calităţii de contravenient a persoanei amendate şi, pe cale de consecinţă, procesul-verbal este lovit de nulitate şi sub acest aspect. Astfel, proprietarul autovehiculului este
Biroul Executorului Judecătoresc „C.I.", iar nu persoana fizică C.I..
În drept, petentul a invocat dispoziţiile O.G. nr. 2/2001, solicitând, totodată, judecarea cauzei şi în lipsă, conform art. 242 alin. (2) C. proc. civ.
Prin încheierea din 20 februarie 2013, Judecătoria Brezoi a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea dosarului, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Sibiu, reţinând că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. XXIII alin. (1) şi (4) din Legea nr. 2/2013.
Judecătoria Sibiu prin sentinţa civilă nr. 2469 din 4 aprilie 2013, a admis excepţia invocată din oficiu,a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi, potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, a constat ivit un conflictul negativ de competenţă între cele două judecătorii şi a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu care a fost învestită, Înalta Curte reţine următoarele:
Reclamantul a învestit instanţa de judecată, la data de 20 februarie 2012, cu o plângere contravenţională împotriva procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei din 31 ianuarie 2012 întocmit de C.N.A.D.N.R. SA.
Prin procesul verbal încheiat la data de 31 ianuarie 2012, petentul a fost sancţionată cu amendă în sumă de 250 RON, pe motiv că vehiculul aparţinând acesteia ar fi circulat, la data de 09 august 2011, pe Autostrada DN7 pe raza localităţii S., judeţul Vâlcea, fără a deţine rovinieta valabilă.
Potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, competenţa soluţionării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.
Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aduce modificări O.G. nr. 2/2001, prin art. III alin. (2) care introduce după art. 10 din O.G. nr. 15/2002, art. 101: „prin derogare de la dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 (....) plângerea, însoţită de copia procesului-verbal de constatare a contravenţiei, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul".
Această normă de competenţă teritorială derogatorie de la dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 este cuprinsă în Secţiunea a 2-a din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de Modificarea şi completarea unor acte normative în materie contravenţională şi în materia contenciosului administrativ şi fiscal, legiuitorul făcând aşadar, distincţia între cele două materii.
Însă, potrivit dispoziţiilor art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul Dispoziţii tranzitorii şi finale: „procesele în primă instanţă, precum şi căile de atac în materia contenciosului administrativ şi fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, a competenţei instanţelor legal învestite se judecă de instanţele devenite competente potrivit prezentei legi".
De asemenea, alin. (2) şi (3) din art. XXIII precizează în mod detaliat la ce instanţe şi la ce cauze se referă alin. (1), respectiv: (2)„Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa curţilor de apel, se trimit la curţile de apel" şi (3)„Procesele în curs de judecată în primă instanţă în materia contenciosului administrativ şi fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curţilor de apel şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa tribunalelor se trimit la tribunale".
Drept urmare, din interpretarea teleologică şi sistematică a dispoziţiilor legii, se constată că art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se referă în mod restrictiv la procesele în materia contenciosului administrativ şi fiscal, nu şi la cele în materie contravenţională.
Aşadar, de vreme ce art. XXIII nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la materia contravenţională, prevederile Legii nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în această materie, chiar dacă materia contravenţiilor constituie dispoziţii de drept public şi nu de drept privat. Totodată, prevederile Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece prin acest act normativ se aduc modificări în mai multe materii (procedură penală, contravenţii, contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale), iar dispoziţiile art. XIII alin. (1) se referă doar la procesele în materia contenciosului administrativ şi fiscal, nefiind posibilă o interpretare extensivă, în sensul că ar fi aplicabile şi proceselor în alte materii.
Având în vedere considerentele reţinute, dispoziţiile art. III din Legea nr. 2/2013 se aplică numai proceselor în materie contravenţională începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, nu şi celor în curs de soluţionare.
Prin urmare, în speţă, se aplică dispoziţiile de drept comun în materie contravenţională, respectiv art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001.
Locul săvârşirii contravenţiei reţinute în sarcina reclamantului a fost Autostrada DN7 pe raza localităţii S., judeţul Vâlcea, zonă situată în circumscripţia Judecătoriei Brezoi, aşa încât, această instanţă este competentă să soluţioneze cauza, potrivit textului de lege anterior menţionat, având în vedere caracterul absolut al competenţei teritoriale exclusive reglementate în materie contravenţională.
În consecinţă, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia şi, pe cale de consecinţă, urmează a se stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Brezoi.
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2887/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond | CSJ. Decizia nr. 2890/2013. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
