ICCJ. Decizia nr. 3027/2013. Civil. Uzucapiune. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3027/2013
Dosar nr. 8053/1/2012
Şedinţa publică din 30 mai 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
1. Hotărârea instanţei de apel
Prin decizia civilă nr. 396A din 07 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1570 din 20 octombrie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a arătat că apelantul nu a invocat în faţa instanţei de fond excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în prezentul litigiu, ci a fost invocată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive de către pârâtul Municipiul Bucureşti, astfel că nu se poate pune problema greşitei respingeri a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a apelantului de către instanţa de fond.
În ceea ce priveşte critica referitoare la lipsa calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Curtea a apreciat că este neîntemeiată întrucât potrivit dispoziţiilor alin. (2) al art. unic al Legii nr. 455/2006 acţiunile şi cererile pentru constatarea dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate, formulate de cultele religioase recunoscute în România se soluţionează, potrivit legii, în contradictoriu cu autorităţile şi alte persoane interesate.
Prin urmare, atât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice cât şi Municipiul Bucureşti, în calitatea lor de autorităţi/persoane interesate în soluţionarea acestei cauze, raportat la posibilitatea de a invoca drepturi cu privire la construcţiile şi terenurile în litigiu, au calitate procesuală pasivă în speţă.
În ceea ce priveşte invocarea lipsei de calitate procesuală pasivă, prin raportare la cererea de constatare a dobândirii dreptului de proprietate asupra construcţiilor prin accesiune, nici aceasta nu poate fi primită întrucât potrivit art. 492 C. civ., orice construcţie se prezumă a fi făcută de către proprietarul terenului, astfel că au calitate procesuală pasivă aceleaşi autorităţi.
Susţinerile Statului Român privind apartenenţa bunului la domeniul public al statului, sens în care nu ar putea fi uzucapat nu au fost primite întrucât înscrisurile existente la dosarul cauzei nu confirmă o atare situaţie juridică (adresa emisă de Primăria Municipiului Bucureşti - în 02 septembrie 2010, istoricul de rol fiscal).
Nu a fost primită nici susţinerea potrivit căreia, anterior anului 1989, bunurile aparţinând Statului sau unităţilor administrativ-teritoriale nu puteau fi uzucapate întrucât o asemenea chestiune a fost rezolvată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia în interesul legii nr. 4/2006, prin care s-a stabilit că, în perioada ulterioară adoptării Legii nr. 58 şi 59/1974 terenurile nu au fost scoase din circuitul civil, ci doar s-au restrâns căile de transmitere şi dobândire a lor, fără a se înlătura caracterul privat al formei de proprietate, astfel că nu a avut loc o întrerupere a cursului prescripţiei, în sensul prevăzut de art. 1864 pct. 2 C. civ. care să poată fi invocată ca piedică la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
2. Recursul
2.1. Motive
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti a declarat recurs prin care a formulat următoarele critici:
Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice nu are calitate procesuală pasivă în cauză. În mod greşit a fost admisă acţiunea în contradictoriu cu acest pârât în condiţiile în care la dosarul cauzei nu s-au depus suficiente probe din care să reiasă în mod indubitabil faptul că terenul în litigiu face parte din domeniul privat al Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Uzucapiunea este o sancţiune ce operează împotriva proprietarului nediligent.
Din probe nu s-a dovedit apartenenţa terenului la domeniul privat al statului, astfel încât prin efectul Legii nr. 18/1991, se regăseşte în patrimoniul şi administrarea municipiului Bucureşti.
Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice nu are calitate procesuală pasivă în ce priveşte dobândirea dreptului de proprietate prin accesiune asupra construcţiei edificate pe teren, faţă de dispoziţiile Legii nr. 50/1991. O astfel de cerere trebuie îndreptată împotriva unităţii administrativ-teritoriale pe raza căreia se află construcţia.
În subsidiar, în măsura în care se va considera că Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice are calitate procesuală pasivă, hotărârea este nelegală pentru că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 1890 C. civ. faţă de faptul că nu sunt incidente dispoziţiile art. 1847 C. civ.
Anterior consacrării legale a proprietăţii private a statului prin art. 6 din Legea nr. 18/1991, art. 81 din Legea nr. 69/1991 şi art. 4 din Legea nr. 213/1998 bunurile aparţinând statului şi unităţilor administrativ-teritoriale nu puteau fi dobândite prin uzucapiune.
2.2. Analiza recursului
Recursul nu este întemeiat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Ambii pârâţi au calitate procesuală în cauză, faţă de prevederile art. unic al Legii nr. 455/2006, pe care s-a întemeiat acţiunea.
Astfel, potrivit acestei legi, acţiunile şi cererile în justiţie formulate de cultele religioase recunoscute din România pentru constatarea dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate se soluţionează în contradictoriu cu autorităţile şi alte persoane interesate.
Atât municipiul Bucureşti, cât şi Statul Român - reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, în lipsă de dispoziţie contrară - pot fi considerate autorităţi interesate în legătură cu terenul în litigiu, de vreme ce fiecare ar putea invoca drepturi proprii cu privire la acesta, în condiţiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998.
Pentru aceleaşi considerente, ambii pârâţi au legitimare procesuală în capătul de cerere privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin accesiune asupra construcţiilor. Obligat într-un asemenea raport juridic este cel care ar putea pretinde vreun drept asupra construcţiilor. Or, de vreme ce art. 492 C. civ. prevede că orice construcţie, plantaţie sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa şi că sunt ale lui, până ce se dovedeşte contrariul, înseamnă că cel care are calitate procesuală în capătul de cerere privind uzucapiunea asupra terenului poate pretinde un drept şi asupra construcţiilor edificate pe teren.
Nu sunt întemeiate nici criticile referitoare precaritatea posesiei exercitate de către Parohia Ortodoxă Militari asupra terenului. Ambele instanţe de fond au făcut interpretarea corectă a dispoziţiilor art. 1854 C. civ. care arată că posesorul este presupus că posedă pentru sine, sub nume de proprietar, dacă nu este probat că a început a poseda pentru altul.
Aşadar, revenea pârâţilor să probeze că reclamanta nu a avut o posesie utilă, lucru pe care nu l-au făcut. Pe de altă parte, prin Decizia nr. 4 din 16 ianuarie 2006 dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţii unite asupra recursului în interesul legii s-a stabilit, cu valoare de principiu, că în cazul posesiilor începute înainte de legi adoptate în perioada regimului comunist prescripţia achizitivă asupra terenurilor nu a fost întreruptă prin intrarea în vigoare a acestor legi.
Terenurile nu au fost scoase din circuitul juridic civil, spre a li se transforma natura sau destinaţia legală, ci doar au fost restrânse modalităţile de transmitere şi dobândire a acestora, astfel că nu se poate considera întreruptă prescripţia pentru perioada în care acele legi au fost în vigoare.
Având în vedere cele mai sus arătate, criticile formulate nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, cu consecinţa rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 396A din 07 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3024/2013. Civil. Actiune in raspundere... | ICCJ. Decizia nr. 3031/2013. Civil. Legea 10/2001. Revizuire -... → |
|---|
