ICCJ. Decizia nr. 3019/2013. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3019/2013
Dosar nr. 3516/120/2011
Şedinţa publică din 30 mai 2013
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, la data de 03 iunie 2011, reclamantele M.I. şi D.C.M. au chemat în judecată pe pârâţii Judeţul Dâmboviţa prin Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Statul Român prin Ministerul de Finanţe şi Comisia de Verificare a dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale şi acordarea despăgubirilor Moroieni şi au solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa să oblige pârâţii la plata sumei de 150.000 euro, în echivalent RON, reprezentând justa despăgubire pentru terenul expropriat, în suprafaţă de 15.039 mp. extravilan, reprezentând 11271 mp. şi 3768 mp. şi la plata sumei de 50.000 euro în echivalent RON, reprezentând prejudiciul material cauzat de măsura exproprierii.
Prin încheierea de la termenul de judecată din data de 14 septembrie 2011, tribunalul a respins excepţia netimbrării capătului de cerere şi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Statul Român prin Ministerul de Finanţe şi Comisia de Verificare a dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale şi acordarea despăgubirilor Moroieni.
Prin sentinţa civilă nr. 543 din 07 martie 2012, Tribunalul Dâmboviţa, a admis în parte cererea formulată de reclamantele în contradictoriu cu pârâtul Judeţul Dâmboviţa prin Consiliul Judeţean Dâmboviţa, a obligat pârâtul să plătească reclamantelor echivalentul în RON al sumei de 15.039 euro reprezentând valoarea reală a terenului expropriat, a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin expropriere şi a obligat pârâtul la plata către reclamante a sumei de 4.110 RON cheltuieli de judecată.
Tribunalul a reţinut că, prin hotărârea Consiliului Judeţean Dâmboviţa din 31 martie 2009, s-a aprobat declanşarea procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată, situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes judeţean pentru realizarea proiectului de reabilitare şi modernizare Glod-Sanatoriu Moroieni-Peştera, hotărâre modificată şi completată prin hotărârea Consiliului Judeţean Dâmboviţa din 26 noiembrie 2010. Prin hotărârea din 2009 s-a stabilit iniţial că suprafaţa ce se impune a fi expropriată din proprietatea reclamantelor este de 13.671 mp., fixându-se ca justă despăgubire pentru întreg terenul expropriat suma de 444.741 RON (echivalentul a 10.376,1 euro). Ulterior, prin hotărârea din 2010 a Consiliului Judeţean Dâmboviţa, s-a majorat suprafaţa expropriată la 15.039 mp, iar suma globală acordată cu titlu de despăgubiri pentru proprietarii expropriaţi a fost redusă la 47.582,63 RON (echivalentul a 11.600 euro).
Prin hotărârea din 1 februarie 2011 a Consiliului Judeţean Dâmboviţa s-a aprobat exproprierea suprafeţei de 15.039 mp din proprietatea reclamantelor, stabilindu-se ca despăgubire pentru exproprierea imobilului suma de 21.926,86 RON.
Această sumă a fost stabilită de Comisia de verificare a dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale şi acordarea despăgubirilor, care a adoptat hotărârea din 4 martie 2011 de stabilire a despăgubirilor în sumă de 21.926,86 RON pentru imobilul aparţinând moştenitorilor lui B.I., suma consemnată ca justă despăgubire în conturi bancare deschise pe numele expropriatelor reclamante.
Prin acţiune, în temeiul art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, reclamantele, în calitate de persoane expropriate, au contestat cuantumul despăgubirilor stabilite prin hotărârea din 2011, solicitând obligarea pârâtului Judeţul Dâmboviţa la plata sumei de 150.000 euro, cu titlu de justă despăgubire, reprezentând valoarea reală a terenului, şi a sumei de 50.000 euro despăgubiri pentru prejudiciul material cauzat prin măsura exproprierii.
În conformitate cu dispoziţiile art. 25-26 din Legea nr. 33/1994 în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize de către o comisie formată din 3 experţi pentru identificarea terenului şi stabilirea despăgubirilor, respectiv a valorii reale a imobilului expropriat şi a prejudiciului cauzat proprietarilor prin expropriere.
Raportul de expertiză a fost depus la dosar la data de 18 ianuarie 2012, experţii neajungând la un punct comun în ceea ce priveşte suma cuvenită drept despăgubire.
Prin expertiza efectuată în cauză, a fost identificat terenul expropriat din proprietatea reclamantelor ca fiind teren extravilan compus din 2 loturi, unul de 11.271 mp iar celălalt de 3.768 mp, experţii desemnaţi neavând opinii divergente sub acest aspect.
În ceea ce priveşte valoarea reală a imobilului supus exproprierii, tribunalul a avut în vedere părerea exprimată de expertul desemnat de instanţă, E.A., care a stabilit o valoare de 1 euro/mp, apreciind că această valoare exprimă preţul de piaţă al terenului determinat prin metoda comparaţiei directe, bazată pe informaţii strict legate de piaţa imobiliară locală la data efectuării lucrării.
În ceea ce priveşte prejudiciul cauzat reclamantelor prin expropriere, tribunalul a avut în vedere concluziile formulate atât de expertul desemnat de instanţă cât şi de expertul desemnat de expropriator în sensul inexistenţei unui astfel de prejudiciu, având în vedere că valoarea terenului rămas în proprietatea reclamantelor va creşte ca urmare investiţiei ce se va face (deschidere la un drum judeţean), că lucrările de execuţie ce se vor desfăşura nu vor afecta calităţile terenului şi nici mediul înconjurător, ci dimpotrivă vor consolida starea naturală a terenului.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamantele, cât şi pârâtul, iar prin decizia civilă nr. 73 din 18 decembrie 2012, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a respins ambele apeluri ca nefondate.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Prima instanţă a stabilit corect cuantumul despăgubirilor datorate pentru expropriere, luând în considerare raportul de expertiză efectuat în cauză, întrucât la întocmirea acestuia au fost respectate dispoziţiile art. 26 - 27 din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, criticile apelantei-pârâte fiind nefondate sub acest aspect.
Nu poate fi reţinută critica apelantei-pârâte în sensul că au fost avute în vedere numai ofertele din ziar, din cuprinsul raportului de expertiză rezultând că s-a ţinut seama şi de expertiza Camerei Notarilor Publici pe anul 2011, iar instanţa a comparat preţul stabilit de raportul de expertiză atât cu oferta expropriatorului, pe care a considerat-o foarte mică, cât şi cu cererea expropriatului.
Contrar susţinerilor apelantei-reclamante, despăgubirile acordate de instanţă ţin seama şi de prejudiciul cauzat prin exproprierea terenului în litigiu, fiind nefondată critica apelantei-reclamante în sensul că nu s-a ţinut cont de prejudiciul colateral, acesta neputând fi cuantificat separat, ci inclus în despăgubirea stabilită cu ocazia efectuării raportului de expertiză, conform art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat şi motivat recurs pârâtul Judeţul Dâmboviţa - prin Consiliul Judeţean Dâmboviţa.
Prin motivele de recurs se formulează următoarele critici, pe care recurentul le întemeiază pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ:
Prin respingerea apelului formulat, instanţa de apel a validat cuantumul despăgubirilor stabilit în primă instanţă, pe baza unui raport de expertiză, întocmit cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, deoarece nu rezultă că experţii au ţinut seama de preţul cu care se vând. în mod obişnuit, terenurile de acelaşi fel, situate în aceeaşi unitate administrativ-teritorială, la data întocmi raportului de expertiză.
Astfel, la stabilirea cuantumului despăgubirii trebuia să se ţină seama de criteriul „preţului cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele”, criteriu prevăzut de dispoziţiile legale, care are semnificaţia de preţ plătit efectiv, respectiv de preţ de tranzacţionare a bunului, consemnat în contracte de vânzare-cumpărare, neputând fi raportat la ofertele de preţ ale agenţiilor imobiliare sau ale rubricilor de vânzări din anunţurile de mică publicitate sau de pe internet.
În raportul de expertiză prezentat instanţei de către comisia de experţi constituită în baza art. 25 din Legea nr. 33/1994 au fost obţinute valori de piaţă diferite de către fiecare expert în parte, aceştia folosind metode de evaluare diferite, singura tehnică comună folosită fiind cea a comparaţiei, pornind de la analiza preţurilor de ofertare din publicaţii de specialitate şi de pe internet, iar nu de la preţurile din tranzacţiile încheiate în zonă.
În plus, imobilele - teren folosite în metoda comparaţiei de către expertul E.A. şi expertul P.M. nu fac parte din aceeaşi categorie cu terenul expropriat.
Instanţa îşi întemeiată soluţia exclusiv pe opinia exprimată de expertul E.A., care stabileşte preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele în zona respectivă pe baza unor oferte existente în ziare locale şi pe internet, dar preţul real cu care se vând în mod obişnuit imobilele în zona respectivă este dat de birourile notarilor publici, de agenţiile de intermedieri imobiliare, de tranzacţiile efective practicate în zona pentru bunuri similare.
Prin întâmpinarea formulată, reclamantele au invocat excepţia nulităţii recursului, susţinând că motivele de recurs formulate nu pot fi încadrate în prevederile art. 304 C. proc. civ.
Faţă de dispoziţiile art. 316 C. proc. civ. raportat la art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte va analiza cu prioritate această excepţie şi o va respinge, constatând că motivele de recurs cuprind critici care pot fi circumscrise prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la art. 26 C. proc. civ.
Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994: „La stabilirea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile administrate de aceştia”.
Fundamentându-şi hotărârea pronunţată pe opinia exprimată în raportul de expertiză de expertul E.A., instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, care impun în mod expres obligaţia instanţei de a ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
Astfel, în cuprinsul acestui raport, se menţionează că au fost avute în vedere o expertiză a Camerii Notarilor, oferte din ziarele locale şi de pe internet, nefiind făcută nici o dovadă nemijlocită a preţului cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză,
Or, aşa cum rezultă din cuprinsul art. 26 din Legea nr. 33/1994, atât experţii cât şi instanţa au obligaţia ca, la stabilirea despăgubirilor acordate, să ţină seama de preţurile cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, ceea ce presupune în mod necesar administrarea de probe în acest sens.
În consecinţă, constatând că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, în temeiul art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârât, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de apel va dispune efectuarea unui nou raport de expertiză, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi va administra, în mod nemijlocit, dovezile necesare pentru respectarea aceloraşi prevederi legale, şi prin care să poată fi determinat preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială în care se află terenurile în litigiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Admite recursul declarat de pârâtul Judeţul Dâmboviţa, prin Consiliul Judeţean Dâmboviţa împotriva deciziei civile nr. 73 din 18 octombrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3018/2013. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3024/2013. Civil. Actiune in raspundere... → |
|---|
