ICCJ. Decizia nr. 304/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA a ll-a CIVILĂ
Decizia nr. 304/2013
Dosar nr. 1037/31/2010
Şedinţa publică de la 30 ianuarie 2013
Asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată Ia data de 23 martie 2C10 pe roiul Tribunalului Vrancea, sub nr. 1037/31/2010, reclamantul M.C. a chemat în judecată pârâtul S.R. prin M.F.P., solicitând instanţei obligarea pârâtului la plata sumei de 4459540 Iei Euro reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral survenit prin condamnarea sa.
Pun sentinţa civilă nr. 395 din 01 iunie 2010, pronunţată de Tribunalul Vrancea, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul M.S.C., în contradictoriu cu pârâtul S.R. prin M.F.P., a fost obligat pârâtul la plata sumei de 120,000 lei pentru prejudiciu! moral suferit prin condamnarea sa cu caracter politic, în baza Legii nr. 221/2009. S-a luat act de renunţarea la judecarea capătului de cerere privind plata despăgubirilor materiale,
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat că prin sentinţa penală nr. nr. din 15 martie 1358 a fostului Tribunal Militar Galaţi reclamantul M.G. fost condamnat la 15 ani muncă silnică, 6 ani degradare civică şi la confiscarea totală a averii pentru crima de acte de teroare prevăzută de art. 1 lit. d) din Decretul nr. 199/1950.
În raport de această împrejurare, s-a reţinut că potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 această condamnare constituie de drept condamnare cu caracter politic, iar potrivit art. 5 lit. a) condamnatul poate solicita despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Din probatoriu administrat în cauză instanţa de fond a constatat că reclamantului i-au fost aduse daune morale constând în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană şi care se referă la existenţa fizică a omului, la sănătatea şi integritatea sa corporală, ia demnitate, onoare, libertate de gândire şi de conştiinţă, astfel că este îndreptăţită să solicite repararea acestui prejudiciu moral.
Ţinând cont de perioada executată, de peste 6 ani, de evoluţia politică de după 1390 care a condamnat regimul comunist, aceasta fiind o satisfacţie morală dată celor care au luptat împotriva iui, de beneficiile deja acordate prin O.U.G. nr. 214/1999, prima instanţă a apreciat că suma de 120.000 Iei reprezintă o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit de reclamant şi, prin urmare, a admis în parte acţiunea.
Împotriva acestei sentinţe civile, în termen legal au declarat apel atât reclamantul M.S.C., cât şi pârâtul S.R. prin M.F.P., criticând-o în esenţă, prin prisma greşitei stabiliri a cuantumului despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit.
Prin decizia nr. 12/ A din 22 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a fost admis apelul declarat de către pârâtul S.R. prin M.F.P. Bucureşti, reprezentat de D.G.F.P. Vrancea împotriva sentinţei civile nr. 395 din 01 iunie 2010 pronunţata de Tribunalul Vrancea şi a fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul că a fost respinsă cererea de acordare despăgubiri - daune morale.
Prin aceeaşi hotărâre a fost respins, ca nefundat, apelul declarat de reclamantul M.S.C.
În motivare, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, că prin decizia nr. 12/2011 pronunţată în recursul în interesul legii Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că, urmare a deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 şi nr. 1380/2010, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza l din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv Ia data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în M. Of.
În consecinţă, având în vedere caracterul obligatoriu al dezlegărilor date în recursul în interesul legii precum şi împrejurarea că, în cauză, la data publicării deciziilor Curţii Constituţionale nu fusese pronunţată o hotărâre definitivă, instanţa de apel a constatat că dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza l din Legea nr. 221/2009 nu îşi mai produc efectele şi nu mai pot constitui temei de drept pentru acordarea despăgubirilor morale solicitate prin acţiunea dedusă judecăţii.
În termen legal, împotriva deciziei curţii de apel, reclamantul M.S.C. a declarat recurs, criticând, în esenţă, hotărârea atacată pentru nelegalitate sub aspectul greşitei aplicări a prevederilor legale în vigoare privind dreptul la despăgubirile morale.
Susţine că, în mod greşit au fost analizate şi invocate efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010 de către instanţa de apel.
Consideră că motivarea instanţei de apel, în sensul că urmare a pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, nu mai există o reglementare legală pentru acordarea de despăgubiri pentru persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic sau măsuri administrative cu caracter politic, situaţie în raport cu care dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu îşi mai produc efectele şi nu mai pot constitui temei de drept pentru acordarea despăgubirilor morale, nu are susţinere legală.
În opinia recurentului, decizia Curţii Constituţionale nu produce nici un efect în privinţa dreptului său la despăgubire, cât timp aceasta a intervenit în timpul soluţionării cauzei în etapa procesuală a apelului.
În acest context, arată că apelul a fost declarat imediat ce a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 395 din 01 august 2010, iar decizia Curţii Constituţionale în discuţie a fost pronunţată ia data de 21 octombrie 2010 şi publicată în M. Of. Ia data de 15 noiembrie 2010 după ce o instanţa a verificat şi constatat dreptul reclamantului la reparaţia menţionată.
Astfel, susţine recurentul, aplicarea deciziei Curţii Constituţionale de către instanţa de apel este incompatibilă cu art. l din Primul Protocol adiţionai C.E.D.O., cu art. 6 şi art. 14 din documentul European.
Dreptul de despăgubire pentru persoanele care îndeplineau cerinţele legii în discuţie, era recunoscut printr-o jurisprudenţă previzibilă a instanţelor interne pronunţată până la acea dată.
În speţă, reclamantul a formulat acţiunea la 23 martie 2010, în consecinţă, în termenul de trei ani de la data intrării în vigoare 8 legi; Legea nr. 221/2009, îndeplinind astfel cerinţa legată de termenii! sesizării instanţei, prevăzută de art. 5 alin. (1) lit. a) din actul normativ.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 3, 5, 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Intimatul-pârât S.R. prin M.F.P. prin D.G.F.P. VRANCEA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în esenţă respingerea recursului ca nefondat.
Analizând decizia recurată, în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a-l respinge, pentru considerentele care succed:
Cu titlu preliminar, este de observat că motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 3, 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ., au fost invocat numai formal, deoarece nu a fost dezvoltată nicio critica de natură a se circumscrie vreunei ipotezei pe care o reglementează aceste dispoziţii legale, în argumentarea cererii, recurentul criticând în realitate aplicarea greşită a legii.
Prin urmare, criticile formulate de recurent se circumscriu pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., dar se constată că acestea sunt nefondate.
Astfel, cum judicios a reţinut şi instanţa de apel, problema de drept care se pune în prezenta cauză nu este cea a îndreptăţirii reclamantului la acordarea daunelor morale în condiţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă analizei, în condiţiile în care a fost declarat neconstituţional, printr-un control a posteriori de constituţionalitate, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010 (M. Of. nr. 781/15.11.2010).
Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, aceasta problemă de drept a fost dezlegată corect de către curtea de apel. Criticile referitoare Ia respingerea cererii de acordare a daunelor morale, faţă de greşita înlăturare a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 urmează a fi analizate din perspectiva Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii (M. Of. nr. 789/7.11.2011).
Conform prevederilor art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziţii fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al articolului menţionat, se prevede că deciziile Curţii Constituţionale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, aceleaşi dispoziţii regăsindu-se şi în textul cuprins la art. 31 din Legea 47/1932 referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare.
În raport de această reglementare, constituţională şi legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituţionalităţii unui text de lege prin decizie a Curţii Constituţionale, care produce efecte pentru viitor şi erga omnes, se aplică şi acţiunilor în curs sau numai situaţiei celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Se reţine că această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte în soluţionarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată Ia data publicării acesteia în M. Of., cu excepţia situaţiei în care la această dată era deja pronunţată o hotărâre definitivă.
În concret, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în M. Of.
În speţă, decizia atacată a fost pronunţată Ia data de 22 februarie 2012, împrejurare din care rezultă că Ia data publicării (M. Of. nr. 781/15.11.2010) a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, cauza nu era soluţionată definitiv.
Este de necontestat că acţiunea reclamantului a fost promovată la un moment Ia care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, dar această împrejurare nu presupune ca efectele textului legal menţionat să se întindă pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, astfel cum pretinde recurenta, întrucât nu suntem în prezenţa unui act juridic convenţional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
Este vorba despre o situaţie juridică obiectivă şi legală, în desfăşurare, căreia îi este incident nou cadru normativ creat prin declararea reconstituţionalităţii, ivit înaintea definitivării sale.
Norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituţie este una imperativă de ordine publică, şi prin urmare, aplicarea ei generală şi imediată nu poate fi nesocotită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituţional să continue să producă efecte juridice, ca şi când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituţia refuză în mod categoric,
Împrejurarea că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituţional, acela al neretroactivităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite.
În cauză, nu există însă un drept definitiv câştigat, întrucât reclamantul nu era titularul unui bun susceptibil de protecţie în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la C.E.D.O., câtă vreme la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul său, motiv pentru care criticile formulate sub acest aspect nu pot fi reţinute.
Dreptul Ia un proces echitabil şi protecţia conferită de art. 6 paragraf 1 din C.E.D.O. nu înseamnă examinarea sau recunoaşterea unui drept care nu mai are nici un fel de legitimitate în ordinea juridică internă.
De asemenea, nu se poate reţine nici că prin aplicarea la speţă a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 s-ar încălca art. 14 din Convenţie, respectiv principiul nediscriminării cum greşit pretinde recurentul.
Situaţia de dezavantaj sau de discriminare în care aceasta s-ar găsi, dat fiind, că cererea acestuia nu fusese soluţionată de o manieră definitivă la momentul pronunţării deciziei Curţii Constituţionale, are o justificare obiectivă, întrucât rezultă din controlul de constituţionalitate.
Procesul echitabil nu se poate desfăşura făcând abstracţie de cadrul normativ legal constituţional, ale cărui limite au fost determinate în respectarea preeminenţei dreptului, al coerenţei şi al stabilităţii juridice.
C.E.D.O. a arătat în repetate rânduri că creanţă de restituire este „o creanţă sub condiţie” atunci când „problema întrunirii condiţiilor legale ar trebui rezolvată în cadrul procedurii judiciare şi administrative promovate”. Prin urmare, „la momentul sesizării jurisdicţiilor interne şi a autorităţilor administrative, această creanţă nu poate fi considerată ca fiind suficient stabilită pentru considerată ca având o valoare patrimonială ocrotită de art. 1 din iul Protocol” (Cauza C. împotriva României).
În consecinţă, având în vedere caracterul obligatoriu al dezlegărilor date în recursul în interesul legii, precum şi împrejurarea că, în cauză, la data publicării deciziei Curţii Constituţionale nu fusese pronunţată o hotărâre definitivă, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza l din Legea nr. 221/2009 nu îşi mai produc efectele şi nu mai pot constitui temei de drept pentru acordarea despăgubirilor morale solicitate prin acţiunea dedusă judecăţii, şi prin urmare, se impune păstrarea soluţiei din hotărârea recurată.
Pentru toate argumentele de fapt şi de drept care preced, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este la adăpost de orice critică, motiv pentru care, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul M.S.C., menţinând decizia instanţei de apel, ca fiind legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGlI
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul M.S.C. împotriva deciziei rit 12/ A din 22 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 302/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 305/2013. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
