ICCJ. Decizia nr. 314/2013. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 314/2013
Dosar nr. 4570/108/2011
Şedinţa publică de la 30 ianuarie 2013
Prin acţiunea civilă formulată la data de 9 septembrie 2011, reclamanta D.N.L.D. a chemat-o în judecată pe pârâta SC G.A. SA, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 11.131 RON + 300 euro cu titlu de daune materiale şi 200.000 RON reprezentând despăgubiri morale, cu cheltuieli de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 948 din 25 octombrie 2011, Tribunalul Arad a admis în parte acţiunea exercitată de reclamanta D.N.L.D., în contradictoriu cu pârâta SC G.A. SA Bucureşti şi, în consecinţă, a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 9.621 RON + 300 euro reprezentând daune materiale şi suma de 100.000 RON reprezentând daune morale.
A respins în rest pretenţiile reclamantei şi a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 1.315 RON cheltuieli de judecată parţiale.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În data de 6 octombrie 2010, reclamanta a fost implicată într-un accident rutier petrecut pe raza judeţului Arad, în urma căruia a suferit multiple leziuni, respectiv: fractură a osului molar şi a oaselor maxilarului, fractură de ischion (şold), fractură a extremităţii superioare a humerusului (umăr), comoţie, contuzie a pleoapei şi a regiunii peri-oculare, plagă contuză fronto-parietală de aproximativ 6 cm, leziune superficială a buzei şi a cavităţii bucale şi leziuni superficiale implicând alte combinaţii regiunilor corpului.
Reclamanta a fost internată în spital în perioada 6 octombrie 2010 - 12 octombrie 2010 la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, fiind supusă unei intervenţii chirurgicale pentru reducerea fracturii de la nivelul maxilarului şi osului molar.
După externare, reclamanta a fost imobilizată la pat timp de o lună.
Din cercetările efectuate în Dosarul penal nr. 534/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişinău-Criş, rezultă că vinovată pentru producerea accidentului se face numita G.A.D., decedată la locul accidentului şi faţă de care, prin Rezoluţia din 6 iunie 2011, s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută şi pedepsită de art. 182 alin. (2) şi (4) C. pen.
În privinţa daunelor materiale solicitate, instanţa a apreciat ca fiind dovedite cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei şi a declaraţiilor martorilor audiaţi, sumele de: 1.000 RON reprezentând medicamente/produse medicale/servicii medicale, 1.350 RON reprezentând deplasări şi costuri controale medicale, 1.300 RON fizioterapie, 600 RON îngrijitoare, 3.000 RON operaţie estetică de înlăturare a cicatricelor; 300 euro + 582 RON chirie şi cheltuieli la imobilul închiriat în Arad, 126 RON taxă autopsie G.A.D., 63 RON taxă expertiză medico-legală.
În privinţa sumei de 210 RON solicitată cu titlu de contravaloare mâncare pe perioada spitalizării, instanţa a apreciat că această cerere nu este întemeiată.
Astfel, indiferent de starea de sănătate a reclamantei, aceasta urma să se hrănească zilnic. Mai mult, o hrană bogată în vitamine nu se consumă doar în situaţii de sănătate precară.
Cu privire la suma de 2.900 RON solicitată cu titlu de contravaloare obiecte distruse, pierdute ca urmare a accidentului, tribunalul a apreciat-o că fiind parţial dovedită. Aşa fiind, s-a reţinut ca fiind dovedite sumele de: 600 RON telefon; 350 RON geacă din piele; 100 RON cămaşă şi colanţi, 250 RON ochelari de vedere şi carcasa acestora.
în ceea ce priveşte obiectele din aur, instanţa a reţinut ca fiind dovedită brăţara de 3 grame în valoare de 300 RON (1 gr = 100 RON), conform declaraţiei martorului B.S.G., care a arătat în instanţă că a cumpărat acea brăţară pentru reclamantă şi că avea aproximativ 6 grame. Referitor la cerceii pierduţi în accident, martorii audiaţi în cauză au relatat că au cunoscut din spusele reclamantei că acei cercei i-ar fi pierdut în timpul accidentului. Astfel, instanţa a considerat ca fiind întemeiată cererea reclamantei pentru contravaloarea obiectelor distruse, pierdute în urma accidentului şi care reprezintă suma de 1.600 RON.
În privinţa daunelor morale pretinse de reclamantă în sumă de 200.000 RON, instanţa a apreciat ca fiind întemeiată cererea, dar pentru suma de 100.000 RON.
Astfel, a avut în vedere suferinţele fizice şi psihice suportate de reclamantă, respectiv multiple leziuni care au necesitat tratament şi recuperare. De asemenea, pe perioada recuperării, reclamanta a fost în imposibilitate de a efectua activităţile zilnice, cum ar fi frecventarea cursurilor universitare, servicii de modelling.
Pentru considerentele arătate, tribunalul, în baza art. 241, 262 din Ordinul nr. 5/2010, art. 50, art. 54, art. 55 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, a admis în parte acţiunea astfel cum s-a arătat mai sus.
Prin Decizia civilă nr. 43 din 28 februarie 2012, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a admis apelul declarat de pârâta SC G.A. SA Bucureşti şi a schimbat, în parte, sentinţa civilă apelată, în sensul că a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei D.N.L.D. suma de 8.913 RON, cu titlu de daune materiale şi 50.000 RON, cu titlu de daune morale.
Au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei civile.
În considerentele acestei decizii, cu referire la cererea reclamantei de acordare de despăgubiri, reprezentând daune materiale, curtea de apel a reţinut că, raportat la probatoriul administrat, acestea au fost corect şi legal stabilite, fiind dovedite atât cu înscrisuri, cât şi cu probe testimoniale elocvente sub aspectul îngrijirilor necesare reclamantei în perioada post operatorie şi de recuperare medicală.
Cu toate acestea, curtea de apel a reţinut ca fiind nejustificată cererea reclamantei de acordare a contravalorii chiriei şi a cheltuielilor la imobilul închiriat în Arad, de 300 euro şi 582 RON, pentru perioada celor 3 luni, cât nu a putut folosi apartamentul, întrucât această obligaţie îi revenea oricum, în virtutea contractului de închiriere, iar locuinţa respectivă era folosită de reclamantă ca loc de domiciliu în perioada anului universitar, pentru a evita naveta zilnică la Nădlac.
În acelaşi sens, curtea de apel, fără a ignora trauma psihică suferită de reclamantă în urma decesului prietenei sale, aflată la volan, a considerat că cererea reclamantei de acordare ca daune materiale a sumei de 126 RON, reprezentând taxa de autopsie pentru defunctă, apare ca fiind nejustificată, ea putându-se încadra, eventual, într-o manifestare benevolă de ajutor acordat familiei defunctei, în virtutea relaţiei de prietenie apropiată stabilită între ele.
Totodată, instanţa de apel a apreciat că daunele morale acordate reclamantei, în cuantum de 100.000 RON, sunt mult prea mari în raport cu circumstanţele concrete avute în vedere la cuantificarea lor, ele depăşind sfera unor compensaţii destinate a alina, atât din punct de vedere fizic, cât şi psihic, suferinţele reclamantei.
În consecinţă, instanţa de apel a apreciat că, raportat la împrejurările concrete în care s-a produs accidentul rutier, în urma căruia reclamanta a avut de suferit traume fizice, cât şi psihice, suma de 50.000 RON, acordată cu titlu de daune morale, este în măsură să compenseze prejudiciul moral cauzat.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs reclamanta, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului şi modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul respingerii apelului pârâtei şi menţinerii sentinţei instanţei de fond, cu obligarea intimatei - pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate atât de judecarea apelului, cât şi de judecarea prezentului recurs.
În motivarea recursului se arată, în esenţă, următoarele:
Referitor la despăgubirile materiale, respectiv la contravaloarea chiriei şi a cheltuielilor la imobilul închiriat în Arad, în sumă de 300 euro şi 582 RON, recurenta consideră că instanţa de apel a omis să observe faptul că reclamanta, deşi a fost nevoită să achite atât chiria lunară, cât şi cheltuielile la imobilul închiriat pe o perioadă de 3 luni, în fapt ea nu a şi folosit acest apartament, din motive care nu îi sunt deloc imputabile, ceea ce echivalează cu cauzarea unui prejudiciu material reclamantei, prejudiciu care, fiind o consecinţă a accidentului de circulaţie, se impune a fi reparat. Or, instanţa de apel, în mod nelegal a înlăturat din cuantumul despăgubirilor acordate de prima instanţă, contravaloarea chiriei şi a cheltuielilor aferente imobilului închiriat.
Tot sub aspectul despăgubirilor materiale, în ce priveşte costul taxei raportului de autopsie al persoanei vinovate de producerea accidentului, în sumă de 126 RON, arată că această taxă a fost achitată de reclamantă cu unicul scop de a accelera finalizarea dosarului penal, în care era cercetat accidentul de circulaţie, respectiv pentru a obţine cât mai repede o soluţie în acest dosar, necesară pentru a se putea promova separat, pe cale civilă, acţiunea care face obiectul prezentului dosar, aşa încât consideră că, în mod nelegal, instanţa de apel a înlăturat această cheltuială din cuantumul despăgubirilor materiale acordate.
Referitor la despăgubirile morale, recurente arată că, instanţa de apel înjumătăţind suma de 100.000 RON acordată de prima instanţă, cu titlu de despăgubiri morale, nu a motivat, în concret, de ce a redus cuantumul acestor despăgubiri, deoarece din motivarea hotărârii atacate nu rezultă care au fost criteriile/motivele avute în vedere de instanţă în acest sens, ceea ce duce la concluzia că soluţia dată este una pur subiectivă, fără nicio bază legală şi, în plus, nu este nici motivată sub acest aspect.
În consecinţă, consideră că un criteriu clar şi obligatoriu pe care instanţa de apel ar fi trebuit să-l aibă în vedere, pe lângă gravitatea prejudiciului moral, pe care de asemenea, nu a analizat-o, era jurisprudenţa, cu atât mai mult cu cât a depus la dosarul cauzei practică judiciară pentru situaţii similare.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea criticilor exprimate în recurs, în raport de actele dosarului, de dispoziţiile legale incidente, speţei, precum şi de hotărârile judecătoreşti pronunţate în cauză, se constată următoarele:
În ce priveşte critica referitoare la greşita neacordare de către instanţa de apel a despăgubirilor materiale, solicitate de reclamantă, constând în contravaloarea chiriei şi a cheltuielilor la imobilul închiriat aflat în Arad, se constată că nu este întemeiată, întrucât, pe de-o parte, instanţa a reţinut corect în considerentele deciziei recurate că reclamantei în revenea oricum obligaţia de a achita chiria şi cheltuielile aferente pentru apartamentul pe care-l folosea ca loc de domiciliu, iar pe de altă parte, nu se poate stabili raportul de cauzalitate necesar, între evenimentul rutier produs în care reclamanta a suferit vătămări corporale grave şi cheltuielile efectuate de aceasta în legătură cu apartamentul închiriat, pentru a antrena răspunderea pârâtei, cu privire la repararea acestui prejudiciu material, invocat de recurenta - reclamantă.
Critica formulată tot sub aspectul eronatei neacordări integrale a despăgubirilor materiale solicitate, respectiv a contravalorii costului taxei de autopsie a persoanei vinovate de producerea accidentului, achitate de reclamantă, este de asemenea neîntemeiată, deoarece această cheltuială efectuată de reclamantă, chiar luând în considerare scopul declarat şi anume, acela de a obţine cât mai repede o soluţie în dosarul penal, pentru a putea promova separat acţiunea civilă ce face obiectul prezentului dosar, nu se încadrează în despăgubirile la care poate fi obligat asigurătorul conform art. 49 lit. d) şi e) din Ordinul CSA nr. 5/2010. În această împrejurare, instanţa de apel a reţinut corect că o astfel de cerere adresată instanţei apare ca nejustificată, iar cheltuiala respectivă ar fi putut să se încadreze eventual într-o manifestare benevolă de ajutor acordat familiei defunctei, în virtutea relaţiei de prietenie stabilite între defunctă şi reclamantă.
În ce priveşte critica recurentei conform căreia din motivarea deciziei atacate nu rezultă care au fost criteriile/motivele care au fost avute în vedere de instanţa de apel atunci când a redus cuantumul daunelor morale la suma de 50.000 RON se constată că este de asemenea neîntemeiată.
Se observă astfel că şi sub acest aspect, instanţa de apel a avut în vedere în mod judicios că în sistemul de drept românesc nu sunt prevăzute criterii pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, aşa încât, instanţele pot aprecia ca fiind datorată cu acest titlu o anumită sumă globală de bani, care să compenseze prejudiciul moral cauzat, însă această compensaţie materială trebuie să fie echitabilă şi proporţională cu întinderea pagubei suferite, să aibă un caracter reparator şi să nu se transforme într-o îmbogăţire fără justă cauză.
În speţă, Înalta Curte consideră că instanţa de apel a apreciat corect, în raport de probatoriul administrat care a relevat împrejurările concrete ale producerii accidentului rutier şi de dispoziţiile legale aplicabile în cauză, respectiv de prevederile art. 49 pct. 1 lit. d) din Ordinul CSA nr. 5/2010, potrivit cărora daunele morale se acordă în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România, că suma de 50.000 RON, acordată cu titlu de daune morale este în măsură să compenseze prejudiciul moral cauzat reclamantei.
Ca atare, nu poate fi primită susţinerea recurentei conform căreia soluţia curţii de apel este una pur subiectivă şi lipsită de bază legală, cum nu poate fi primită nici cea potrivit căreia decizia instanţei de apel este nemotivată sub acest aspect, pentru că, în mod evident şi contrar celor afirmate, se constată că hotărârea instanţei de apel cuprinde motivele pe care se sprijină şi, în acelaşi timp, nu conţine motive contradictorii ori străine de natura pricinii care să justifice modificarea deciziei curţii de apel.
În consecinţă, având în vedere considerentele mai sus arătate, nefiind întrunite cerinţele art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta D.N.L.D. şi va fi menţinută ca fiind legală decizia pronunţată de curtea de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta D.N.L.D. împotriva Deciziei civile nr. 43 din 28 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia I civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 312/2013. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 319/2013. Civil. Constatare nulitate act.... → |
|---|
