ICCJ. Decizia nr. 3103/2013. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3103/2013
Dosar nr. 479/63/2013
Şedinţa publică din 4 iunie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
La data de 4 ianuarie 2013, prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. 479/63/2013, reclamanta D.E.P.A.B.D. a chemat în judecată pe pârâtul G.P., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la liberă circulaţie în Italia pentru o perioadă de cel mult 3 ani.
Prin sentinţa civilă nr. 2 din 14 ianuarie 2013, pronunţată de Tribunalul Dolj, a fost respinsă cererea formulată de reclamanta D.E.P.A.B.D.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că, în speţă, acţiunea a fost întemeiată pe returnarea pârâtului din Italia în baza Acordului de readmisie, fiind invocate dispoziţiile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005.
Tribunalul a constatat astfel că, deşi reclamanta îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, ca situaţie de fapt determinantă pentru restrângerea dreptului la liberă circulaţie în străinătate a pârâtului invocă acordul de readmisie; or, posibilitatea restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie pe o perioadă de cel mult trei ani cu privire la o persoană care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi acel stat a fost reglementată prin dispoziţiile art. 38 lit. a) din acelaşi act normativ, text de lege abrogat prin Legea nr. 206/2010 publicată în M.O. nr. 767/17.11.2010.
În ceea ce priveşte temeiul juridic prevăzut de art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, conform căruia restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate a cetăţenilor români poate fi dispusă cu privire la persoana a cărei prezenţă pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfăşoară sau ar urma să o desfăşoare ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relaţiilor bilaterale dintre România şi acel stat, instanţa are în vedere necesitatea analizării compatibilităţii acestei norme interne cu cea comunitară în ceea ce priveşte excepţia de la principiul libertăţii cetăţeanului român de a ieşi din ţară în scopul de a călători pe teritoriul Italiei.
În raport de dispoziţiile art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, care prevede în mod limitativ doar trei situaţii în care statul ar putea restrânge libertatea de circulaţie a persoanelor, norma internă prevede o categorie mai largă de situaţii posibile când se poate dispune restrângerea acestui drept.
Consecinţa firească este aceea că norma internă este parţial incompatibilă cu norma comunitară.
În ceea ce priveşte aplicarea normei juridice comunitare la situaţia de fapt din speţa de faţă, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a solicitat restrângerea dreptului pârâtului la libera circulaţie pe teritoriul Italiei, motivând cererea pe considerentul că pârâtul a fost expulzat de pe teritoriul acestui stat în baza decretului de expulzare.
Art. 27 din Directivă prevede situaţiile de excepţie în care se poate dispune restrângerea dreptului la liberă circulaţie, respectiv, ordinea, siguranţa sau sănătatea publică.
Măsurile luate din motive de ordine publică sau siguranţă publică respectă principiul proporţionalităţii se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză. Conduita trebuie să constituie o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societăţii. Nu pot fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de consideraţii de prevenţie generală sau aspecte vizând nerespectarea condiţiilor de şedere pe teritoriul unui alt stat membru U.E.
Prin decizia de expulzare s-a luat şi măsura interzicerii dreptului la liberă circulaţie pe teritoriul Italiei pe o perioadă de 5 ani, astfel că luarea aceleiaşi măsuri de către autorităţile statului membru apare superfluă. Deşi în cuprinsul decretului de expulzare se face referire la o conduită infracţională a pârâtului pe teritoriul Italiei nu s-a probat judecarea şi condamnarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunilor indicate în actul de expulzare.
Prin raportare la dispoziţiile art. 27 alin. (2), teza finală din Directivă, potrivit cărora condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor măsuri de restrângere a dreptului la liberă circulaţie, instanţa apreciază că în cauză nu s-a probat existenţa unor motive de ordine, siguranţă sau sănătate publică, pentru a se admite acţiunea de faţă.
Prin decizia nr. 24 din data de 15 aprilie 2013, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, potrivit art. 38lit. b) din Legea nr. 248/2005, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate a cetăţenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani, cu privire la persoana a cărei prezenţă pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfăşoară sau ar urma să o desfăşoare, ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relaţiilor bilaterale dintre România şi acel stat.
Pe de altă parte, dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor lor este reglementat prin Tratatul de instituire a comunităţilor europene, precum şi prin Directiva 2004/38 a Parlamentului European şi a Consiliului.
Potrivit legislaţiei europene în materie, dreptul la liberă circulaţie nu este un drept absolut, însă, conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricţionarea libertăţii de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie se dispune numai pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică. În alin. (2), textul prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se întemeieze exclusiv pe conduita celui în cauză. Condamnările penale anterioare nu pot justifica, în sine, luarea unor asemenea măsuri. Şi art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, aşa cum sunt garantate de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Astfel fiind, restrângerea dreptului la libera circulaţie nu se poate dispune arbitrar, ci numai în măsura îndeplinirii cazurilor strict reglementate de legislaţia comunitară în materie.
În cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE.
Astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, respectiv decretul emis de către Prefectul de V., cetăţeanul G.P. a fost expulzat de pe teritoriul statului italian, reţinându-se că împotriva acestuia s-a dispus măsura arestării pentru infracţiunea de furt calificat, fapta ce a suscitat, în mod obiectiv, un oprobriu general, stârnind în rândul opiniei publice o alarmă socială importantă.
În atare condiţii, în lipsa unor dovezi certe privind săvârşirea faptei imputate acestuia nu se poate aprecia nici asupra existentei motivelor de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică impuse de norma precizată, declaraţia olografă de care apelanta se prevalează nefiind suficientă pentru conturarea conduitei sale ca reprezentând o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societăţii.
Cum reclamantul nu a făcut dovada că pârâtul s-ar afla întruna din acele situaţii ce ar impune restricţionarea dreptului la libera circulaţie în spaţiul Uniunii Europene, în condiţiile în care nici dispoziţiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 nu se pot aplica, fiind abrogate, s-a reţinut că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a principiilor de interpretare stabilite în jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta D.E.P.A.B.D., solicitând casarea hotărârii atacate, reţinerea cauzei spre rejudecare, în baza art. 314 C. proc. civ. şi, pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată.
La termenul de judecată din data de 4 iunie 2013, Înalta Curte a pus în discuţie excepţia netimbrării recursului, ce se impune a fi analizată cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ.
Recurenta-reclamantă D.E.P.A.B.D. nu a timbrat recursul, deşi a fost legal citată pentru termenul din 4 iunie 2013, cu menţiunea îndeplinirii obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru de 4 RON şi a depunerii timbrului judiciar de 0,15 RON.
Potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, modificată şi ale art. 3 şi art. 9 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, cu modificările ulterioare, taxele de timbru şi timbrul judiciar se plătesc anticipat.
Cu totul excepţional, în condiţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, instanţele judecătoreşti pot reţine cereri sau acţiuni netimbrate sau insuficient timbrate, obligând partea să plătească taxele până la primul termen de judecată. Neîndeplinirea acestei obligaţii se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii, în conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, dispoziţii incidente şi în cazul neaplicării timbrului judiciar.
Cum în speţă, recurenta-reclamantă D.E.P.A.B.D. nu s-a conformat îndeplinirii obligaţiei legale de plată prevăzută de actele normative menţionate, recursul declarat de aceasta va fi anulat, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamanta D.E.P.A.B.D. împotriva deciziei nr. 24 din data de 15 aprilie 2013 a Curţii de Apel Craiova – Secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3063/2013. Civil. Rectificare carte funciară.... | ICCJ. Decizia nr. 3111/2013. Civil. Completare/lămurire... → |
|---|
