ICCJ. Decizia nr. 3157/2013. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3157/2013
Dosar nr. 282/88/2005*
Şedinţa publică din 6 iunie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 345 din 3 martie 2009, Tribunalul Tulcea, în fond după desfiinţare, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor SC D. SA Tulcea şi A.V.A.S. Bucureşti, a respins excepţia prematurităţii, a tardivităţii şi a autorităţii de lucru judecat, a admis acţiunea, în parte, a admis acţiunea reclamantei împotriva pârâtei Primăria Oraşului Măcin, a dispus restituirea în echivalent a imobilului construcţie format din 6 camere şi anexe, situat în oraşul M., judeţul Tulcea, reclamantelor, a obligat Primarul Oraşului Măcin să emită ofertă de restituire în echivalent pentru imobilul construcţie corespunzător valorii imobilului, a admis acţiunea împotriva pârâtei SC D. SA Tulcea, a dispus restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 2.500 m.p. aferent casei de locuit (conform procesului-verbal de naţionalizare din 16 iunie 1948) şi a terenului în suprafaţă de 360 m.p. (aferent clădirilor moară şi uleiniţă conform procesului-verbal de naţionalizare din 13 iunie 1948) individualizate conform raportului de expertiză efectuat în cauză de expert P.G., a dispus restituirea în echivalent a imobilului gheretă de faină şi bazinele de beton, către reclamante, a obligat pârâta SC D. SA Tulcea să emită ofertă de restituire în echivalent, reclamantelor, pentru imobilele moară, gheretă de faină şi bazine de beton, corespunzător valorii lor, a respins capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 25 noiembrie 1998, încheiat între SC D. SA Tulcea şi fostul F.P.S. (actual A .V.A.S. Bucureşti), ca nefondat.
S-a reţinut, în esenţă, că reclamantele sunt moştenitoarele fostului proprietar, conform certificatului de calitate de moştenitor din 4 decembrie 2007.
S-a reţinut totodată că terenul în suprafaţă de 2.500 m.p. şi terenul în suprafaţă de 360 m.p. se regăsesc în patrimoniul unei societăţi comerciale.
Prin procesul-verbal din 13 iunie 1948, numitei C.E. i-au fost naţionalizate în temeiul Legii nr. 119/1948 o moară şi o presă de ulei care erau amplasate pe o suprafaţă de 360 m.p. teren, respectiv o casă de locuit şi o curte în suprafaţă de 2.500 m.p. teren.
Bunica reclamantelor, L.M.A.P., a notificat Primăria Macin cu referire la casa de locuit, iar pentru moară şi cele două suprafeţe de teren a notificat-o pe pârâta SC D. SA Tulcea. Ambele pârâte nu au emis o dispoziţie potrivit Legii nr. 10/2001, însă au comunicat notificatoarei, prin adrese, că nu sunt deţinătoarele imobilelor.
Expertiza tehnică judiciară a concluzionat că, în ce priveşte cele două suprafeţe de teren de 360 m.p., şi respectiv 2.500 m.p. s-a stabilit că se regăsesc în incinta pârâtei SC D. SA Tulcea, fiind libere de construcţii. Prin aceeaşi expertiză s-a mai concluzionat şi faptul că nici construcţia cu destinaţie de locuinţă nu mai există, ea fiind demolată.
Instanţa a considerat că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, fiind incidente dispoziţiile art. 21 alin. (1) din lege.
Cu privire la imobilul casă de locuit s-a stabilit că sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi art. 18 din Legea nr. 10/2001, cererea reclamantelor fiind considerată întemeiată.
Prin decizia civilă nr. 132 C din 22 iunie 2010, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, a admis apelul pârâtei SC D. SA şi a stabilit că reclamantele au dreptul la măsuri reparatorii pentru terenurile în suprafaţă de 2.500 m.p. şi de 360 m.p., şi construcţii, a obligat pârâta să înainteze notificarea şi documentaţia aferentă, privind imobilul-teren în suprafaţă de 2.860 m.p. şi construcţiile demolate, moară, gheretă de făină şi bazine de beton, către A.V.A.S., a obligat A.V.A.S. să emită decizie prin care să propună măsuri reparatorii în echivalent conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Este adevărat că amplasamentul terenurilor în litigiu a fost contestat de către pârâtă, dar nici o probă contrară celor prezentate de reclamante nu a fost depusă. S-a concluzionat în sensul că pârâta SC D. SA are calitatea de unitate deţinătoare a terenurilor în suprafaţă de 2500 mp şi de 360 mp.
Imobilele identificate prin raportul de expertiză Pescăruş şi care aveau destinaţia de moară şi uleiniţă au fost preluate la stat prin naţionalizare în temeiul Legii nr. 119/1948, preluarea în acest mod a mijloacelor de producţie fiind considerată o preluare cu titlu valabil, chiar dacă Legea nr. 10/2001, prin art. 2 alin. (1) lit. a), califică această preluare ca fiind abuzivă.
Această precizare are semnificaţie în privinţa sferei măsurilor reparatorii care pot fi acordate în temeiul legii, funcţie de incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 27 (acum art. 29) (în forma anterioară modificării prin Legea nr. 247/2005).
Menţinerea condiţiei preluării cu titlu valabil a imobilului din cuprinsul acestui text a fost impusă prin Decizia nr. 830/2008 a Curţii Constituţionale a României care a declarat neconstituţională abrogarea sintagmei „imobilele preluate cu titlu valabil” din cuprinsul art. 29 al Legii nr. 10/2001, reţinând, printre altele, că legea nouă modifică în mod esenţial regimul juridic creat prin depunerea notificărilor în termenul legal cu încălcarea principiului tempus regit actum şi a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie privind neretroactivitatea.
Pârâta SC D. SA este o societate comercială care era privatizată integral la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 (14 februarie 2001).
Pentru terenul din incinta SC D. SA, s-a obţinut, în temeiul H.G. nr. 834/1991, certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, certificat care nu a fost anulat prin hotărâre judecătorească.
În mod nelegal a stabilit tribunalul că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 10/2001. Pârâta SC D. SA nu poate fi inclusă în categoria unităţilor la care se referă acest text de lege, categorie în care statul păstrează în totalitate sau în parte capitalul social, această societate având un capital integral privat, iar nu capital de stat.
Incidente în cauză sunt dispoziţiile art. 29 alin. (1), în forma rezultată prin aplicarea Deciziei nr. 830/2008 a Curţii Constituţionale, din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.
Prin urmare, constatând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, instanţa a admis apelul pârâtei SC D. SA şi a stabilit că reclamantele au dreptul la măsuri reparatorii pentru terenurile în suprafaţă de 2.500 m.p. şi de 360 m.p., soluţia de restituire în natură a acestor terenuri fiind dată prin aplicarea greşită a legii.
În egală măsură au fost avute în vedere dispoziţiile alin. (3) al art. 29 din Legea nr. 10/2001.
Prin decizia civilă nr. 5342 din 22 iunie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile reclamantelor şi pârâţilor, a casat decizia, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, a respins ca inadmisibil recursul formulat de Primăria oraşului Măcin, a respins ca nefondat recursul pârâtei SC D. SA
S-a reţinut că terenurile în suprafaţă de 2.500 m.p., respectiv de 360 m.p., se află în stăpânirea SC D. SA, societate comercială integral privatizată la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.
S-a reţinut totodată incidenţa art. 29 din Legea nr. 10/2001, în cauză nefiind aplicabile dispoziţiile art. 21 din acelaşi act normativ.
Instanţa de apel nu a dezlegat în mod judicios aspectele ce vizau preluarea cu titlu valabil a terenului proprietatea autorului reclamantelor, în vederea stabilirii modalităţii în care urmează a fi realizată repararea prejudiciului reclamantelor faţă de dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001.
Simpla constatare a faptului că imobilele cu destinaţia de moară şi uleiniţă cu terenurile aferente au fost preluate de stat în temeiul Legii nr. 119/1948 nu este suficientă pentru calificarea titlului statului ca fiind valabil constituit în temeiul legii, instanţei de apel incumbându-i obligaţia de a verifica dacă preluarea acestor bunuri s-a făcut cu respectarea exigenţelor art. 11 din Legea nr. 119/1948, respectiv cu plata unor despăgubiri echitabile.
În lipsa unei despăgubiri echitabile, preluarea imobilului de către stat nu poate fi apreciată ca fiind valabilă.
S-a impus instanţei de trimitere să verifice „disponibilitatea terenului pretins în cauză a fi restituit în natură, în raport de criteriile enunţate de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 10/2001, chestiune care, de asemenea nu a constituit obiect de analiză al instanţei de apel, în condiţiile în care numai această chestiune a rămas în dezbatere, celelalte dispoziţii ale primei instanţe, necontestate, au intrat în puterea lucrului judecat”.
Prin decizia nr. 148 C din 19 decembrie 2012, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a admis apelul pârâtei SC D. SA Tulcea, a schimbat în parte sentinţa, în sensul că reclamantele sunt îndreptăţite să primească măsuri reparatorii în echivalent, respectiv despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 şi pentru terenul în suprafaţă totală de 2.860 m.p. (2.500 m.p.+360 m.p.) situat în M., judeţul Tulcea, imposibil de restituit în natură, a obligat această pârâtă să înainteze Comisie Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor dispoziţia cu propunere de acordare de despăgubiri şi întreaga documentaţie aferentă pentru imobilele în litigiu, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Curtea a reţinut că măsura de preluare a avut un caracter abuziv, bunurile imobile fiind preluate fără un titlu valabil.
Au fost avute în vedere dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, respectiv cele ale art. 6 din Legea nr. 213/1998, care definesc noţiunea de „titlu valabil”.
Raportând măsura naţionalizării imobilelor naţionalizate în temeiul Legii nr. 119/1948, la exigenţele art. 6 din Legea nr. 213/1998 şi faţă de dispoziţiile art. 11 din actul de naţionalizare, în lipsa oricărei despăgubiri acordate foştilor proprietari supuşi naţionalizării, Curtea a constatat că titlul statului nu a fost valabil constituit.
Astfel, art. 11 din Legea nr. 119/1948 prevedea în mod expres că „statul va acorda despăgubiri proprietarilor şi acţionarilor întreprinderilor naţionalizate” reglementând procedura în care se va realiza plata despăgubirilor prin intermediul „Fondului Industriei Naţionalizate”, persoană juridică de drept public, autonomă care va emite obligaţiuni, pe care le va răscumpăra din beneficiul net al întreprinderii naţionalizate.
Prin declaraţiile autentificate sub nr. X1 din 28 februarie 2012 şi nr. X2 din 28 februarie 2012, reclamantele au susţinut că autorii lor nu au încasat despăgubiri pentru imobilele ce fac obiectul dosarului pendinte. La rândul lor, pârâţii nu au produs nicio probă din care să rezulte plata despăgubirilor către autorii reclamantelor.
Curtea a constatat că preluarea imobilelor s-a făcut fără un titlu valabil, caz în care, repararea prejudiciului se impune a fi realizată în natură, în măsura în care terenul este liber de construcţii şi de amenajări de utilitate publică.
Legea nr. 10/2001 reglementează măsurile reparatorii care se acordă pentru imobilele preluate abuziv de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi consacră principiul prevalenţei restituirii în natură, iar art. 29 din Legea specială prevede modalitatea în care se va face restituirea în cazul imobilelor preluate fără un titlu valabil, cu condiţia ca şi celelalte condiţii reglementate de art. 10 din lege să fie îndeplinite în cauză.
Curtea a constatat astfel că terenul în suprafaţă totală de 2.860 m.p. nu poate fi restituit în natură, nefiind un teren liber în sensul dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 10/2001, acesta fiind afectat integral de construcţii noi autorizate realizate după preluarea terenului de la autorii reclamantelor, precum şi de amenajări necesare exploatării normale a construcţiei, moară, proprietatea pârâtei.
În expertiza imobiliară efectuată în apel, s-a menţionat că terenul în suprafaţă de 2.860 m.p. (2.500 m.p.+360 m.p.) face parte din terenul în suprafaţă totală de 4.683 m.p. proprietatea SC D. SA şi este afectat de construcţii cu caracter definitiv.
Constatând că nu este posibilă restituirea în natură a terenului în litigiu conform art. 10 din Legea nr. 10/2001, Curtea a reţinut că reclamantele sunt îndreptăţite să obţină despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 şi pentru terenul aferent construcţiilor demolate (moară şi uleiniţă).
Împotriva deciziei instanţei de apel a formulat cerere de recurs la data de 31 ianuarie 2013, pârâta SC D. SA Tulcea, prin care a criticat-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:
Instanţa de apel trebuia să analizeze „validitatea titlului statului prin raportare la condiţiile stipulate de legea ce a constituit titlul statului”, plecând de la această sarcină, instanţa de apel, în rejudecare, a apreciat greşit că preluarea de către stat s-a făcut fără titlu valabil.
Recurenta-pârâtă nu a demolat nicio construcţie şi a preluat cădirea nouă construită în locul celei vechi plecând de la certitudinea aplicabilităţii art. 29 din Legea nr. 10/2001, confirmată şi de decizia de casare.
În ceea ce priveşte îndeplinirea cerinţei preluării de către stat cu „titlu valabil” s-a susţinut că aceasta este îndeplinită.
Singura „probă” invocată de instanţa de apel o constituie declaraţiile notariale ale reclamantelor, or, aceasta nu are valoarea unei probe concludente. Simplă „declaraţie” notarială pe proprie răspundere din partea reclamanţilor că nu au primit despăgubiri nu satisface condiţia unei probe absolute care să conducă la concluzia că nu au fost acordate despăgubiri.
Acordarea sau neacordarea despăgubirilor prevăzute la art. 11 din Legea nr. 119/1948 nu influenţează valabilitatea titlului, chiar dacă nu ar fi fost acordate aceste despăgubiri, acest fapt nu afectează preluarea de către stat cu „titlu valabil”.
Titlul statului l-a constituit legea. Ceea ce s-a întâmplat după preluarea de către stat numai ţine de „valabilitatea titlului” statului ci de o fază ulterioară care nu afectează „valabilitatea titlului statului” la momentul naţionalizării.
Ceea ce este important este împrejurarea că tocmai pentru neacordarea eventualelor despăgubirii au apărut, după anul 1990, legile reparatorii, aşa cum este şi Legea nr. 10/2001.
Instanţele de judecată au respins acţiunea privind nulitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului introdusă de reclamantă. În acest sens, la dosar se află sentinţa civilă nr. 384 din 15 mai 2006 şi decizia civilă nr. 1567 din 15 martie 2007.
SC D. SA nu poate fi obligată la restituire prin echivalent, întrucât este o societate comercială privatizată în condiţii legale, iar „măsurile reparatorii se propun de cum instituţia publică care a efectuat privatizarea”.
Recursul pârâtei este întemeiat.
Instanţa de apel a reţinut cu prioritate aspectele soluţionate cu caracter irevocabil de instanţa supremă, după cum urmează: calitatea reclamantelor de persoane îndreptăţite să beneficieze de măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, deţinerea terenurilor în suprafaţă de 2.500 m.p. şi de 360 m.p., aferente clădirilor demolate în prezent, de către pârâta SC D. SA, respectiv incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001 care reglementează modalităţile de reparare a prejudiciului cauzat fostului proprietar, în funcţie de valabilitatea sau nevalabilitatea titlului de preluare a bunului de către stat.
Critica referitoare la această ultimă chestiune nu poate fi reţinută, întrucât aprecierea instanţei s-a întemeiat, în primul rând, pe dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, pe deplin incidente în cauză, conform cărora „pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (2), persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piaţă a imobilelor solicitate”.
În al doilea rând, au fost avute în vedere dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 care definesc noţiunea de titlu valabil, „Fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale şi bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat”.
Cât timp măsura naţionalizării imobilelor în temeiul Legii nr. 119/1948 s-a realizat în lipsa oricărei despăgubiri acordate foştilor proprietari, este pe deplin întemeiată constatarea că titlul statului nu a fost valabil constituit.
Modalitatea în care instanţa fondului a apreciat declaraţiile autentificate ale reclamantelor, în contextul celorlalte probe administrate în cauză, reprezintă un aspect de netemeinicie ce excede competenţelor instanţei de recurs. S-a avut în vedere în mod corect un alt aspect relevant pentru cauză, anume că pârâţii nu au produs nicio probă din care să rezulte plata despăgubirilor către autorii reclamantelor.
Însăşi instanţa supremă în etapa procesuală anterioară a enunţat ideea de principiu că în lipsa unei despăgubiri echitabile, preluarea imobilului de către stat nu poate fi apreciată ca fiind valabilă.
Este însă întemeiată cealaltă critică a recurentei-pârâte SC D. SA, conform căreia nu poate fi obligată la restituire prin echivalent, întrucât este o societate comercială privatizată în condiţii legale, iar „măsurile reparatorii se propun de cum instituţia publică care a efectuat privatizarea”.
Instanţa anterioară a constatat că terenul în suprafaţă totală de 2.860 m.p. nu poate fi restituit în natură, nefiind un teren liber în sensul dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 10/2001, acesta fiind afectat integral de construcţii noi autorizate realizate după preluarea terenului de la autorii reclamantelor, precum şi de amenajări necesare exploatării normale a construcţiei, moară, proprietatea pârâtei.
Conform art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în situaţia imobilelor prevăzute la alin. (1) şi (2), măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituţia publică care a efectuat privatizarea, dispoziţiile art. 26 din lege fiind aplicabile în mod corespunzător, instanţa a obligat pârâta SC D. SA să înainteze notificarea şi documentaţia aferentă către pârâta A.V.A.S. Bucureşti, pentru ca aceasta să emită decizie prin care să propună măsuri reparatorii în echivalent conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Pentru toate aceste considerente de fapt şi de drept, pe temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul pârâtei, va modifica, în parte, decizia, în sensul că o va obliga pe pârâta să înainteze notificarea şi documentaţia aferentă, privind imobilul-teren în suprafaţă de 2.860 m.p. şi construcţiile demolate, moară, gheretă de făină şi bazine de beton, către A.V.A.S., va obligă A.V.A.S. să emită decizie prin care să propună măsuri reparatorii în echivalent conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta SC D. SA Tulcea împotriva deciziei nr. 148/C din 19 decembrie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.
Modifică în parte decizia recurată în sensul că, obligă pe pârâta SC D. SA Tulcea să înainteze notificarea şi documentaţia aferentă, privind imobilul-teren în suprafaţă de 2.860 m.p. şi construcţiile demolate, moară, gheretă de făină şi bazine de beton, către A.V.A.S.
Obligă A.V.A.S. să emită decizie prin care să propună măsuri reparatorii în echivalent conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3155/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 3161/2013. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
