ICCJ. Decizia nr. 3161/2013. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3161/2013
Dosar nr. 746/118/2011
Şedinţa publică din 6 iunie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. 746/118/2011, reclamanta SC R.M. SRL, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, C.N.A.D.N.R., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se stabilească cuantumului despăgubirilor pentru expropriere şi acordarea de daune echitabile, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea a acţiunii, reclamanta a arătat că i-a fost comunicată convocarea în vederea participării la şedinţa Comisiei de verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real, la care s-a prezentat mandatarul societăţii, însă nu a găsit nici un membru al Comisiei de expropriere .
Despăgubirea de 0,86 euro/mp acordată de expropriator este prea mică faţă de valoarea reală a terenurilor din zonă, iar în privinţa prejudiciului efectiv, reclamanta a precizat că trebuie luat în considerare faptul că pe suprafaţa de teren ar fi putut obţine recolte considerabile, însă datorită ocupării acestei suprafeţe îi este imposibilă cultivarea şi culegerea fructelor aferente acestui teren.
Tribunalul Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 1088 din 29 februarie 2012, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC R.M. SRL; a dispus anularea parţială a hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 13 octombrie 2010, în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor; a constatat că despăgubirile cuvenite pentru terenul expropriat, în suprafaţă de 1809 mp, situat în comuna C. sunt în sumă de 7.330 RON, sumă la care a fost obligat pârâtul către reclamantă.
Totodată, a fost obligat pârâtul către reclamantă la plata sumei de 2.100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expert.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea pentru terenul expropriat se compune din valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat proprietarului sau persoanei îndreptăţite.
La stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru terenul expropriat, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului, luându-se în considerare dovezile prezentate de acesta.
În vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor pentru terenul expropriat, ţinându-se cont şi de dispoziţiile legale mai sus menţionate, în cauză a fost administrată proba cu expertiză tehnică imobiliară, care a stabilit valoarea reală a terenului expropriat la suma de 7.330 RON, prin metoda comparaţiei, expertiză care a fost însuşită şi de către instanţa de judecată, fapt pentru care pârâtul a fost obligat să achite reclamantului această sumă.
La calcularea acestor despăgubiri, instanţa nu a luat în calcul suma de 3.250 RON, reprezentând cheltuielile ce urmează a fi efectuate suplimentar de către reclamantă pentru asigurarea căii de acces la lotul I secţionat de autostradă, calculat pentru cei 50 de ani, întrucât valoarea acestui prejudiciu nu are corespondent în realitate, prejudiciul trebuie să fie cert sub aspectul producerii lui, condiţie neîndeplinită în prezenta cauză.
Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 112/C din 15 octombrie 2012, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanta SC R.M. SRL Valul lui Traian şi de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA prin Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului Bucureşti, reţinând, în esenţă, următoarele:
În baza hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 13 octombrie 2010 emisă de C.N.A.D.N.R., s-a aprobat acordarea unei despăgubiri de 6.700 RON pentru exproprierea terenului în suprafaţă de 1809 mp, situat în comuna C., în suprafaţă totală de 1809 mp, categorie de folosinţă extravilan, proprietatea reclamantei SC R.M. SRL.
Această hotărâre a fost emisă în baza Legii nr. 198/2004, dispoziţii care sunt incidente în prezenta cauză.
Despăgubirile acordate reclamantei potrivit hotărârii mai sus menţionate au fost contestate, potrivit art. 9 din Legea nr. 198/2004, la Tribunalul Constanţa, care în urma soluţionării acestei contestaţii i-a acordat despăgubiri în sumă de 7.330 RON.
Cele două părţi au criticat, în esenţă, hotărârea Tribunalului Constanţa sub aspectul cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei prin exproprierea suprafeţei de 1809 mp, situată în extravilanul localităţii C., contestând criteriile avute în vedere de către experţii evaluatori, în cadrul expertizei însuşite de către instanţa de fond.
Potrivit art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994, aplicabil potrivit art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, „Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa, vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia”.
Prin urmare, legiuitorul a statuat că despăgubirea cuvenită persoanei expropriate este formată din valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat proprietarului şi/sau unor terţi, prin măsura exproprierii.
În ceea ce priveşte prima componentă a despăgubirii, „valoarea reală” a bunului expropriat, aceasta este determinată de preţul cu care se vând imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de evaluare.
Valoarea de piaţă a imobilului expropriat se impune a fi determinată în raport de toate caracteristicile bunului prin raportare la amplasamentul acestui teren, în extravilanul localităţii C., destinaţia terenului la momentul evaluării (teren agricol) şi nu în ultimul rând în raport de criteriul cererii-ofertă la momentul expertizării.
În speţă, instanţa de fond, în soluţionarea prezentei cauze, în mod corect şi-a însuşit raportul de expertiză imobiliară efectuat în cauză, care a stabilit valoarea reală a terenului expropriat prin metoda comparaţiei directe, opinie care a fost însuşită şi de către expertul parte al expropriatorului.
Pentru evaluarea terenului prin folosirea metodei comparaţiei directe au fost luate în considerare vânzările proprietăţilor similare sau substituirile şi informaţiile referitoare la piaţă şi s-a stabilit o estimare a valorii printr-un proces de comparaţie.
În general, proprietatea evaluată este comparată cu vânzările unor proprietăţi similare din zonă, tranzacţionate pe o piaţă deschisă.
Au fost luate în considerare de către experţi cotaţiile şi ofertele de vânzare, valoarea terenului fiind stabilită conform Standardelor internaţionale de practică în evaluare.
Comparabila ce a stat la baza stabilirii preţului este situată în aceeaşi unitate administrativ-teritorială cu terenul expropriat şi anume localitatea C. şi cel situat în localitatea B. sat şi C.S.
Cuantumul despăgubirilor stabilit prin raportul de expertiză conform metodei comparaţiei directe respectă principiile de evaluare conform Standardelor Internaţionale de Evaluare, fiind respectate întocmai dispoziţiile legale prevăzute de art. 26 şi art. 27 din Legea nr. 33/2004.
De altfel, diferenţa dintre cuantumul despăgubirilor stabilite prin raportul de evaluare de către expropriator şi cel stabilit în urma raportului de expertiză este foarte mică, 6.700 şi 7.330 RON, de 650 RON.
S-a concluzionat, că, urmare a exproprierii terenului în litigiu, reclamantei nu i s-a creat nici un prejudiciu material, astfel cum susţine în motivele de apel, întrucât pe suprafaţa rămasă după exproprierea suprafeţei de 1809 mp, se poate practica în continuare agricultura, în sensul că se pot desfăşura activităţi specifice profilului său economic, respectiv agricol, care contribuie la obţinerea de venituri, şi că exproprierea nu a contribuit la scăderea valorii terenului rămas în proprietate.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta SC R.M. SRL şi pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA prin Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.
Prin recursul său, reclamanta SC R.M. SRL a criticat decizia recurată pentru nelegalitate, iar în dezvoltarea criticilor formulate a arăta următoarele;
Instanţa de apel nu a analizat toate motivele de apel formulate de aceasta, respectiv, cu privire la etapele procedurii de expropriere potrivit Legii nr. 255/2010, care prevede că etapa consemnării sumei individuale reprezentând plata despăgubirii pentru imobilele care fac parte din coridorul de expropriere este anterioară etapei în care se realizează transferul dreptului de proprietate.
Astfel, potrivit art. 9 alin. (4) din acest act normativ, „transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice în proprietatea publica a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea expropriatorului operează de drept la data emiterii actului administrativ de expropriere de către expropriator, ulterior consemnării sumelor aferente despăgubirii”.
Din analiza normelor legale care reglementează procedura de expropriere, reiese că efectul translativ de drept real al hotărârii de expropriere este afectat de o condiţie suspensivă, aceea ca expropriatorul să fi consemnat la dispoziţia expropriatului sumele aferente despăgubirii.
Această despăgubire se stabileşte, potrivit art. 44 alin. (6) din Constituţie, „de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţă, prin justiție”.
Într-un sens asemănător, în art. 481 C. civ., se precizează că „nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică şi primind o dreaptă şi prealabilă despăgubire”.
Din aceste reglementări rezultă că unul dintre principiile exproprierii, care se înfățișează ca adevărata condiţie fundamentală a acestei operaţiuni juridice, este existenţa unei despăgubiri drepte şi prealabile.
Prin urmare, exproprierea se poate face numai pe baza unei despăgubiri care trebuie să fie dreaptă, adică să acopere întreaga pierdere suferită de persoanele afectate de măsura exproprierii, şi prealabilă, caracterul prealabil al despăgubirii fiind o garanţie importantă acordată persoanelor îndreptăţite la despăgubire.
Un alt principiu constituţional privind instituţia exproprierii este acela că, în lipsa unei înţelegeri, despăgubirea se stabileşte prin hotărâre judecătorească.
Atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel nu au înţeles faptul că în prezenta cauză s-au desemnat două comisii de experţi, una a avut ca obiectiv evaluarea imobiliară a terenului şi a doua a avut ca obiectiv calcularea prejudiciului agricol cauzat prin exproprierea suprafeţei de teren.
Expertiza tehnică imobiliară de evaluare a terenului prin metoda comparaţiilor directe cu alte imobile situate în aceeași zonă a avut ca rezultat un preţ estimat între 0,96 euro/mp şi 1,17 euro/mp, iar cea de-a doua expertiză, agricolă, a avut ca obiectiv calcularea prejudiciului agricol, ce a fost stabilit în cuantum de 9,27 euro/mp.
Instanţa de fond a omis să ia în considerare la stabilirea cuantumului despăgubirilor valorile rezultate din cele două expertize, tehnica agricolă şi imobiliară, aşa cum este prevăzut în art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994, iar instanţa de apel ar fi trebuit să analizeze cauza sub toate aspectele şi să constate omisiunea instanţei de fond în sensul că aceasta nu a însumat valorile celor două expertize efectuate conform dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994.
S-a mai arătat, că instanţa de apel nu a luat în considerare înscrisurile depuse de reclamantă în cauză, cu referire la stabilirea valorii de circulaţie prin metoda comparaţiei directe cu proprietăţi similare, având cea mai bună utilizare.
Mai mult decât atât şi experţii nu au avut în vedere înscrisurile depuse de reclamantă, ci doar ofertele de preţuri pentru terenuri arabile din ziare sau Internet, eludând astfel dispoziţiile Legii nr. 33/1994, sens în care s-a pronunţat şi Înalta Curte, prin decizia 5881/2011.
De asemenea, s-a solicitat să se constate că instanţa de apel a menţinut punctul de vedere al instanţei de fond cu privire la expertiza agricolă şi la acordarea cheltuielilor privind onorariile tuturor experţilor, deşi valoarea acestora era de 4.200 RON şi nu de 2.100 RON.
Prin recursul său, pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA prin Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, indicând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a arătat următoarele;
Cu privire la stabilirea cuantumului despăgubirii, s-a arătat că instanţa trebuia să dispună refacerea raportului de expertiză luându-se ca şi comparabile tranzacţiile notariale din zonă, tranzacţii clare de pe piaţa locală şi nu doar nişte oferte de preț publicate pe site-uri imobiliare. Potrivit art. 11 alin. (9) din Legea nr. 255/2010, rapoartele de evaluare se întocmesc sub coordonarea Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România.
Acest punct de vedere este susţinut şi prin decizia civilă nr. 5881 din 8 iulie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care arată că „la stabilirea cuantumului despăgubirii trebuie să se ţină seama de criteriul preţului cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele”, criteriu prevăzut de dispoziţiile legale, iar sintagma „preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele” are semnificaţia de preț plătit efectiv, respectiv preţul de tranzacţionare a bunului consemnat ca atare în contracte de vânzare-cumpărare, el neputând fi raportat la ofertele de preţ ale agențiilor imobiliare sau ale rubricilor de vânzări din anunţurile de mica publicitate sau de pe internet.
Cu privire la critica pârâtului conform căreia comisia de experţi nu a respectat dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, instanţa de apel a considerat că este nefondată cu atât mai mult cu cât expertul desemnat de expropriator a avut aceeaşi opinie cu ceilalţi membrii ai comisiei de experţi desemnați pentru a întocmi raportul de expertiza.
Potrivit dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, „Pentru stabilirea despăgubirilor instanţa va constitui o comisie de experţi compusă dintr-un expert numit de instanţa, unul desemnat de expropriator şi un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii”.
Însă, faptul că părţile desemnează câte un expert membru al comisiei nu coincide cu desemnarea unui expert parte pentru a apară drepturile părţii şi a verifica în paralel raportul de expertiză alături de expertul numit de instanţa, iar faptul că expertul desemnat de expropriator a ajuns la aceeaşi concluzie cu ceilalţi membrii ai comisiei nu coincide cu însușirea de către pârât a acestui punct de vedere.
Examinând decizia civilă în limita criticilor formulate de reclamantă şi de pârât, instanţa constată recursurile nefondate, pentru următoarele considerente;
Criticile formulate de către reclamantă permit încadrarea în art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., de către instanţă, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., iar cele formulate de recurentul pârât se întemeiază în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se constată că reclamanta a susţinut că instanţa de apel nu a analizat toate motivele de apel formulate de aceasta, respectiv, cele cu privire la etapele procedurii de expropriere, întrucât Legea nr. 255/2010 prevede că etapa consemnării sumei individuale reprezentând plata despăgubirii pentru imobilele care fac parte din coridorul de expropriere este anterioară etapei în care se realizează transferul dreptului de proprietate.
Această critică s-a formulat prin motivele de apel de către reclamantă şi a fost reluată de aceasta şi prin motivele de recurs.
Câtă vreme această critică a fost reiterată şi pe calea prezentului recurs, se constată că se impune analizarea sa de către instanţa de recurs.
Astfel, se constată că această critică este nefondată, întrucât, în speţă, obiectul contestaţiei l-a constituit hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 13 octombrie 2010 emisă în temeiul Legii nr. 198/2004.
Adoptarea, la 14 decembrie 2010, a Legii nr. 255/2010, prin care s-a abrogat Legea nr. 198/2004, nu poate produce efecte juridice asupra legalităţii şi temeiniciei acestui act juridic în tăcerea legii noi, iar împrejurarea că prin art. 32 din Legea nr. 255/2010 se prevede că „În cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de desfăşurare pentru continuarea realizării obiectivelor, se aplică prevederile prezentei legi” nu conduce la concluzia că pentru contestarea actelor juridice emise sub imperiul legii vechi se aplică legea nouă, ci că doar în cadrul procedurilor aflate în derulare urmează să se aibă în vedere reglementarea intrată în vigoare.
Prin urmare, în speţă, nu sunt incidente prevederile Legii nr. 255/2010, astfel că susţinerile reclamantei potrivit cărora, în temeiul acestui act normativ, efectul translativ al dreptului de proprietate în cazul exproprierii este afectat de condiţia suspensivă ca expropriatorul să fi consemnat la dispoziţia expropriatului sumele aferente despăgubirii, potrivit art. 9 alin. (4) din acest act normativ, sunt nefondate.
Celelalte critici formulate de reclamantă, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sunt, de asemenea, nefondate.
Astfel, se susţine că decizia recurată este dată cu încălcarea prevederilor art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994, în ceea ce priveşte stabilirea unei „drepte despăgubiri” şi că instanţa de apel nu a constatat omisiunea instanţei de fond în sensul că la stabilirea cuantumului despăgubirilor ce i se cuvin reclamantei trebuia să se ţină seama de valorile rezultate din cele două expertize, tehnică agricolă şi imobiliară.
Cu alte cuvinte, se constată că se contestă cuantumul despăgubirilor acordate reclamantei pentru exproprierea terenului în litigiu. De precizat că şi pârâtul a formulat critici pe acest aspect, astfel că li se va răspunde prin următoarele considerente comune.
Potrivit art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994 „Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite” şi „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum şi instanța vor ţine seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceștia”.
Deci, dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 impun calcularea despăgubirilor în funcţie de preţurile cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială.
În speţă, la stabilirea despăgubirilor ce i se cuvin reclamantei legal s-au luat în considerare preţurile cu care se vând proprietăţile similare în aceeaşi unitate administrativ teritorială, sau în localităţile limitrofe, cu respectarea dispoziţiilor art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994.
Critica formulată de reclamantă potrivit căreia instanţa de apel, în exercitarea controlului judiciar asupra sentinţei primei instanţe, nu a ţinut seama la stabilirea cuantumului despăgubirii ce i se cuvine acesteia de valorile rezultate din cele două expertize, tehnico agricolă şi imobiliară, este nefondată, deoarece, în analiza acestui motiv de apel, instanţa de apel a reţinut că, urmare a exproprierii terenului în litigiu, reclamantei nu i s-a creat nici un prejudiciu material, întrucât după exproprierea suprafeţei de 1809 mp se poate practica în continuare agricultură, şi că exproprierea terenului în litigiu nu a contribuit la scăderea valorii terenului rămas în proprietate, ceea ce reprezintă o chestiune de fapt ce nu poate fi reevaluată în recurs faţă de prevederile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
Faţă de cele expuse, se constată că, legal, cu respectarea art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, instanţa de apel a menţinut cuantumul despăgubirii ce i se cuvine reclamantei stabilit de prima instanţă numai în raport de valorile stabilite prin expertiza imobiliară, nu şi de cele stabilite prin expertiza agricolă.
Critica formulată de reclamantă potrivit căreia greşit instanţa de apel a menţinut sentinţa primei instanţe cu privire la acordarea cheltuielilor „privind onorariile tuturor experţilor”, ca fiind de 2.100 RON şi nu de 4.200 RON, nu va fi primită şi analizată, deoarece nu s-a constituit în critică în apelul declarat de reclamantă, fiind formulată „omisso medio”, direct în recurs, iar sancţiunea este aceea a neanalizării sale.
Celelalte critici formulate de reclamantă cu privire la omisiunea instanţei de a analiza înscrisurile depuse la dosar de aceasta, precum şi cele privind modul de apreciere al probelor administrate, vizează netemeinicia deciziei recurate şi nu se încadrează în niciunul din motivele de nelegalitate strict şi limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., astfel că nu vor fi primite şi analizate.
În ceea ce priveşte celelalte critici formulate de recurentul pârât, se constată următoarele;
Prin recursul său, pârâtul a susţinut că decizia pronunţată în apel a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, întrucât faptul că expertul desemnat de expropriator a ajuns la aceeaşi concluzie cu ceilalţi membrii ai comisiei nu coincide cu însuşirea de către pârât a acestui punct de vedere.
Aceste critici sunt nefondate.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994 „Pentru stabilirea despăgubirilor instanța va constitui o comisie de experți compusă dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de expropriator şi un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii”.
În speţă, comisia de experţi care a întocmit raportul de expertiză a fost alcătuită potrivit acestor dispoziţii legale, iar instanţa a validat concluziile acestui raport de expertiză pentru că s-a întocmit cu respectarea dispoziţiilor legale, art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994, şi nu pentru că experţii au ajuns la o concluzie comună.
Pentru considerentele expuse, instanţa, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta SC R.M. SRL şi de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA prin Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului împotriva deciziei nr. 112/C din 15 octombrie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3157/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3188/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
