ICCJ. Decizia nr. 3091/2013. Civil. Revendicare imobiliară. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3091/2013
Dosar nr.12114/3/2010
Şedinţa publică din 04 iunie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 09 martie 2010 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamanţii N.S. şi N.D.M. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti, prin primar general, C.V., C.G., să constate că statul nu are titlu valabil de proprietate asupra apartamentului-imobil situat în Bucureşti, Calea Dorobanţi şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâţilor-persoane fizice să restituie reclamanţilor, în deplină proprietate şi posesie exclusivă, imobilul în litigiu.
Prin sentinţa civilă nr. 1590 din 28 septembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a respins acţiunea formulată de reclamanţi, ca neîntemeiată; s-a respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâţii C.V. şi C.G. împotriva chemaţilor în garanţie Municipiul Bucureşti, prin primar general, Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, SC H.N. SA, ca rămasă fără obiect.
în considerentele sentinţei s-a reţinut, în esenţă, că reclamanţii nu se pot prevala de existenţa unui bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al C.E.D.O. şi nici a unei speranţe legitime sub aspectul redobândirii proprietăţii imobilului în litigiu, cu atât mai mult cu cât printr-o hotărâre judecătorească anterioară s-a apreciat în sensul că preluarea de către stat a imobilului nu a fost abuzivă, astfel că singurii care deţin un bun sunt pârâţii;
Faţă de soluţia dată cererii principale, tribunalul a respins şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârâţi ca rămasă fără obiect.
Apelul formulat de reclamanţii N.S. şi N.D.M. împotriva acestei hotărâri a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 369/ A din 31 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în esenţă cu aceeaşi motivare ca şi cea a instanţei de fond şi cu argumente legale care combat criticile formulate de apelanţi.
împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii N.S. şi N.D.M., solicitând desfiinţarea hotărârii pronunţate în apel şi a sentinţei instanţei de fond, cu consecinţa admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.
Recurenţii susţin că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii şi prin nepronunţarea asupra temeiurilor de drept invocate atât prin acţiunea introductivă:, cât şi prin motivele de apel. Astfel, invocă încălcarea mai multor texte de lege din Constituţia României şi Convenţia europeană a drepturilor omului, limitându-se la enumerarea acestora, fără a arăta, în concret, în ce constă această încălcare a dispoziţiilor cuprinse în articolele de lege invocate.
Analizând recursul declarat de reclamanţii N.S. şi N.D.M., se constată că acesta este nul, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac prin care se invocă motive de nelegalitate a unei hotărâri.
Art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. prevede că cererea de recurs va cuprinde, printre alte menţiuni, sub sancţiunea nulităţii, şi motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, precum şi dezvoltarea lor.
Potrivit dispoziţiilor art.303 C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.
Instanţa investită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care astfel de motive de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă explicită şi se referă la una din situaţiile cuprinse în art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
În cererea de recurs formulată de recurs reclamanţii N.S. şi N.D.M., se constată că aceştia îşi exprimă în termeni foarte generali nemulţumirea faţă de hotărârea pronunţată, fără însă a evoca în mod concret critici care să se încadreze în motivele de nelegalitate invocate, în sensul textului procedural amintit. Astfel, aceştia invocă încălcarea mai multor texte de lege din Constituţia României şi Convenţia europeană a drepturilor omului, limitându-se la enumerarea acestora, fără a arăta, în concret, în ce constă această încălcare a dispoziţiilor cuprinse în articolele de lege invocate.
Or, simpla nemulţumire a unei părţi faţă de hotărârea atacată pe calea recursului, fără nicio trimitere la considerentele acestei hotărâri, nu este suficientă pentru modificarea sau casarea acesteia, ea echivalând cu o nemotivare.
Astfel, întrucât criticile formulate nu fac posibilă încadrarea acestora, în mod concret, în vreunul din motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. şi nefiind constatate nici motive de ordine publică care să ducă la analizarea din oficiu a hotărârii criticate, se va constata nul recursul declarat de reclamanţii reclamanții N.S. şi N.D.M. împotriva deciziei nr. 369/ A din 31 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamanţii N.S. şi N.D.M. împotriva deciziei nr. 369/ A din 31 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 308/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3102/2013. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
