ICCJ. Decizia nr. 3102/2013. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3102/2013
Dosar nr. 1628/99/2012
Şedinţa publică din 4 iunie 2013
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin decizia nr. 203 din 12 noiembrie 2012, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a respins apelul formulat de reclamanţii M.A.I. şi M.D. împotriva Sentinţei civile nr. 1751/2012 din 20 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă.
În motivarea deciziei s-au reţinut următoarele considerente:
Prin Sentinţa civilă nr. 1751/2012 din 20 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii.
A fost admisă excepţia prematurităţii invocată de pârât.
A fost respinsă, ca prematur promovată, cererea formulată de reclamanţii M.A.I. şi M.D. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri.
Tribunalul a constatat că excepţia inadmisibilităţii cererii invocată de pârât este neîntemeiată, întrucât reclamanţii au liberul acces la justiţie garantat de art. 21 din Constituţie.
Excepţia prematurităţii cererii invocată de pârât este întemeiată, întrucât dreptul reclamantului nu este actual.
Legea nr. 255/2010 şi normele de aplicare, H.G. nr. 53 din 19 ianuarie 2011, stabilesc procedura prin care persoanele expropriate nemulţumite de cuantumul despăgubirii pot contesta în instanţă valoarea stabilită de autorităţi.
Astfel, art. 20 din lege prevede că hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii emisă în condiţiile prezentei legi se comunică solicitantului, precum şi celorlalţi titulari ori, după caz, titulari aparenţi, se afişează în extras la sediul consiliului local pe raza căruia se află situat imobilul expropriat şi pe pagina proprie de internet a expropriatorului.
De asemenea, art. 22 alin. (1) din aceeași lege prevede că expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termenul general de prescripţie, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilirea cuantumului despăgubirii şi transferului dreptului de proprietate.
Ori, în cauza dedusă judecăţii, prin H.G. nr. 1115 din 11 octombrie 2010, modificată prin H.G. nr. 1229/2011, s-a aprobat declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Varianta de ocolire a Municipiului Iaşi - Etapa I - varianta Sud - Obiect 1. Varianta trafic greu”, iar în urma identificărilor cadastrale realizate de expropriator, terenul proprietatea reclamanţilor a fost identificat ca fiind afectat de trecerea coridorului de expropriere, fiind înscris în tabelul anexă la H.G. nr. 1229/2011.
Urmând procedura prevăzută de Legea nr. 255/2010, la data de 20 martie 2012 s-a emis Decizia de expropriere nr. 299/2012.
Reclamanţilor nu li s-a comunicat însă, potrivit art. 20 din Legea nr. 255/2010 hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii fixată de expropriator (această hotărâre nefiind emisă) potrivit art. 19 şi, prin urmare, cererea acestora apare ca fiind prematur promovată în raport cu procedura prevăzută de dispoziţiile speciale anterior menţionate.
Cu privire la apelul declarat de reclamanți, s-au reținut următoarele:
Reclamanţii au contestat cuantumul de 17.227 lei acordat de către pârât cu titlu de despăgubiri pentru terenul expropriat, acesta fiind stabilit prin anexa la Decizia de expropriere nr. 299 din 20 martie 2012, solicitându-se instanţei stabilirea valorii reale a despăgubirilor ce li se cuvin pentru această suprafaţă de teren.
În soluţionarea excepţiei prematurităţii, tribunalul a procedat în mod corect atunci când a constatat că în absenţa unei hotărâri de stabilire a cuantumului despăgubirilor emisă de expropriator, reclamanţilor nu le poate fi recunoscut şi validat demersul judiciar care să aibă ca obiect contestarea unor despăgubiri, ce nu sunt încă determinate prin hotărârea comisiei prevăzute de lege - aşa cum prevăd dispoziţiile art. 19, art. 20 şi art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii, criticând-o pentru următorul motiv, în susținerea căruia au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
Împrejurarea că hotărârea de acordare a despăgubirilor nu a fost încă emisă nu are relevanţă în soluţionarea cauzei, câtă vreme cuantumul acestora a fost deja stabilit prin Decizia de expropriere nr. 299/20 martie 2012, în anexa căreia se regăsesc la poziţiile 9 şi 12 cu indicarea suprafeţelor supuse exproprierii şi a sumelor oferite cu titlu de despăgubiri, iar din adresa nr. 629 din 25 iunie 2012 transmisă chiar de reprezentantul convenţional al pârâtului rezultă că nu se va emite o hotărâre individuală de acordare a despăgubirilor, acestea fiind cuprinse în Decizia de expropriere colectivă nr. 299/20 martie 2012, şi că sumele reprezentând despăgubiri ar fi fost deja consemnate la dispoziţia persoanelor expropriate, prin recipisa nr. 489 din 31 ianuarie 2012.
Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Prin H.G. nr. 1229 publicată în M. Of. nr. 918 din 23 decembrie 2011, de modificare şi completare a Hotărârii Guvernului nr. 1115/2010 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Varianta de ocolire a municipiului Iaşi - Etapa I - Varianta Sud” - Obiectiv 1 s-a stabilit lista finală a imobilelor supuse acestei proceduri, în care figurează şi reclamanţii cu două imobile, pentru care s-a stabilit valoarea de despăgubire, conform Legii nr. 255/2010.
La data de 20 martie 2012 s-a emis decizia de expropriere colectivă, nr. 299, pentru întregul coridor de expropriere, iar prin adresa nr. 629 din 25 iunie 2012, care le-a fost comunicată reclamanţilor de către reprezentantul pârâtului, li se aduce la cunoştinţă acestora că sumele reprezentând despăgubiri s-au consemnat, anterior exproprierii, în mod colectiv, la dispoziţia persoanelor expropriate, prin recipisa nr. 489 din 31 ianuarie 2012. În aceeaşi adresă se arată că nu se va emite o decizie individuală de despăgubire, terenul fiind deja expropriat în baza deciziei nr. 299/2012.
Reclamanţii recurenţi au contestat despăgubirile acordate, ambele instanţe apreciind că cererea este prematur formulată atât timp cât nu s-a emis hotărârea de stabilire a acestora care poate fi contestată în faţa instanţei, cu referire la dispoziţiile relevante ale Legii nr. 255/2010.
Art. 20 din Legea nr. 255/2010 prevede că h otărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii emisă în condiţiile acestei legi se comunică solicitantului, precum şi celorlalţi titulari ori, după caz, titulari aparenţi, se afişează în extras la sediul consiliului local pe raza căruia se află situat imobilul expropriat şi în extras pe pagina proprie de internet a expropriatorului.
Art. 22 alin. (1) din aceeaşi lege prevede că expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termenul general de prescripţie, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii şi transferului dreptului de proprietate.
Faptul că în cauză nu s-a emis hotărârea de stabilire a despăgubirilor, care poate fi contestată, potrivit normelor legale susmenţionate, nu poate îngrădi dreptul expropriatului de a se adresa instanţei de judecată atât timp cât activitatea expropriatorul, prevăzută de aceeaşi lege, respectiv de a emite şi comunica hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii nu se circumscrie unui termen rezonabil, iar proprietarii sunt lipsiţi de bunul lor şi se află într-o situaţie incertă privind despăgubirile care li se cuvin.
Trebuie avute în vedere şi dispoziţiile aceleiaşi legi, în care se arată în art. 9 alin. (4) că transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea privată a expropriatului în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea expropriatorului operează de drept la data emiterii actului administrativ de expropriere, în vreme ce art. 22 alin. (1) prevede că orice demers al expropriatului nu suspendă transferul dreptului de proprietate.
Mai mult, în speţă poziţia expropriatului este clar exprimată, în sensul că nu va emite o hotărâre individuală de despăgubire.
Situaţia este similară celei care a primit rezolvare prin decizia în interesul legii nr. XX din 19 martie 2007, care pentru identitate de raţiune poate fi avută în vedere. Prin această decizie, în aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, s-a stabilit că instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond nu numai contestaţia formulată împotriva deciziei/dispoziţiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci şi acţiunea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii interesate.
În motivarea acestei decizii s-a reţinut că lipsa răspunsului unităţii deţinătoare, respectiv al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, însăşi Constituţia prevăzând, la art. 21 alin. (2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiţiei pentru apărarea intereselor sale legitime.
Dat fiind refuzul nejustificat de emitere a hotărârii de despăgubire - în speţă acesta fiind de altfel exprimat expres, o respingere a cererii reclamanţilor ca prematur formulată le încalcă acestora dreptul constituțional de a se adresa instanţei pentru apărarea dreptului de proprietate, protejat de art. 480 şi urm. C. civ. în vigoare la data naşterii raportului juridic dedus judecăţii, ceea ce atrage incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin urmare, cu aplicarea şi a art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va modifica decizia recurată, în sensul admiterii apelului declarat de reclamanţi. Întrucât prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, cu aplicarea art. 297 alin. (1) C. proc. civ., sentinţa va fi anulată, iar cauza va fi trimisă spre soluţionare pe fond tribunalului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanţii M.A.I. şi M.D. împotriva deciziei nr. 203 din data de 12 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.
Modifică decizia recurată.
Admite apelul declarat de reclamanţi împotriva Sentinţei nr. 1751 din data de 20 iunie 2012 a Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, pe care o anulează.
Trimite cauza spre soluţionare pe fond la acelaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3091/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 3126/2013. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
