ICCJ. Decizia nr. 3185/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3185/2013
Dosar nr. 1882/1285/2009
Şedinţa publică de la 10 octombrie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 8275 din 03 decembrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 1882/1285/2009 al Tribunalului Comercial Cluj, a fost respinsă excepţia lipsei de interes.
A fost respinsă in întregime acţiunea comerciala formulata de către reclamantul C.M., împotriva pârâţilor M.D.M., SC B.C. SRL, U.H.D., B.R.V. si T.T.
A fost obligat reclamantul să plătească paraţilor M.D.M. si SC B.C. SRL suma de 1.190 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
În considerente, s-a reţinut că, la data de 09 iunie 2004, paraţii B.R.V. si T.T., asociaţi la parata SC B.C. SRL, au încheiat cu paratul M.D.M. contractul de cesiune de părţi sociale aflat in copie la dosar.
Conform acestui contract, paratul T.T. cesiona toate cele 8 părţi sociale, iar paratul B.R.V. cesiona 12 din cele 22 de parţi sociale, preţul total al cesiunii fiind de 130.000 euro. Din acest preţ, 10.000 euro s-au achitat către paratul B.R.V. la data semnării contractului. Diferenţa de 120.000 euro urma sa fie achitata astfel: 40.000 euro (cate 20.000 euro pentru fiecare cedent la data rămânerii irevocabile a Sentinţei civile nr. 1410/C/2004 a Tribunalului Cluj, dar nu mai târziu de 05 iulie 2004; 40.000 euro, la data semnării contractului de vânzare-cumpărare între parata SC B.C. SRL si Consiliul local al Municipiului Cluj-Napoca cu privire la imobilul situat in Cluj-Napoca, Piaţa Cipariu, jud. Cluj, dar nu mai târziu de 09 august 2004 (din aceasta suma paratul T. primea 31.000 euro, iar paratul B. primea 9.000 euro); 40.000 euro urma sa fie achitata paratului B. pana cel târziu la data de 09 noiembrie 2004.
În urma încheierii acestui contract de cesiune, paratul T. îşi pierdea calitatea de asociat al paratei SC B.C. SRL, asociaţi fiind doar paraţii B.R.V. si M.D.M.
La data de 05 octombrie 2005, paratul B.R.V. a mai cesionat paratului M.D.M. 2 părţi sociale, astfel ca in urma acestei cesiuni acesta din urma deţinea 22 de părţi sociale, iar paratul B.R.V. avea 8 părţi sociale. Ambele cesiuni au fost menţionate la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Comercial Cluj. De asemenea, începând cu data de 09 iunie 2004, paratul M.D.M. A preluat şi funcţia de administrator al paratei SC B.C. SRL.
Ulterior, în anul 2006, pârâtul B.R.V. a cesionat si cele 8 părţi sociale astfel: către paratul M.D.M. un număr de 5 părţi sociale si către paratul U.H.D. un număr de 3 părţi sociale. La rândul său, paratul M.D.M. a cesionat paratului U.H.D., în anul 2007, 9 părţi sociale. În urma acestei cesiuni, structura asociativa este următoarea: M.D.M., asociat cu 18 părţi sociale si administrator si U.H.D. asociat cu 12 părţi sociale.
Reclamantul C.M. a susţinut ca primele doua contracte de cesiune de părţi sociale ar fi fost simulate prin interpunere de persoane, că în realitate ar fi dobândit dreptul de proprietate asupra unui număr de 13 părţi sociale, şi că, dată fiind poziţia socială în care se afla atât în anul 2004, cât şi în anul 2005, respectiv funcţia pe care o ocupa, aceea de membru în Consiliu de Administraţie în cadrul SC B.T. SA, nu putea sa fie asociat in societatea parata, întrucât s-ar fi creat un conflict de interese.
Instanţa a reţinut că acţiunea in declararea simulaţiei este o acţiune în constatare, fiind deci imprescriptibilă şi că nu se poate susţine ca ar fi lipsita de interes acţiunea reclamantului întrucât scopul urmărit de acesta nu este „executarea contractelor de cesiune de părţi sociale”, ci publicarea actelor secrete prin înscrierea în registrul comerţului a efectelor acestora, adică dezvăluirea unei alte structuri asociative.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, tribunalul a reţinut că, invocând simulaţia, reclamantul este ţinut sa facă dovada existentei actului public, a actului secret si a acordului simulatoriu şi că actele publice, cele două contracte de cesiune de părţi sociale, nu au fost tăgăduite de către niciuna dintre părţi. Reclamantul nu a făcut însa dovada existentei actului secret, a contrainscrisului si nici a acordului simulatoriu. În ceea ce priveşte actul secret, a arătat ca a fost in imposibilitatea morala de a constitui acest înscris, însă aceasta susţinere nu a fost dovedita in cauza de fată.
Instanţa a reţinut că ipoteza imposibilităţii morale de constituire a unui înscris nu este menţionata printre excepţiile prevăzute de dispoziţiile art. 1191-1198 C.civ., fiind o creaţie a practicii judiciare, astfel ca aplicarea acestui caz impune a cercetare atenta si amănunţita a relaţiilor dintre părţi. Imposibilitatea morala de preconstituire a înscrisului are la baza încrederea profunda si reciproca existenta intre părţi si îşi găseşte aplicare numai atunci când forma scrisa este ceruta ad probationem, nu ad validitatem, întrucât lipsa formei atrage nulitatea absoluta a actului juridic si nu se mai pune problema dovedirii sale.
Contrar susţinerilor paraţilor M.D.M. si SC B.C. SRL, instanţa a reţinut ca in cazul in care transmiterea pârtilor sociale se face printr-un act oneros, ca si in cazul de fata, contractul este consensual, pentru validitatea cesiunii nefiind necesara încheierea contractului in forma scrisa sau in forma autentica. Forma scrisa este ceruta doar pentru efectuarea publicităţii si opozabilităţii fata de terţi, respectiv pentru înscrierea in registrul comerţului. Apărarea celor doi paraţi in sensul ca acţiunea ar fi inadmisibila de plano în lipsa contrainscrisului a fost apreciată ca fiind nefondata, a fost înlăturata cu consecinţa analizării de către instanţa a susţinerilor reclamantului, respectiv daca relaţiile dintre acesta si paratul M.D.M. constituiau un impediment moral astfel încât nu era posibila încheierea actului secret.
Instanţa a reţinut ca reclamantul nu a făcut dovada faptului ca se afla in imposibilitatea morala de a-si preconstitui contra-înscrisul secret. Este real faptul ca atât la data încheierii contractelor de cesiune, cat si in prezent, reclamantul era prieten cu paratul M., derulau afaceri împreuna si, in considerarea acestui ultim aspect, îşi acordau credit reciproc, împuternicindu-se sa efectueze operaţiuni financiare unul pe contul altuia. însă, orice operaţiune efectuata de către paratul M.D.M. pe contul deschis pe numele reclamantului C.M. sau invers, putea fi urmărita, nici unul neputând sa efectueze operaţiuni „oculte”, sa se sustragă supravegherii celuilalt, toate operaţiunile financiar-bancare fiind evidenţiate in „registrul-jurnal” al băncii. Părţile nici nu au depus la dosar o copie a limitelor împuternicirilor la care au făcut referire. Faptul ca paratul a făcut operaţiuni bancare prin retragere si depunere numerar in contul reclamantului, in condiţiile in care cei doi erau asociaţi in alte afaceri comerciale, nu constituie o dovada a relaţiilor foarte strânse existente intre cele doua părţi litigante, relaţii care nu le-ar fi permis sa îşi constituie actul secret. Faptul că ar fi existat un acord simulat intre reclamant, paratul M.D.M. si paratul U.H.D. în ceea ce priveşte participarea la o alta societate comerciala nu constituie o dovada a imposibilităţii morale de preconstituire a înscrisului. Poziţia procesuală a reclamantului a fost oscilanta, acesta susţinând fie ca a fost in imposibilitatea morala de a-si preconstitui un înscris, fie ca ar deţine un început de dovada scrisa in acest sens, declaraţiile olografe extrajudiciare date de paratul B.R.V. afirmând că ar constitui astfel de dovezi.
Instanţa a reţinut ca aceste înscrisuri nu constituie un început de dovada scrisa a contrainscrisului secret, ci eventual o dovada a faptului ca reclamantul a făcut o plata în contul pârâtului. Chiar daca s-ar aprecia ca ar fi dovedita existenta contrainscrisului secret, instanţa a reţinut ca reclamantul nu a făcut dovada existentei acordului simulatoriu si nici a întinderii si a clauzelor actului secret. Pentru a fi în prezenta interpunerii de persoane este absolut necesar ca toate cele trei părţi implicate in operaţiune sa aibă cunoştinţa atât de existenta actului public, cat si de existenta actului secret, adică sa ştie in patrimoniul cui se produc efectele actului public. Aceasta se impune cu necesitate, fiind de esenţa simulaţiei. Daca la crearea aparentei prin actul juridic nu participa in mod conştient toate subiectele de drept care sunt părţi ale acelui act juridic, daca acordul simulatoriu nu este rodul manifestării de voinţa al aceloraşi subiecte de drept, atunci nu mai este vorba despre simulaţie, ci de o alta instituţie juridica având efecte si structura diferite. Aşadar, este absolut necesar ca terţul contractant din actul public sa cunoască faptul ca a încheiat actul cu o persoana interpusa si ca adevăratul sau contractant este personajul ascuns privirilor indiscrete ale publicului. Cesionarii T. si B. au arătat ca au negociat cesiunea cu reclamantul si ca pe paratul M.D.M. l-au cunoscut doar la semnarea primului contract de cesiune de părţi sociale, semnând contractul doar pentru ca au avut încredere in reclamant. Nici una dintre părţi nu a afirmat ca ar fi ştiut si ar fi asistat la discuţii intre reclamant si paratul M. in sensul ca acesta din urma sa apară in contractul de cesiune, deşi părţile sociale nu ii erau cesionate în întregime. Reclamantul a susţinut ca preţul primei cesiuni a fost achitat exclusiv din fondurile sale, fiind o dovada a faptului ca a fost parte in acest contract, tot reclamantul susţinând ca paratului M. i-au fost cesionate totuşi 8 părţi sociale. Faptul ca in perioada in care au avut loc cele doua cesiuni, paratul M.D.M. a retras si depus diverse sume in contul al cărui titular era reclamantul nu constituie o dovada a existentei actului secret cu privire la cesiune şi nici a acordului simulatoriu, toate părţile recunoscând că cei doi derulau multiple afaceri comerciale împreuna. Nici susţinerile reclamantului in sensul ca a creditat societatea parata cu diverse sume nu sunt dovedite in condiţiile art. 1176 şi următoarele C.civ., art. 1191 C.civ. si art. 46 C.com. Dacă in ceea ce-l priveşte pe paratul M.D.M. încheierea contrainscrisului ar fi fost de natura sa afecteze relaţiile dintre cei doi, nu acelaşi lucru s-ar putea susţine si despre încheierea contractelor de împrumut cu societatea parata, cu atât mai mult cu cat, din punct de vedere contabil, un astfel de contract era necesar. Reclamantul însa nu a făcut dovada acestor susţineri, neexistând nici un contract de împrumut intre acesta si societatea parata.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel C.M., solicitând admiterea apelului şi schimbarea în tot a sentinţei în sensul admiterii acţiunii introductive de instanţă; obligarea pârâtului de rangul 1 la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză, atât în faza de apel, cât şi la instanţa de fond.
Prin decizia civilă nr. 140 din 20 iulie 2011 Curtea de Apel Cluj a admis apelul declarat de C.M. împotriva Sentinţei civile nr. 8275 din 03 decembrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 1882/1285/2009 al Tribunalului Comercial Cluj pe care a schimbat-o în tot în sensul admiterii acţiunii formulate de reclamantul C.M. împotriva pârâţilor M.D.M., SC B.C. SRL, U.H.D., B.R.V. şi T.T.
A constatat caracterul simulat al contractului de cesiune încheiat la 09 iunie 2004 între B.R.V. şi M.D.M., precum şi al contractului de cesiune de părţi sociale din 05 octombrie 2005 încheiat între aceleaşi părţi.
A constatat că reclamantul este adevăratul cesionar al unui număr de 13 părţi sociale ale SC B.C. SRL.
A dispus înregistrarea în Registrul Comerţului a dreptului de proprietate al reclamantului cu privire la cele 13 părţi sociale ale SC B.C. SRL concomitent cu reducerea numărului de părţi sociale ale pârâtului M.D.M. de la 18 părţi sociale la 5 părţi sociale.
A obligat pe intimatul M.D.M. la plata în favoarea apelantului a sumei de 2.090,9 lei, cheltuieli de judecată parţiale la fond şi apel.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că în speţă, simulaţia actelor încheiate, faţă de actele aparente (actele adiţionale privind modificarea structurii capitalului social prin cooptarea de noi asociaţi si redistribuirea părţilor sociale) este invocată de un nesemnatar al înscrisurilor aparente. în mod corect a reţinut instanţa faptul că actele publice nu au fost tăgăduite de către nici una dintre părţi. Contrar susţinerilor pârâţilor M.D.M. şi SC B.C. SRL, instanţa a reţinut de asemenea în mod corect faptul că în cazul în care transmiterea părţilor sociale se face printr-un act oneros, ca si în cazul de faţă, contractul este consensual, pentru validitatea cesiunii nefiind necesară încheierea contractului în formă scrisă sau în formă autentică. Cu toate acestea, dezbaterile care au avut loc în faţa instanţei de fond cu privire la proba actului secret respectiv imposibilitatea morală de a constitui contra-înscrisul - art. 1191-1198 C.civ - exced obiectului prezentei cauze întrucât, în materie comercială, între părţile actului secret, existenţa simulaţiei poate fi dovedită cu orice mijloc de probă, inclusiv cu martori şi prezumţii, potrivit art. 46 C.com tocmai datorită faptului că vânzarea-cumpărarea de părţi sociale este o faptă de comerţ, potrivit art. 3 pct. 4 C.com.
S-a reţinut că sunt corecte susţinerile apelantului potrivit cărora, în condiţiile în care simulaţia privea o faptă obiectivă de comerţ evident că regulile aplicabile în materie de probaţiune sunt cele stabilite de art. 46 din C. com., care elimină restricţiile în materie de probaţiune prevăzute de art. 1191 C. civ.
Curtea a reţinut că dacă se admite că simulaţia prin interpunere de persoană implică cunoaşterea interpunerii de persoane de către toţi cei implicaţi (cocontractanţi, beneficiarul real) este evident că înscrisurile provenite de la cocontractantul cedent în care acesta confirmă primirea unor sume de bani de la reclamant în contul preţului părţilor sociale cedate poate fi considerat un început de dovadă scrisă, care coroborat cu martori şi prezumţii, poate contura existenţa şi întinderea simulaţiei. înscrisurile sau începuturile de dovadă scrisă existente, martorii şi prezumţiile judecătoreşti dovedesc în mod categoric simulaţia existentă şi calitatea reclamantului de asociat al societăţii. Pentru a fi în prezenţa interpunerii de persoane este absolut necesar ca toate cele trei părţi implicate să aibă cunoştinţă atât de existenţa actului public, cât şi de existenţa actului secret, adică să ştie în patrimoniul cui se produc efectele actului public”. De asemenea, este absolut necesar ca terţul contractant din actul public să cunoască faptul că a încheiat actul cu o persoană interpusă şi că adevăratul său contractant este personajul ascuns privirilor indiscrete ale publicului”. Din moment ce cedenţii au negociat condiţiile cesiunii cu reclamantul, pe pârâtul M. cunoscându-l doar la momentul semnării primului contract, acesta fiind prezentat de reclamant ca un interpus al reclamantului, este evident că aceştia aveau cunoştinţă despre existenţa simulaţiei prin interpunere de persoane, ei semnând contractul de cesiune doar ca urmare a încrederii avute în reclamant. Pentru a fi îndeplinită cerinţa cunoaşterii de către contractantul din actul public a simulaţiei nu este nevoie ca acesta să fi cunoscut toate detaliile înţelegerii din actul secret, fiind suficient să cunoască că persoana din actul public nu este, ori nu este în întregime deţinătorul real al drepturilor transmise.
Coroborând declaraţiile martorilor audiaţi în cauză cu răspunsurile la interogatoriu, cu înscrisurile depuse la dosar şi cu prezumţiile simple, potrivit art. 1203 C. civ., curtea a apreciat ca deplin dovedite condiţiile simulaţiei prin interpunere de persoane.
Prin decizia nr.904 din 23 februarie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a casat decizia civilă nr. 140 din 20 iulie 2011 prin care Curtea de Apel Cluj a soluţionat apelul reclamantului şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, impunându-se suplimentarea probatoriului pentru clarificarea aspectelor controversate, respectiv: susţinerea pârâtului M. dacă banii reprezentând plata preţului părţilor sociale proveneau din sursele sale sau de la sora sa din Grecia, dovedirea cu documente a circuitului bancar al acestor sume de bani, sau martori care pot confirma aceste împrejurări, examinarea actelor originale deţinute de fiecare parte, verificarea dacă şi în cazul altor societăţi comerciale s-a practicat aceeaşi procedură a simulaţiei, verificarea mecanismului negocierii cesiunii, a interesului reclamantului de a se informa lunar despre situaţia contabilă a societăţii, dar şi a împrejurării de a garanta creditul acordat de Banca Transilvania societăţii.
În rejudecare, instanţa de apel a administrat proba cu înscrisuri suplimentare, precum şi proba cu martori, procedând inclusiv la examinarea actelor societăţii, astfel cum au fost prezentate de părţi în şedinţă publică.
Prin decizia civilă nr. 178/2012 din 10 decembrie 2012, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins apelul declarat de reclamantul C.M. împotriva sentinţei civile nr. 8275 din 03 decembrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 1882/1285/2009 al Tribunalului Comercial Cluj.
A obligat apelantul să plătească intimatului M.D.M. suma de 2.480 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a hotărî astfel instanţa de apel a reţinut că prin acţiunea înregistrată pe rolul instanţei la data de 07 august 2009 şi aflată în rejudecarea apelului după casarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a deciziei pronunţate în apel la data de 20 iulie 2011, reclamantul C.M. a solicitat ca instanţa să constate caracterul simulat a două contracte de cesiune părţi sociale deţinute de pârâtul B.R.V. la SC B.C. SRL, în sensul că adevăratul cesionar a 13 părţi sociale din cele cesionate pârâtului M.D.M. este reclamantul. în urma administrării probei cu înscrisuri, a interogatoriului părţilor, precum şi a probei cu martori, instanţa de fond a respins cererea ca neîntemeiată, motivând, în esenţă, că reclamantul nu a făcut dovada elementelor simulaţiei prin interpunere de persoane, elemente pe care Ie-a analizat detaliat şi cu referire la întregul probatoriu administrat în cauză.
Curtea a apreciat că motivele invocate de apelant, analizate prin prisma tuturor probelor administrate inclusiv cu ocazia rejudecării cauzei, avându-se, totodată, în vedere şi îndrumările date de instanţa de control judiciar cu privire la aspectele suplimentare ce trebuie antamate, nu sunt în măsură să conducă la o altă soluţie decât cea pronunţată de instanţa de fond.
Reclamantul trebuia să facă dovada certă a faptului că este adevăratul cesionar a 13 părţi sociale ale SC B.C. SRL, dovadă ce putea fi făcută, conform instanţei de control judiciar, cu orice mijloc de probă. în strânsă legătură cu acest aspect, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a îndrumat instanţa de apel să verifice mecanismul negocierii cesiunii, precum şi să stabilească adevăratele raporturi juridice între părţi, cu reala întindere a drepturilor şi obligaţiilor stabilite. Curtea a apreciat că probele administrate în cauză nu stabilesc cu certitudine în ce modalitate s-a negociat cesiunea sau cum au stabilit părţile întinderea reală a drepturilor/ obligaţiilor ce le reveneau ca urmare a acestui pretins acord simulat. în concret, având în vedere poziţia divergentă a reclamantului şi a pârâtului M. cu privire la acest aspect, au fost analizate declaraţiile celorlalţi pârâţi luate cu ocazia interogatoriului, precum şi cele ale martorilor audiaţi atât în primă instanţă, cât şi în rejudecarea apelului. Aceste persoane nu au fost în măsură a furniza date certe şi credibile cu privire la pretinsa simulaţie intervenită în speţă. Pârâţii Ţ., U. şi B. au furnizat doar informaţii vagi şi în mare măsură contradictorii. întrucât pârâtul B. a declarat că nu a discutat anterior cu pârâtul M., ci l-ar fi cunoscut doar cu ocazia semnării unuia din contractele de cesiune, şi, de asemenea, că nu a fost prezent la nicio discuţie cu privire la numărul real de părţi sociale care i-ar fi revenit fiecăruia, acesta, în fapt, nu cunoaşte cum anume s-au înţeles reclamantul şi acest din urmă pârât cu privire la cesiunile intervenite. Pe de altă parte, s-a reţinut că reclamantul a declarat că pârâţii B. şi M. s-ar fi cunoscut anterior, cu ocazia unor discuţii referitoare la presupusele acte simulate, precum şi faptul că le-ar fi comunicat atât pârâtului Bădescu, cât şi pârâtului Ţ. că pârâtul M. urma a fi şi el asociat şi, de asemenea, care este numărul exact al părţilor sociale ce urma să îi revină fiecăruia. Cu toate acestea, niciuna din persoanele interogate sau audiate ca martori nu ştie cu certitudine câte părţi sociale deţine, în mod real, fiecare din cele două persoane (C. şi M.), nefiind de faţă la nicio discuţie pe această temă, ei presupunând chiar că reclamantul este cesionarul întregului număr de părţi sociale înstrăinate prin cele două contracte în litigiu, deşi ar fi fost informaţi anterior de faptul contrar. Chiar dacă s-ar admite că, într-adevăr, aceste persoane nu îşi mai amintesc respectivele informaţii, acest fapt nu se poate considera ca un element în favoarea reclamantului care era ţinut a face proba susţinerilor sale. Conform îndrumărilor primite, instanţa de apel a administrat probe şi în vederea stabilirii faptului dacă părţile au procedat în mod similar şi în alte societăţi comerciale, fiind astfel audiat martorul P.T.R., care a declarat anumite chestiuni referitoare la o altă societate comercială, fără a putea furniza informaţii pertinente pentru speţa de faţă, precum şi martora B.L., care, la rândul său, nu a relevat elemente pertinente referitoare la negocierea mecanismului cesiunii sau la relaţiile reale dintre părţi. Cât priveşte plata preţului cesiunii, curtea a apreciat că extrasele de cont prezentate de reclamant nu sunt pertinente, întrucât, în lipsa unor alte elemente cu care să se coroboreze, nu pot face proba certă a folosirii acestora în scopul plăţii tranşelor de preţ, cu atât mai mult cu cât toate părţile implicate au relaţii de afaceri şi de prietenie care datează de câţiva ani anterior situaţiei conflictuale din speţă, astfel că sumele puteau fi achitate şi în alte scopuri. Esenţial este faptul că declaraţiile aflate la filele 63 - 67 dosar fond nu au dată certă, putând, astfel, fi întocmite oricând. Relevant din acest punct de vedere este că pârâtul Bădescu nici nu a făcut deloc referire la acestea în cadrul răspunsurilor la interogatoriu, arătând inclusiv că după încheierea contractului de cesiune la notar nu i-ar mai fi semnat acestuia niciun alt înscris privind cesiunea. Faptul că pârâtul Ţ. a declarat că reclamantul i-a înmânat personal bani reprezentând, afirmativ, preţul cesiunii nu prezintă o relevanţă deosebită, în lipsa probei înţelegerii dintre părţi cu privire la simulaţia pretins intervenită. Similar a fost apreciată şi declaraţia martorului Ţ. cu privire la faptul că reclamantul ar fi înmânat prima tranşă din preţul cesiunii chiar la momentul semnării primei cesiuni. Pe de altă parte, în rejudecarea apelului şi la îndrumarea instanţei de control judiciar, s-au administrat probe din care rezultă că pârâtul M. ar fi deţinut, la rândul său, sume de bani suficiente pentru a putea achita preţul cesiunii (fiind audiat martorul S.K. şi fiind depuse diverse extrase de cont şi alte înscrisuri). Referitor la interesul pe care reclamantul l-ar fi manifestat cu privire la activitatea societăţii SC B.C. SRL, instanţa a reţinut că, deşi real, acest interes nu poate fi fundamentat exclusiv pe eventuala calitate de asociat a reclamantului, ci inclusiv pe faptul că acesta ar fi creditat societatea cu importante sume de bani pe care urmărea a le recupera, astfel cum rezultă din răspunsurile la interogatoriu ale pârâţilor B. şi U., (fiind falsă concluzia că, din moment ce a creditat-o, nu putea face acest lucru decât în calitate de asociat), pe faptul că garantase un împrumut contractat de societate (motivat de faptul că era o modalitate de a se asigura că va primi banii cu care împrumutase societatea, mai mult, astfel cum a explicat pârâtul M., riscurile de a fi executată garanţia erau minime, raportat la faptul că rata lunară a creditului era acoperită integral din valoarea chiriei pe care banca o achita societăţii pentru spaţiul din Cluj - Napoca, Piaţa Unirii), precum şi pe eventuala intenţie de a investi cândva în viitor. Cât priveşte înscrisurile originale ale societăţii pe care părţile le deţin, curtea a solicitat, la îndrumarea instanţei de recurs, ca părţile să prezinte originalele acestora, reţinând la dosar copii certificate pentru conformitate cu originalul. Analizând actele prezentate, instanţa a observat că reclamantul deţine doar câteva înscrisuri, acestea referindu-se la împrumutul pe care îl garantase şi la cumpărarea a două spaţii situate în Cluj - Napoca (pe acestea din urmă le putea obţine chiar de la martora P.C. care a declarat ca deţine aceste înscrisuri), precum şi contractele de cesiune părţi sociale.
Curtea a apreciat că reclamantul nu a făcut dovada certă a unui acord tripartit simulat prin interpunere de persoane cu pârâtul M., pe de o parte, şi pârâţii Ţ. şi B. (pentru contractul de cesiune din data de 09 iunie 2004), respectiv şi pârâtul B. (pentru contractul de cesiune din data de 05.10.2005), pe de altă parte, deşi sarcina probei îi revenea, potrivit art. 1169 C.civ. din 1864 şi art.129 alin. (1) teza finală C.proc.civ.
Prin încheierea din camera de consiliu de la 18 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 178 din 10 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj.
Pentru hotărî astfel, instanţa a reţinut că bonul fiscal depus în copie în apelul soluţionat prin decizia civilă nr. 178/2012 a fost emis în data de 2 octombrie 2012 şi nu este însoţit de nici un alt înscris din care să rezulte că face dovada vreunei plăţi în temeiul unui contract de asistenţă juridică încheiat cu pârâţii. Prin urmare, întrucât nu este cert că xerocopia acestui bon fiscal face dovada plăţii cheltuielilor de judecată în prezentul dosar, nu a fost avut în vedere la stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecată datorate de reclamant.
Împotriva deciziei civile nr. 178 din 10 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul C.M. invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului şi, în consecinţă admiterea acţiunii, cu cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea în fapt a recursului, recurentul a susţinut, în esenţă, următoarele:
- Instanţa nu realizează o motivare a hotărârii. Nu există o motivare în drept a soluţiei pronunţate. Instanţa de apel omite să examineze mijloace de apărare a căror cercetare era hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii. Astfel instanţa nu face nicio referire la apărarea, că pârâtul M. nu a făcut nicio dovadă cum că, s-ar fi remis sumele de bani achitate de C.M., ca preţ al cesiunii celor 13 părţi sociale. Instanţa ignoră împrejurarea că toţi ceilalţi asociaţi ai societăţii au confirmat prin răspunsurile la interogatorii calitatea recurentului de asociat al societăţii, că a efectuat pe parcursul a aproape doi ani plăţile online pentru societate, plăţi ce nu ar fi explicabile doar prin calitatea de creditor al societăţii sau de potenţial dobânditor al unor părţi sociale.
- Nemotivată este şi partea din hotărâre care viza disponibilităţile băneşti ale pârâtului M. pentru achitarea preţului celor 13 părţi sociale. în opinia recurentului ar fi trebuit să fie evidenţiate pasaje din declaraţia martorului care să susţină concluzia instanţei, să fie arătate care sunt acele extrase de cont care ar susţine disponibilităţile băneşti ale pârâtului M., să fie făcute corelaţii între extrase şi eventual ajungerea banilor în conturile lui M.. O asemenea argumentare s-ar fi impus cu atât mai mult cu cât, aşa cum a arătat în faţa instanţei de apel veniturile realizate de pârâtul M.D.M. sunt de departe insuficiente pentru achiziţii de părţi sociale la o valoare de 155.000 euro, astfel cum rezultă din chiar declaraţia de venit a acestuia înregistrată la Administraţia Financiară Cluj. Nici extrasele de cont aparţinând surorii domnului M.D.M. nu puteau asigura sursa de finanţare a pârâtului, întrucât sumele încasate sunt doar din salarii, iar nivelul acestor încasări de cea.1.000 euro lunar nu permiteau realizarea de economii în vederea acordării unor împrumuturi, fiind de altfel frecvente retrageri/plăţi de câte 200 euro din acest cont. Nici extrasele de cont prezentate pe numele cumnatului domnului M. nu fac dovada existenţei unor sume care să poată fi acordate cu titlu de împrumut/donaţie.
Superficială şi nelegală este motivarea instanţei sub aspectul înlăturării probatoriului privitor la plata preţului cesiunii.
Înlăturarea mijloacelor de probă favorabile recurentului cu menţiuni „nu sunt pertinente” - pentru extrasele de cont ale recurentului, „nu prezintă o relevanţă deosebită” - pentru mărturisirea pârâtului Ţ. că a primit personal banii de la recurent nu sunt argumentate,
Referitor la îndrumarea instanţei de casare, de administrare a unor probe care să stabilească dacă şi în cazul altor societăţi comerciale s-a practicat aceeaşi procedură a simulaţiei, instanţa de apel reţine în considerente ca „fiind audiat martorul P.T.R., care a declarat anumite chestiuni referitoare la o altă societate comercială, fără a furniza informaţii pertinente pentru speţa de faţă”. O asemenea formulare, vagă, fără o analiză a ceea ce în mod corect a declarat martorul nu constituie o motivare.
Hotărârea cuprinde motive contradictorii. în măsura în care instanţa admite ca posibilă deţinerea de către recurent a tuturor părţilor sociale cedate, firesc şi legal ar fi fost să admită acţiunea, chiar dacă nu s-a solicitat totalitatea părţilor sociale, principiul disponibilităţii procesului civil obligând instanţa la o asemenea soluţie. Atâta timp cât instanţa reţine caracterul real al interesului recurentului pentru informare despre activitatea societăţii, instanţa trebuia să deceleze motivul determinant al acestui interes - calitatea sa de asociat al societăţii.
Instanţa a interpretat nelegal dispoziţiile art.1169 C. civ. şi art.129 C. proc. civ.. Instanţa dacă se considera nelămurită avea posibilitatea să ordone probe, potrivit rolului său activ, chiar dacă părţile se împotriveau. Ori instanţa s-a mulţumit a enumera probele administrate în celelalte cicluri procesuale fără a face măcar o analiză a acestora.
Hotărârea este nelegală şi prin aceea că ignoră îndrumările instanţei de control judiciar sub aspectul necesităţii administrării unor probe, contravenind astfel dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ.. Instanţa de apel ar fi trebuit să ceară lămuriri părţilor cu privire la modul în care s-a ajuns la deţinerea înscrisurilor, să fi fost reaudiată martora P.C., să formuleze prezumţii judecătoreşti pe baza documentelor deţinute, să analizeze acest probatoriu. Instanţa de apel nu a administrat probele impuse prin decizia de casare sub aspectul interesului recurentului de a fi informat lunar despre situaţia contabilă a societăţii, dar şi a împrejurării de a garanta în mod exclusiv creditul de 98.685 euro al SC B.C. SRL cu destinaţia de dobândire a imobilului, verificarea acestui interes fiind una superficială şi contradictorie.
Recurenţii - pârâţi SC B.C. SRL şi M.D.M. au formulat recurs împotriva încheierii din 18 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 1882/1285/2009, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în temeiul căruia au solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a încheierii în sensul admiterii cererii de îndreptare a erorii materiale strecurate în decizie în ceea ce priveşte cuantumul cheltuielilor de judecată acordate în apel, acestea fiind de 4.960 lei.
În şedinţa publică din 10 octombrie 2013 recurenţii - pârâţi SC B.C. SRL şi M.D.M. au solicitat instanţei să ia act că înţeleg să renunţe la judecata recursului.
Având în vedere prevederile art.246 C. proc. civ., susţinerile recurenţilor, faptul că aceste susţineri se înscriu în limitele principiului disponibilităţii în procesul civil, a actelor de dispoziţie permise părţilor pe parcursul judecării unei cauze, Înalta Curte va lua act de renunţare la judecata recursului declarat de SC B.C. SRL şi M.D.M. împotriva încheierii din camera de consiliu de la 18 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Faţă de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., analizând cu prioritate, excepţia nulităţii recursului invocată de intimaţii - pârâţi SC B.C. SRL şi M.D.M. raportat la dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.
În speţă, din analiza motivelor de recurs formulate de recurentul C.M. se constată că acestea pot fi încadrate, în drept, în art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., aşa cum s-a invocat, încât excepţia nulităţii recursului urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea motivelor de recurs prin prisma dispoziţiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de reclamant.
Motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii.
Din analiza deciziei recurate se constată că instanţa a argumentat soluţia pronunţată cu respectarea cerinţelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în sensul că hotărârea cuprinde motivele care au format convingerea instanţei, neexistând contradicţii ori motive străine de natura pricinii în cuprinsul considerentelor.
Nu va fi reţinută critica prin care este invocată insuficienta motivare a hotărârii instanţei de apel prin prisma probelor administrate şi a mijloacelor de apărare. Înalta Curte constată că din considerentele deciziei recurate reiese cu claritate că la pronunţarea soluţiei au fost avute în vedere probele administrate şi mijloacele de apărare hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, instanţa de apel fiind liberă să aprecieze asupra concludentei acestora şi asupra relevanţei pe fondul cauzei. Instanţa de apel a uzat de dreptul suveran de apreciere a mijloacelor de probă invocate în cauză când a înlăturat anumite probe.
Instanţa nu este obligată să răspundă la fiecare argument folosit în dezvoltarea apelului atunci când au un element comun, determinat, instanţa fiind autorizată să le grupeze şi să le discute împreună.
Instanţa de apel a identificat şi a făcut aplicarea la situaţia de fapt stabilită cu certitudine în cauză a dispoziţiilor legale incidente situaţiei aplicate coroborându-le cu probele cauzei, aplicaţie obligatorie, ce conferă suport legal soluţiei pronunţate.
Decizia nu cuprinde considerente contradictorii în ce priveşte pretenţiile formulate de recurentul - reclamant, argumentele în înlăturarea motivelor de apel, conduc în mod logic şi convingător la soluţia cuprinsă în dispozitiv, respectând pe deplin dispoziţiile instanţei de casare. Sub acest aspect recurentul încearcă să readucă în discuţie apreciere probatoriului.
Hotărârea instanţei de apel a fost suficient motivată, inclusiv în aprecierea probatoriului, instanţa de apel examinând în mod real elementele esenţiale care i-au fost supuse şi astfel, cererea de apel soluţionată prin hotărâre a fost examinată în mod echitabil, reclamantului fiindu-i astfel, pe deplin respectat dreptul la apărare şi dreptul său la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraf 1 din Convenţia europeană a Drepturilor Omului.
În realitate prin criticile formulate recurentul îşi exprimă nemulţumirea fată de modul de stabilire de către instanţă a situaţiei de fapt, tinzând la o nouă judecată în fond a cauzei şi la reaprecierea probelor, ceea ce excede analizei instanţei de recurs. Chiar şi forţa probantă ce trebuie acordată unei probe, se circumscrie aspectelor de netemeinicie şi nu de nelegalitate a hotărârii atacate.
Instanţa de apel a respectat îndrumările date de instanţa de control judiciar suplimentând probatoriul pentru verificarea mecanismului negocierii cesiunii, stabilirii adevăratelor raporturi juridice între părţi, cu reala întindere a drepturilor şi obligaţiilor, stabilirea interesului reclamantului de a se informa lunar despre situaţia contabilă a societăţii, dar şi a împrejurării de a garanta un credit al SC B.C. SRL, procedând corect la administrarea probatoriului.
Instanţa de apel, raportat la starea de fapt stabilită, a reţinut corect că reclamantul nu a făcut dovada certă a unui acord tripartit simulat prin interpunere de persoane cu pârâtul M.D.M., pe de o parte şi pârâţii T.T. şi B.R.V. (pentru contractul de cesiune din data de 9 iunie 2004), respectiv şi pârâtul B.R.V. (pentru contractul de cesiune din data de 5 octombrie 2005) pe de altă parte, deşi sarcina probei îi revenea, potrivit art. 1169 C. civ. şi art. 129 alin. (1) C. proc. civ.
Modul în care instanţa de apel a verificat înscrisurile depuse în probaţiune şi a apreciat probele constituie o chestiune care nu mai poate face obiectul recursului, astfel că sub acest aspect criticile formulate nu pot fi analizate.
Pentru aceste considerente se apreciază că hotărârea instanţei de apel nu este afectată de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi în temeiul prevăzut de art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte urmează a respinge recursul reclamantului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
la act de renunţarea la judecata recursului declarat de SC B.C. SRL Cluj-Napoca şi M.D.M. împotriva încheierii din camera de consiliu de la 18 martie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Respinge excepţia nulităţii cererii de recurs.
Respinge ca nefondat recursul declarat de C.M. împotriva deciziei civile nr. 178/2012 din 10 decembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3092/2013. Civil. Constatare nulitate act... | ICCJ. Decizia nr. 3242/2013. Civil → |
|---|
